Foto - Profimedia
„Așa eram și noi”, s-a spus în discuțiile recente despre adolescenți și nu contrazic această afirmație. Într-adevăr, e scris în gena supraviețuirii noastre ca în adolescență să ne distanțăm de familie, să subevaluăm riscurile, să căutăm noutatea și senzaționalul, ca să ne putem găsi propriul trib și propria cale. La un moment dat, efectele adverse ale acestui proces - insolența atât de supărătoare pentru generațiile anterioare, expunerea la situații de risc, deciziile proaste, s-au dovedit a fi, din punct de vedere evolutiv, mai slabe decât beneficiile. Așa că natura, în infinita ei înțelepciune, după cum spunea psihologul Diana Stănculeanu, a păstrat și perpetuat acest tip de comportament de la începuturile omenirii până astăzi.
Așa eram și noi, așadar. Dar lumea nu. La nivel global, viteza amețitoare cu care s-au modificat realitatea înconjurătoare și stilul de viață amenință să ne depășească puterea de adaptare. Pericole precum drogurile, care în România au ocolit generațiile crescute în comunism, lovesc din plin în copii, iar forța lor este amplificată de lipsa programelor de educație și reabilitare și de ineficiența autorităților. Poate că noi am făcut alegeri proaste, am fost expuși abuzurilor și riscurilor și le-am supraviețuit cu bine. Dar nu trebuie să ignorăm că astăzi a crescut viteza cu care un adolescent poate ajunge într-o situație fără ieșire. Nu putem să ne amăgim că dramele adolescenței sunt doar o iubire neîmpărtășită, un mesaj rămas fără răspuns, o mahmureală. Nu au fost niciodată, acum cu atât mai puțin.
Când eram eu adolescentă, nu cunoșteam nici măcar un consumator de droguri, darămite un dealer. Chiar dacă ar fi venit vreunul în cercul nostru de puști care se credeau rebeli, nu știu câte șanse ar fi avut în fața unei clientele mai curând preocupate să își drămuiască banii de țigări. Astăzi se vând droguri în curtea școlii sau poți intra în contact cu un traficant din spațiul sigur al casei părintești. În primăvară, DIICOT anunța că a descoperit o rețea care vindea stupefiante pe Telegram, într-un grup din care făceau parte 11.000 de persoane, majoritatea elevi și studenți. Clienții contactau distribuitorii, iar aceștia îi puneau în legătură cu un dealer care vindea substanța cerută chiar în zona lor.
Internetul a făcut ca distanța față de rău să se micșoreze, a scos spațiul dintre victimă și mulți răufăcători care înainte nu puteau să o ajungă. Asta în timp ce agresorii „clasici” de tot felul au rămas acolo, în curtea școlii și pe stradă, cel puțin la fel de periculoși ca pe vremea noastră.
În trecutul nu foarte îndepărtat, pentru ca un prădător sexual să își abuzeze victima trebuia, în majoritatea cazurilor, să se insinueze mai întâi în apropierea ei. Astăzi nici măcar nu mai e nevoit să facă acest efort, vine singură, ademenită pe rețelele de socializare. Posibilitatea de a racola de la mare distanță o persoană pentru a-i face rău s-a transformat într-o realitate a zilelor noastre.
Tehnologia care ne-a deschis toate posibilitățile a devenit fereastra de la care copiii pot să își ia zborul și pot să își frângă aripile fără să iasă din cameră. Îi expune la experiențe pentru care nu sunt pregătiți, a căror intensitate le modifică rețelele neuronale și îi poate plasa pe drumul dureros al dependențelor de tot felul.
Nivelul de pornografie la care au acces mulți adolescenți este unul fără precedent. Fascinația pentru pornografie datează, desigur, de când lumea. Dar una este să vizionezi respectivele imagini când și când, de pe o casetă sau un CD procurat cu oarecare dificultate, și alta e să poți vedea oricând, la o vârstă fragedă, pe telefon sau tabletă, toate varietățile imaginației umane în materie de sex.
Andrew Huberman, profesor de neurobiologie la Stanford și autor al unui excelent podcast, Huberman Lab, atrăgea atenția asupra efectelor pe care pornografia le are asupra creierului. Din cauza accesibilității sale, a frecvenței cu care e consumată și a formelor extreme, pornografia setează, ca și alți stimuli puternici, un prag foarte ridicat pentru secreția de dopamină, neurotransmițătorul implicat în mecanismul motivației, al dorinței. Iar cu cât pragul este mai sus, cu atât mai mare este căderea, care are loc întotdeauna nu până la nivelul de bază, ci sub nivelul de bază, explica Huberman.
Așadar pe lângă crearea unei imagini distorsionate asupra felului în care trebuie să arate o relație intimă, pe lângă obiectificarea partenerului promovată de astfel de producții, mai are loc și alterarea propriului fel de a funcționa.
Cercetători reputați atrag din ce în ce mai des atenția asupra adicțiilor pe care tehnologia și lumea modernă le creează și amplifică. Psihiatra americana Anna Lembke, șefa Clinicii de Diagnostic Dual pentru Medicina Dependenței de la Universitatea Stanford, a scris o carte dedicată acestui subiect - „Dopamine Nation: Finding Balance in the Age of Indulgence”/„Generația dopaminei. Cum să găsim echilibrul într-o lume a plăcerilor”.
„Trăim într-o eră cu un acces fără precedent la stimuli dopaminergici puternici: droguri, mâncare, știri, jocuri de noroc, cumpărături, jocuri pe calculator, mesaje text, mesaje cu conținut sexual, Facebook, Instagram, TikTok, Twitter… Numărul, diversitatea și puterea lor sunt uluitoare. Telefonul inteligent este ca un ac de seringă, care injectează dopamină digitală 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru o generație conectată. Astfel, am devenit cu toții vulnerabili la consumul excesiv-compulsiv. Căutam tot timpul să ne distragem atenția de la momentul prezent, iar efectele încep să se simtă din ce în ce mai mult”.
Abundența din jur și îndemnul puternic de a consuma fără opreliști ne fac pe toți, copii și adulți deopotrivă, să tânjim după mai mult. Și, odată ce reușim să obținem un anumit lucru, să ne trezim că satisfacția pe care ne-o oferă este din ce în ce mai mică, până la punctul la care nu ne mai provoacă uneori nicio plăcere.
Așa funcționează, spune Anna Lembke, creierul, căruia nu îi plac extremele și care încearcă să păstreze întotdeauna o stare de echilibru. Atunci când balanța se înclină de partea plăcerii, creierul contracarează efectul prin intermediul durerii. Este momentul în care, dacă ai mâncat o bucățică de ciocolată, resimți o senzație de neliniște și insatisfacție care te face să mai vrei una. Tot ce trebuie să faci atunci este să aștepți ca senzația să treacă pentru a-ți menține stabilitatea. Însă cine își mai refuză azi încă o pătrățică, încă 10 minute de scrolling online, încă un episod? Dacă noi, ca adulți nu o putem face, copiii noștri sunt cu atât mai vulnerabili.
În cazul stupefiantelor, efectele sunt răvășitoare, iar grăitoare în acest sens este cartea „Niciodată nu e de ajuns. Neuroștiința și experiența dependenței”, scrisă de Judith Grisel. Autoarea, o fostă dependentă care a devenit cercetător în neuroștiințe și profesor de psihologie, explică, atât din perspectiva consumatorului, cât și din cea a omului de știință, felul în care acționează drogurile și alcoolul asupra corpului și psihicului uman. Ea arată cum, din plăcerea inițială, dependenții de stupefiante rămân doar cu o suferință inimaginabilă pe care o pot evita doar cu ajutorul următoarei doze, pe care sunt nevoiți să o crească, uneori până la supradoză. Drumul lui Judith Grisel spre reabilitare a plecat de la o frază spusă de un prieten cu care se droga - Pentru noi, nu va exista niciodată de ajuns de multă cocaină. Ea s-a salvat. Prietenul său, nu.
Pentru unii, salvarea nu vine niciodată,. Această animație emoționantă descrie fără cuvinte, în câteva minute, ce înseamnă și unde poate duce adicția.
Așa eram și noi, așa au fost și părinții noștri. Da. Ca și ei, am fost proiectați să ne batem cu dușmanii exteriori și să biruim adversitățile unei lumi ostile ca să supraviețuim. Suntem însă de multe ori neajutorați în fața unei lumi care se insinuează în viața noastră oferindu-ne lucrurile care ne plac cel mai mult, la fel cum suntem în fața durerii care vine din noi înșine. Experiențele prin care trec copiii astăzi sunt de natură să îi fragilizeze din punct de vedere psihologic, chiar dacă pielea le este neatinsă și stau confortabil pe scaunul lor de gaming, la aer condiționat și cu snacks-uri alături.
Profesorul Mircea Miclea vorbea recent într-un interviu pentru Republica despre creșterea incidenței anxietății și depresiei în rândul adolescenților. „Este mult mai multă anxietate acum decât altădată, nu numai la noi, peste tot. De exemplu anxietatea și depresia, în urmă cu 10 ani, aveau un spike, cea mai mare frecvență, la vârsta de 25-27 de ani. Acum vârsta a coborât spre 16-17 ani, acolo este spike-ul, intensitatea, frecvența cea mai mare a anxietății a venit în jos cu 10 ani, ceea ce arată mult mai multe lucruri despre ce se întâmplă cu mintea acestor copii, acestor generații de elevi”. Și totodată, atrăgea atenția asupra sentimentului de singurătate de care se plâng elevii români. Măreția din pixeli și și abundența din lumea de astăzi reduc de multe ori la zero, printr-o nedreaptă și falsă comparație, făptura unui copil care de abia află cine e. Iar ușurința de a-și mistifica, prin filtre și diverse comportamente online, propria prezență îl condamnă la trăiri lipsite de autenticitate, trăiri din care se naște întotdeauna suferința.
Ce putem face? În primul rând să ne facem treaba de adulți. Dacă treaba noastră e să prindem traficanți de droguri, să prindem traficanți de droguri. Dacă treaba noastră e să vindem țigări și alcool, să nu le vindem niciodată copiilor țigări și alcool. Să nu tratăm cu nepăsare fenomene precum consumul de alcool sau violența între copii, chiar dacă erau prezente și pe vreme noastră; astăzi avem acces la nenumărate dovezi științifice care arată cât sunt de dăunătoare. ȘI să fim siguri că transmitem mesajele corecte. Pentru că tot s-a discutat despre concertul lui Gheboasă: așa cum există filme marcate ca nepotrivite pentru minori, nu văd de ce nu ar fi introdusă aceeași limită minimă vârstă pentru evenimentele la care poți asculta versuri ce promovează consumul de stupefiante și violența sexuală. Chiar dacă este adevărat că astfel de versuri pot ajunge la copii și altfel.
Cel mai important este însă ca orice discuție să pornească de la recunoașterea faptului că, de fapt, este foarte greu să fii adolescent astăzi. Nu putem să fim superficiali și să cădem în capcana lui „ți-am dat totul pe tavă, eu am crescut în comunism cu cheia de gât”. Problema este tocmai că lumea de astăzi le oferă prea mult tinerilor pentru binele lor.
Iar în comparație cu ceea ce le oferă lumea, tu, ca părinte, ești câteodată un plictisitor, care habar nu are de nimic și care îi stresează cu cerințe neplăcute. Oricât ar fi de greu să te abții, judecățile și certurile nu fac niciun bine nici relației, nici relevanței pe care o ai în ochii copilului tău. Unul din sfaturile date la o conferință de Diana Stănculeanu era să-ți ții „dușmanul” aproape. „Vor să dea o petrecere? Organizează petrecerea la tine acasă. Vorbește cu prietenii lui. Ce îți poți dori mai mult decât să îi ai aproape pe oamenii care au cea mai mare influență asupra copilului tău?”. A-ți ține „dușmanul” aproape presupune și să cultivi discret un interes față de prezența lui în online, față de jocurile pe care le joacă, față de cei pe care îi urmărește și să încerci să discuți, pe cât posibil fără patimă, despre toate acestea. Nu poate exista niciun ghidaj din partea ta, dacă cel căruia te adresezi nu acceptă ghidajul și te percepe ca pe un adversar față de care trebuie să își protejeze comorile de pe net.
Gabor Mate ne îndeamnă mereu să ne păstrăm copiii aproape, să încercăm să prevenim rupturile și să le reparăm atunci când ele apar. Pare infinit mai ușor de zis decât de făcut. Dar mi-a rămas în minte o comparație făcută de o psihoterapeută foarte bună - relația dintre părinte și copil este ca o apă curgătoare, niciodată sursa nu va putea fi inversată. Am rămas cu gândul ăsta, pe care sper să nu-l uit vreodată. Că este treaba ta ca părinte să nu renunți orice ar fi și să încerci să menții sursa limpede, nepoluată de orgolii și dezamăgiri. Ce dar prețios este să fi reprezentat în viața cuiva începutul... Și ce postură minunată pentru a-i reaminti, atunci când lucrurile merg prost. că sfârșitul nu este acolo și că există mereu șansa de a o lua de la capăt.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.