Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Cele două cutremure de mare magnitudine care au lovit Turcia și Siria provocând moartea a peste 5.000 de oameni au redeschis în România discuția despre o problemă care cade mereu la coada priorităților: vulnerabilitatea la seism. Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic atât prin poziționarea față de zona Vrancea, cât și prin numărul mare al clădirilor care se pot prăbuși. „Peste 2.200 clădiri din București sunt în pericol de colaps la cutremur”, spune Matei Sumbasacu, inginer constructor specializat în cutremure și fondator al Asociaţiei pentru Reducerea Riscului Seismic Re:Rise.
Din acestea, 362 sunt clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, 373 în clasa II și peste 1.500 în categoriile de urgență. „După 1990, au fost vreo 2.000 de clădiri pe care experții de atunci le-au prioritizat pentru consolidare. Erau oameni care știau ce rămăsese neconsolidat în urma cutremurului din ‘77 și au dat niște termene. Urgență 1 (U1) însemna că trebuiau consolidate în maximum 2 ani, U2 în maximum 5 ani, U3 în maximum 10 ani. Când a venit ordinul 770 din 1997, care a făcut trecerea la clase de risc seismic, nu s-a făcut o echivalare, iar clădirile au trebuit reexpertizate. Atunci România rămăsese practic cu zero clădiri cu risc seismic. Astăzi, peste 1.500 din clădirile care figurează ca urgențe nu sunt în nicio clasă de risc seismic”, atrage atenția Matei Sumbasacu. Potrivit estimărilor Re:Rise, alte 3.000 de clădiri din București ar putea fi vulnerabile la cutremur, fără ca acest lucru să figureze în vreun document.
1963-1977: „Ne-am calibrat modul de proiectare invers de cum ar fi trebuit, după niște cutremure care nu aveau să vină vreodată în România”
Chiar dacă au o structură aparent intactă, multe clădiri din București au, în funcție de perioada în care au fost ridicate, vulnerabilități care vin din proiectare. Înaintea marelui cutremur din 1940, nu existau normative de protecție anti-seisimcă în construcții. „Însă unii dintre proiectanții de atunci, chiar dacă nu erau obligați de vreo lege, au introdus în proiectele lor un fel de protecție la seism. Așa se explică că încă aveam clădiri de dinainte de 1940 care stau în picioare, chiar dacă sunt vulnerabilizate de două seisme. Nu vreau să zic că sunt sigure, dar dacă nu ar fi fost măiestria inginerilor care le-au proiectat și executat nu ar mai fi fost deloc”, crede Matei Sumbasacu. În perioada 1940-1963 au funcționat primele norme de protecție anti-seism, potrivit cărora fiecare clădire trebuia să susțină 5% din greutatea sa ca forță laterală.
Potrivit inginerului, perioada între 1963 și 1977 a fost însă „de foarte tristă amintire”.
„Atunci s-au schimbat codurile de proiectare în sensul de a se ține cont de rezonanță. Cutremurele afectează clădirile în funcție de flexibilitatea lor. În 1963 se știau aceste lucruri și noi am adoptat un cod, doar că l-am adoptat invers. Ne-am calibrat modul de proiectare după niște cutremure care nu aveau să vină vreodată în România, după niște cutremure de suprafața, care, prin specificul lor, afectează clădiri rigide. Practic codurile de proiectare de atunci au spus că, cu cât e mai înalt un bloc, cu atât trebuie să-l protejez mai puțin pentru seism, pentru că seismele afectează preponderent clădiri joase. Ceea ce este adevărat pentru majoritatea seismelor din lume, dar nu este valabil pentru cutremurele vrâncene. Am aflat-o pe pielea noastră în 1977, când am avut și prima accelerogramă a unui cutremur vrâncean. Până atunci lucram cu ce luam de la alții și tocmai de aceea ne-am calibrat prost codurile de proiectare.
Între 1963-1978, perioada de tristă amintire, clădirile se proiectau mai prost din punct de vedere seismic chiar decât cele din 1940. Evident, erau alte materiale, altă tehnologie, asta le mai salvează, ca și faptul că au o vârstă mult mai mică. Având o vârstă mai mică sunt mai puțin deteriorate, asta le va ajuta foarte mult și le va ajuta și pe viitor. Dar ele din proiectare sunt concepute invers
În 1977, analizând înregistrarea seismică ne-am dat seama că aceste cutremure vrâncene au o componentă de perioade lungi, mișcările generate tind să fie mai unduioase și atunci intră în rezonanță cu clădiri mai flexibile. Clădirile înalte construite în 1963-1977 sunt foarte expuse. Un studiu făcut de Dan Crețu arată că, dacă făceai în 1963 o clădire de P+9 trebuia să susțină ca forță laterală 5% din propria greutate, dacă o făceai între ‘63 și ‘70 trebuia să țină 4,6%, între ‘70 și ‘78 trebuia să țină doar 3,4%. După ‘78, a avut loc o mare schimbare, a crescut la 6,8%, după ‘92 la 8,5%, iar în zilele noastre e mult mai mult de atât. Între 1963-1978, perioada de tristă amintire, clădirile se proiectau mai prost din punct de vedere seismic chiar decât cele din 1940. Evident, erau alte materiale, altă tehnologie, asta le mai salvează, ca și faptul că au o vârstă mult mai mică. Având o vârstă mai mică sunt mai puțin deteriorate, asta le va ajuta foarte mult și le va ajuta și pe viitor. Dar ele din proiectare sunt concepute invers”, afirmă inginerul.
După 1977, standardele s-au schimbat, iar atenția acordată importanței structurii a crescut pe șantiere. „Toată lumea știa pe cineva care a murit, de la muncitor la șeful de proiect, nu mai puteai să glumești cu structura. Glumeai cu altele, cu hidroizolația, sacrificai fațada, dar structură nu prea”.
„Dacă m-aș muta într-o casă construită între 1992 și 2001, aș încerca să mă asigur că e o construcție la care calitatea în execuție a fost decentă”
Normativele în ceea ce privește rezistența s-au îmbunătățit de câteva ori în decursul anilor, iar proiectele au trebuit să țină cont de ele. După Revoluție, însă, necunoscuta a fost calitatea execuției. „Evident, calitatea execuției a variat, în funcție de perioadă. Pot să intuiesc că în anii 90 a fost cam peste tot Vestul Sălbatic, pot să mă gândesc că au existat probleme din anul 1990 până în criză, deși acest lucru nu s-a întâmplat peste tot. Dacă m-aș muta într-o casă construită între 1992 și 2001, aș încerca să mă asigur că e o construcție la care calitatea în execuție a fost decentă. Astăzi, în privința proiectării standardele sunt foarte stricte, iar în ceea ce privește asigurarea calității s-au făcut mari progrese, în special în sistemul propriu al asigurării calității - diriginți de șantier, responsabili tehnici cu execuția, care sunt din noul val. Din ce în ce mai puțini fac rabat de la siguranță”, spune Matei Sumbasacu.
Parterul flexibil, absența grinzilor și etajele „în consolă”, factori de risc în zonele seismice
Potrivit lui, există o serie de decizii de proiectare care pot vulnerabiliza o clădire. Una dintre ele este existența spațiilor comerciale mari, lipsite de pereți la parterul blocurilor, care creează așa numitul parter flexibil. „Astfel de clădiri sunt niște uriași cu picioare de sticlă, cum le numea dl. Văcăreanu, rectorul de la Construcții. În cazul unui cutremur, din cauza lipsei pereților, deplasările sunt concentrate în zona parterului, că acolo e mai flexibilă clădirea și parterul tinde să se rupă. Și am văzut asta în Turcia - foarte multe exemple cu clădiri care au colapsat, aparent după mecanismul de cedare de parter flexibil. Acest lucru este valabil și în cazul parcărilor făcute la parter. Evident, cineva ar putea zice că clădirile noi sunt făcute din calcul să reziste acestui fenomen cu toate astea e un sacrificiu mare pe care îl faci din punct de vedere seismic”.
Inginerul a vorbit și despre cladirile noi cu etaje în consolă, care depășesc suprafața parterului pentru a respecta procentul maxim de ocupare a terenului, crescând în același timp mărimea apartamentelor. „Sunt sigur că sunt specialiști care au calculat, dar evident este o greșeală de principiu când ești într-o zonă seismică să faci o clădire cu bază mai mică decât vârful. Dacă poți trebuie să-i concentrezi greutatea către bază, nu către vârf. E evident, nu trebuie să fii inginer ca să intuiești lucrul ăsta”, este de părere fondatorul Re:Rise.
Matei Sumbasacu spune că este o greșeală construirea clădirilor fără grinzi, care au un rol mai mare decât cel structural. „Când eram, la master, în Atena aveam un profesor foarte bun, membru în acele comisii care se duc după fiecare cutremur să vadă cum au picat clădirile. Ne-a întrebat: - De ce credeți că n-ar trebui să facem clădiri fără grinzi în zonele cu risc seismic? Colegii mei i-au răspuns: - Păi stați așa, că putem să încastram armătura în placă, mărim grosimea plăcii un pic. El a insistat: - Dar hai să ne imaginăm că pică clădirea. - Nu pică, pentru că o să calculăm. -Orice clădire faci într-o zonă cu risc seismic trebuie să ți-o imaginezi și picând. Dacă planșeele au grinzi sub ele, când pică unul peste altul rămâne între ele un spațiu de câteva zeci de centimetri. Și acela e spațiul unde poți găsi supraviețuitori. Echipele de salvare știu asta și prioritizează clădirile care au grinzi, pentru că acolo pot găsi supraviețuitori. Ce nu înțelege nimeni e că orice clădire poate pica. Când vorbim de cutremure, vorbim de incertitudine. Uitați-vă în Turcia: 2 cutremure de peste 7, unul de 7,8 și unul de 7,5, unul după altul. Cine proiectează pentru chestia asta? Nimeni”.
Ordinul criminal: la 4 luni după cutremurul din ‘77, Ceaușescu a oprit consolidarea clădirilor
Deși extrem de real, riscul seismic este prea puțin conștientizat de către populația României, chiar și în zonele cele mai expuse precum capitala. Acest lucru se datorează în parte faptului că seismele vrâncene sunt relativ rare, ceea ce le permite oamenilor să uite. O altă cauză însă își are rădăcinile în lipsa de interes a autorităților și într-un tip de discurs care lasă să se înțeleagă că cutremurul nu e o problemă așa de mare. „Oamenilor li s-a spus asta încă după cutremurul din ‘77, când Ceușescu a ordonat oprirea consolidărilor, printr-un ordin. Re:Rise a publicat, pe site-ul ordinulcriminal.ro, stenograma ședinței din iulie 1977 în care Ceaușescu a ordonat oprirea consolidărilor și peticirea clădirilor. Și bineînțeles că oamenii se întrebau atunci: Sunt sigure? Dar Ceaușescu s-a folosit de toată propaganda pe care o avea la îndemână pentru, cum scriu rapoartele, influențarea pozitivă a populației și liniștirea populației. Pe termen scurt asta a avut efectul de a liniști populația, pe termen lung a avut efectul de a o adormi și a amâna momentul în care să ne pregătim”, explică Matei Sumbasacu.
„Un cutremur îți dă nota de plată pentru toate ezitările cu care tu crezi că ai scăpat și pentru toate scurtăturile pe care le-ai ales, crezând că păcălești natura”
În opinia lui, este nevoie ca oamenii să-i preseze pe decidenți să înceapă un proces masiv de consolidare. „E o cursă contra cronometru, trebuie să vorbim cu cei care ne reprezintă politic să nu mai lăsăm această chestiune să pice în plan terțiar, să nu mai uităm că avem risc seismic și să nu mai ezităm. La următorul cutremur care va veni, nu știm când, dar va veni, toate ezitările astea vor fi decontate. Un cutremur îți dă nota de plată pentru toate ezitările cu care tu crezi că ai scăpat și pentru toate scurtăturile pe care le-ai ales, crezând că păcălești natura”, avertizează fondatorul Re:Rise.
În luna ianuarie, a intrat în vigoare un ordin al Ministerului Dezvoltării, care introduce metodologia de evaluare rapidă a clădirilor - o estimare simplă a riscului seismic, în baza unei inspecții vizuale coroborate cu documentația referitoare la clădire și zonă. Acest lucru va oferi, în opinia lui Matei Sumbasacu, o imagine mai clară asupra riscului seismic. „În momentul de față, este imposibil să expertizezi toate clădirile din București - nu avem bani, nu avem timp și nici suficienți experți. Există județe unde mai trăiește un sigur expert. Nu putem să obținem altfel o imagine de ansamblu, o imagine care ne trebuie. E clar că timpul lucrează împotriva noastră și trebuie să începi cu clădirile care salvează cât mai mulți oameni, să le consolidezi cel mai repede, ca să poți să pui cât mai mulți oameni în siguranță înainte de cutremurul care va veni”, crede el.
Re:Rise militează pentru crearea unei strategii eficiente anti-cutremur, din care să facă partea consolidarea clădirilor vulnerabile și educarea populației, dar și o serie de alte măsuri. Printre aceste crearea Registrului Digital al Utilajelor, care să pună la dispoziția forțelor de intervenție informații despre flota utilă a companiilor private în situații de criză și crearea unui sistem de mapare rapidă cu drone care să ofere autorităților o imagine rapidă și completă a stării de fapt post-seism.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--As vrea sa , sesizez pe aici ,pe acei inconstienti care spun ei ca stiu totul ,si ca atunci cand isi cumpara o locuinta intr-un bloc comun ,se apuca si demoleza peretii dinspre hol-bucatarie , corectand spun ei astfel arhitectura cu ,,etica moderna ,, LIving ,, Iar daca , administratorul iii atrage atentia , el care stie totul se umfla -n pene si ameninta ,ca El stie ce face ,dar de fapt face o mare greseala, ca slabeste structura de rezistenta a blocului asa ca un inconstient ,
--Daca cei de la IGSIC ar face controale pe teren ,s-ar cruci !!!
---Sunt foarte multe situatii peste tot in tara ,Am vazut personal in Sighetul -marmatiei , etc,, Apoi cate blocuri se fac , fara documentele de avizare ptr conformitate , si prezenta Dirigintelui de santier , care are obligatia sa controleze conformitatea materialeleor si a calitatea lucrarilor , sa respecte ,reteta de preparare a betonului ,sectiunea otelului beton etc etc, Se fura cimentul din beton caci greu se poate demonstra ce fel de marca este C 250 , C 200 C 150 etc, Otelul beton de ex, diametrul are diferente f mari in mm Candva pe santier ,era dirigintele care masura cu sublerul diametru Otel-beton , etc si solicita certificatul de nalaiza a betonului ,etc,
--Cin mai face asa ceva acum ?