Foto Roberto Westbrook/ ImageSource/ Profimedia
Pe măsură ce pandemia a evoluat dintr-o criză de sănătate într-una economică, fiecare dintre noi a încercat să anticipeze modul în care firmele mici vor traversa această furtună, dar și care este direcția potrivită în care să ne concentrăm eforturile.
IMM-urile se confruntă deja cu o criză de lichiditate care ar putea afecta grav segmente întregi ale micro-economiei; la această criză contribuie semnificativ și întârzierile la încasarea facturilor deja emise de antreprenori. Un recent studiu Omnicredit, efectuat în luna aprilie pe un eșantion de câteva mii de societăți, arată că una din două companii înregistrează deja întârzieri de 30 de zile sau mai mult la încasarea facturilor; pentru una din patru firme, întârzierile sunt de cel mult 20 de zile și doar 20% dintre proprietarii de mici afaceri nu se confruntă deloc cu întârzieri de plată.
În toată această perioadă, întreprinderile din România au traversat un râu Styx care desparte lumea afacerilor care rămân în picioare de cea a falimentelor fără întoarcere. În esență, procesul s-a derulat în câteva faze: diminuarea sau închiderea activității, întreruperea lanțului de aprovizionare și deprecierea cererii, diminuarea sau lipsa totală a încasărilor sau dispariția completă a clientelei. Însă a sosit momentul în care toate sectoarele trebuie să se pregătească pentru perioada de recuperare. Nu va fi chiar ca o trezire la viață; ci mai degrabă va semana cu recuperarea unui pacient aflat în convalescență. Nu degeaba am deschis o #cameradegarda pentru afacerile mici!
Pe măsură ce vor intra în faza de recuperare, IMM-urile vor avea de înfruntat o combinație de amenințări existențiale:
1. Accesul la lichiditate. Aproape jumătate dintre antreprenori (și mici și mari) s-au folosit, ca măsură de urgență, de reducerea ritmului plăților către colaboratori și furnizori. De cele mai multe ori, IMM-urile au rezerve mici de numerar și, prin urmare, un șoc de lichiditate le forțează să iasă de pe piață. Doar puțin peste zece procente dintre firmele mici spun că s-ar descurca cu întârzieri la plată ce ar ajunge la 90 de zile. Aceasta arată clar cât de puține dintre companiile mici din România sunt bine capitalizate.
2. Aprovizionarea și gestionarea stocurilor. Mulți dintre furnizori ar putea crește costurile sau solicita termene mai scurte de plată a comenzilor, eventual chiar în avans.
3. Incertitudinea și lipsa de informații. Multe companii nu sunt pregătite pentru situații de criză și nu au capacitatea de a urmări schimbările de pe piață. Astfel, antreprenorii sunt expuși eventualelor greșeli în ceea ce privește gestionarea bugetelor. Incertitudinea inerentă în procesele de accesare a produselor financiare se află pe primul loc în lista motivelor pentru care antreprenorii investesc propriile economii în afacere, provocând astfel dezechilibre în cash flow-ul companiei.
4. Accesarea greoaie sau lipsa accesului la programele de asistență. E știut că în cele mai multe cazuri companiile mici nu se încadrează în standardele de finanțare impuse de stat sau instituțiile financiare clasice. 94% dintre companiile active din România sunt microîntreprinderi și peste 75% dintre acestea nu sunt, din păcate, eligibile pentru finanțările clasice. Așa se face că IMM Invest este o măsură mai degrabă exclusivistă, un fel de pom lăudat unde mulți au mers cu sacul, dar puțini au fost aleși. Azi, acest program se dovedește a fi în fapt inaccesibil pentru marea majoritate a companiilor mici și mijlocii. Din rezultatele studiului amintit mai sus rezultă că aproximativ 54% dintre micii antreprenori își finanțează afacerile din banii proprii, iar 40% dintre ei nu apelează la soluții de finanțare. Două motive stau la baza acestei decizii: primul este de ordin personal - teama de a accesa finanțări -, iar celălalt ține de condițiile externe: companiile lor sunt nebancabile.
Pentru perioada imediat următoare, recomandarea Omnicredit, ca platformă de microfinanțare pentru micile companii, este ca antreprenorii să evite îndatorarea companiei pentru investiții majore și să se axeze pe îmbunătățirea capitalului de lucru. Cele mai potrivite soluții în acest sens sunt liniile de capital de lucru sau factoringul.
În contextul în care antreprenorii se tem de îndatorare, factoringul ar putea reprezenta un produs „mănușă”. Finanțarea prin factoring nu înseamnă o îndatorare a companiei, ci încasarea mai rapidă a propriilor bani. Problemele precum accesul la lichiditate, la condiții comerciale avantajoase în relația cu furnizorii și predictibilitatea cash flow-ului se pot rezolva prin cesionarea facturilor și încasarea mai rapidă a creanțelor. Orice companie care prestează servicii B2B și care are facturi în termen cu scadența de până la 120 de zile poate încasa proprii bani în mai puțin de 24 de ore.
Procesul se derulează astfel: factorul (o banca sau un IFN) va „cumpăra” factura, iar, societatea/PFA/II-ul (numit aderent în această tranzacție) va încasa prețul (valoarea facturii) înainte de termenul scadent. Clientul companiei va fi notificat ca la scadența facturii să plătească în contul factorului.
Pentru ca micile întreprinderi să supraviețuiască, ele trebuie să-și poată adapta operațiunile la mediul online și să utilizeze orice soluție care le poate aduce rapid lichidități. Altfel e ca și cum și-ar da ultimul bănuț lui Charon, luntrașul ce le va duce afacerea pe drumul fără întoarcere peste Styx.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Accesul la lichiditate- destul de greu de realizat , în România singurele resurse la care au acces IMM-urile ( cu excepția celor proprii) sunt băncile. Aici ar trebui urmărită cu atenție în primul rând cifra de afaceri și gestionate resursele în funcție de acest parametru.
2. Aprovizionarea și gestionarea stocurilor: nu neapărat termene mai scurte de plată ( vei pierde din clienți astfel) ci mai degrabă instrumente de plată ( chiar la termene mai lungi) sigure ( cambii și bilete la ordin avalizate. Cu ele poți plăti mai departe ( unii sconteaza aceste instrumente la bănci, problema e să fie și sigure de aia trebuie avalizate, îmi aduc aminte cu groază ce soartă au avut în trecut cecurile și alea cu limită de sumă și cele mai noi ulterior, faptul ca o perioadă ne-onorarea lor a devenit penală nu i-a speriat pe români).
3. Incertitudinea și lipsa de informații: Incertitudine numele tău e România.Aici turbulențele mediului economic sunt atât de bruște încât nu poți planifica nimic. Totul aici e de azi pe mâine , nimic nu e planificat strategic totul e de mântuială.
4. Accesarea greoaie sau lipsa accesului la programele de asistență: Băncile în România nu vor să finanțeze afaceri mici riscante preferă să finanțeze statul. IMM invest de aia a apelat la bănci pentru a tria afacerile ( un vechi proverb spune că un credit bancar e ca o umbrelă pe care o primești când e soare și trebuie să o restitui când plouă). Factoringul nu e o soluție general valabilă atât timp cât nu ai garanția încasării facturilor, băncile sunt reticente în a prelua în portofoliu facturi emise de IMM-uri pe care nu sunt sigure că le vor încasa la scadență devreme ce nici instrumentele de plată emise de acestea ( Bilete la Ordin , Cecuri sau cambii) nu prezintă garanții. Nici mediul online nu asigură garanții de încasare iar aici e și mai mare concurența , mai ales că mediul digital e dominat de mari jucători.