Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Zilele astea am sentimentul ca privesc o versiune alternativă a cunoscutului film ”Star Wars – Războiul Clonelor”. E ca și cum Lordul Palpatine, senator de drept al Republicii, ”apărător” de fațadă al democrației în Galaxie și ”protector” cu numele al celor oropsiți, execută, în direct și la oră de maximă audiență, un plan bine ticluit. Plan cu mai multe fețe, pus la cale cu răbdare chiar din vremea în care îl ”ajuta” pe mai-tânărulul-fost-Cancelar să se compromită irevocabil. Miza? ”More power! Absolute power!”.
Pentru un astfel de deziderat, nimic nu-i poate sta în cale. Iar planul, sa fim serioși: este robust. ”In the dark side”, dar robust: perdele de fum, sisteme paralele fantomă, vinovați de serviciu, auto-victimizare. ”Nu am avut mână bună”... Pe bune? Dar ce, jucăm poker? Pe „planeta” mea, a nu avea mână bună, de două ori în 12 luni, înseamnă lipsă de viziune, de leadership și incapacitate de a conduce și de a motiva oamenii.
Dar, de fapt, viziunea este alta și ea produce rezultatele așteptate de lordul nostru Palpatine. Recunosc vinovat: se ”bucură” de toată fascinația mea. Dar nu și de ”girul” meu ca cetățean beneficiar al acestui spectacol. Care nu mai e dramă, ci film horror. Nici nu mai contează în ce tabără ne aflăm și ce puncte de vedere susținem - zilnic se produc fracturi în societatea românească, cu aportul plenar al unei clase politice din ce în ce mai zgomotoase... degeaba. Mă refer atât la cei aflați la putere, cât și la cei aflați în opoziție. O opoziție apatică, spartă, orgolioasă, și potențial oportunistă; deci șubredă. Nu am văzut niciun front comun, nicio ”mână-cu-mână”, argumentații articulate la inițiativele executive (fiscale) și legislative (justiție) din ultimele 6 luni. Doar zgomot surd. Poate greșesc, dar așa se vede de aici, din ”stradă”.
Altminteri lumea toată este într-o criză acută de leadership și într-o eră a autocrației în plină consolidare. În ”galaxia” Uniunii Europene agenda e și ea încărcată, iar România nu e nici la capitolul ”priorități”, nici la ”așa da”. ”The Donald” e pe cale sa intre în implozie (aș fi curios în ce categorie de țară ne regăsim, după criteriile lui...). Noi rămânem astfel nația aflată pentru eternitate la intersecția faliilor imperiale și culturale, sub influența, presiunea, sau în imediata vecinătate a acestor noi autocrații: SUA, Rusia, Turcia, Ungaria; mai nou Polonia. Asta e realitatea. Și atunci, cum vroiați să evoluăm?! Spre o societate doldora de Jedi bonomi și credincioși Forței?
În teoria politică se spune că, la vremuri de criză, cele mai bune guverne sunt cele scurte și penetrante, care înfăptuiesc o misiune deloc populară și care sunt, prin excelență, ”de sacrificiu”. Un astfel de guvern execută răul necesar pentru societate, zgâlțâind status quo-ul tuturor. Apoi dispare. Asta în teorie...
În practică, alianța puterii actuale a adoptat această teorie și a adaptat-o la o pseudo-criză, care nu ține de mersul pe de-a-ntregul al societății, ci privește doar o fracțiune a acesteia. Fracțiune care nu are nimic de pierdut și care va face totul pentru a supraviețui (de preferință în libertate). Din nou, dacă sunteți atenți la zgomote, nu are legătură cu o culoare politică sau alta: este o fracțiune ”universală”, care are: niște exponenți – mai mult sau mai puțin carismatici; niște ucenici – puțini, loiali și sacrificabili întru miza supremă; și multe clone – docile, aliniate la un program clar definit și având o disciplină aproape genetică (pentru mine această ”disciplină” este vestea cea mai proastă!). Și al cărei algoritm sau genom, recunosc, nu îl înțeleg: o fi bazat pe corupție, pe mediocritate, pe prostie... pe frică?! Cert este că momentan funcționează ceas.
Pentru omul obișnuit, indiferent de ce se întâmplă la ”vârf” – cavaleri Jedi, lorzi întunecați – situația este albastră: prețul la energia casnică și combustibil a crescut; rata la credit o să îi tot crească; învățământul și cercetarea sunt parcate pe perioadă nedeterminată; serviciile medicale sunt încă discutabile; drumuri nu făcurăm; piața forței de muncă este sub asediu, indiferent de domeniu.
Last hope?
Pe ”societatea civilă”, sa îmi fie cu iertare, nu îmi pun speranță prea mare: au fost și sunt niște Jedi-wanna-be auto-suficienți, încapsulați într-o bulă de elitism destul de anacronic pentru direcția în care a luat-o lumea. Ar mai fi o speranță la celălalt Palat, doar că e cam discretă. E o speranță mai degrabă instituțională care ar putea – dacă s-ar dori – să echilibreze raportul de putere. Cum? Prin (1) unificarea opoziției; (2) prin apropierea obsesivă față de reprezentanții legitimi ai justiției – românul este sensibil la ”dreptate” și are nevoie de o imagine de putere, preferabil masculină; sunt lucruri care merită exploatate. Jawohl?
Trag nădejde că sectorul privat – multinațional și local – și cei mai proaspeți, cu vârsta și cu energia, sunt și vor rămâne Rezistența. Mă refer la oamenii instruiți și pragmatici, care știu și pot să urmărească atât interesul personal, cât și pe cel colectiv. Ei sunt, de fapt, singurii care se pot adapta și menține echilibrul ”Forței”. Întrebarea este: cât timp?
În loc de epilog...
Un ultim gând pentru Lord Palpatine: mai devreme sau mai târziu va apărea un Lord Vader, care nu va ezita să îl arunce în hăul istoriei contemporane. Ceea ce, sigur, nu e neapărat vestea bună pentru noi. De aceea, noi ar trebui să zămislim o nouă speranță.
”Noi”... Care noi?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.