Foto - Alamy/ Profimedia
Am făcut o listă scurtă cu lucruri pe care nu le-am făcut, știut sau înțeles pe deplin până să mă mut în Marea Britanie. Poate vă regăsiți în unele dintre ele.
În UK se aruncă foarte multe chestii noi sau măcar în stare decentă, în special atunci când este vorba despre modernizarea clădirilor de birouri. Bucătării întregi, electrocasnice, mochetă, sticlă, uși, mese, scaune, canapele – orice v-ar putea trece prin cap. Mă durea mintea la început, nu pricepeam de ce niște oameni sănătoși la cap ar arunca la gunoi lucruri în stare bună, valorând mii de lire sterline. În România am fost învățați să folosim un scaun până se rupe, iar mocheta se schimbă, de obicei, când devine infectă sau peste măsură de demodată.
Mai târziu am priceput că tot ce numeam risipă britanică înseamnă de fapt un sistem de lucru. Cineva mi-a explicat, în fața mirării mele cumva întemeiate, că totul are un sens. Dacă nu s-ar arunca lucruri la gunoi, producătorii de mobilă și electrocasnice ar avea mai puțin de lucru, locurile de muncă în fabrici s-ar reduce, transportul de bunuri s-ar diminua – iarăși locuri de muncă mai puține, cei care instalează mobila, sticla ori mașinile de spălat vase ar deveni șomeri șamd. Un lanț întreg, care face rotițele economiei să funcționeze. Și are sens, chiar dacă putem discuta la nesfârșit despre risipă, despre țări în care oamenii ar da orice pentru un televizor sau o canapea pe care bogații le aruncă la skip, despre inegalitate.
Munca în weekend. În România e tabu, cum să lucrez în weekend, sunt câștigat la loz în plic?! Cam așa gândeam și eu, deși, pe vremea când lucram în presă, nu de puține ori am lucrat sâmbăta sau duminica. Însă, în general, priveam weekend-ul ca pe un dat natural. Perspectiva mi s-a schimbat complet în Anglia. Vrând-nevrând, am început să mă obișnuiesc cu ideea că se poate munci și în weekend fără să-ți cadă nimic. Nu că-s vreun stahanovist, dar dacă treci peste niște progrămele învățate într-o țară în care munca-i pentru proști și tractoare, începe să ți se pară acceptabil să bagi o sâmbătă sau chiar un weekend întreg. Programul e de obicei mai scurt iar banii ăia în plus contează pe termen lung. Știu, pierzi chestii. Dormit până mai târziu, stat vineri noaptea la băut, lenevit prin casă sau la grătar. Însă, dacă nu exagerezi, să muncești din când în când în weekend nu te omoară. Și nici nu e sclavagism, așa cum se grăbesc unii să declame. E o opțiune care îți poate îmbunătăți sensibil viața, dacă o faci cu un pic de istețime.
Naveta. Nici nu concepeam să fac mai mult de 30 de minute până la serviciu pe vremea când eram în țară. Locuiam într-un oraș de provincie unde distanțele sunt mici. Dacă locuiești în oraș, iar jobul e tot acolo, n-ai cum să sari de 20 de minute. Pe jos. Ei bine, am trecut de la asta la o medie de o oră de mers cu trenul/ metroul / autobuzul până la muncă. Pentru Londra, e decent. Mi se părea istovitor la început. De ani întregi, m-am obișnuit. Că așa-i cu adaptarea, începi să consideri normale lucruri care ți se părea inacceptabile. Găsești chestii pozitive în orice-ți oferă viața. 30 de minute în tren pot însemna 30 de minute de citit. De ascultat muzică. De gândit la ale tale. De orice. Sau te poți văita în fiecare zi că ce grea-i viața. Na, după cum te duce capul. Ori sufletul. Sau amândouă.
Cumpărături pentru o săptămână – două. În țară cumpăram aproape zilnic. Mâncare, lucruri pentru casă, consumabile. Nu știu dacă ținea de salariul de rahat care mă obliga să cumpăr puțin și des sau de proximitate. Avem 3 supermarketuri la sub 300 metri de casă și mi se părea normal să intru de câte ori voiam. În UK am învățat să cumpăr mai rar și mai mult. Nu 3 suluri de hârtie igienică, ci 20. Nu un gel de duș, ci patru. Nu un kilogram de carne, ci destul pentru măcar o săptămână. Șamd. Ideea e că scutești timp și bani. Dar, din nou, lucrurile astea se învață. Aș mai adăuga că probabil ai nevoie și de condițiile propice: o viață cu mai puține griji, un buget consistent și constant, un pic de minte, lucruri de felul ăsta.
Pe lângă astea aș adăuga că am învățat să prețuiesc mai bine timpul liber, să iau deciziile mai relaxat, să mă asum mai bine, să fiu mai înțelegător cu ceilalți, să ascult mai mult, să respect orice fel de muncă, să îmi fac planuri mai realiste, să, să, să. Poate cu altă ocazie o să detaliez, cred că merită. Nu că p-aici curg doar lapte și miere pe străzi, dar eu chiar am reușit să fiu o idee mai bine cu mine. Dar, din nou, suntem diferiți, ce a funcționat la mine nu trebuie obligatoriu să meargă și pentru altcineva.
În fine, voi ce ați învățat nou în țările în care v-ați mutat? Ce v-a surprins, plăcut sau neplăcut? Cum v-a influența viața noul stil de viață? Nu de alta, dar chiar sunt curios.
Text publicat pe pagina de Facebook a autorului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
I work in an (ultra)-competitive environment, so I've learned the following:
We can compete without getting "at each other's throats." In the end, both of us become better, and we win together. Moreover, at the conclusion of the competition (whatever it may be), we'll both be improved, and each has their plan afterward.
We clean up after ourselves wherever we go. The place where we had our activity (whatever it may be) will be used by someone else later, and in turn, we'd like to find a well-organized place when we start working (especially in the morning).
When a meeting starts "on the dot," it means that at 55 minutes, almost everyone is at the meeting place. It's a way of respecting yourself and others. If you can't finish the meeting in the allotted time, it's the fault of the moderator, not the participants.
We only discuss if it makes sense for future actions. We focus more on what's next, learn from the past, optimize... we do this (somehow) consistently.
And yes, I'm talking about Germany (if it wasn't evident).
I wrote in English to ensure that I don't engage in unnecessary debates. I prefer to communicate with those who have something to say and have the versatility of multiple conversation languages.
Regards and thanks for this article. It helped me.
Eu am avut aceleasi experiente insa in sens invers. In Bucuresti faceam 40-50 de minute pana la liceu pe scara autobuzului, 30 minute pana la facultate, o ora pana la serviciu. Am muncit si freelance, cand ramaneam in pijama pe parcursul zilei. In prezent fac 12 minute pe jos.
Concluzia este ca cine apreciaza timpul in trafic fuge de ceva: nevasta/barbat, gospodarie, copii sau de sine insusi. Ca iti gasesti o preocupare (radio in masina, citit in autobuz) e secundar.
Scuzele pentru promovarea economiei de consum sunt niste glume, nici nu merita sa ma obosesc. Doar asa, in treacat, am auzit in China ideea similara ca daca arunci chistocul pe jos nu e un lucru rau, ca asa asiguri salariul maturatorului. Cam asta e si logica autorului.
Orele suplimentare sunt, desigur, bune daca sunt voluntare. Nu si daca sunt impuse.
Daca vreti sa invatati ceva, trebuie sa va uitati in curtea bastinasilor, sa vedeti ce fac bine si ce nu, ce i-a crescut ca societate, nu in tendintele actuale si in niciun caz in cultura corporatista.
Ca sa fiu rautacios, e imbucurator ca gasiti binele in ceea ce va ofera viata, si ca ati auzit de Stakhanov (cu "kh"). Ar fi si mai imbucurator sa continuati sa cititi si in romaneste, poate nu ati mai fi "bine cu sine" ci "impacat cu sine insiva".