Foto: Ovidiu Dumitru Matiu/ Inquam Photos
E remarcabil că avem, în România, o zi dedicată lecturii în care, dacă manifestările acestei nevoi fundamentale de formare a omului n-ar avea azi, prin ordin de ministru, o înfățișare mai degrabă comemorativă în școli, chiar am putea avea niște abordări oneste în legătură cu cititul.
Am aflat, însă, că, o dată pe an, în această zi de sărbătoare, preț de-un sfert de ceas între ore fixe, hotărâte prin semnătura ilustrului, copiii trebuie să-ntrerupă orice-activitate și să se dedice cititului, ca și cum lectura ar fi un moment de reculegere, de pioșenie religioasă care deschide sfânta slujbă a prohodului. Parcă-i și vezi pe sărmanii copii deposedați de telefoane și încuiați brusc în solemnitatea momentului, pentru ca vreo televiziune să poată transmite live smerenia sfertului de lectură.
Cifrele Eurostat de anul trecut arătau că 93,5 % dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an.
E adevărat, copiii citesc puțin azi. „Nu mai citesc” e un fel fățarnic de a le pune copiilor în seamă ceea ce cifrele oricărui an editorial reflectă în mod special din realitatea adulților. Pentru că nu copiii nu citesc, ci vasta majoritate a adulților. Cifrele Eurostat de anul trecut arătau că 93,5 % dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Sigur că sărăcia e o cauză, dar să nu o punem tutelară, fiindcă fățărnicia sălășluiește în case mari și ea se traduce în gesturi ca acesta în care copiii sunt puși să se-nchine cititului un sfert de ceas într-un an, în timp ce, fundamental, în lumea adulților, nu se schimbă nimic.
Tot ce ne oferă cu adevărat cărțile, acces la lumile vii prin care putem noi înșine prinde contur și o viață interioară fără margini, a fost așezat într-o raclă pe la care copiii să se perinde în marea sărbătoare a lecturii din an. Dar cu fonduri de carte zero în majoritatea școlilor, biblioteci și librării inexistente în multe orașe, nu mai spun sate, și, prin urmare, absența modelelor de cititor în familie și în comunitate, copiii vor prelua cu astfel de ocazii ceremonioase prefăcătoria retoricii în care ne găsim: cititul este ceva cu adevărat sublim, dar lipsește cu desăvârșire.
Foto: Getty Images
Suntem la coada Europei ca nivel de lectură și piață de carte și ne arătăm taaare preocupați de asta: părinții dau vina pe școală, profesorii pe părinți, iar ministrul trage evlavios clopotul lecturii. E mai simplu, nu-l doare mâna și pare că sună bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
de pilda, cred ca eu citesc peste o suta de pagini zilnic (A4 asi aprecia), dar cumpar foarte rar o carte pe hartie (in principal pretul dar si , uneori, dificultatea de a gasi ce a ce caut) iar un periodic, mai nici odata!
Statul poate ajuta si stimula aceasta dragoste de la o varsta frageda pentru copiii fara posibilitati materiale/parinti care nu se implica dar cand atatea lucruri lipsesc copiilor romani saraci ma tem ca oferirea de carti/construirea de biblioteci/etc. e undeva foarte jos in lista de prioritati.
La scoala, daca baza nu este deja creata solid e deja prea tarziu pentru marea majoritate a copiilor, acesta este crudul adevar si nu ma refer doar la citit, asta pentru ca, repet, bazele educatiei se construiesc acasa.
Pana la sf anului toate 30 de carti au trecut pe la cei 30 de copii, uzate si deteriorate si patate dar citite, si la inceputul anului urmator sa creeze o alta mini biblioteca anuala din cartile lor favorite si iubibile si legate fix la nivelul clase si preferintele copiilor si optiunile locale.
P.S. ar fi momentul sa crestem noi ca adulti intai si sa nu mai asteptam de la stat... o meteahna comunista daca nu cumva e din feudalismul intunecat cand asteptam de la boier sa....
Eu nu astept nimic de la boier, doar am explicat status quo-ul, care chiar daca ne place sau nu, acesta este.
LE ca sa fie si mai clar de la statul roman nu astept nimic, m-am lamurit de mult cum sta treaba; educatia se va putea face prin implicarea noastra sociala activa/a ONG-urilor, numai de-ar fi timp pentru toate
Social media ca i la moda!
Ce importa ca sunt sau nu surse avizate, sa fie chipurile in trend.
Dar un asemenea mod de a citi ajuta cumva la cultivarea personalitatii?
Educatia incepe in familie si scoala. Ea este puternic afectata de anturaj si controlul social. Autoeducatia vine si din citit, dar este greu incercata de cutume si comportamentele promovate aleatoriu.
Da cititul ajuta enorm si de ce sa nu fim in pas cu evolutia tehnologica si sa promovam cititul editiilor digitale de carte care sa duca cu adevarat la cresterea nivelului de cultura. Astfel va creste si gradul de civilizatie pentru ca aceasta nu este decat cultura transpunsa si respectata in practica, in viata de zi cu zi.
De ce nu se cumpără cărţi? În comentariul spre care am pus URL-ul de mai sus mi-am exprimat părerea. Înainte de 1990, cărţile costau între 5 lei şi maxim 20-25 de lei, în condiţiile în care o pâine intermediară de 1,400 kg (pe care şi-o putea cumpăra şi cel mai sărman român) costa 6,40 lei. În octombrie anul trecut a ieşit pe piaţă volumul 10 din „Roata Timpului” de Robert Jordan. Preţul de vânzare, la lansarea cărţii, era de 65 de lei. Câţi români credeţi că şi-ar rupe suma asta din bugetul familiei ca să cumpere cartea? Şi totuşi, „Răscruce de drumuri în amurg” se citeşte într-o frenezie sub formă de ebook, frenezia fiind alimentată şi de lansarea filmului produs de Amazon.
Da, doamnă, copiii, adolescenţii şi românii, în general, citesc, dar cărţile sunt prea scumpe pentru a fi cumpărate de toată lumea. Şi atunci şi le procură şi ei de unde pot. Şi, dacă v-aţi face timp să urmăriţi fenomenul mai în detaliu, veţi fi plăcut surprinsă să aflaţi câţi citesc operele scriitorilor în original, nu traduse. Spre cinstea lor, a cititorilor „inexistenţi” din România!
Deci statistica s-ar referi numai cărți cumpărate fizic raportate la o populație prezumtivă.
La cărțile cumpărate ar trebui adăugat: numărul de împrumuturi din biblioteci plus vânzările de ebook plus descărcările de carte, mai greu de contabilizat.
Totuși. Cei care cumpără, nu cumpără una singură. Dar nici nu se poate exclusiv din online, deci chiar și acei care citesc ebook ajung să cumpere măcar o dată o carte care nu se găsește în format electronic. Cred că nici nu s-au sinchisit măcar de sectorul online. Unde treaba e: sunt site-uri unde mai găsești câte ceva, ca scribd. Dar ai noștri ca brazii nu renunță în ruptul capului la protecția drm "tare". Prin alte părți nu mai există decât aia "ușoară " sau deloc. Știu, pirateria de carte e și ea în floare (ceea ce arată că statistica Eurostat e mai mult decât superficială) însă editorii noștri preferă să ferece cartea cu 7 lacăte în loc să dea în judecată pe cei care distribuie fără autorizare. Și asta nu duce deloc la creșterea vânzării de carte.
Mă tem că cititul e ca bogăția: concentrat pe un segment îngust de populație. :)
Doamna Alexandru are dreptate într-o privinţă: decât să facă „parastasul” lecturii, cele două entităţi – Ministerul Educaţiei şi cel al Culturii – mai bine şi-ar da mâna şi ar găsi o soluţie pentru, să-i zicem, un „DRM extins” (cu o compensaţie decentă la edituri) pentru bibliotecile şcolare. Iar aici să fie incluse cărţi din tot spectrul literaturii: de la Asimov la Dostoievski, de la Sandra Brown la Cărtărescu. În felul acesta, elevii ar putea citi acasă (sau în drum spre casă) ebook împrumutate de la bibliotecă, aşa cum se procedează, în prezent, cu cărţile tipărite. Nu cred că cineva şi-a început lectura cu Kafka; dar, citind şi tot citind, probabil că într-un final a ajuns şi acolo.
Şi, vă rog să mă credeţi, sunt destul de mulţi oameni inteligenţi care citesc exclusiv ebook, fără a cumpăra cărţi tipărite. De fapt fără a cumpăra cărţi. A fi un om fără posibilităţile materiale care să-ţi permită luxul de a cumpăra o carte, nu înseamnă că eşti prost. Pur şi simplu, când pui banii „pe căprării”, cutiuţa pentru cărţi rămâne, iarăşi, goală. Aceştia sunt „Hoţii de cărţi”. :))
Eu am un prieten care are un prieten care are un prieten - e cela peux durer pendant tres longtemp daca ii enumar pe toti - si ne adunam o mica turma... toti fomisti inraiti pe carti da` de asemenea cam prieteni cu Eol prin buzunări (vezi I. C.) si punem de un grup infractional :D
Colectam bani intre noi si cumparam cate-o carte. O scanam cu talent, o facem e-book si o "impartim" intre noi. Nu o punem, evident, pe net, ca e casicumcacand ai taia gasca cu ouale de aur, nu? Ei bine, situatia imaginara poate deveni reala si probabil chiar exista multe grupuri de acest gen prin cotloanele internetului, de la YahooGroups RIP, Google groups (asijederea) si ce o mai fi. Sau doar pe mail. Un mail poate aduna 5-10 carti facute frumos e-books si nu costa nimc :D iar pentru trimis scanuri (care sunt mai barosane) avem WT si alte site-uri de file-sharing... Traiasca tehnologia!
Ideea e, nu citește cineva numai o carte pe an. Ori citești ori nu, ori ai microbul ori nu. Eu zic minim una la două luni.
Mai e ceva, mie nu-mi place să citesc pe calculator. Eu citesc înainte de culcare sau și dimineața, în weekend și nu mai vreau pe ecran clasic. Sunt răsfățată, știu. Dacă are nu știu câți mega, nici Calibre n-o convertește.
Poate îi prost din partea mea însă m-am cumințit demult cu netul, Torente, etc. Dacă-i moca în net nu zic nu ( nu-i treaba mea, dacă e în netul normal de ce nu?) dar tot mă gândesc că o să mă ia odată careva la întrebări ... odată un amic îmi zice neliniștit că i-au zis unii că îl dau în judecată c-a urcat o carte în net. Aoleu. Până acolo...
Ca o paranteză: dacă n-aţi citit cartea, v-o recomand: în anii ’50, Bradbury şi-a imaginat cu o acurateţe impresionantă declinul cărţii şi al lecturii din zilele noastre. Este, de asemenea, interesant şi ce scrie în postfaţă despre dictatura minorităţilor.
Ca să revin la subiectul articolului dnei Alexandru, cred că, într-adevăr, statul, prin ministerele „de resort”, ar trebui să se implice pentru a face cărţile accesibile (prin cumpărare) unui număr cât mai mare de oameni. La noi, din nefericire, cărţile au ajuns să aibă preţuri prohibitive. Sunt bune şi acţiunile astea P.R.-istice de tipul „Odă lecturii”, nu zic nu, însă doar cu ele nu se rezolvă nimic.
Ca o comparaţie: cartea lui Sanderson, „Ritmul războiului” a apărut în Franţa anul trecut şi costă 23 de euro volumul tipărit şi 16 euro ebook. Numărul de pagini şi calitatea cărţii sunt asemănătoare cu volumul din „Roata Timpului” a lui Jordan, despre care scriam la început. Dacă transformăm în lei, preţurile par a fi mai mari în Franţa. Dacă corelăm cu salariul minim din Franţa şi cu cel din România s-ar putea ca rezultatul să ne arate altceva.