Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Am trecut într-o zi prin curtea școlii unde am învățat. „ - Nu mai au voie să se joace, domnule. Nu ştiţi cum sunt legile acum?”

Copil în școală

(Foto: Guliver/Getty Images)

Romȃnia este pe locul al doilea ȋn lume ȋn ce priveşte emigraţia. Între 2007, anul aderării la UE şi 2017 au plecat din tară 3,4 milioane de cetăţeni romȃni. Mai mulţi au luat calea străinătăţii numai din Siria. La noi nu e război civil şi nu au loc atacuri cu arme chimice.

Scriam ȋntr-un articol anterior că doamna Dăncilă este expresia romȃnului „mediu” care cheltuie pe achiziţia de cărţi 3 euro/an, adică de zece ori mai puţin decȃt baremul minim calculat pentru o ţară civilizată.  

Aceste două realităţi au explicaţii multiple. Însă două banale ȋntȃmplări mă fac să cred că anii ulteriori Revoluţiei din decembrie, suprapuşi peste jumătate de veac de comunism, au dus la o alterare prea adȃncă a valorilor. Şi anii din urmă nu dau semne că vor să le ȋnsănătoşească.

Şcoala

Zona ȋn care am copilărit, un cartier al Timişoarei dezvoltat ȋn anii ’70, este acum ȋnţesat de maşini. Noroc că arborii plantaţi ȋn acea vreme ȋi dau un aspect destul de ecofrendly. Cum cel mic ȋncă dormea cȃnd am ajuns să ȋl iau de la bunici, am zis să mă duc pȃnă la piaţă.

Drumul cel mai scurt era prin curtea şcolii unde făcusem generala ȋn urmă cu mulţi ani. Două terenuri de fotbal şi unul de baschet erau mereu pline de puşti gălăgioşi. Rupsesem şi eu multe ȋncălţări de-a lungul anilor bătȃnd mingea acolo. Acum ȋnsă, m-a ȋntȃmpinat o linişte nefirească. Părea un spaţiu desprins din fotografiile Cernobȋlului: niciun copil nu se zărea; doar două Dacii Logan ȋntr-o parcare amenajată acolo unde „pe vremea mea” erau cȃţiva brăduţi.

„ - Alo, domnu', ȋncotro?!” am auzit o voce nemulţumită ȋn spatele meu.

„ - La piaţă”, am răspuns.

„ - Păi şi tocmai prin curtea şcolii v-aţi găsit să mergeţi?”

Deşi atitudinea lui de Cerber mă irita, i-am răspuns cȃt se poate de frumos că era drumul cel mai scurt, eram pe domeniul public şi că nu mai ajunsesem demult prin curtea fostei mele generale. Dar că, din păcate, nu ȋmi plăcea ceea ce vedeam.

„ - Aaa, deci aţi fost şi dumneavoastră elev aici”, s-a mai ȋmbunat portarul ce plescăia o gumă.

„ - Da, cȃndva cȃnd şcoala asta era mai plină de viaţă. Dar de ce nu mai bate nimeni mingea, toţi copiii sunt pe telefoane?”

Cerberul a scuipat guma la coşul de gunoi şi a ȋnceput să se frece gȃnditor pe obraz.

„Nu mai au voie să se joace, domnule. Nu ştiţi cum sunt legile acum: se accidentează unul, răspunde şcoala. Se adună nişte golănaşi care se iau de la te miri ce fault, locatarii din blocuri cheamă poliţia şi iară şcoala răspunde.”

Cum am făcut ochii mari şi am exclamat că aşa bieţii copii sunt obligaţi să stea numai ȋn faţa televizoarelor, că nu prea sunt alte spaţii unde să se adune pentru a se juca, că pe vremea mea jucam fotbal şi, pe urmă discutam aici, pȃnă seara tȃrziu, numai bine i-am dat apă la moară.

„Aşa au zis şi profesorii de sport. Dar directoarea nu a vrut să audă, că e ordin de la minister, că sportul se face ȋn timpul orelor, că nu vrea să meargă pe la poliţie. Asta se ȋntȃmpla acum ani buni. Nu am eu şcoală că nu m-am ţinut de carte. Da’ mi-e milă de copiii de azi. Ăştia cu carte ȋşi bat joc de ei. Îi doare undeva că ȋi nenorocesc, că ajung de mici la doctori de inimă, că-s toţi graşi. O să mai vedem echipa la mondialele de fotbal pentru handicapaţi peste cȃţiva ani că aşa o să ajungă toţi, săracii.”

Profesia

M. are un magazin la parterul unei clădiri istorice. Venise student la Medicină ȋn ultimii ani ai lui Ceauşescu. Era din Irak, ȋnsă vorbea bine romȃna şi ȋi plăcea să povestească, ca mai tuturor celor din Orientul Mijlociu. Îl cunoscusem ani buni ȋn urmă, pe cȃnd eram agent de vȃnzări la o companie de băuturi răcoritoare şi dimineţile de marţi şi joi, cȃnd aveam de „făcut” zona aceasta, ȋmi ȋncepeam ziua ȋn dugheana lui pentru o porţie de bună-dispoziţie.

Mă bucuram cȃnd treceam pe acolo – rar, ȋn ultimii ani, ce-i drept – fiindcă reuşise să nu ȋnchidă chiar dacă ȋn zonă se deschiseseră magazine ale marilor retaileri internaţionali.

Ştiam că se pricepea la comerţ şi ȋmi povestise că ȋn anii ’90 avusese un magazin ȋntr-un alt cartier şi cȃştigase bani cu toptanul vȃnzȃnd tot felul de nimicuri romȃnilor ce văzuseră doar alimentarele goale ale lui Ceauşescu. După primii ani fabuloşi ai economiei noastre de piaţă, cȃştigurile i se mai reduseseră, ȋnsă nici cȃnd ȋl cunoscusem eu nu se putea plȃnge.

Era la fel de volubil precum ȋl ştiam, deşi privirea îi devenise nostalgică. Era mulţumit că spaţiul era al lui, reuşise să ȋl cumpere, ȋl renovase. Dar avea, totuşi, o nemulţumire.

„Că am mai ȋmbătrȃnit, am ajuns şi eu la vorbele tatei... Ştii, banii nu sunt aşa de importanţi. Pe mine m-au trimis la voi să mă fac medic şi să mă ȋntorc acasă. Am zis că am rămas aici fiindcă e mai bine, asta au putut să ȋnţeleagă. Nu le-am spus niciodată că nu operez... Asta nu ar fi ȋnţeles niciodată! Mai am un prieten, la Bucureşti, care are un angro, nu un butic ca mine... vin tirurile cu marfă la el şi ȋnvȃrte banii cu lopata. Cȃnd se ȋntoarce acasă, numai discuţii are cu ai lui că nu are o meserie. Ştii, la noi, nu te lauzi că ai bani, lumea te respectă dacă eşti medic, inginer, avocat. La noi numai pierde-vară negustoresc.”

Nu i-am spus că la noi, ȋn anii ’90, cei ca el erau invidiaţi, toată lumea dorea să se privatizeze, iar a avea un butic era unul dintre visele absolvenţilor de facultate sau al inginerilor ce erau disponibilizaţi. A fost un gest egoist, s-ar fi simţit mai bine. Însă, la fel ca lui ȋn faţa familiei sale, ȋmi era ruşine să spun adevărul.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Scoala era in Doina? Zona Calea Sagului?
    • Like 0
  • Pentru situația asta in care copii nu se mai pot jucat si ,chiar pentru care au ajuns sa nu-si mai dorească asta, suntem vinovați in primul rand chiar noi părinții: politicieni, portari, directori, profesori ....
    Avem cu toții o obsesie bolnavă în ai proteja de .... alți copii, înjurături, lovituri, cazaturi, boli, etc etc.
    Aud si vad in parcul din fata blocului, zilnic, părinți ajunsi de-a dreptul in pragul disperarii, cand odrasla cade in țărână, se loveste in cot sau in fund, cand e lovit de o minge, cand il înjură copilărește un partener de joaca, cand, chiar se i-a la hartă cu un altul.
    Aud părinți revoltați nevoie mare cand"doamna profa" le da 4, le face mustrare, ii ia de ciuf. Dar , pervers si ipocrit, le înaintează" doamnelor" micile atenții corespunzătoare , bineanteles pentru un "viitor mai bun" asigurat...
    Suntem vinovați ca le umplem spatiul vital de joaca cu masinile noastre "dragi si iubite" mai mult ca pe copii nostri (unii dintre noi isi dau si viata in trafic pentru tablaria ce-i duce la munca).
    Le închidem scolile ca nu cumva sa se bată între ei in spatiul "moral" al scolii romanesti.
    Porrtarii, si ei părinți, unii, sunt statui umane puse sa nu vadă, cu regulamentul scolii "de gat" cine se perindă in timpul orelor, prin curte si in scoala, cu ce si cu ce .. treaba.
    Vedem directori speriați de ce li se poate intampla, cu legea in brate, daca "doamne fereste" un copil e batut sau molestat verbal de "prieteni" , iubiti", golani, părinți sau altii, intrați in incinta vreunui stabiliment educațional.

    • Like 0
  • La noi atacurile de prostie monumentala si egoism rapace se dovedesc mai eficiente ca un razboi. Si, din pacate nu, PSD ul aceasta inventie a unei populatii perpetuu somnolente este cauza.
    • Like 0
    • @ Victorin Borsciov
      Trexer check icon
      Tu ai citit articolul? N-are nicio legătură PSD-ul. Uite, te ajut eu: „[...]se accidentează unul, răspunde şcoala. Se adună nişte golănaşi care se iau de la te miri ce fault, locatarii din blocuri cheamă poliţia şi iară şcoala răspunde.”

      Puteți să le mulțumiți asociațiilor, ONG-urilor și ce alte grupări defel. Totodată, n-ați fost să vedeți cum arată o școală? Arată ca o închisoare.
      • Like 0
  • Ionel check icon
    1. Nu sunt de acord cu afirmatii de genul ca suntem pe locul 2 in lume la emigranti. Nu numai autorul acestui articol dar si diversi analisti puncteaza la tv o astfel de teorie. Suntem membrii UE, iar romanii plecati "afara" sunt marea lor majoritate in UE, la munca, pe o piata liberalizata, majoritatea cu buletinele nu cu pasapoarte sau cu statut de emigranti etc.
    2. Ce are guvernul (in cazul de fata Dancila) cu cheltuiala romanului de 3 euro pe carte !!?? Sa ii finanteze guvernul cheltuiala pe carte !!? Daca asteptam numai de la guvern sa faca si sa dreaga inseamna ca am revenit inainte de 1989
    • Like 1
    • @ Ionel
      D check icon
      1. Unde plătesc taxe românii plecați? Care este diferența între a emigra cu buletinul și a emigra cu permis de muncă? Dacă emigrezi cu buletinul însemnă că nu ai emigrat?

      2. Când ajung miniștrii oameni de o inteligență sub medie, nici aia prea ridicată raportat la media globală, are importanță cât cheltuim pe cărți. Sau poate știți dvs. o alta metodă prin care se poate dobândi cunoașterea.
      • Like 4
  • Din pacate in cazul scolilor, asa e. Copiilor de la scoala la care invata fiul meu, li s-a interzis sa mai vina cu mingi la scoala dupa ce un copil a luat o minge in cap si parintii au facut reclamatie. Nu au voie nici sa vina cu skate-uri, trotinete, biciclete .... nu mai stiu din ce motiv. In schimb in curte sunt parcate 5 masini ale cadrelor didactice. Nu au sala de sport, iar iarna fac sportul intr-o clasa modificata sau pe holuri. Profesorul care mai are un pic si iese la pensie, abia asteapta sa nu vina toti la sport. Oricum, cele 2 ore de educatie fizica sunt puse prima ora martea si ultima ora joia, ca o invitatie la a nu veni sau a pleca mai devreme. Cam asta e politica statului de insanatosire a populatiei.
    Pe al meu il mai tineam fortificat cu antrenamentele la basket......Nu mai are timp. Are de facut teme interminabile la 3-4 materii.
    Cat despre devenit obligatoriu doctor, inginer sau arhitect, sunt victima acestei conceptii din anii 70-80. Cei care nu au reusit sau nu i-a interesat ce voiau parintii si au reusit sa se si scuture de impresiile de savanti, au reusit sa ajunga oameni de succes in domenii care atunci nici nu aveau nume.
    • Like 1
    • @ Calin Ungureanu
      Trexer check icon
      „Cam asta e politica statului de insanatosire a populatiei.”

      Stai așa un pic, tu tocmai ai scris că un copil a fost lovit cu mingea în cap și părinții s-au văitat de asta, iar tu dai vina pe „politica statului”?
      • Like 0
  • Cosmin check icon
    "La noi numai pierde-vară negustoresc.”
    Ai zice că Irakul e Germania sau Japonia.
    Mă lămurește și pe mine cineva?
    • Like 0
    • @ Cosmin
      Pe locul unde e azi Irak a apărut civilizația, istoria. Oamenii ăia au bunul-simț în sînge, dezvoltat de reguli sociale și cimentat de experiență. Războaiele aduse de așa-ziși civilizați peste ei nu au reușit să șteargă asta.
      • Like 1
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Delia MC Delia MC check icon
      Sunt si ei tributari acelei concepții potrivit careia numai medicii, avocații, etc, pot spune ca au facut ceva in viata.Nu sunt de acord.Intr-o societate sănătoasă, cum sunt cele vestice,orice calificare si orice munca e buna.E adevarat, prestigiul cel mai mare tot meseriile sus-amintite o au, dar fenomenul e totusi limitat.O societate care se închină numai varfurilor, neglijand majoritatea, nu are multe sanse de progres.Munca e bratara de aur, foarte înțelept, numai ca am cam uitat asta... Nu putem fi toti medici, ingineri, etc, dar e important e ca fiecare sa fie împlinit profesional, fara frustrări inutile...
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Și cui se închină societatea românească de azi, ultraconsumistă și prea puțină producătoare de valoare adăugată? Nu cumva negustorilor? Cîți români sînt paznici la mall, femei de serviciu la mall, ori vînzători la mall?
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult