Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Pierduți în comparație. Ce se întâmplă când îi spui copilului tău: "te faci de râs!"

Comparatii intre copii

Înainte de a o aduce pe lume, mi-am spus că trebuie să mă dezbrac de ego-ul meu și să o primesc așa cum este, în acceptare totală. Cu alte cuvinte, mi-am spus că poate să iasă și urâtă, poate chiar nici prea deșteaptă, numai sănătoasă să fie. 

Îmi promisesem că n-o să-mi tratez copilul ca pe o marfă, în comparație cu ce au ceilalți părinți; că n-o s-o arunc în competiții de dragul colecției de diplome pe perete. Eram sigură că eu n-o să fac greșeala părinților noștri, că voi fi liberă de judecăți și cântăriri, că voi fi dincolo de pedepse și recompense în grija ei, ca un ghid și ca un învățăcel, de la ea către mine.

După ceva ani la catedră și părinți de tot felul pe la ușile claselor mele, îmi făcusem o colecție de ”așa nu-uri”, numai bune de îndrumat un exemplar așa special cum aveam să fiu.

Nu trecuseră nici câteva ore când cineva din salon s-a întâmplat să constate că fata mea pare cea mai mare și mai vioaie dintre nou-născuții ultimelor zile. Hopaa, stai așaaa! Chiar are dreptateee! Atât mi-a trebuit: a năvălit în mine toată mândria din lume: făcusem ceva grozav, toată lumea vedea, deci, neapărat, asta! Copilul meu era deja mai bun decât toți ceilalți! Trebuie să fi fost meritul meu, altfel,cum? Nu vă mai povestesc câtă bucurie, speranță și încredere m-au năvălit, odată cu certitudinea că și alții văd că, totuși, e inevitabil să am un copil extraordinar.

Noi, părinții de astăzi, am crescut în plină înflorire a mentalității că în formarea unui om există anii de debut, un pic mai strâmbi, defecți, incompleți și buni de ajustat. La rădăcinile relației cu copilul, exista convingerea – unanim împărtășită – că trebuie să judecăm și să îndreptăm; că omul, lăsat liber, tinde spre zero, nu crește, nu se dezvoltă

Mi-am dat, totuși, destul de repede câteva șuturi imaginare și m-am trimis înapoi, la bibliografie; mi-am spus ce știu și acum – că noi, părinții suntem de mii de ori mai buni în afara identității noastre de carton: nu orgoliile personale, nu nevoia de a face lucruri lăudabile, de a da bine, de a ne mândri cu reușitele sunt cele care ne cresc copiii. La rădăcina lor pui recunoaștere și acceptare, fără judecată, fără comparații, fără să îl faci parte din tine, prelungirea ta, proiectul tău de viață.

Toate sună bine și nobil, numai că dincolo de ce înțeleg cu mintea, există o zonă de dinapoia mea care mă preia automat, mă dirijează ca pe o marionetă.

Așa că, inevitabil, la prima ei serbare am fost sigură că este cel mai frumos copil din clasă. Așa de frumoasă era, că îmi venea să o strâng de gât pe educatoare că a așezat-o cam în margine. Și atunci am strâns din dinți și mi-am promis să reflectez acasă la pornirea asta rea din mine. Nu ca să mă pedepsesc, nu ca să mă învinovățesc, dar ca să știu cum să ard mai repede toată zestrea asta păcătoasă a anilor mei de început, a anilor în care am devenit eu, legată direct de cum mă văd alții, cât de des mă laudă, câtă mulțumire le aduc când sunt cuminte.

Noi, părinții de astăzi, am crescut în plină înflorire a mentalității că în formarea unui om există anii de debut, un pic mai strâmbi, defecți, incompleți și buni de ajustat. La rădăcinile relației cu copilul, exista convingerea – unanim împărtășită – că trebuie să judecăm și să îndreptăm; că omul, lăsat liber, tinde spre zero, nu crește, nu se dezvoltă. De aceea, în abecedarul nostru relațional, stau, încă de la început, pe lângă îmbățișări și îngrijiri, și judecata, învinovățirea, îndreptarea prin rușinare, corectura fizică sau prin cuvinte care dor. Din reflex, ne tot corectăm copiii, le tot facem observații, îi dojenim, îi dăscălim. Cu cele mai bune intenții, luptăm cu natura lor, cam cu aceeași îndârjire pe care o arătăm față de noi înșine, când ne pedepsim, judecăm și învinovățim pentru viața noastră.

Îți recomandăm

La baza neacceptării stau eurile noastre inflamate, rănile educației părinților noștri prin comparație : ”te faci de râs” – ”te văd vecinii” – ”cine a luat cea mai mare notă?” ”fii și tu ca el”, ”ce, tu ești mai prost?” etc. Dacă ne-am elibera de comparații, i-am crește fără frică. Fără teama că există o sigură poartă îngustă prin care trec numai cei potriviți, la un moment dat, în viață, când se dă un imaginar start către succes. Am recunoaște că există mii de modele de reușită, mii de variante de oameni realizați, mii de moduri de a fi bine. Când nu comparăm, acceptăm ce avem, suntem recunoscători pentru dar. Copiii au doar nevoie să fie văzuți – așa cum este fiecare, nu cum nu este încă. ”Se putea și mai bine” este expresia care ucide ce este, ce simte și gândește un copil la un moment dat. El nu poate fi mai bun decât este atunci – de fapt, el este mereu cea mai bună variantă a lui posibilă. Noi înșine suntem, în orice moment al vieții noastre, cea mai bună variantă posibilă de până atunci, cea mai potrivită versiune a noastră. Cam toate momentele anterioare au dus aici și acum. Nu există un palier simultan și un macaz personal pe care, dacă l-aș fi tras, eu și copilul meu am fi fost mai bine, mai valoroși, mai strălucitori.

Copiii care au alături părinți mereu îndoiți, neliniștiți, în căutare și cântărire comparativă cu restul lumii par mereu să-și epuizeze bateriile înainte de vreme

Tot ce face, simte și gândește copilul tău este în fluxul convingerilor și al frazelor tale. Îl compari cu alții, îl închizi. Te îndoiești de el, îl ucizi încet. Îl critici, îl negi: nu îl accepți că este.

Reflexele noastre egoiste or să dea mereu buzna, or să ne tragă de guler. Sunt adânc băgate în celulele noastre de supraviețuitori ai unor vremuri tulburi – bunicii noștri au făcut războaie și au cunoscut foametea. Îndârjirea lor e copiată astăzi în teama că, poate, copiii noștri n-or să se realizeze, n-or să fie la fel de buni cu ai vecinului. Echilibrul lor va veni din acceptare, din nefrica noastră că poate, atunci când sufletele vin pe lume, se bagă, parcă, marfă la supermaket – una mai bună, alta mai ieftină. Copiii cresc din câtă putere există în speranța noastră, în încrederea noastră și în puterea de a ne pune ochelari de cal când îi privim și-i ascultăm.

De când lucrez cu copii, de 20 și mai bine de ani, am simțit mereu că dincolo de pedagogii, șanse speciale și intelect, puterea copiilor vine din cei care știu să îi conțină așa cum sunt ei. Aceștia cresc cel mai autonom, au busola cu ei tot timpul. Copiii care au alături părinți mereu îndoiți, neliniștiți, în căutare și cântărire comparativă cu restul lumii par mereu să-și epuizeze bateriile înainte de vreme. Cam toate ambițiile lor se subordonează mulțumirii celorlalți; sistemele lor de autoreglare țin de emoțiile altora.

Ca părinte, trebuie să te pândești întâi pe tine, să-ți adulmeci reflexele proaste și să-ți înghiți judecățile comparative. Copiii le simt cu mult înainte de a le pune în cuvinte. Își pierd drumul în comparații, și-l găsesc în acceptare necondiționată.

Articol apărut pe Vocea părinților. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Nu țin a dezarma pe nimeni, dar cineva spunea că educația copilului e o acțiune inevitabil eșuată. / S-o fi referit, acela, la gradul nereușitelor pe care le constatăm la un moment dat - raportat, se înțelege, la standardele pe care ni le-am fixat. / Standardele acelea sînt echivalente cu neputința noastră (absolut umană) de-a accepta realitatea.
    • Like 0
  • check icon
    „Ca părinte, trebuie să te pândești întâi pe tine, să-ți adulmeci reflexele proaste și să-ți înghiți judecățile comparative....” / În nemernicia-mi, aș avea mai multe observații de făcut. / Ele vin însăp dinspre un reprezentant al vîrstei a treia, fie dănsul nu neapărat unul prost îmbătrînit. Or, orice-ar spune așa exmplar pică prost vîrstei cu mare nevoie de drog, de iluzie. Că poate schimba, gestiona cele interioare ori comporamentale. / Legat de citat, eu-s mai mult decît prudent în fața vorbei „trebuie...”. Așa ceva înseamnă război noi-cu-noi (înșine). Și mai ales slabe șanse de rezolvare a situației. / Trec aici peste faptul că o idee / un vînt (nu dintre cele intestinale...) voiește a schimba o alcătuire de carne din interiorul nostru. Ca urmare, voința ce intervine în a nu lăsa cutare apreciere nu modifică mare lucru în noi. Iar în paralel instinctul copilului ne ghicește cîți bani facem. / Semnat: un tată imperfect.
    • Like 0
  • Anon check icon
    Inca un articol despre cat de daunatoare e competitia in educatie. Asta mi se pare atitudinea cuiva care nu s-a ridicat la standardele parintilor si/sau profesorilor. Asa sa fie, doamna profesoara? Sunt acri strugurii, nu? Sa vedem..."te faci de ras" - e mai bine sa-l lasati in pace si sa nu-l corectati? Da, hai sa nu-l invatam normele societatii, sigur o sa-i fie bine. Mai departe."Cine a luat cea mai mare nota?" Daca raspunsul nu e "eu", atunci clar mai e de lucru, standardul nu a fost atins. Si ce e rau in asta? Ce e rau in a sti ca mai trebui muncit, ca se poate atinge un nivel mai inalt? E o informatie foarte utila. "Fii si tu ca el" - uite, ai un model de urmat. Iarasi, ce e rau in asta? Ce e rau in a invata de la altii, chiar daca au aceeasi varsta? "Ce, tu esti mai prost?" Raspunsul este evident pentru ambele parti, mesajul e ca e nevoie de mai multa munca/motivatie. Din nou, nimic rau in asta. " <<Se putea și mai bine>> este expresia care ucide ce este, ce simte și gândește un copil la un moment dat". Gresit si slab, foarte foarte slab. "Se putea si mai bine" este expresia care motiveaza, care duce la evolutie. De unde frica asta de critica? Asta denota slabiciune intelectuala si de caracter. Mai departe: "Noi înșine suntem, în orice moment al vieții noastre, cea mai bună variantă posibilă de până atunci, cea mai potrivită versiune a noastră". Adica nu are rost sa mai muncim, sa depunem efort, sa ne fortam sa devenim mai buni, pentru ca oricum suntem cea mai buna versiunea a noastra in orice moment, nu? Foarte slab, doamna Moraru. Sa continuam: "Nu există un palier simultan și un macaz personal pe care, dacă l-aș fi tras, eu și copilul meu am fi fost mai bine, mai valoroși, mai strălucitori". Adica nu ati facut niciodata greseli? Serios?? Asa sa fie, dar imi vine greu a crede. "Îl compari cu alții, îl închizi. Te îndoiești de el, îl ucizi încet." Vai ce tragic, mi-a dat o lacrima. Nu, il compari cu altii, ii arati cum arata lumea inconjuratoare si care e locul lui actual in ea. Poate va dori sa schimbe acel loc, sau poate ca nu. Per total, inca un articol care denota, in mare, slabiciune. Nu stiu de cate ori am vazut in text cuvintele "frica" sau "teama". Astept cu deosebita placere urmatorul articol, doamna profesoara. Ca sa il disec.
    • Like 1
    • @ Anon
      Poți să îl diseci cât vrei, se pare că nu vrei nicicum să auzi ce spune autoarea. Mă întristează să văd că oameni elocvenți și, la primele aparențe, inteligenți sunt atât de iscusiți în a justifica FOARTE proastele practici strămoșești pe care le-am moștenit vrând-nevrând. Psihologia modernă nu ne spune să nu încurajăm copilul, să nu îi arătăm unde greșește sau ce ar putea face mai bine; accentul se pune pe FELUL în care facem acest lucru, domnule Anon. A-i spune copilului "ce, ești prost?!" sau "te faci de râs" este EXTREM de dăunător deoarece nu îi oferă un model intern după care să se ghideze în viață ci unul extern, raportat la lumea exterioară. Mult mai inteligent ar fi să-i spunem "ai făcut o prostioară, hai să vedem de ce și cum o rezolvăm", cu foarte mare accent pe evenimentul cauză și NU pe copil, personal. Pentru că acel pui de om nu trebuie să învețe doar matematică sau română, ci și încredere în sine și în propriile puteri, trebuie să se bucure de viață și să fie fericit în primul rând. Trebuie să facem tot posibilul să nu se simtă mic într-o lume mare, să nu se considere prost sau mai prost decât alții; nu ai voie să-i faci așa ceva, pricepi?! Pune mâna pe o carte de psihologie și învață să faci diferența, vei înțelege aceste subtilități atât de importante; uită-te la sistemul educațional nordic, cel mai performant din lume, vezi acolo cum se face. Ce sens au aceste remarci complet paralele cu articolul, venite din frustrările noastre străbune?! Oare chiar nu ne putem depăși condiția, să lăsăm egoul deoparte și să învățăm de la alții care EVIDENT au niște idei bune???
      • Like 3
    • @ Tudor Mureșan
      Anon check icon
      Pai in lumea exterioara traieste prichindelul oricum, daca nu "am voie" sa-i spun ca e mai slab decat altii cand chiar e, nici o problema, il va invata viata mai tarziu oricum. De acord ca trebuie sa invete incredere in propriile puteri, daca are acele puteri. Ca sa le obtina e nevoie de munca. Expresia era "mai prost", nu "prost", ideea nu era sa fie insultat copilul, ci sa aiba un terment de comparatie. Daca "prost" e prea dur, se poate folosi alt termen, i se poate spune ca "se putea si mai bine" (expresie pe care autoarea pare ca o detesta), desi, iarasi, viata nu se poarta cu manusi. Cu tot respectul, nu cred ca remarcile mele erau paralele cu articolul , doar am comentat citate din text. Cat despre minunatul sistem nordic, in baza caror studii a reiesit ca fiind cel mai bun? Cum s-a facut comparatia? Daca e atat de bun, de ce nu s-a implementat deja in toate tarile care si-ar permite sa faca schimbarea? Apropos, si altii au sisteme educationale performante in care nu lipseste competitia (ba din contra), de la ei nu putem invata?
      • Like 0
  • ca de obicei, bine punctat, a atins presiunea sociala a competitiei si a scos-o la vedere, multumesc d-na Oana.
    • Like 2
  • aici apare un efort colosal pt parintii ce vor sa schimbe asta. Efortul e pt ca replicile si comportamentul asta vine instinctual, din copilaria handicapanta ce am avut-o. Inca nu am reusit sa scap de replici ce imi vin in minte si cosmaruri si vina ca nu "mananc tot din farfurie", "asculta pe mama", "eu te-am facut eu te omor", posesivitatile gen "esti copilul meu si sa faci cum vreau eu" (astea imi aduc aminte de istoria iobagiei) etc.
    • Like 4
  • Va multumesc pentru articolul asta. Si oricat de greu de crezut, exista doua comparatii chiar si mai rele decat asta, care oricum e devastatoare: comparatia depreciativa, folosita exclusiv pentru a mari distanta dintre cei doi, cu scopul de a da parintilor autoritate decizionala si un statut de forta si comparatia intre parinti si copii, pe care o fac parintii pentru a isi razbuna copilaria pierduta si a nu permite ridicarea copiilor peste un nivel cu care parintii pot trai.
    • Like 1
    • @ Claudiu Arghir
      Iar de aici, drumul e liber pana la minus infinit: demonstratii live privind facutul de rusine (cu complicitatea anturajului), crearea unei opinii defaimatoare in campul de relatii (si asa limitat) al copilului etc.
      • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult