Foto: Justin Sam/ Alamy/ Profimedia
Indiferent că mănânci acasă sau ești servit într-un restaurant, indiferent că ai în față un steak cu legume și un vin sau mănânci doar o salată cu ceapă verde și ridichi, mâncarea ta a crescut pe un sol pe care cândva era o pădure virgină sau o pajiște naturală. Într-adevăr, pentru hrănirea unui consumator de carne este nevoie de cultivarea unor suprafețe mai mari decât pentru un vegan.
Salata poate fi cultivată, mai nou, în sistem hidroponic.
Totuși, marile defrișări de pe teritoriul patriei au avut loc până la începutul secolului XX. Se estimează că procentul de împădurire al teritoriului actual al României, în anul 1800, era de 55-60%.
- Defrișare = extragerea vegetației lemnoase (arbori și/sau arbuști) de pe un teren, urmată de schimbarea categoriei de folosință a acelui teren.
Deci, dacă s-a făcut o tăiere „la ras”, iar terenul va fi împădurit (natural sau artificial), nu putem vorbi despre defrișare.
Ultima mare defrișare, în zona fostelor principate, a avut loc după Unirea Principatelor, când au fost defrișate suprafețe imense, pentru a face loc pajiștilor și culturilor agricole.
Hărțile Josephine, care cuprind și zona Transilvaniei, au fost întocmite în perioada 1764-1785. Pe aceste hărți apar suprafețe însemnate, figurate ca păduri, dintre care unele care au fost defrișate cu 100 de ani în urmă.
„Legea înființării izlazurilor comunale” a dus la defrișarea a peste un milion de hectare de pădure.
Lege 17.07.1921
“Cap. 2 Pășunile comunale
….
Exproprierea de păduri conform art. 12 din legea păşunilor comunale se face după avizul consiliului tehnic al Casei pădurilor şi cu aprobarea Comitetului agrar.
Terenul domenial silvic expropriat conform art. 7 alin. f), va servi de preferinţă pentru înfiinţare de păşuni comunale.”
Așadar, pe vremea când oamenii munceau din greu, era nevoie de carne, iar culturile hidroponice nu erau cunoscute.
Când populația Terrei începea, încet-încet, să crească, ocupația de vânător-culegător nu mai asigura suficientă hrană, așa că s-au apucat unii de defrișări, pentru a face agricultură și zootehnie. Așa se face că pădurile, pornind de la vreo 75-80 procente din suprafața statului pe care îl conducea Burebista, au ajuns să ocupe cam 26% din statul pe care îl conducea Ceaușescu.
Legea 3/30.12.1962:
„Pădurile și terenurile afectate împăduririi … alcătuiesc fondul forestier al R.P.R. Trecerea în fondul forestier a unor terenuri agricole, scoaterea de terenuri din acest fond pentru nevoile agriculturii, sau în vederea executării unor lucrări necesare altor ramuri ale economiei naționale, precum și defrișarea de păduri în acest scop, se fac numai pe bază de Hotărâre a Consiliului de Miniștri.”
Era perioada în care partidul dicta, economia națională era mai presus de orice, iar noțiunea de ONG nu era cunoscută pe aici. Nu putem spune că a fost bine așa, dar trebuie să recunoaștem că în urma comuniștilor a rămas o țară cu o biodiversitate net superioară celei din țările democrate.
La un moment dat, au fost incluse în fondul forestier național și culturile forestiere instalate pe terenuri degradate, astfel, în anul 2002 fondul forestier național însuma cca. 6,37 milioane de ha, adică 26,7% din suprafața țării. Începând de prin anii ‘90, multe terenuri au fost lăsate în paragină, deci unele s-au împădurit în mod natural.
După aderarea la UE au început să vină banii, sub formă de subvenții pe suprafață, pentru terenurile agricole folosite ca atare. De atunci au fost defrișate suprafețe considerabile pentru a-și recăpăta utilitatea de pășuni, fânețe, livezi etc. Între timp unii proprietari (în special primării) au inclus în fondul forestier unele pășuni împădurite.
Fondul forestier reprezintă, în prezent, peste 27% din suprafața României.
În același timp mai există terenuri acoperite de vegetație forestieră, dar care nu fac parte din fondul forestier, deci nu sunt gestionate după regulile Codului Silvic. Suprafața însumată a acestor terenuri este estimată la o jumătate de milion de hectare.
De unde isteria asta cu defrișările?
Într-adevăr, sunt câteva zone ale țării, rău famate, în care niște băieți flămânzi au devastat niște versanți.
Înainte să apară mijloacele performante de urmărire a masei lemnoase, unii și-au făcut de cap prin pădurile private ale persoanelor fizice, păduri aflate în proprietatea primăriilor, ale composesoratelor, sau chiar și în pădurile statului. Așa cum e și normal, cineva a tras un semnal de alarmă, iar poporul a aflat.
Încă se mai fură lemn din pădure, drept dovadă vedem, din când în când, cazuri în care sunt confiscate camioane, odată cu masa lemnoasă transportată ilegal. Dar, de aici, până la a ne lamenta, în online și prin Parlamentul European, cum că România e în curs de defrișare, e cale lungă și multă manipulare.
Unii o să spună că în țara asta se fură o cantitate de lemn egală cu cea recoltată în mod legal. Această informație a plecat de la un studiu al IFN și a fost puțin distorsionată. Pe cei interesați de subiect i-aș îndemna să se documenteze asupra modului de lucru al IFN, ca să înțeleagă ce reprezintă diferența dintre masa lemnoasă măsurată, la interval de cinci ani, într-o piață de probă.
Ecologiștii de tastatură au mult timp liber, dar în loc să își pună bocancii în picioare și să bată pădurile și satele de munte, ei rămân în online și își dau cu părerea. Niciodată nu o să admită că numărul de urși a crescut peste capacitățile biotopului. Ei sunt ferm convinși că urșii invadează orașele din cauza defrișărilor.
Logică - ioc!
Adică, după mintea unora, ursul părăsește sălbăticia lui, fie ea și defrișată, pentru a intra în oraș. Sau, tot ursul părăsește județul Vrancea, pentru a se muta în Galați.
Cum ar veni, nu au migrat urșii în perioada de dinainte de a fi implementat radarul pădurilor, când se făceau mai multe tăieri ilegale, dar migrează acum, când fenomenul e mult mai scăzut, ca intensitate.
Ar fi interesant de urmărit dinamica procentului de fond forestier din suprafața țării, în amănunt, pe parcursul ultimelor două milenii, dar deocamdată mă limitez la câteva cifre mai ușor de memorat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2017 15 000 000 mc
2018 15 000 000
2019 19 000 000!!
Sunt cam 6 000 000 ha de padure cu o medie de 218 mc lemn/ha. Un arbore ajunge la maturitate in 110 ani.
6 000 000 x 218 = 13 080 000 000.
13 080 000 000 / 110 ani =11 800 000 mc masa lemnoasa exploatabila pe an in mod sustenabil.
Unii dintre cei mai virulenți apărători ai pădurilor, sunt exact aia care văd pădurea doar în rarele vizite pe la Sinaia sau Bușteni. Și culmea (și) acolo e pădure compactă, cu tăieri normale. Evident sunt abuzuri că doar trăim în România dar imaginea apocaliptică în care mulți ecologiști de tastatură s-au blocat și care le otrăvește viața inutil, are prea puțină legătură cu realitatea.
Evident trebuie urgentat recensământul și protecția pădurilor seculare, cele care cu adevărat merită protecție totală. De asemenea este nevoie de o protecție sporită pentru pădurile peri-urbane care au rol esențial de recreere și îmbunătățire a microclimatului orașelor din vecinătatea lor. În rest pădurile se exploatează când le vine sorocul, la 80 - 120 de ani, depinde de specie. ȘI cresc la loc. Ăsta e ciclul vieții. Putem renunța la lemn? N-avem cum. Lemnul este o resursă regenerabilă până la urmă.
Se vorbește de asemenea extrem de puțin de suprafețele foarte mari de foste pășuni care s-au sălbăticit din cauza depopulării masive din rural și redevin păduri. Este un fenomen care nu s-a mai întâmplat de sute de ani, la scară întregii țări.