Foto: Guliver Getty Images
Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de panica primului copil (la mine au fost doi deodată, dar panica aia de la început e aceeași, indiferent cu câți copii te întorci acasă de la maternitate). Ca tot omul organizat, am cumpărat dinainte zeci de cărți de parenting. Îmi aduc aminte că atunci a fost primul val, primele cărți despre cum să crești copilul apărute la noi, scrise de către cei care se pricep, musai specialiști străini. De la rețete de hrană, cheia succesului la somn, cum să-l înveți să doarmă singur sau să facă la oliță din ziua 2, pe cât posibil, până la cum ar trebui să se comporte cel mic în societate. Pe atunci mi se păreau aur curat. Adevărat vă zic, părinții la început de drum duc cu ei o mulțime de întrebări și-ntr-o mulțime de cazuri nu e nimeni acolo să le răspundă.
Îmi ziceam, iată, ce bine totuși că trebuie să stau 5 luni în pat, am atâta timp să aprofundez, să învăț, să mă pregătesc, să vezi ce bine o să mă descurc! Am ajuns la spital într-o noapte de septembrie cu o listă perfect organizată într-un excel și un bagaj de maternitate absolut impecabil. 3 zile mai târziu plecam acasă cu doi copii pe care nu știam nici măcar cum să îi țin în brațe prea bine și cu o panică de zile mari. Cum era și firesc, m-am trezit destul de repede la realitate. Am lăsat cu totul cărțile de parenting, nu că aș mai fi avut prea mult timp să citesc, le-am pus pe raftul cu sfaturile binevoitorilor din jur și mi-am crescut copiii cum am crezut eu de cuviință.
„Am descoperit apoi ceva și mai grozav: evenimentele de parenting”
A trecut perioada grea a primilor ani, m-am relaxat și... m-am întors la cărți. La cele de parenting, desigur. Am cumpărat cărți noi, știam eu că mă așteaptă alte etape, cu provocări și mai și. Lucrurile evoluaseră între timp, apăruseră cărțile care te învățau să simți. Să simți copilul, să te simți pe tine ca părinte, să previi depresia și trauma, cărți cu subînțelesuri profunde, cărți adânci semnate și ele de tot soiul de pricepuți, mai mult sau mai puțin autohtoni. Citeam din cărți despre relația dintre frați sau despre tantrumurile pe care le trăiam acasă.
Nu spun c-a fost rău, cumva am ales mai bine cărțile în acest nou val de învățare care pusese stăpânire pe mine, dar tot n-am găsit rețeta perfectă despre cum să crești un copil. Și pe când aveam eu cele mai mari dileme, undeva între primele cuvinte ale copiilor mei care întârziau să apară și integrarea în colectivitate, am descoperit ceva și mai și, ceva mai grozav, autentic, plin de experiențe, mult mai bun decât cărțile de crescut copii: am descoperit evenimentele de parenting.
Era o nișă nouă și s-a profitat mult de ea, poate încă se mai profită. Existau evenimente despre coaching, de management ale diverselor aptitudini, de gestionat sau de învățat, sesiuni peste sesiuni de dezvoltare personală, dar nimeni nu arăta, concret, de la A la Z, cum să crești un copil. Nimeni nu te punea la un loc cu alți părinți care să-ți împărtășească lucruri, prea puțin se vorbea despre puericultură, niciun specialist din afară nu mai călcase în România ca să le spună live și părinților români cum se face treaba treabă. Am fost la foarte multe astfel de evenimente, multe dintre ele foarte bune, bifând toate aspectele unui eveniment de succes.
Cred că am și învățat câte ceva, dar cel mai important, am cunoscut oameni cu care am putut schimba experiențe. Nu eram singura în căutarea rețetei perfecte în relația cu copiii mei. Au trecut ani și am ajuns să primesc invitații săptămânal la acest tip de evenimente, chiar și pe timpul vacanței. Au trecut ani și am ajuns să organizez astfel de evenimente. Să le promovez, să cred în ele. Au trecut ani și această nișă s-a dezvoltat atât de mult, încât poate fi pusă cu brio alături de restul evenimentelor de succes din oricare alt domeniu. Există din ce în ce mai multe oportunități, evenimente, cărți, specialiști, bilete de vândut, care să ne învețe, toate, cum să ne creștem copiii. Pare ușor și la îndemână.
„Părintele modern își crește copilul din cărți”
Chiar dacă ce e mult strică, dau o notă mare atât cărților de parenting, cât și evenimentelor de profil și cred foarte tare că este bine să ne adaptăm vremurilor. La fel de mult cred că este bine să ceri și să accepți ajutor, mai ales în perioada dificilă a primului copil. Iar uneori ajutorul vine doar din cărți, doar de la evenimente, doar din interacțiuni cu oameni pe care nu-i cunoști. Dar la fel de tare cred că trebuie să existe un echilibru în toate.
Da, părintele modern își crește copilul din cărți. Da, părintele modern are timp să meargă cu copilul în parc, dar își face timp să meargă și la evenimente. Părintele modern se informează continuu. Părintele modern merge la cursuri de puericultură, învață tehnici de alăptare, fără să vadă nicio rușine în asta, chiar dacă părinții noștri n-au făcut-o. Dar dacă tu crezi, fie și citind cele mai bune cărți sau mergând la cele mai de soi evenimente, discutând cu cei mai renumiți specialiști, că vei învăța de la ei cum să-ți crești copilul, că-ți vor oferi rețeta perfectă, cei 5 pași simpli pentru a avea un copil fericit, te înșeli amarnic. Nu, nu este normal să crezi că astfel de tactici îți vor crește copilul în locul tău. Dar bine ar fi să nu le ignorăm total și să găsim cumva acel echilibru numai bun de folosit tocmai spre binele copiilor noștri. Faptul că bunicii și părinți nu ne-au crescut din cărți nu mai ține, căci n-am ajuns cu toții tocmai bine. Le suntem datori copiilor noștri să încercăm toate variantele posibile pentru ca ei să fie bine, mai bine decât noi, mai ales că acum ne este atât de ușor. Poate că asta e singura cale spre evoluție.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dadea autorul (avea 5 copii) un exemplu: daca voiau sa doarma copiii lui in cort noaptea si nu in casa, el ii lasa, punea doar conditia ca fiecare sa-si spele sosete, haine murdarite, patura dusa daca s-a murdarit, pentru ca parinitii sa nu aiba suplimentar de lucru datorita dormitului afara al copiilor.
Asa ca eu o las pe fata mea sa faca multe chestii, prajituri de exemplu (de pe la 8 ani, acum are 11), e pasionata de gatit (eu nu). Bine, eu le pun in cuptorul electric, ea le amesteca.
O carte crestina, http://www.librariamaranatha.ro/cresterea-copiilor/chemarea-sacra-de-a-fi-parinte.html iar mi-a placut. Vorbeste de spiritul acela de a acorda prioritate noii generatii, de a nu-i privi ca pe o corvoada suplimenara.
Asa ca in cazul meu prima prioritate este aceea ca fiica mea sa se simta iubita si sa fie educata bine.
Probabil contactele pe care le-ați făcut au avut ceva de contribuit la evoluția Dvs ca părinte.
Copiii nu se nasc egali, și nici nu evoluează egal.
Poți avea noroc să ai un copil cu un sistem nervos avansat / bine dezvoltat (aici nu mă refer numai la coordonarea și abilitățile fizice, ci în primul rând la procesele cognitive + cele de comunicare verbală / non-verbală). Pe un astfel de copil poți să-l lași pe maidan, la bunici, la TV / PC / tabletă, că el va evolua și singur.
Dacă însă nu ai respectivul noroc, atunci îți rămân doar două variante: să te chinui să-l împingi din spate, sperând să evolueze în direcția dorită de tine, sau să aștepți să i se mai dezvolte sistemul nervos, ca să ai „platforma” fizică unde să-i poți cultiva cunoștințele.
Eu doar mă îndoiam că o carte poate oferi mai mult decât niște soluții / principii generale în acest domeniu, în care fiecare subiect este unicat. ↵
Sunteți cumva autoarea? Dacă da, atunci să știți că mi-ați captat interesul cu acest subiect, încă de la articolul precedent, cel cu conflictul din parc.
În cazul meu, nu am simțit niciodată nevoia să mă documentez în acest domeniu, probabil din cauză că „simt” oamenii, adică sunt un bun observator și analist al comportamentului uman, deci și un bun manipulator. Aș fi putut face lucrurile mai bine pentru propriul copil? Probabil că da, n-aș putea spune încă...
Mi-am propus să citesc "Motherhood: The Second Oldest Profession" (Emma Bombeck), dar asta numai pentru că mi-a plăcut titlul. :)
Am impresia a nu vă fi existat un adult de încredere în jur.
Oare, mă străbate brusc ideea, asta e valabil la mare parte din tineretul corporatist (nu că în afara lui ar lipsi neapărat)?
Pare ca indaratul sintagmei "tineretul corporatist" pune multe lucruri fara a discerne intre ele.