Alegeri parlamentare 2020: Care ar putea fi prezența și cât cântăreşte votul meu

Foto: Mihai Barbu/ AFP / Profimedia

Potrivit cifrelor disponibile pe pagina Autorităţii Electorale Centrale, (comunicatul din 2 dec. 2020) în Registrul Electoral sunt înscrişi 18.191.396 de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară şi încă 740.367 cu domiciliul în străinătate. 

Adunând cele două numere găsesc că pe listele electorale vor fi maximum 18.931.763 alegători.

Apoi, luând în considerare prezenţa la vot la alegerile din ultimii patru ani: parlamentare în 2016: 39.49%, europarlamentarele din 2019: 49.02%, alegerile prezidenţiale 2019: 47,66% în primul tur şi 49,87% în turul al doilea, voi face media aritmetică pentru a estima prezenţa maximă la vot la alegerile din 6 decembrie 2020: 46,51%.

Comparând prezenţa la vot la alegerile locale din 2016 (48.44%) cu cea din 2020 (în condiţii de pandemie): 46% şi aplicând regula de trei simplă, pot estima că la alegerile parlamentare din 06 decembrie 2020 va fi o prezenţă de 47,35%.

Mai exact, se vor prezenta la urne şi vor introduce buletinele de vot 8.964.190 de persoane. De aici rezultă că votul meu are o pondere de 1/8.964.190. Câtul acestei împărţiri ne dă o valoare infimă: 0, 00000011! Votul meu are ponderea de 0,000011% din totalul voturilor! Chiar dacă l-aş pondera în funcţie de procentajele prognozate pentru unul sau altul dintre partidele competitoare, el rămâne tot insignifiant. Chiar dacă buletinul meu de vot nu va rămâne agăţat în urnă, nu va fi omis de la numărătoare sau (horribile dictu) nu va fi trecut în contul altei formaţiuni politice, influenţa lui asupra rezultatului final al alegerilor va rămâne tot infimă, aproape neglijabilă…Unde s-a mai văzut ca cineva să câştige alegerile la un vot diferenţă?!

Şi atunci de ce ţin să mă prezint la vot?! De ce am fost prezentă la secţia de votare (aceeaşi sală de clasă de la şcoala din cartier ridicată în anii „Epocii de Aur) la toate alegerile (pe care le-am apucat) înainte şi la cele de după decembrie 1989. În perioada comunistă mă duceam pentru că eram obligată şi puneam ştampila cu indiferenţă şi greaţă, fără a avea însă curajul altor concitadini să trag o linie peste numele candidatului şi să scriu deasupra Lulu, prenumele personajului aiurit şi îndrăgit, mascota Clujului.

La primele alegeri libere, în mai 1990, am stat cu entuziasm şi răbdare ore în şir ca să pot vota şi am pus ştampila pe grupul de independenţi în care aveam cea mai mare încredere…Dar ei nu au contat la rezultatele finale! Niciodată nu l-am votat pe Gheorghe Funar şi el totuşi a rămas în scaunul de primar timp de trei mandate.

Mai târziu s-a întâmplat să iasă câştigătoare formaţiunea votată de mine, după cum s-a întâmplat să nu intre în parlament candidatul pe care-l socotisem cel mai potrivit, în care îmi pusesem nădejdea la voturile uninominale.

Am continuat să mă prezint disciplinată la vot şi după un timp – dezamăgită şi revoltată – să mă alătur mulţimii încolonate ce străbătea străzile Clujului, protestând pe zloată şi ger, invocând schimbarea cu sloganuri haioase, agăţându-mă de speranţa că alegerile (mult prea îndepărtate) aveau să încline balanţa în sens contrar celor ce se petreceau şi se perpetuau. Ceea ce s-a şi întâmplat în mai 2019, la alegerile europarlamentare. Votul meu a avut greutate pentru că s-a coagulat cu alte sute de mii, cu milioane de voturi, căpătând pondere procentuală. Era un semn încurajator pentru ceea ce aşteptam de la alegerile generale din 2020.

Numai că anul acesta entuziasmul şi optimismul meu s-au diminuat (nu numai din cauza pandemiei). Incompetenţa, amatorismul, lipsa de seriozitate, incorectitudinea s-au developat şi printre cei în care avusesem încredere, iar eu am ajuns să cumpănesc din nou asupra ponderii votului meu… Până la urmă ce rost mai are să votez?! Toate voturile sunt egale între ele şi al meu – eventual – poate anihila un vot pentru „partea adversă”. Oare pot modifica ceva cu votul meu?

Ar fi mult mai comod să stau acasă. Să nu mai fiu nevoită să stau la rând cu masca pe figură, să parcurg toată procedura „de igienizare” anterioară şi ulterioară procedurii de vot şi apoi să mă îngrijorez de eficienţa lor.

Şi totuşi am să mă duc să votez. Nu atât pentru a mă achita de îndatorirea civică (există alte moduri de a mi-o îndeplini) şi nici pentru „a-i împiedica pe alţii să voteze în locul meu” sau pentru că „absenţa înseamnă un vot pentru cealaltă parte” (nu mai sunt sigură cum e cu partea cealaltă; dacă e una, sunt mai multe şi unde exact se poziţionează…).

Mă voi duce să-mi exercit dreptul de vot din respect pentru concetăţenii mei care se duc să voteze cu speranţă şi cu responsabilitate. Din respect faţă de toţi oamenii din lume care au năzuit, au luptat şi s-au jertfit pentru votul universal. Din respect pentru memoria femeilor din România care au fost lipsite de acest drept până în 1938. Eu îl am şi am să mă folosesc de el. Nădăjduiesc ca şi organizatorii să-şi facă datoria de a asigura condiţiile optime pentru alegeri.

Articol preluat de pe baabel.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp