Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

La mine, anxietatea s-a „inventat” în 2020. Cum am învățat să trăiesc cu ea, indiferent ce îmi rezervă viața?

Anxietate / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

Cine mai are anxietate? Ea teoretic a existat dintotdeauna. Practic, la mine în viață, anxietatea s-a „inventat” în 2020. Și de atunci, s-a accelerat. Parcă lumea a fost într-un fel și apoi s-a sucit, în atâtea moduri în care nici nu mă așteptam.

Viața e o masă cu patru picioare

Mi-a spus cineva că viața e o masă cu patru picioare. Un picior e sănătatea, altul e familia, altul e munca și al patrulea sunt prietenii. Când un picior e șubred, te mai poți ține bine pe celelalte trei. Dar când sunt două șubrede, riscul e să te prăbușești.

În 2020, ne-am temut cu toții că „piciorul” cu sănătatea se șubrezește. Nu doar al nostru, ci și al prietenilor, al familiei. Și apoi s-a dus și în muncă.

Acum suntem sănătoși, colectiv, fără teama unei pandemii. Dar simțim cum vine un alt val: de inovație, de schimbare. Și nu știm exact câte „picioare” ne va afecta. Ne tot balansăm. Și anxietatea crește.

Cum să rămânem drepți în haos?

Viktor Frankl spunea că ultima dintre libertățile umane este aceea de a-ți alege atitudinea în orice circumstanțe.

Avem un presentiment că circumstanțele care urmează să vină în lume sunt tot mai complicate. Sperăm că nu vor fi la fel de îngrozitoare ca pe vremea lui Frankl, în timpul Holocaustului. Dar o perioadă de haos vine sigur.

Și atunci care e alternativa noastră la anxietate? Cum ne creștem acea ultimă libertate umană, aceea de a ne alege atitudinea?

Avem nevoie de o structură interioară. Să ne creăm un „picior de masă” central, care să ne susțină indiferent de ce e afectat în viața noastră. Avem nevoie de obiceiuri de gândire, de repere și valori, de alegeri de comportament care să funcționeze chiar și atunci când viața se sucește și se răsucește.

Importanța unei structuri care îți susține puterea interioară

Eu nu știu dacă sunt la fel de puternică precum Frankl. Sper că nici nu va trebui să aflu.

De aceea, prin OSCA și expedițiile noastre, eu mi-am creat o structură - un set de obiceiuri și practici care mă țin și o comunitate care mă susține.

Bate vântul, bate tsunamiul, bate pandemia, eu tot îmi țin echilibrul. Când nu mai pot eu, mă susține sistemul pe care mi l-am creat.

Am reușit să fac drumul de la haos la flux. Pot să navighez valurile vieții fără să mă răstorn. Și pot să îmi țin direcția chiar și când totul se mișcă în jur.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • din nou confuzii (mă refer la articolul cu sistem vs mentalitate). structura e cogniția, cât e-n parametrii normalului. ea are nevoie de principiu, de unul absolut și acela e doar Dumnezeu. e iubire și are drept antecameră morala. doar prin morală omul poate păși către absolut. fără proptele, fără obiceiuri, fără preteni. busola morală e singura funcțională-n haos.
    • Like 0


Îți recomandăm

Orașul-fantomă de pe teritoriul Uniunii Europene. „O hartă cu linii și simboluri arbitrare, care hotărăsc cine e duşman şi cine prieten”

Sunt literalmente la doi pași de granița Uniunii Europene, dar atmosfera de pe străzi nu are nimic în comun cu cea dintr-o țară europeană. Din momentul în care am arătat pașaportul la punctul de trecere de pe strada Ledra, care leagă Nicosia locuită de grecii ciprioți de Nicosia turcă, lumea s-a schimbat brusc.

Citește mai mult