Foto: Inquam Photos / Ovidiu Iordachi
Acum ceva timp, un prieten mi-a spus că a dat 350 de euro ca să își facă mutație în apropierea școlii unde voia să își dea copiii. Locuia într-un nou cartier rezidențial din Ilfov, dar nu dorea să îi trimită acolo și căuta o școală bună, în nordul Capitalei. A căutat prin anunțuri de mică publicitate persoana care să „îl ajute” și a găsit-o. Un polițist local. Luarea în spațiu nu s-a făcut pe adresa polițistului, ci a unui pensionar binevoitor (sau neștiutor) care locuia fix lângă școala râvnită. Polițistul ajutase și alți părinți, așa că mulți dintre colegii copiilor amicului meu locuiau în acte într-un apartament de două camere.
Un alt prieten a avut surpriza să constate că școala din Titan la care și-a înscris fiul are clase cu foarte mulți copii, deși prin zonă nu sunt așa mulți. A aflat apoi că școala este considerată a fi una „bună” pe o rază de câțiva kilometri, așa că zeci familii fac sacrificiul de a plăti „o atenție” unor binevoitori care îi primesc în spațiu lângă școala unde și-a dat copilul.
Zeci de mii de familii din toată țara aleg an de an să își dea copiii foarte departe de locul unde locuiesc. Este o lege nescrisă a suburbiilor marilor orașe de la noi. Te muți cu casa „la țară”, la aer curat, la o casă mai mare, dar copilul, musai, trebuie dat la o școală „bună”, care este obligatoriu în oraș. Și nici măcar oriunde în marele oraș, sunt doar câteva școli bune și punct. Ele sunt targetul, acolo trebuie să fii ca să reușească copilul tău în viață.
Atât de căutate sunt aceste școli „bune” și atât de mult a crescut piața luării în spațiu, încât copii ai unor părinți care au învățat la o anumită școală, se regăsesc în afara zonei din care sunt selectați elevii respectivei școli, de parcă s-a dublat natalitatea în România. Pe această logică, a mutației lângă școala dorită, nu este departe momentul când blocul lipit de curtea școlii va găzdui, pe hârtie, toții elevii.
Într-o epocă care permite munca online de acasă, este cu atât mai straniu este să vezi părinți „livrând” în fiecare dimineață copii foarte departe de casă, pentru ca apoi să se întoarcă la munca remote câteva ore și înapoi la școală. De cele mai multe ori, există o școală la câteva sute de metri de casă, școală la care copiii ar ajunge mergând pe jos. Dar așa stau lucrurile la noi. Plecăm din oraș, dar copiii ni-i trimitem înapoi. Pentru că școala de renume bun este tot ce contează, iar la periferie școala nu corespunde standardelor noastre, clar. Vrem la școala din oraș chiar dacă sunt 40 de elevi în clasă, trei schimburi și „ore” de 35 de minute, cu pauze de 5 minute. Pentru că nu au unde să se extindă sau e prea complicat/ scump să ridici un nou corp de clădire, unele școli foarte solicitate au inaugurat containere în care învață elevii.
Networking, mai mult decât educație
Dar de ce sunt dispuse atât de multe familii de la periferia marilor orașe să sacrifice timp, bani și nervi în traficul din România ca să se plimbe în fiecare zi între școala ce bună și casă? Care este câștigul? Mai ales că cei mai mulți copii fac grădinița aproape de casă, de multe ori grădinițe și „after-uri” private. De ce deodată, chiar din clasa pregătitoare, apare nevoia de a căuta școlile „bune”? Răspunsul e foarte nuanțat și cred că ne așază în față o oglindă la care nu vrem să ne uităm.
Am căutat în afara orașului case mai mari, mai frumoase decât oferta rămasă de pe vremea lui Ceaușescu. Dar nu ne-am mutat și cu sufletul „la țară”. Am rămas și am vrut să dovedim că suntem de la oraș. Așa că nu ne-a preocupat ce școli există, dacă există, pe lângă cartierul nostru nou nouț cu bariere la intrare. Nici dezvoltatorii și nici autoritățile locale n-au simțit presiune din partea noilor veniți de a construi noi școli. Sau să le mărească și modernizeze pe cele existente. Școlile orașelor satelit au rămas frecventate de vechii rezidenți, iar noii veniți, cu buletin de București, Cluj sau Timișoara, nu au adus nimic nou comunității, pentru că energia lor a fost în continuare îndreptată către relația cu metropola, acolo unde este viața socială, locurile de muncă și nu-i așa, școlile bune.
Deci, care este câștigul? Pe scurt, este senzația de apartenență la elita țării. Să ai copilul în clasă cu copilul lui XXX sau XX de la Parlament/Guvern/ super companie etc este un prilej de mândrie și de viitoare, sperăm, legături de afaceri sau amoroase.
Cât costă biletul câștigător – meditații din clasa a IV-a
Ar fi al naibii de ieftin totuși să te coste doar câteva sute de euro și drumul stresant dus – întors ca să ajungi la o școală „bună”. La noi, educația devine tot mai scumpă, deși e gratuită. Meditațiile, un sistem privat și paralel de educație, îți pot asigura un loc la școala pe care o vrei pentru copilul tău. Dar, stai un pic, nu sunt suficiente meditațiile făcute cu profesorul de la clasă sau cu altul, din apropiere. Dacă vrei sa ajungi la un liceu bun, trebuie să faci meditații cu un profesor bun, de la acel liceu. Prieteni care vizează un astfel de liceu ne-au spus că acești profesori sunt greu de găsit (mare surpriză) și sunt foarte, foarte selectivi. Nu poți să îl suni pe unul dintre acești maeștri când copilul tău este clasa a șaptea sau a opta, ca să îl primească la meditații. Nu, nu. E prea târziu. Dă-i un telefon când ai copilul în clasa a IV-a și poate găsește un loc pentru copilul tău. E bine să te pregătești din timp pentru examenul de liceu, nu-i așa?
Ce urmează
Unii părinți abandonează acest război - pentru că este un război al resurselor, al timpului, al nervilor. Dacă ai doi sau mai mulți copii, in cicluri școlare diferite, la școli diferite și cu extra activități, nu mai poți să faci față. Nici cu ajutorul partenerului de viață. Într-un oraș mare înseamnă că stai trei ore în trafic, poate mai mult în fiecare zi. Nu poți să mai faci față, chiar dacă lucrezi remote.
Este și cazul nostru, care am decis să ne luăm copilul din oraș, de la o școală care ne-a plăcut foarte mult, dar care este cam depărtată de noi și pentru care nu am avut nevoie de mutație. Așa că îl dăm la școala de peste drum. E greu să mergi contra curentului. Peer presure, presiunea socială, este la cote înalte atunci când ceilalți prieteni de joacă ai lui Ingrid vor pleca în marea călătorie zilnică prin traficul bucureștean. Oare nu am greșit? Oare nu îi furăm copilului viitorul? Cât de bună este școala asta nouă? Și până la urmă, se poate școală fără stresul tuturor – al părinților, al bunicilor, al rudelor de toate gradele și mai ales al copiilor? Ca să ne (mai) liniștim, am întrebat puținii părinți pe care îi cunoaștem și care au făcut aceeași alegere ca noi. Așa am descoperit că numărul lor e în creștere. Tot mai mulți părinți riscă să își dea copiii la școala normală din cartier.
Un prieten care a decis să plece recent cu familia din țară mi-a spus că, dincolo de salariu și condiții de muncă mai bune decât în România a contat și faptul că nu va mai face naveta cu copiii. Îi va înscrie la una din școlile de cartier, iar copii se vor duce pe jos la cursuri, eventual cu bicicleta. L-am întrebat, vara aceasta, pe băiatul altei familii mutate în Olanda de vreo trei ani ce îi place mai mult în noua lui țară? „Școala”, a răspuns.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu există profesor în lumea asta care să "toarne învățătură" în mintea unui copil!
In plus dupa o varsta copilul va pleca pe jos singur la scoala. Si ceva ce uita multi: oboseala inseamna scadere a performantelor intelectuale, inseamna si boala.