Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am tăiat cea mai grasă oaie pe care o aveam și am lăsat-o într-un părău, s-o mănânce lupii

Acum vreo săptămână, dimineața, un lup a ajuns între oi, la doi metri de mine. Câinii fuseseră plecați pe o urmă de vulpe. Lupul a luat o mială în gură, dar nu a apucat s-o sfârtece. A ajuns Plai, unul din maidanezii mei, și i-a sărit în cârcă. Lupul a zvâcnit, i-au ieșit în cale și ceilalți câini. Miala a scăpat teafără. Pe drum, în noroi, am văzut două urme.

Apoi a venit impresia că îmi lipsește ceva din turmă. O conexiune ruptă. După vreo trei zile mi-am dat seama că-mi lipsea o mieluță mai mică. Unul din lupi își făcuse treaba perfect.

Azi-dimineață, când m-am dus la muls, am găsit câinii frânți, spășiți. Gardul strungii era rupt din exterior, deci oile bumniseră în el. Pe o scândură era sânge. Apoi am observat o oaie încolțită de bot. Un mieluț fătat alaltăieri lipsea. Ce se întâmplase? Lupii au intrat în grădină, unde oile dorm libere. 

Era ploaie. O parte din câini dormeau în afara grădinii, unde un vecin lipsit de inspirație a depozitat acum câțiva ani o mașină de rumeguș. Oile s-au speriat, mielul mic a rămas probabil pe loc, buimac, și unul din lupi l-a înhățat. Celălalt n-a mai avut, cu siguranță, timpul necesar să atace profesionist, așa că n-a nimerit gâtul oii, ci botul. Și au ajuns câinii la ei.

Câinii și-au făcut treaba și lupii au fost alungați.

Pe la 10, m-am întâlnit pe pășune cu un vecin, mâna lupii cu câinii lui. De la mine, lupii plecaseră la el. Dintr-un pic nu i-au omorât un porc.

Au înnebunit lupii?

Nici vorbă. Lupoaica e fătată, puii au acum vreo 3 luni și mănâncă și ei carne. Sunt multe guri de hrănit. Iar hrana...

Până acum vreo 5 ani, nu era zi să nu văd câteva căprioare, ciute, cerbi, iepuri. Găseam uneori și bucăți de piele sau scoteau câinii picioare de prin hățișuri. Cu lupii mă întâlneam arar.

De atunci, căprioarele și ciutele sunt tot mai puține. În iarnă am dat de un țap mort în drum. Căprioare și ciute n-am văzut în zonă de 2 ani.

Ce să mai mănânce lupii? Că iarba n-au cu ce-o mesteca.

Dacă în anii trecuți dădeam de lupi sus, în munte, acum pe acolo nici urmă de ei. S-au mutat lângă sat, umblă pe ulițe nestingheriți, prin ogrăzi. Doar acolo mai au ce vâna.

Astă-seară, plecând din Arsuri spre târlă, am tăiat cea mai grasă oaie pe care o aveam și am lăsat-o într-un părău, s-o mănânce lupii. Peste o săptămână le mai tai una. Că am vreo 30 de oi în plus.

Între timp, poate se mai dezmeticesc posesorii de arme, și realizează că lăcomia și fudulia lor distrug un întreg ecosistem.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • strabunicul sacrifica oile alea mai batrane si berbecii, nu oaia cea mai grasa.
    Da, e tainul ce il plateau, an de an, pe vremuri.
    Cat despre vanatul dezechilibrat de caprioare, padurarul si vanatorul sunt strict responsabili de asta.
    • Like 3
    • @ Claudia Olteanu
      Numai ,.cine traieste acolo in mijlocul naturii ,poate intelege aceste intamplari adevarate ,
      ---Asa este ,, salbaticiunile s-au inmultit enorm si nimeni ,nu face nimic ,in acesta , zona !!
      -- Am citit articolul de 3 ori ,si mi-am ,, ,,regasit copilaria ,,,in multe randuri ,
      -- Felicitari stimate ,,Autor,
      --Locuiesc la ,,tara si eu ,,am 8 familii de albine ,si ma declar ,intr-un fel ,,dusmanul oilor ,Pentru ca ,oaia este dusmanul Albinelor ,!!
      ---Asta-i ,natura ,sau legea junglei ,,
      --Oaia ,paste ,consuma ,roade tot ce este verde ,si mai ales cu floare cu polen ,
      ---Sunt pe la ,,noi cam 6-7 stani ,cu oi ,mai de mult erau 2 stani ,cand nu erau subventii ,.. Mentionez ca ,,m-am certat ,de multe ori cu vecinul ,ciobanul prietenul meu ,dar pana la urma am ajuns ,,,la consens ,si am limitat ,pana unde se baga cu oile ,A fost o perioada cand a,avut un ,,nene cioban ,un neprofesionist, si priieten cu Bachus ,,
      --Acum , ca zonele ,sunt clare, totul este ok ,,facem schimb de produse ,Eu ,ofer cate un borcan de miere ,iar el cobanul Florin imi da ,,cas proaspat, si viata merge inainte,
      -- Dar ,salbaticiunile tot isi fac de cap ,imi rod , ,pomii tineri ,,ciorile imi distrug ,fructele ,si legumele ,etc etc, Caci si ciorile , fac mari pagube,si nu numai lupii , vulpile ,, iepurii ,etc,
      • Like 1
  • Ar mai fi ceva,place sau...ecosistemul este distrus de insasi turmele nenumarate de oi si vite in general, crescute pentru cele 300 euro anuale la hectar si pentru a fi exportate in tarile arabe.
    In acest moment pe oriunde ai vrea sa te plimbi, dealuri, munti, aproape sau departe de un sat, dai la tot pasul de stani si de binecunoscutii caini. Practic nu ppti umbla o ora intr-o directie sau alta si nici vorba de bicicleta sau traseu pe dealuri.
    In acest moment oile sunt cu mult peste ceea ce putem consuma in Romania, merg la export in cea mai mare parte si pe unde trec ele ramane uscaciune.
    Un studiu de impact serios, cat si cum duce acest pamant ce influente pe termen lung sunt...cat afecteaza dezvoltarea turismului(cunosc cazuri concrete de proprietari de pensiuni care nu pot dezvolta trasee din acest motiv)
    Mergand mai departe, sesiez ziaristii de la Republica sa faca o ancheta astfel+
    Cei mai mari proprietari de pamanturi si de turme...pt ca sunt in stransa conexiune avand in vedere ca au cumparat pamantul cu 300-500 euro/hectar si primesc subventie pt animale 300 euro/an/hectar....sunt primarii si consilierii locali din fiecare comuna. Ei detin pamanturile, fie in proprietate, fie in arenda de mai bine de 10 ani, precum si animalele.
    A fost un mod simplu al guvernantilor de a-i "cumpara" pt ca ei, tocmai cei care ar tb sa aiba initiativa, nu au niciun interes sa dezvolte alternative care le-ar strica socotelile. Cum sa atragi proiecte in turidm sau legumicultura...bio...daca tu ai toate pamanturile, toate turmele, angajezi ciobani, vinzi la export si primesti subventie. Cat de restrictiva este cresterea animalelor pt cei care locuiesc la tara!? Ce alte alternative au!? Sau mai bine spus, au alternative, programe, permacultura, turism, sport, cultura, samd...exista viziune, planuri de viito, sau fie sunt ciobani, fie pleaca la munca la oras sau in strainatate?
    De cautat raspunsuri in amanunt :)
    • Like 3
    • @ Dragos Grasu
      Foarte bine punctat. Efectul dăunător al crescatoriilor de animale nu este luat în seama de autoritari. Practic nu exista subiectul asta.
      • Like 2
    • @ Dragos Grasu
      Extraordinar de bine punctat.
      Însă ai pus la final o întrebare nemaipomenita. Cei care trăiesc in mediul rural, cu ce altceva se pot ocupa? Da, sunt de acord, marea majoritate se bazează pe export. Iti spun si de ce. La nivel de om de rând, nu exista piața interna unde sa iti poti vinde animalele crescute in curte, fructele sau legumele. Nu mai exista piețe de desfacere, cum erau cateva, cand eram eu copil si mergeam cu mama in piața sa vindem cateva găini si oua. Nu mai exista asa ceva de foarte multi ani. Da, sunt multe nereguli in privința pământului, cine il are si cum este folosit. Dar la nivel de om de rând, simplu, este groaznic ce se intampla la sate. E practic singurul venit pentru multă lume de acolo. Părinții mei au încercat sa obțină fonduri europene pentru o micro-firma, au fost respinși de nenumărate ori, se întrețin crescând animale, cultivând legume, fructe, absolut tot ce iti poti imagina si vânzând prietenilor si cunoscuților. Neavând alta posibilitate, cam asta a rămas singura opțiune. Nu pot decât sa imi imaginez situația unui crescător de oi, de care poate depinde o familie cu multe suflete. Iar viata la ferma/stână nu-i deloc ușoară. E o situație care nu este deloc adresată de guvern, absolut ignorata. Si e trist
      • Like 0
  • O atitudine inteleapta, demna si responsabila ! O poveste care imbina forta de a lupta pentru viata cu cu acel dar pe care Dumnezeu l-a suflat peste om. Acel ceva plin de iubire, intelepciune, respect, recunostinta, echilibru acel ceva puternic si greu de definit care sta la baza universului, care imbina fortele, lumina, intunericul, sunetul, spiritul, intr-o armonie perfecta... .
    • Like 3
  • Proasta idee. 1) Fiind hraniti artificial, vor avea impresia ca au hrana din belsug si se vor inmulti si mai tare. 2) Lupii vor uita sa vaneze si se vor astepta sa fie hraniti. Cand nu vor mai fi hraniti, vor cauta prada usoara, adica animale domestice, chiar si oameni. Singura solutie cu scaun la cap este limitarea vanatorii de iepuri si caprioare si permiterea vanarii lupilor daca se inmultesc prea tare.
    • Like 2
    • @ Ilinca Mihalache
      Soluția aceea NU ESTE DORITĂ de harnicii vînători din șparlament și cercul de prieteni cu interese comune. Așa că omul a ales răul cel mai mic, sport favorit la români...
      • Like 1
    • @ Ilinca Mihalache
      POate asa , vom reusi ,sa scapam de ei !!
      • Like 0
  • Foarte frumos și interesant articol! Dicolo de faptul că autorul însuși e o persoană foarte interesantă - și am citit întotdeauna cu plăcere și interes și chiar aș vrea să îl văd cu familia și cu turma lui cu tot într-o bună zi...îmi place acest articol pentru că ne arată dezechilibrul natural cauzat de mana omului. Deasemenea compasiune și înțelegere față de animale. Dincolo de toate mi se pare o poveste...cu lupi...cu cainii...extraordinară! Să ne mai povestiți.
    • Like 1
  • Roby Acs Roby Acs check icon
    Acum lupii la noi sunt ocrotiți pentru ce.. sa distrugă tot ce prind în cale!
    • Like 1
  • În alte ţări, lupii au fost extinşi. Acum au fost repopulate. Pagubele produse de lupi sunt plătite de stat. Lupii au un rol important în ecosistem. Vezi aici, ce s-a întâmplat în parcul naţional Yellowstone, SUA, după ce lupii au fost reintroduşi:

    https://www.youtube.com/watch?v=ysa5OBhXz-Q
    • Like 5
  • În alte ţări, lupii au fost extinşi. Acum au fost repopulate. Pagubele produse de lupi sunt plătite de stat. Lupii au un rol important în ecosistem. Vezi aici, ce s-a întâmplat în parcul naţional Yellowstone, SUA, după ce lupii au fost reintroduşi:

    https://www.youtube.com/watch?v=ysa5OBhXz-Q
    • Like 0
  • Faina poveste ... cam asa e s-au mutat lupiii in sat ... unde sa mai traiasca si ei ... ca dupa defrisare pe acolo nu mai trece decat sarpele :( ...
    • Like 1
  • Un cioban neinspirat. Pentru echilibrul eco-sistemului nu trebuie sa hraneasca lupii. Acestia nu vor mai invata sa vaneze, se vor blegi si se vor autodistruge. Lupul e lasat sa se hraneasca cu animalele care au probleme fiziologice. O caprioara iute de picior nu se va lasa prinsa si va da nastere altor caprioare iuti de picior. Un lup care nu va gasi de mancare va fi mancat de ceilalti lupi, nu e bine sa avem mai multi lupi decat ne permitem. Ne vor manca turmele. Un lup care ataca turma de oi e deja blegit si trebuie eliminat. Sa atace animale salbatice daca vrea sa traiasca (sa-si faca treaba in eco-sistem)
    • Like 2
    • @ Marius Toma
      Alt inteligent. Jura e si neinspirat acum.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult
sound-bars icon