Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Atenție, elevi! A nu se citi de pe pereți!

Din catralioanele de jocuri și metode care să întărească creativitatea copiilor și să spargă pereții imaginației, vă propun azi „Dacă aș fi”. Spui pe repede ce-ți vine în minte. Încep eu.

Dacă aș fi o insectă, aș fi … gândac. Dacă aș fi document, aș fi …power point. Dacă aș fi american, aș fi … privitor de trenuri. Dacă aș fi școală, aș fi …perete. Dacă aș fi autor celebru, aș fi … Champagne. Dacă aș fi apă, aș fi …aghiazmă …Hai că începe să-mi placă. Să mă explic. 

Asta cu apa e simplă. Când voi cădea pe capetele prichindeilor adunați în careu că începe școala, e normal să vreau să fiu apă sfințită, să-și imagineze creierașul lor că nu o să mai aibă tot anul nevoie de adeverință de intrare în colectivitate sau că o să ia doar FB-uri. Doar n-o să vreau să fiu apa de care îmi ziceau mie profesorii, când mă juram că am învățat și apoi mă uitam pe pereți.

Șampanie. L-am găsit astăzi pe un perete, când am urcat la clasă după ce ne-a aghezmuit taica părinte în careu. Cum am o îndelungată experiență în uitatul pe pereți, dau și eu copy-paste ( vezi poza).

„Motivația este un sistem complex, o forță care ne propulsează și ne ghidează comportamentul. Am găsit câteva lucruri interesante pe care le spune Champagne în 1995 despre motivație. Există numeroși factori în orientarea școlară și profesională. 1)ATITUDINEA: este o componenta care se dobândește prin învățare școlară, observație și experiență. 2) TREBUINȚELE UMANE: sunt foarte variate și în general oamenii încearcă să le satisfacă, de la cel mai simplu caz – hrană, până la cele mai compexe, cum ar fi nevoia de a te autoperfecționa, de învățare continuă”. Cum scrie, am copiat și eu, e sic (cum am văzut eu că se zice prin subsolurile la cărți), e de să moară ce-am pă casă, cum se zicea pe vremea când învățam și eu în aceeași școală, cu alți pereți și alte citate. Urmează în compunerea motivației „3) STIMULAREA, 4) AFECT, 5) COMPETENȚA” 6) și altele, veți zice, dar … 6) e „INTĂRIREA: poate fi POZITIVĂ și NEGATIVĂ”. (e cu și, atenție!) „Poate spori un comportament sau să-l reducă. De exemplu, dacă educația ne-a adus satisfacții și am fost apreciați de ceilalți datorită intelectului și culturii noastre este foarte probabil să mergem la facultate pentru a ne continua studiile. Alegerea profesiei are la bază o serie de motive. Unii își aleg profesii care să le dea sentimentul de putere, de creștere profesională, alții vor să aibă mulți bani…la baza alegerii profesiei stau mai multe motivații și de cele mai multe ori vedem că suntem nemulțumiți de domeniul pe care l-am ales”.

Alături de panoul acesta, se găsește unul cu formulele – aria și volumul trunchiului de con, sferei și alte d-astea. Modest, fără nicio perspectivă, prin comparație cu cele 6 puncte efervescente. Anonimul pedagog care l-a invocat pe Șampanie din 1995 a agățat pe perete, în ingeniozitatea lui, un instrument cu partea lemnoasă și feroasă care culcă la pământ toate bălăriile de tratate de ce suntem noi altfel, adică altfel pus - fucked-up.

Copilul care ar avea nenorocul să se-ntrebe ce scrie pe perete, vrând să vadă cum e cu „Orientarea școlară și profesională”, ar fi găsit, pe lângă lista în șase puncte de mai sus, și două găuri albastre înrămate. Adevărul e că plușul albastru tot îi mai dă o speranță. L-ar fi ajutat oare mai mult să găsească pdf-ul „document-concept Opțiunile de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a”? Să afle că e nevoie de „demararea unui proiect pilot de testare a aspectelor și a schemelor aplicabile privind finanțarea cu implicarea școlilor și operatorilor economici parteneri ai acestora cu disponibilitate și capacitate de a se implica în pilotare”? De-aia și zic, decât pdf, mai bine ppt, poate mai rămâi cu ceva. 

Treaba cu școala-perete o am în cap de câteva zile, de când am auzit că, la americani, tot mai mulți încep să se uite pe filmulețele despre nimic. Se uită lumea la cum nu se întâmplă nimic în cea mai aglomerată intersecție din Wyoming, ceva din care îți dai seama că Giurgiu e un fel de metropolă super/mega aglomerată (oricum, drumuri la fel de cârpite). Aud că i se spune slow internet sportului ăsta și că specialiștii încă nu au o explicație valabilă. Se mai uită oamenii mari la ce face un panda toată ziua, dar mie cel mai mult îmi place să mă uit la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată de la Bergenfield New Jersey. Cool, e puțin spus. Din câte văd, doar marfare trec pe acolo, din acelea trase de două locomotive grele, ca la americani. Teribil – unui tren îi ia cel puțin două minute jumătate să treacă pe la barieră. E uriaș. Cât să aibă viteză: 60 -80-100 km/h? Deci să aibă cât? Minimum 2 km? Uite că tot e bună și aritmetica asta. 

De când am văzut și panoul cu motivația de la școală, mă bântuie o idee. Ce-ar fi să înlocuim toate panourile de pe pereți cu plasme pe care să intre lumea de azi. Să se dea filmulețe pe youtube. Haioase, cool, epice. Despre cum să ți-l faci tovarăș pe Newton și să râzi cu el că i-a căzut mărul în cap. Să vezi cum explică guvernul american productivitatea, de să-nțeleagă copiii mici și mari. Sau cum se gândesc școlile neo-zeelandezilor la cariera copiilor. Aș pune din când în când cum intră marfarul la Bengelfield și imediat o întrebare – se dă marfarul de New York care intră cu viteza de 40 de mile pe oră, știind că o milă are x km, un observator îl vede trei minute, câți metri are trenul … iar cine răspunde va avea revelații cel puțin cât dacă ar fi văzut trenul în gara La Ciotat, acum 120 de ani. (poate mai mult decât americanul pe care l-am văzut vineri dimineață, apoi și luni, urmărind cu telefonul mobil trenurile care trec pe la barieră. Aflu de la forumiști că e un vânător de pokemoni). Când vezi marfarele cu benzină, făină, ciment, animale și mii și mii de containere vezi cu ochii tăi că dacă economia nu merge, măcar nu stă pe loc. La fel, dacă ai vedea în timp real ce mai mișcă pe la poarta combinatului de la Galați, a institutului de la Măgurele, a DNA-ului din București, a teatrului din Timișoara sau Piatra-Neamț, ai avea propria motivație de a-ți întări atitudinea sau să-ți calibrezi trebuințele umane. 

Plasmele astea ne-ar putea ajuta să ... primenim sângele școlii. Poate să meargă! (aud că plasma e 90% apă, dar dacă o fi sfințită, mai știi?). Oricum, dacă nu facem nimic, și școala rămâne la pereții goi de acum, nu cred să mai stea mult în picioare.

Iar dacă nu aș încerca să fiu un altfel de perete, ce altceva mi-ar rămâne, ca școală? Secție de votare?

PS. Exact acum un an, chiar de deschiderea școlilor, m-am nimerit să fiu undeva prin Prahova, la țară. Pe un perete, cineva – nu spui cine – a pus în chenar frumos înflorat „Decalogul cititorului” (vezi foto), după scriitorul francez contemporan Pennac. 

La punctul șase (aici sunt nouă, în total) e trecut dreptul la bovarism, boală textual transmisibilă. Mă gândesc cu strângere de inimă la sufletul nevinovat care, urcându-și ochii la panou, va afla, nici mai mult, nici mai puțin, că „bovarism - stare de insatisfacție care caracterizează individualitatea unei persoane ce se crede altfel de cum este și imită felul de a se comporta al altora”. Se va duce acasă, va primi o palmă să nu mai citească toate porcăriile de pe pereți, că așa a ajuns și unu săltat din capu' satului, a luat bovarism și dus a fost.

PPS. Îndrăznesc să-i rog pe cititorii care ar putea lămuri chestiunea – cine e, totuși, Champagne? Am găsit, spre exemplu, ceva despre un studiu privind factorii satisfacției la locul de muncă și atitudinea față de muncă printre muncitorii din clasele defavorizate – Joseph E Champagne. Dar asta se întâmpla acum 50 de ani, când oricum noi ne lecuiserăm de bovarism, nu mai aveam nici clase (sociale), iar profesorii de la facultate, inginerii, filosofii și artiștii noștri învățaseră o meserie, din care să se hrănească pe sine și, ulterior, familiile lor. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Nu e o gazetă de perete? Gazetele de perete trebuie să fie uşurele şi fun. Eu unul publicam caricaturi la gazeta de perete.
    • Like 0
  • Scriitura e faină, ușurică și haioasă. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Problema mea? Prea ușurică și prea haioasă pentru durerea dintre rânduri. Practica folosirii unui limbaj artificial, deliberat prețios este atât de răspândită printre profesorii de toate rangurile încât uneori am impresia că fie sunt obligați prin contract să îl utilizeze, fie este o boală, un virus care atacă doar profesorii și o parte dintre jurnaliști. Și teamă mi-e că acest limbaj este cel puțin unul dintre motivele pentru care școala românească are rezultatele pe care le cunoaștem cu toții. De aceea spuneam și mă repet: ușurel text și făinuț, grave dureri pe care le scormonește.
    • Like 0
  • Sper ca treaba cu plasma 90% apa e o butada, textul fiind de altfel foarte haios. Daca nu, atunci: exista plasma si plasma - cea din televizoare face parte din numita a 4 stare a materiei, gaz ionizat, si asa "merg" unele tv (altele cu cristale lichide LCD) si altele mai noi cu LED. Si mai e plasma din celulele noastre si o fi cea cu 90% dar nu umple tv urile. Altfel, o placere sa va citesc. Si, altfel, exista scoala si scoala, depinde de ce dai copilul la scoala : pentru ajutor pentru bautura -alocatie adica sau, ca sa faca, sa invete o meserie, fie ea si de nivel universitar! A treia posibiltate e pt ca e invatamant obligatoriu 10 clase plus cea pregatitoare.
    • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult