Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost managerul unui magazin de haine în Mall Băneasa până într-o zi în care am făcut un pas „irațional”: despre nebunia de a renunța la un job sigur

Magazin de haine

Foto: Guliver Getty Images

Acum 11 ani lucram în noul deschis Mall din Băneasa. Eram managerul unui magazin de haine de damă, un brand nou în România. Era pe atunci exact jobul de care aveam nevoie. Am lucrat în vânzări de la 20 de ani, în sistem retail, wholesale, ca agent de vânzări, telesales, comis voiajor sau manager. Vândusem de toate și eram bună la asta. Era ceva nou pentru mine să fiu statică, într-un magazin, însă capacitatea de adaptare la nou nu îmi lipsește. Plus că îmi plac provocările. Ana, fetița mea, avea doar un an și jumătate și varianta de a fi o zi la serviciu și o zi acasă cu ea era de departe cea mai bună variantă. Îmi aduc aminte ca ieri de holurile pustii ale mall-ului în fiecare dimineață, până în jur de ora unu-două. De liniștea asurzitoare parcă. De mirosul de detergenți de pe holuri, de angajații magazinelor care din când în când ieșeau pe culoare doar-doar mai vedeau niște potențiali cumpărători. Nu era nici țipenie de om. În weekend, singurele zile când mall-ul era plin, era de musai să vinzi. Și cât mai mult, ca pentru o săptămână întreagă. Am dus-o așa vreo 2 ani, bucuroasă că pot avea un salariu bun și că, în același timp mă pot bucura de Ana, de timp prețios petrecut cu ea.

Într-o banală zi de weekend, întorcându-mă în magazin, m-am oprit în fața lui și am privit. De parcă timpul se oprise în loc, de parcă eram invizibilă, de parcă priveam cumva din afara mea la agitația de pe culoar, la forfota din magazin, la hainele mai scurte, mai lungi, albe, negre, colorate, aranjate frumos pe standere, la clientele care, unele zâmbind, unele nu, puneau mâna pe câte un umeraș și analizau o fustă, o rochie sau o bluză.
„Oare ce caut eu aici? Unde o să fiu peste 5 ani? Peste 10 ani?”, m-am întrebat.

Răspunsul m-a lovit brusc.

„În nici un caz aici.”

A doua zi m-am dus la sediu și mi-am dat demisia. Un act de curaj și un pic de nebunie, ar zice unii. Însă cert este că nu poți să îți cauți drumul în timp ce mergi pe altul.

În acea zi am făcut primul pas către altceva, către ceea ce aveam să fiu astăzi. Pentru că mâine posibil să fiu altceva.

Începe cu întrebarea: „Ce aș face zi de zi, fără să mă plictisesc, fără să simt că mă duc la serviciu, din toată inima, și chiar fără să fiu plătit?” Și stai tu cu tine, golește-ți mintea de „probleme”, de „da, dar ...”.

Lasă gândurile și ideile să vină și să plece și oprește-te atuci când simți că „Asta e!”

Cu asta am început și eu. Am simțit că vreau să fac ceva cu copiii, pentru copii. Habar nu aveam ce. Am început să caut idei. În mintea mea. Pe internet. Pe stradă. La alți oameni. Am început să împărtășesc unor oameni apropiați mie ideile care îmi veneau.

Tu să NU faci asta! Ai încredere în ceea ce simți TU! Prea mulți oameni din jurul nostru, fără să aibă intenții rele, nu aderă la aceleași valori ca ale noastre, nu au aceleași păreri, ba chiar ne pot dezumfla găsind ceva care să nu meargă în fiecare idee pe care o avem.

Continuă cu găsirea acelor oameni care au trecut și ei prin asta. Care îți pot spune cum au făcut ei, ce i-a ajutat, ce i-a încurcat, ce ar face diferit dacă ar lua-o de la capăt, fără să îți dea sfaturi cum că ideea ta este bună sau nu. Apoi rumegă tu tot și ia-ți din experiențele lor ceea ce te-ar putea ajuta.

Pornește! Fă primul pas! Cu entuziasmul copilului care a primit bicicleta mult visată și căruia, deși îi este un pic mai mult sau mai puțin frică, se urcă bucuros în șa și începe să exploreze. Orice drum, mai scurt sau mai lung începe cu un prim pas. Și dacă ți-e frică tare, mai fă un pas! Succesul se află, mereu, dincolo de zona de confort.

Visează! Și scrie-ți visurile pe o bucată de hârtie. Îți promit că atunci când o vei găsi, poate după ani, vei fi surprins cum Universul a găsit moduri de a îți îndeplini visurile.

Ține ochii larg deschiși! Nu uita că mereu, atunci când ne așteptăm mai puțin, în jurul nostru apar oameni, situații care vin spre noi ca să ne ajute, să ne învețe ceva, să ne dea un indiciu pentru drumul nostru. Și, dacă pe drum apare o cotitură, îmbrățișeaz-o! Chiar dacă nu era în planul tău, planurile se mai schimbă. Fii cu ochii pe destinație, dar nu uita să te bucuri de drum!

Drum bun, călătorule, nidiferent unde vrei să fii!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bun articolul! Frumos scris! Inspirational!
    • Like 0
    • @ pcoutnow@yahoo.com
      Ăsta e baiul, că avem prea multe mesaje inspiraționale și prea puțină realitate.
      • Like 0
    • @ pcoutnow@yahoo.com
      Prea multe povești spuse doar pe jumătate.
      • Like 0


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Copii talentați

„Am descoperit un număr foarte mare de copii extraordinar de talentați, performanți, competitivi - și mulți dintre ei nedescoperiți până acum. Pentru că mai ales cei din zona rurală sau din urbanul mic au șanse slabe să participe la olimpiadele tradiționale, creion-hârtie - însă au putut participa fără opreliști la olimpiada digitală”, explică Dragoș Iliescu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Învingător

„Am fost un caz mai complicat. Ce pot eu să afirm este ca domnul profesor doctor a fost dirijorul unei orchestre, după mine impresionante, pentru ca eu am accesat aproape toate disciplinele spitalului în afecțiunea pe care am avut-o eu”, se destăinuie Marin Florin.

Citește mai mult