Tot încerc să înscriu copilul la o grădiniță de stat, care este la numai 5 minute de blocul nostru. Nu reușesc, îl duc la alta, tot de stat, la câteva stații depărtare. Acolo, scutecele și cremele nu sunt suficiente, oricât de multe aș duce. Copilul vine iritat mereu, iar cazurile de TBC și alte boli m-au făcut să-l retrag. Insist la grădinița de lângă bloc.
Mă bucur că între timp se mediatizează faptul că înscrierile s-au făcut pe șpagă și că au căzut capete. După câteva luni de la data depunerii cererii, în care mi-am trecut numărul de telefon și adresa de e-mail, îmi sacrific pauza de masă și mă duc la respectiva grădiniță.
Acolo aflu uimit că s-au trimis două scrisori cu aviz de ridicare, la poștă. Toți funcționarii au un calculator conectat la internet. Formularul pe care îl completez în relația cu ei are specificată adresa mea de e-mail și numărul meu de telefon. La bloc, am și o cutie de scrisori. De ce mă pune administrația țării ăsteia să stau la coadă la Poșta Română, ca să aflu simplu că un copil, copilul meu, nu are loc la grădinița de lângă bloc?
Toți funcționarii stau pe Facebook, nicio problemă, dar nu puteau să mă scutească de un drum, printr-un simplu e-mail? Oricum, chiar și așa, tot n-am aflat care ne este numărul de rând, cel puțin nu în scris. Adică mi-am pierdut pauza mea de masă și alte drumuri la înscriere, complet degeaba. Ba chiar m-am simțit umilit, pentru că am intrat peste funcționărese, când acestea erau în pauza de masă. Le deranjam. A trebuit să aștept și evident să-mi cer și scuze. Pauza lor este inclusă în programul plătit, nu ca la noi, ăștia care muncim la patron, care ne luăm pauză pe timpul nostru, nu al firmei.
Tot noi lucrăm și vinerea, tot până la 18. În administrație, de pe la 14 bate vântul, iar la 16 se sting luminile și de la pază.
Până la urmă am dus copilul la una particulară. Și nașterea tot la particular, și vizitele normale tot acolo. Dar știu mereu că la fiecare lună, jumătate din cât ar trebui să iau se duce la stat. Și cum să fiu fericit, când ei nu-mi dau nimic, ba mă și umilesc?!
Sunt nenumărate discriminări între lucrătorul din mediul privat și cel din administrație. A ridicat guvernul vreun deget în privința asta? A avut la dispoziție un an. Citesc peste tot că Guvernul Cioloș a luat măsuri pentru debirocratizare. Doar că la mine n-au ajuns.
Ce-a făcut Guvernul ăsta, ca să nu mai spun de cele de dinainte, ca să pot să am o comunicare pe e-mail cu orice instituție a statului? Am întrebat un contabil cum e cu simplificările de formulare în relația cu ANAF și mi-a spus că e frecție, ba chiar că l-a complicat în primă fază.
Și dacă tot am adus vorba de Poșta Română... E bătaie politică pe preluarea poștei. Dar sunt atâtea firme de curierat, care poate ar veni la Poștă cu un management serios... Și atunci ar merge lucrurile mai bine pentru toată lumea.
Sunt mulți care așteaptă un Mesia care să tragă țara după el. Inutil să spun câte speranțe și-au pus unii în Emil Constantinescu, în Traian Băsescu, mai târziu în Klaus Iohannis. Acum văd că și l-au ales pe Dacian Cioloș. Eu nu vreau un Mesia, ci doar un om care să reușească concret niște chestiuni elementare de reformare a administrației. Să pot să-mi înscriu copilul la grădiniță, să nu trebuiască să-mi mai pierd timpul la cozi și la ghișee, să nu am tot timpul senzația că statul mă scutură de taxe fără să-și respecte partea lui de înțelegere. Ca să nu vorbesc aici de proiecte majore, precum licitațiile pe bune pentru autostrăzi. Nu fac și nu mă pricep la politică, nu mă interesează promisiunile și proiectele de sus decât dacă simt că aici, jos, pentru contribuabili, se schimbă ceva. În România lucrurilor mărunte, situația a rămas la fel de albastră ca acum un an și ca-ntotdeauna. Mă uluiește doar piesa asta atât de proastă, a speranțelor mereu dezamăgite, care se repetă la fiecare alegeri.
Dincolo de un bun simț pe care i-l remarcă și cei care îl critică și de multe bune intenții, din păcate nici premierul acesta nu mi-a oferit un stat care să nu mă alunge la privat după ce mi-a luat jumătate din leafă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si va mai si intrebati de ce, cea mai buna optiune de vot este sa plecati din tara.
Fara sa va mai uitati inapoi.
Simpli executanti carora le este frica sa gandeasca ca sa nu-si supere seful.
Cat despre spaga... si eu am dat ca sa ajung aici, asa ca daca nu-mi dai , nu te servesc.
Cat despre boli, aflu de la cunoscutii cu copii la gradinite private ca situatia e aceeeasi peste tot, ceea ce era si de asteptat, virusii nu se duc la usa sa intrebe care-i taxa inainte sa intre...
Despre consumabile, ce pot sa spun... la 3 ani copilul meu nu mai foloseste scutece si creme, ca i-am dat educatia necesara la timp, dar ducem servetele, hartie igienica, sapun, pahare etc. in valoare de sub 100 lei pe luna.
Asa ca imi pare rau sa zic, dar articolul musteste de bullshit. Da, birocratia romaneasca e coplesitoare, Posta Romana e penibila, dar nu m-am intersectat deloc cu ele in relatia cu gradinita.
Timpul va trece, copilul va face clasa pregătitoare la Gradinita particulara la care este acum deoarece ca parinte consideri ca e o trauma pentru copil sa-l rupi atit de devreme de colectivul in care practic a crescut si uite asa ajungi la urmatoarea etapa importanta din viata copilului-școala!
In Romania de azi , școala se împarte in scoli de elita si scoli care scot pe banda rulantă analfabeți, scoli care mai exista doar pentru ca niste asa ziși invatatori sau profesori nu pot fi trimiși acasa pentru ca ar mari numarul șomerilor si asa destul de mare!
Vei face tot ce este posibil, trecând prin aceleași probleme cu funcționari plictisiți , care chiar daca nu isi fac îndatoririle de serviciu stiu ca la sfirsitul lunii vor primi un salariu frumos, platit de noi evident, cu directori de scoli care in momentul in care vor lua la cunostinta ca, copilul vine din mediul privat te va privi ca pe un lepros, cu invatatori cu aceeasi mentalitate care vor reusi in scurt timp sa înfrângă spiritul copilului !
Ii creștem frumos, liberi in gindire si ajung la școala , acolo unde credem noi ca ar trebui sa fie instruiți , dar liberi !
Nu e asa!
Sunt înregimentați, transformați in roboti care trebuie sa execute , sunt apatici si daca inainte iti povesteau ore in șir ce au facut in acea zi, acum raspund monosilabic de te intrebi uneori daca nu ti-au schimbat copilul tau cu un alt copil , deoarece nu -l mai recunosti!
Si uite asa incepe un alt episod-psiholog, discuții interminabile cu copilul incercind sa-l aduci la starea inițială si calcule financiare pentru a vedea daca suporti cheltuielile pentru o școala particulara!!!
Nu ne mai mira ca sunt părinți care au optat pentru școala la domiciliu !
Ma intreb -daca vom opta pentru școlile particulare, ei de unde vor mai primi salarii?
Cind vor fi testați psihologic si cei care ne instruiesc copii???
Sunt multi, foarte multi care nu ar trebui sa fie acolo, ei sunt cei care pregatesc generația de miine, ei nu pot da rebuturi!
Eu nu sunt un admirator al guvernului Ciolos pentru ca instalarea sa a fost facuta prin ocolirea dreptului legitim al Parlamentului de a desemna guvernul; Ciolos, in cardasie cu Johannis, a ocolit fara scrupule mecanismele democratice pentru a ajunge prim-ministru. Din punctul meu de vedere, guvernul acesta este ilegitim si ca atare nu ma mir de incapacitatea sa de a guverna eficient.
Insa povestea cu gradinitele e veche, nu e imputabila guvernului actual. In tot Bucurestiul se construiesc Mall-uri gigante, cartiere rezidentiale scumpe si impozante, etc, pentru ca patronii respectivi sunt mult mai "convingatori" in fata autoritatilor locale decat cei care ar vrea sa aiba o gradinita unde sa-si duca copilul sau ar vrea o piata agro-alimentara unde sa cumpere direct de la tarani, nu de la samsarii agricoli.
La fel se explica si lipsa parcarilor; aprobarea unei parcari de cartier nu aduce "beneficii" primarilor, pe cand un Mall...
2. Nu am auzit pe nimeni care sa dea vina pe Ciolos-Johannis pentru ultimii 26 de ani. Am auzit insa destui oameni cae sunt nemultumiti de prestatia actualului guvern si de modalitatea prin care a fost instalat ( prin ocolirea rolului Parlamentului ).
3. Lipsa parcarilor se explica foarte simplu prin faptul ca spaga pentru amenajarea unei parcari e mult mai mica decat cea care se da pentru aprobarea constructiei unui mall.
4. Oprea e doar un exemplu dintre numeroasele nulitati care au parvenit dupa Revolutie; daca mediul nostru politic ar fi fost mai curat, Oprea nu ar fi ajuns nici macar portar la un Minister, daramite ministru; nu ar fi ajuns nimic mai sus decat un tablagiu daca politicieni precum Basescu nu i-ar fi dat grade peste grade in dispretul militarilor adevarati.