Foto: Guliver Getty Images
Bunica din partea tatălui meu a fost grefieră. Dar când au venit comuniștii, ca și bunicul, polițist în vremea Regelui, azvârlit de noul regim într-o măcelărie, și ea a fost trimisă să dea cu mătura prin tribunal. Bunica de la țară, din partea mamei, a muncit de copil la câmp, iar când li s-a luat pământul, a fost pusă să facă împletituri la colectiv. Asemenea ei, femeile din toate timpurile au muncit în agricultură. Dar, abia odată cu generația lor, femeile au început să fie plătite pentru munca lor. A fost nu doar urmarea mișcărilor iluministe, industrializării, ori nevoii de forță de muncă datorată războaielor, ci și a educației. Bunicile noastre au avut cel puțin școală primară, apoi mamele au avut cel puțin liceul, iar multe dintre mamele de azi avem facultate, dacă nu cumva și studii postuniversitare.
Suntem mai educate decât mamele din toate timpurile și asta ar trebui să le ofere cele mai bune premise copiilor noștri. Doar că, în vreme ce bunicile aveau câte 6-7 copii, iar mamele noastre au avut în medie 2-3, media de azi se îndreaptă vertiginos spre 1. (La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate dintre gospodăriile cu minori au un singur copil, 40 la sută au 2 copii și doar 13 la sută au 3 copii, ori mai mulți.) Cu alte cuvinte, astăzi avem o moștenire mai bună de lăsat copiilor noștri, dar nu prea mai avem cui. Iar dacă scăderea natalității în partea cea mai dezvoltată a lumii e ceva ce ne îngrijorează, atunci felul în care ne uităm la creșterea speciei trebuie fundamental să se schimbe.
Ca să aflăm soluția, ar trebui să identificăm corect problema. Și cea mai simplistă cale e să ne-ntoarcem din drum, să spunem că problema o reprezintă chiar „emanciparea” femeilor. Un concept care, oricum, sună azi prost pentru că e folosit adesea peiorativ, în condițiile în care ceea ce s-a întâmplat prin valurile de feminism a fost o repunere a femeii în dreptul natural de a-și împlini potențialul uman. Dar, pentru că discriminarea e un fenomen ce rarisim îi afectează pe bărbați și, în continuare, destul de puternic chiar și pe femeile educate, nu exclud ca această cale simplistă să ne abată de la ceea ce ar putea, de fapt, să ne salveze.
Sunt de câțiva ani membră a celei mai mari comunități online de mame din România, cu peste o sută de mii de membri, fondată de Atena Boca și unică în rețeaua lui Zuckerberg. Am ocazia să citesc zilnic problemele cu care se confruntă mamele din generația mea și să înțeleg de ce și-au limitat maternitatea la unul, doi copii. Multe cu o carieră solidă, active în viața socială și independente financiar, mamele din generația de azi au arondate acasă aceleași treburi ca acum un secol. Tot ceea ce ține de creșterea copilului și de îngrijirea casei e considerat în continuare rolul lor. Deși lumea ultimelor decenii s-a schimbat cu o viteză virală, iar femeile contribuie activ la jumătate din munca ce asigură bunăstarea societății, efortul domestic a rămas același. Bărbatul împarte cu femeia munca din afara casei, nu însă și treburile căminului în care li se nasc urmași. Acasă, bărbatul este doar de „ajutor”. Să vă explic.
Dependența copilului de mamă după naștere este dată de hrănirea la sân, iar aceasta încetează în medie după câteva luni, un an, când se produce de obicei și reintegrarea în muncă a femeii. Dar toate celelalte sarcini legate de nevoile fizice, emoționale, de creștere și educare a noii ființe, ce pot fi împărțite și îndeplinite cu succes de tată din prima zi, rămân până la majorat treburile femeii. Nu intru în amănuntele scutecelor, dar dacă sunteți unul din puținii bărbați care au avut concediu de paternitate, știți că aceste infinite mărunțișuri ce securizează închegarea ca om a fragilei ființe, nenumăratele detalii neglijate la scara marilor idei și proiecte de putere ale lumii, pot arunca un părinte în iad de câteva ori pe zi cu aceeași intensitate cu care ar putea să îl înalțe. E cel mai greu. Să crești un copil, să-ți asumi responsabilitatea fiecărei zbateri care desăvârșește omul e, de fapt, cea mai mare provocare a vieții. Și de ea se ocupă, cu excepția lăudabilă a unor tați dedicați, preponderent femeile.
Nu mai adaug că în multe familii sunt puse și azi, tot în dreptul femeii, și celelalte treburi legate de îngrijirea căminului: de la curățenia casei, spălatul și călcatul hainelor, până la pregătirea mesei și spălarea ultimei farfurii, toate sunt grija femeii. E suficient să fii într-o comunitate de o sută de mii de mame, ca să înțelegi cu ce preț fac față acestui ansamblu, punându-se adesea pe ele între paranteze. Tatăl, bărbatul, doar ajută la oricare dintre cele de mai sus și doar atunci când poate sau, eventual, are dispoziție. Când mamele își mai permit un ajutor casnic, cineva care le sprijină la curățenie, ori mai stă cu copilul, arareori e vorba de un bărbat; aproape întotdeauna, tot de o femeie.
Dacă privim tabloul de azi al familiei tradiționale, vedem pe de o parte, o mamă care și-a dublat eforturile, muncind deopotrivă acasă și la serviciu, pe de altă parte, un tată care muncește în continuare la serviciu, dar care și-a menținut participarea simbolică la munca în propriul cămin.
Paternitatea această încă simbolică are efecte majore în felul în care arată societatea azi. În vreme ce bărbații pot continua să își întărească rolul în munca cetății, dedicând mai mult timp și energie ca să acceadă la funcții importante și poziții decizionale, femeile, responsabile de creșterea copiilor, nu au când să le capete sau depun pentru ele un efort și mai mare. Această diferență de muncă la serviciu nu face decât să mențină discrepanțele salariale între bărbați și femei. Adiacent, a dus în ultimele decenii la tot mai multe separări, pentru că un bărbat cu o disponibilitate socială mai mare, dar a cărui femeie e copleșită de efortul familial, se vede neglijat și îndreptățit să încalce înțelegerea. Statisticile arată că cele mai multe divorțuri sunt cerute azi de femei, principalul motiv fiind infidelitatea, iar majoritatea celor care se despart au copii încă minori. Și-atunci ne mirăm că unele femei nici nu se mai căsătoresc, preferă să fie mame singure.
Aici trebuie să contracarez argumentul cel mai des întâlnit că bărbații se emasculează pentru că preiau atribuțiile femeii. Un tată care a avut concediu de paternitate sau care a petrecut acasă mai mult timp cu copilul, în vreme ce mama a putut juca un rol important în viața cetății (cazul meu în anii de televiziune) știe că implicarea activă în creșterea și educarea urmașilor nu știrbește bărbăția. Umanizează. Îl face pe bărbat să umble cu mai multă ușurință la bagajul natural al emoțiilor, să le accepte ca fiind nu feminine, ci omenești, și să le întoarcă mai des către cei din jur. Ca și maternitatea, paternitatea exercitată la adevărata sa valoare are rolul de a potența viața de cuplu, dar mai ales, de a echilibra emoțional copilul în formare și adultul de mai târziu. Cunoașteți sigur astfel de tați și, ca să vă dezvălui un secret al femeilor, sunt chiar mai atrăgători.
Dacă suntem de acord că rostul lui homo sapiens în istorie nu e doar să supraviețuiască și să se reproducă, ci și să evolueze, atunci participarea femeilor la viața cetății a fost un pas major pentru această evoluție. Următorul pas va fi să echilibrăm rolurile părintești, să atribuim paternității un sens parental real, prin prezența și implicarea constantă a taților în viața de familie. Ar putea să dureze decenii, dar dați-mi voie să cred că, oricât de mult i-ar incomoda azi pe unii această abordare, creșterea rolului patern va deveni, cu fiecare nouă generație de părinți, un lucru tot mai natural și de bun simț. Dar, până atunci, rămâne o datorie morală să vorbim public despre această nevoie, căreia copiii nu-i pot da, din păcate, glas. Nevoia de tați, acești oameni formidabili și extraordinar de atrăgători!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Este în regula sa vă doriți tati implicați, dar cred că ar trebui sa militati și pentru egalitate.
Nu le folosește cu nimic copiilor că mama dă vina pe tata și viceversa, sau că amândoi dau vina pe școală.
Dacă vrei ceva ca lumea, fă tu!
De ce femeile nu acceptă ideea ca, dacă ele lucrează, bărbatul să se ocupe de casă și copii? Ideea inversă e mult mai acceptată!
Prin intrarea ambelor sexe pe piața muncii s-a creat o supraofertă, asta însemnând în mod natural salarii mai mici pentru toți, nu? Merită pe termen lung câștigul suplimentar obținut în gospodărie? Se pare că nu mai suntem atât de convinși că da...
La mulți ani de 8 martie!
Citind articolul totuși, ma simt discriminat ca bărbat. Da, statistic câștig câteva procente în plus și poate am șanse cu câteva procente mai mari sa ajung "șef". Însă tot statistic in Romania trăiesc în medie cu 8 ani mai puțin decât femeile, și în plus am un rol mai redus în cea mai mare provocare a vieții.... Din reechilibrarea de care vorbiți bărbații au doar de câștigat! Ce contează 5% la salariu când poți câștiga 8 ani de viata și sarisfactii mult mai mari decât invartitul rotitei de hamster la cooperativa?
Într-o cu totul alta ordine de idei, ma întreb dacă de fapt "dezinplicarea" treptata a mamelor, în loc sa fie compensata de implicarea sporita a taților, va fi de fapt compensata de instituționalizarea copiilor. Daca rolul părinților ocupați cu cariera n-o să-l joace cresa, scoala, etc.
Și alt punct de reflexie. Unii argumentează ca longevitatea femeilor a fost selecționata de Darwin datorita rolului de bunica. Acum și bunicii au cariere pana la vârste înaintate (cei ordinari, nu speciali) iar rolul lor s-a diminuat. Într-o lume in care vor fi înlocuiți de roboti și AIs pe piața muncii poate bunicii își vor putea relua rolul din peștera. Sau tot robotii vor înlocui și bunicii, ca deh, nu ne vom putea întoarce în peștera...
La Mulți Ani, doamnelor și domnișoarelor!
Acum, ca sa nu o las asa, emanciparea respectiva este un aspect absolut pozitiv. Ideal ar fi ca ea sa atinga si acele zone despre care vorbeam mai devreme. O fertilitate ca cea de acum un secol ar fi extrem de periculoasa pentru intreaga planeta, asa ca nu trebuie neaparat sa o regretam. Oamenii traiesc mult mai mult decat acum un secol sau doua, suprapopularea e deja o mare problema si ar deveni una insurmontabila in curand. Se vede ce inseamna in tarile subdezvoltate sau slab dezvoltate valorile ridicate ale fertilitatii femeilor (in 37 de ani, intre 1974 si 2011, populatia Bagladeshului s-a dublat!, de la 76 la 152 de milioane de oameni). Sigur, depopularea aduce si probleme, legate mai ales de plata pensiilor, afectata de dezechilibrul din piramida varstelor, dar problemele de acest fel pot fi rezolvate prin masuri administrative. Problemele aduse de suprapopulare ... nu.
Aveti perfecta dreptate in tot ce spuneti despre OBLIGATIA barbatilor de a participa la treburile casnice, inclusiv cresterea copiilor. Poate ca si barbatii ar trebui sa se emancipeze si sa scape de prostia asta medievala cu emascularea pe care spalarea vaselor, schimbarea scutecelor sau datul cu aspiratorul le-ar aduce-o. DAR, doamna: rolul barbatilor in decizia de a avea sau nu un copil nu e egal cu al femeilor. Ele decid in cea mai proportie cand, cum si, mai ales, DACA.
Si, in sfarsit: nu mai sustineti aberatii de genul "mamele din generația de azi au arondate acasă aceleași treburi ca acum un secol" sau "efortul domestic a rămas același". Serios? Pai spalati hainele fara masina de spalat, folosind sapun de casa, uscati-le fara masina de uscat, rasniti cafeaua, piperul, etc., cu o rasnita mecanica, calcati hainele cu fierul cu carbuni, spalati vasele cu nisip si o carpa, etc., etc., etc. Astfel puteti sa va sustineti afirmatia, altfel.... Serios, cu astfel de aiureli va pierdeti credibilitatea. Zic eu... A, da, inca o data: nu inseamna ca ce am enumerat mai sus ar fi treaba exclusiv a femeilor. Am mai spus-o, dar simt nevoia sa o repet: sunt un partizan al impartirii egale a sarcinilor domestice.
O zi buna si un 8 martie exceptional tuturor doamnelor.