Sâmbăta, la ora 16, plaja din Vama Veche arată ca o cutie de sardele.
Pe șoseaua care duce la bulgari se circulă pe un singur fir: mașinile parcate pe ambele sensuri anunță valul de refugiați urbani în micul sat-stațiune de la malul mării.
Puhoi de lume pe „Magheru”, străduța cu nume pompos de bulevard, care ia mașinile și pedeștrii de pe drumul principal și-i varsă direct pe plajă.
Iar pe plajă… lume ca la balamuc. Nu se găsește loc la șezlong și nici nu prea mai ai unde să-ți pui cearșaful. O alee îngustă printre șezlonguri te conduce spre marea barieră de alge în descompunere care se întinde pe toată plaja și care-ți mută nasul. Imunizați de miros, temerarii cu șezlonguri stau „buză-n buză” până în buza mării.
Spre deosebire de alți ani, în Vamă am auzit manele și am văzut grupuri gălăgioase care n-au nimic de-a face nici cu spiritul locului, nici cu regulile de igienă socială recoamandate de autorități. La fel ca în alți ani, am făcut slalom printre cioburi de sticlă verde, semne ale petrecerilor nocturne, chit că la terase s-a dat muzica mai încet.
În anul pandemiei, Vama are un aer dezolant, semn că nimeni n-a mai investit nimic și că toată lumea încearcă să mai recupereze ceva din pierderi din weekend-urile în care turiștii dau buluc. Plănuiam să stau până duminică, dar m-am suit în mașină și sâmbătă la ora 17 m-am întors la București, nu înainte de a face fotografia de mai jos, în loc de adio:
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.