„Dați-mi patru linguri și o rolă de hârtie de copt și vă fac un concert în toată regula”, spunea într-un interviu Ana-Maria Rusu, o profesoară de educație muzicală, care îi ajută pe copii să înțeleagă muzica, ajutându-i mai întâi să descopere bucuria de a cânta împreună. „Tu ești Do, tu ești Re, tu ești Mi și împreună creăm o muzică. Este cea mai bună lecție despre cooperare”, descria ea atunci unul dintre principiile pedagogice pe care le aplica la clasă.
Între timp Ana Maria-Rusu a ajuns în top 50 de profesori din lume - a fost selectată pe lista scurtă a Global Teacher Prize, cea mai importantă recunoaștere la nivel internațional pentru un cadru didactic. Profesoară de Educaţie muzicală la Colegiul Naţional “Unirea” şi Şcoala Gimnazială nr. 5 “Anghel Saligny” din Focşani, Ana-Maria Rusu a ajuns pe lista nominalizaților pentru folosirea unor practici de instruire eficiente şi inovatoare, pentru rezultatele demonstrabile ale învăţării elevilor în clasă, pentru modul în care contribuie la formarea unor cetăţeni globali şi pentru impactul activităţii ei în comunitate dincolo de sala de clasă. Laureată MERITO în 2018 şi parte din reţele precum Cantus Mundi sau Aspire Teachers, Ana Maria-Rusu a împlinit anul acesta 18 ani de când predă - majoratul ei profesional. De Ziua Internațională a EducațieI, am vorbit despre școală și despre cum ar putea deveni un pic mai bună.
„În toți acești ani, mi-am găsit în copii resurse. Am învățat de la ei atât de multe lucruri încât parcă simt că nu le-am dat nimic. Și merg cu drag la școală fiindcă mi-e drag să îi văd. Copiii aceștia au așteptări de la mine și mă întâmpină zâmbind și fericiți la ore. Au așteptarea ca doamna Rusu să intre în clasă și să îi învețe câte ceva îmbrăcat într-o poveste frumoasă sau într-o poveste fascinantă sau într-o poveste tristă”, spune Ana-Maria Rusu.
Deși școala e treabă serioasă, mereu la orele ei e și un pic de joacă. „În general, nu prea se deschide caietul la muzică acasă și atunci trebuie să te asiguri că elevii au înțeles din clasă. Și dacă ai un copil de 10 ani, de clasa a V-a, cum îl faci să asculte o lucrare care durează 6 minute? 6 minute de muzică încontinuu poate fi mult pentru un copil. Grupa lui de atenție nu poate cuprinde atât și atunci începi să faci niște ritmuri pe melodia aia sau foșnești nu mai știu ce sau colorezi ceva, doar ca să te asiguri că acel copil ascultă respectiva lucrare sau înțelege un anumit concept”, crede profesoara.
Deseori, clasele românești sunt spații încărcate de tensiune, iar relația profesorului cu elevii pe care îi are în față e de prea multe ori erodată de așteptări nerealiste, frustrări, neînțelegeri. Cum crede că s-ar putea repara lucrurile? „Profesorii ar trebui, poate, să fie un pic mai deschiși sau mai flexibili sau mai ancorați în realitatea acestor copii, care este cu totul alta decât a noastră. Iar copiii să înțeleagă că școala nu este un spațiu în care să te joci, chiar dacă pui într-un joc un anumit concept. Baza învățării stă de fapt în exercițiu și disciplină. Dacă nu faci exerciții, nu ai cum să fixezi noțiunile studiate”, este de părere Ana-Maria Rusu.
Cel mai greu lucru pentru un profesor este să se asigure că majoritatea copiilor au înțeles. „Trebuie să vezi în ochii copilului că a priceput, să descoperi în ei liniștea aceea strălucitoare. E foarte greu și, când nu o găsești, înseamnă că trebuie să te dai un pas în spate și să te gândești cum poți să faci altfel. Și să nu treci mai departe, la altă lecție, chiar dacă, poate, potrivit planificării, ar trebui să treci”, explică ea.
Ca școala românească să poată merge înainte este nevoie de mai mulți tineri talentați care să aleagă meseria de profesor, un lucru care în prezent nu se mai întâmplă. „Există riscul mare ca peste 10-15 ani să nu mai avem pe cine angaja, pentru că tinerilor nu li se mai pare ofertantă această meserie. Copiii cărora le predăm la liceu acum vor avea la rândul lor copii și nu știu dacă le vor mai găsi profesori, dacă se merge în continuare în ritmul ăsta. Nu știu dacă e neapărat nevoie să găsim o vină, e o situație care probabil se întâmplă și în alte țări, dar noi ne trăim propria situație. Există acest mare risc, sunt școli care deja nu au profesor de fizică sau de chimie. Sunt colegi ieșiți la pensie care vin să predea pentru că nu există altcineva”, atrage Ana-Maria Rusu.
Am întrebat-o cum ar încerca să convingă un tânăr să aleagă această meserie. A povestit că are foști elevi care i-au spus că orele făcute cu ea au avut un mare rol în a-i convinge să devină muzicieni sau profesori. Și a vorbit despre motivul care o face pe ea să apară, zi după zi, în fața copiilor - este premiul pe care deja l-a câștigat fără să i-l acorde vreun juriu. „Este doar trăirea mea, dar eu sunt conștientă când intru în clasă că am în fața mea viitorul. Primul viitor pe care l-am văzut de la catedră are astăzi 27 de ani. Acei copii au la rândul lor copii, au familii. Ne vorbim și ne scriem, ne felicităm de sărbători, suntem toți conectați într-o rețea uriașă. Sunt niște generații de oameni atât de serioși, atât de ancorați în viață. Viitorul pe care îl am acum în față are 12 ani, îl voi vedea crescând și transformându-se frumos. Sunt niște copii mult mai deschiși la minte, mai echilibrați decât noi. Gândesc mai iute și, dacă au norocul unui ghidaj corect, se vor descurca mult mai bine în viață ”, spune profesoara.
De când predă, Ana Maria Rusu a căutat noi metode prin care copiii să își poată forma o cultură muzicală. A co-fondat platformele Mai multă Educaţie Muzicală în Şcoli şi Grădiniţe (MEMIS) şi www.edumuzicala.ro, cu sute de resurse şi idei de a adapta metode de educaţie muzicală la alte materii. Recent, a creat un ghid de activităţi pentru integrarea elevilor refugiaţi din Ucraina la orele din şcolile din România şi a publicat “Aritmetica sunetelor”, o carte-enciclopedie care traduce educaţia muzicală pe înţelesul tuturor. De mai mulţi ani, facilitează ateliere de metode de educaţie muzicală pentru sute de profesori de toate specialităţile, din toată ţara, colaborează cu Cantus Mundi şi dirijează coruri de elevi amatori.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe de altă parte, recunosc faptul că participarea efectivă și afectivă a unui profesor la clasă (și nu numai), așa cum este descrisă în acest articol, nu va putea fi substituită niciodată de o mașină lipsită de suflet.
În legătură cu eventualele lecții ținute de inteligența artificială, nu pot zice decât Doamne ferește! Învățătura înseamnă nu numai informație seacă, ci și empatie, educație, bucată de suflet oferit elevilor din sufletul profesorului. Ce naiba să poată oferi bun ”roboții” înălțați la nivelul de panaceu de către unii dintre noi? Cred că dileala e mare azi în societate și o să fie și mai mare, din păcate.
Observația referitoare la empatie și comunicarea profesor-elev, de la suflet la suflet, este foarte corectă, în special pentru grădiniță și clasele primare. Însă de la o anumită vârstă, nu se mai compară elevii de azi cu cei de acum o jumătate de secol.
Și noi râdeam de tăblița cu condei cu care mergeau bunicii la școală. Acum e rândul noii generații să râdă de cei școliți în ultimele decade ale secolului XX. Cum aprecia și doamna Ana-Maria Rusu, în ziua de azi trebuie să faci adevărate jonglerii ca să captezi atenția elevilor o perioadă de numai 6 minute. Spre comparație, profesoara mea de muzică din școala generală, ne explica diversele elemente ale teoriei muzicale, cântând la pian sau vocal și povestind scurte istorii din viața muzicienilor. Eram mai mult decât atenți, eram în transă și asta o oră întreagă. Erau ore fascinante, pe care le țin minte și acum. Chiar și cei mai neliniștiți colegi rămâneau hipnotizați, fără să bage de seamă că a sunat clopoțelul sfârșitul orei. Dar asta se întâmpla acum o jumătate de secol când nu existau nici telefoane smart, nici tablete, nici calculatoare și nici console de jocuri. Era vremea când un copil stătea liniștit cu o carte în mână ore întregi.
PS Apreciez faptul că ați fost interesat de domeniul rețelisticii de date, respectiv de cursurile CISCO.
Am comentat în alt articol că am urmat un curs opțional de pedagogie la care am luat nota 10 la examenul teoretic dar la cel practic nici nu m-am mai prezentat, după ce am asistat la orele colegilor mei. Și locul pentru proba practică nu era un liceu maidanez, ci Spiru Haret din București. Atunci am realizat că pedagogia o s-o practic cel mult acasă. Pentru mine era prea mult să văd în timpul orei elevi care fumează în ultima bancă, alții care dormeau efectiv, alții care ieșeau la catedră patinând pe role sau alții care erau la pertu cu profesorii. În viitor, foarte probabil, meseria de profesor nu va mai fi dorită de prea mulți și atunci va trebui să acceptăm alte soluții.