Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Am ajuns în Turcia: Dacă ai nevoie de o pauză de la viață, intră în Istanbul pe cale terestră și încearcă să-l străbați cu nervii întregi (episodul 2)

Trafic Turcia

Foto: Profimedia Images

Episodul 1: Prin Bulgaria, spre Turcia, eu, Silviu și… Stănică: Drumul la finalul căruia râdem sau plângem

Episodul 2:

Ne-am trezit la șapte, după un somn adânc, ca în uter. Afară era senin, iar în spatele hotelului se vedea muntele pe care-l traversaserăm cu o seară înainte. Totul arăta paradisiac în lumina dimineții, așa cum curgeau razele peste toată suflarea est-europeană. Aveam cu noi trei bagaje, adică un top case și două genți laterale, pe care trebuia întotdeauna să le montăm și demontăm când plecam sau ajungeam la cazare. Am îndesat acolo slipi, pantaloni scurți, tricouri, șosete groase și subțiri, două pulovere de culoare deschisă, sandale și multe altele. Toate trebuiau scoase, apoi vârâte la loc, pentru că niciodată nu aveam la îndemână ce căutam. Cizmele erau încă umede, la fel și căștile. Nu ne deranja însă, era dimineața zilei de joi, iar noi eram mulțumiți și ne grăbeam, voiam să terminăm mai repede și să alunecăm spre sud, așa cum un șprot voinic alunecă printr-un banc de sardine.

Am făcut un tur al camerei înainte să plecăm, să văd dacă am uitat ceva. Nu uitaserăm nimic. Am găsit, în schimb, un șir de furnici pe marginea balconului, apoi m-am întors spre încăpere și m-am văzut pe mine însămi acolo, deformată de geam, dar veselă ca un nou-născut. Era un tablou ciudat. Ceci n'est pas une Andra. M-am uitat la imaginea din fereastră, apoi la degetele mâinilor, mereu mă zgâiesc la ele când vreau să mă conving că ceva e real. Le mișc ușor, rând pe rând, ca și cum aș bate darabana, iar când termin cu primele cinci, mă mut la următoarele. Venele erau la locul lor, vineții și proeminente între articulații, aproape invizibile în rest. Totul părea în regulă, deci eram în viață, purtam un tricou alb, cu pisici în poziții de yoga, și inima mea bătea în inima brutalistă a Slivenului. 

Mi-am luat calabalâcul și am izbucnit pe ușă. Când am coborât, holul mirosea a cașcaval prăjit și a chiftele, iar Silviu mă aștepta la masă cu clătite și marmeladă. Am dat pe gât și câte o cană cu ceai, să ne meargă din plin. Când am terminat, era aproape ora nouă, dar nu ne-a deranjat că se făcuse târziu, eram pe drumul spre Istanbul și în câteva minute urma să-i dăm din nou pinteni lui Stănică. De-a stânga și de-a dreapta aveam șesuri largi, cu floarea soarelui și grâu verde, cireși cocoșați de fructe, dealuri line la orizont, iar peste toate, colac peste pupăză, bolta imensă a cerului. Cine nu gustă așa priveliști ar face bine să-și facă un control medical. Traficul era aproape inexistent, așa că i-am dat bice și ne-am oprit numai când am ajuns la graniță. În fața noastră erau doar patru mașini, deci coada gemea de locuri vacante. Ne-am așezat la rând și am ajuns destul de repede în față. Vameșa ne-a cerut pașapoartele, ne-a privit cercetător, de parcă ar fi vrut să se dumirească ce anume avem în cap, și ne-a trimis la un ghișeu alăturat, să ne fie verificate certificatele de vaccinare. În ghereta cu pricina fumau ca turcii trei turci tineri și arătoși, râdeau de una-alta, și-au aruncat fugitiv ochii peste actele noastre, ne-au zâmbit și ne-au făcut semn să trecem. După ce ne-au scotocit în bagaje, am intrat în Turcia. Türkiye'ye hoşgeldiniz!

Prima oprire a fost la o benzinărie de pe stânga drumului, la 15 kilometri de vamă, cam unde începea să se termine coloana de tiruri. Acolo l-am întâlnit pe primul necunoscut care ne-a oferit ceai dintr-un șir lung de persoane care urmau să facă asta. Ceaiul e moneda lor de schimb pentru prietenie. E ciudat că oamenii se bazează mereu pe cunoscuți și de cele mai multe ori rămân cu buza umflată, dar uită de cei pe care nu-i cunosc sau îi cunosc doar cât să-și permită să-i întrebe cât e ceasul, fără să se gândească măcar că sunt momente când un necunoscut le poate arăta drumul întregii vieți. Teşekkür ederim, domnule din benzinărie, să vă fie oala mereu plină de licori pentru trecătorii (încă) ascunși!

Și apoi gata – autostradă până în Istanbul. Dacă ai nevoie de o pauză de la viață, intră în Istanbul pe cale terestră și încearcă să-l străbați cu nervii întregi. Am citit undeva că locuitorii orașului pierd 6 zile în fiecare lună din cauza traficului intens, adică destul cât să ți se vindece acneea hormonală sau să te hotărăști dacă într-adevăr vrei să devii pastor în Nigeria. La 18 milioane de oameni care-și trăiesc viețile acolo, probabil e normal. Pentru noi însă, era haos. Orașul se deschidea în fața noastră din toate părțile. Peisajul era surprinzător, clădiri imense cât vedeai cu ochii, printre care răsăreau moschei grandioase. Era un peisaj urban neîntrerupt, ca într-o dioramă, iar acest peisaj aparținea foarte clar drumului. Aveai marea și plajele ei, colinele împânzite de blocuri, pantele care duceau spre câmpie și pădurile răzlețe. Mi-am adus aminte atunci de scrierea lui Edmund Burke despre sublim. Spunea el că sublimul nu înseamnă doar atingerea unui grad înalt de desăvârșire sau frumusețe, ci are mai degrabă legătură cu noţiuni ca teroarea și încântarea. Emoţia puternică, spaima, blocajul, frica sunt urmări ale sublimului. Așa se ajunge la sentimentul de uimire, când privitorul este adânc mișcat și afectat de ceea ce vede, cu mintea absorbită total de obiectul său. Cu dimensiunea, traficul, Cornul de Aur, istoria și mușuroaiele sale umane, Istanbulul este sublim.

Când am ajuns în Kadıköy, eram epuizați. Ce ciudat era să fim acolo, să fi răzbătut întregi la minte și la corp prin agitația fierbinte a după-amiezii de vară, să oprim motorul, să ne dăm căștile și echipamentul jos și să lăsăm căldura să ni se lipească în voie de trupuri. Larma învelea cartierul ca un fum, aveam impresia că absolut toată lumea era pe stradă, iar forfota se întețea mai ales în fața magazinelor. Am căscat gura puțin la oameni, apoi am dat gențile jos de pe Stan, ne-am cazat, ne-am spălat și am ieșit în arșița asiatică.

Kadıköy este unul dintre cele mai hip, colorate și populare cartiere din Istanbul. Ne-am cumpărat kebap, ayran, köfte cu ceapă murată, künefe și su böreği de la un domn cu obrazul împestrițat de pete cafenii și le-am înfulecat pe malul mării, pe stâncile de la malul Modei. Când am terminat, ne-am uitat unul la celălalt cu mâinile pe burtă, am oftat de încântare și ne-am tolănit la soare ca niște gândaci durdulii căzuți pe spate. Dacă arhitectura nu te duce cu gândul din primul moment la Asia, mâncarea de aici face asta cu brio – după ce ai gustat mirodeniile afumate, menta, sumacul, deserturile, ceaiul, simți că toată viața te-ai hrănit doar cu posmagi și supe serbede. Sosurile ți se scurg pe mâini în jos, o iau la vale să demonstreze că gravitația funcționează, nu-ți rămâne decât să te ștergi cu lipia îmbibată și ea cu ulei de măsline și bulion. 

Oamenii stăteau pe jos, pe iarbă, mâncau, ascultau muzică, se jucau sau discutau. Erau relaxați și ancorați în prezent, nu scrollau pe social media, ci se bucurau de-a dreptul de timpul petrecut cu ceilalți. Dintr-o boxă suna Bongo Bong a lui Manu Chao, iar câțiva adolescenți dansau ca-n transă, simțeau ritmul sub cerul leșinat, își mișcau brațele și se încovoiau sub puterea sunetelor reggae.

Noi așteptam lângă ei, mână în mână, să se facă noapte. 

Urmează:

Episodul 3: Pe străzile din Istanbul: suntem norocoși și atât de fericiți, încât uneori, doar uneori, e înspăimântător

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dan check icon
    Cu cat v-au p[atit turcii ,sa le faceti reclama ??
    • Like 0
  • Bună.Am parcurs aceste rânduri și chiar mam relaxat și amuzat.Spun amuzat ptr ca acest drum îl fac luna de luna.Minunat totuși, în Turcia indiferent ce pățești doamne fereste nu mori în strada sunt oameni săritori pregătiți tot timpul sa te ajute sa te îndrume .
    • Like 0
  • Am intrat în Istambul vineri seara la 10, am mers cu oglizile pliate! Dar am ajuns în Sultanahmet cu bine.
    • Like 0
  • in fimal am inteles .ati ajuns la Instambul ç,minunat ,,aglomeratie ,soare,mai putin european,dar ati mincat,burtile pline,nisipul cum era ???ce fericiti sunteti aveati si un miros de ceapa, lipiurile imbalsamate in ulei<nu lipsea ceapa<a ??bulionul a fost minunat <ati dormit adinc<incepeti tot cu ceapa<>>>>>LA MA MARE,ce frumos<>,,,,

    • Like 2


Îți recomandăm

Komoder 1

Fotoliile smart fac masaj la degetele de la picioare, la călcâi, la gambe, la mâini, au role încălzite care fac masaj la spate, mai puternic sau mai blând, te cântăresc, îți măsoară pulsul.

Citește mai mult

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult