Foto: Profimedia Images
Deseori suntem tentați să cădem în capcana unei naratiuni „regresiste”, conform căreia „oamenii din trecut trăiau mai bine, noi am pierdut epoca de aur”. Această naratiune nu este o exclusivitate a nostalgicilor ceaușiști din România, ci este omniprezentă în toate societățile industrializate, asumând doar metamorfoze aparent diferite.
Statisticile ne arătă clar că lucrurile nu stau cum-și imaginează acești oameni. Din contră, în toate societățile industrializate, calitatea vieții a crescut semnificativ de la încheierea Războiului Rece până astăzi. De exemplu, între 1990-2020, în Germania expunerea medie anuală de poluare aerului cauzată de PM2.5 a scăzut de la 17 μg/ m3 la 12 μg/ m3; în Japonia speranța de viață a crescut de la 79 de ani la 85 de ani; în Polonia mortalitatea neonatală a scăzut de la 11/1000 la 3/1000; în Brazilia procentul populației care trăiește cu mai puțin de 2.5 dolari americani (2017 PPC) a scăzut de la 24% la 1.9%. Între 2000-2019, mortalitatea accidentelor rutiere din Franța a scăzut de la 13/100,000 la 5/100,000. Între 2000-2018, în Turcia procentul populației urbane care trăiește în mahalale a scăzut de la 25% la 14%. Nici nu este nevoie să menționăm România, căci oamenii care au trăit acea epocă știu ce au însemnat rafturile goale și cozile imense la magazine.
Dar oare aceștia chiar nu au nicio dreptate? De fapt, orice minciună are o sămânță de adevăr, pentru că altfel nu s-ar mai putea propaga în rândul oamenilor. Deși toate indicatoarele obiective care măsoară calitatea vieții arată o evoluție bună; „capitalul psihologic” în țările industrializate a scăzut enorm, mai ales pentru tineri. Situația lor este foarte bine rezumată de către Nicholas Eberstadt:
„Ce activități distractive fac opt ore pe zi acești bărbați care nu lucrează? Bărbații americani cu vârsta între 24-25 de ani, care în 2014 nu lucrează și nici nu caută de lucru au petrecut mai mult timp în următoarele categorii de activități, comparativ cu bărbații și femeile care lucrează sau bărbații care caută de lucru: mers la case de pariuri, consum de tutun și droguri, ascultat radio și artă și (probabil în mod incongruent) meșteșuguri ca un hobby” (Sursa: N. Eberstadt, Men without Work, Post-Pandemic Edition, Templeton Press, 2022, p. 116).
Capitalul psihologic este precum capitalurile financiar, industrial sau social. Existența lui este la fel de adevărată precum în cazul capitalului financiar – să nu uităm că valoarea unui produs financiar depinde de încrederea oamenilor!
Cred că toată lumea înțelege la ce se referă economistul politic american. Dar ce este capitalul psihologic și care este rolul lui în societate? Pe scurt, capitalul psihologic este precum capitalurile financiar, industrial sau social. Existența lui este la fel de adevărată precum în cazul capitalului financiar – să nu uităm că valoarea unui produs financiar depinde de încrederea oamenilor! Capitalul psihologic se referă la motivația pozitivă, pornind de la care o persoană/o comunitate/o societate poate să se organizeze și să avanseze. El poate fi împărțit în patru categorii: speranță, eficacitate, reziliență și optimism (Sursa: F. Luthans, C. M. Youssef, B. J. Avolio, Psychological Capital: Developing the Human Competitive Edge, Oxford University Press, 2007, pp. 3-33.). Cu cât mai ridicat este capitalul psihologic, cu atât crește probabilitatea apariției acțiunilor pozitive și ale creativității. Există o corelație pozitivă dintre capitalul psihologic și performanță de muncă (Sursa: H. P. Madrid, M. T. Diaz, S. Leka, P. I. Leiva, E. Barros, A Finer Grained Approach to Psychological Capital and Work Performance în Journal of Business and Psychology, vol. 33, nr. 4, pp. 461-477).
Dar ce a dus la scăderea capitalului psihologic și la creșterea comportamentului autodistructiv, în special al tinerilor? După modelul „confucianist”, unii consideră că un presupus declin moral ar putea fi principala cauză a acestei situații. Dar statisticile îi contrazic. Între 1990-2020, rata de omucidere voluntară a țărilor G7 s-a păstrat la același nivel, cu o tendință ușoară de scădere, iar cea a întregii lumi a scăzut semnificativ. Între 2000-2018, populația carcerală a lumii a crescut cu 24%, un procentaj ușor mai mic decât creșterea demografică a lumii. Până și rata de avort în SUA a scăzut de la 29.3/1000 la 13.5/1000 în perioada 1981-2017, deși evoluția politicii sanitare a acestei perioade era orientată spre o restricție mai mică în privința avortului; rata de 2017 este mai mică chiar decât cea din 1973 (16.3/1000), anul legalizării avortului în SUA.
În secolul trecut, violența a scăzut semnificativ în întreaga lume, nu doar la nivelul concret, dar și la nivelul conceptual. Deși crimele de război continuă să fie la fel de crude și odioase, cantitatea lor a scăzut enorm, pentru că din 1945 încoace, nu a mai izbucnit un război direct între două sau mai multe supraputeri. La nivelul conceptual, abia după 1945 majoritatea omenirii a ajuns la un consens cu privire la faptul că războiul este un lucru de evitat per se, iar singurul război legitim din punctul de vedere juridic, este cel defensiv; tot pentru prima dată în istoria omenirii, s-a format în societățile avansate o repulsie generală împotriva violenței domestice.
Alții atribuie situației actuale fenomenul „copil răsfățat”, adică expresia „părinții și bunicii tăi au luptat pe front, au îndurat munci grele și sărăcie, de ce tu te retragi în fața oricărui obstacol mic?” Pentru a răspunde acestui discurs, este suficient să ne lărgim orizonturile și să ne îndreptăm spre spațiul Extremului Orient. Japonia, Coreea de Sud și China au cele mai stricte sisteme de învățământ și cei mai exigenți părinți din lume. Practic, experiența elevilor în unele școli asiatice seamănă cu experiența recrutaților în armata prusacă din secolul al XVIII-lea. Dar scăderea capitalului psihologic este chiar mai grav la ei! Ratele natalității acestor țări deja sunt cele mai mici din lume.
Eu însă sunt convins că singura explicație plauzibilă a motivului principal care ne-a adus în aceasta situație este faptul că „expansiunea societății” s-a încetinit. „Cei trei stâlpi” ai dezvoltării economice și implicit și sociale sunt: investiție, consum și export. Acestea la rândul lor sunt dependente de creșterea demografică și progresul științei fundamentale; deoarece de la prima revoluție industrială încoace, societățile umane funcționează pe baza prognozelor – dezvoltarea este de fapt o prognoză optimistă în privința viitorului.
Așa era Japonia anilor 1980-1990, când un simplu absolvent de facultate, netalentat și fără relații, poate să se ducă la mai multe interviuri de angajare și să primească bani doar pentru simplul fapt că s-a prezentat la ele. După ce se angajează, primește imediat echivalentul al 3-6 de salarii; iar dacă la sfârșitul anului primește prima de doar 12 luni, angajatorul va fi considerat prea lacom. Erau posturi și oportunități de avansare pentru toată lumea
Atunci când există creșterea demografică, se creează noile nevoi de consum, pentru care apar noile oportunități de investiție. Atunci când știința fundamentală avansează, punerea rezultatelor ei în practică poate fi aplicată în mai multe domenii (spre deosebire de ce se întâmplă în majoritatea cazurilor când avansează numai știința aplicată), creând de asemenea noile nevoi de consum și oportunități de investiție. Exportul este o extensiune a creșterii demografice și a progresului științei fundamentale, iar avantajul particular pe care acesta poate aduce este anacronismul lui – voi explica imediat.
Prin urmare, se creează și noile locuri de muncă – de toate feluri, de la muncitori simpli la Chief Scientists; de la îngrijitori la Chief Executive Officers; de la bone la rectori universitari; de la vânzători la pangarele bisericești la episcopi (în secolul trecut, Biserica Catolică a creat cel puțin 1500 de noi circumscripții ecleziastice); listă se poate prelungi cu sute de pagini. Cei experimentați avansează în posturile superioare iar proaspeții absolvenți îi succedă în posturile lor vechi. Astfel încât nimeni nu trebuie să se lupte pentru un post bine plătit, căci atât oportunitățile de angajare, cât și cele de avansare în carieră sunt peste tot. Într-o astfel de societate, tinerii sunt plini de entuziasm cu privire la viitorul lor, iar riscul de a cădea în comportamentul autodistructiv este destul de mic.
Așa era Japonia anilor 1980-1990, când un simplu absolvent de facultate, netalentat și fără relații, poate să se ducă la mai multe interviuri de angajare și să primească bani doar pentru simplul fapt că s-a prezentat la ele. După ce se angajează, primește imediat echivalentul al 3-6 de salarii; iar dacă la sfârșitul anului primește prima de doar 12 luni, angajatorul va fi considerat prea lacom. Erau posturi și oportunități de avansare pentru toată lumea, iar dacă cineva chiar nu poate prinde un post superior, cel puțin salariul lui va crește proporțional cu vechimea lui în compania respectivă. Nici măcar nu exista ideea de a da pe cineva afară după restructurări, cei considerați indezirabili erau transferați în posturi simbolice, primind în continuare salariul proporțional cu vechimea muncii, și nu mă refer la sectorul public.
Același fenomen s-a întâmplat într-o măsură mai mare sau mai mică în toate societățile avansate; câți directori din Germania, Austria, Elveția și Țările Nordice și-au început cariera fiind simpli ucenici? Câti bătrânii francezi și italieni și-au acumulat vile și mașini de colecție muncind mai puțin decât tineri specialiști de astăzi? De ce astăzi marina regală britanică are mai mulți amirali decât nave de război? Cât de ușor era pentru un american sau canadian blue collar de tip Homer Simpson să-și întrețină familia, soția fiind casnică? Până și în țările socialiste, industrializarea forțată și problematică a adus mai multe oportunități.
Spre deosebire de tehnologiile și inovațiile apărute în jurul anilor 1930-1960, industria IT schimbă prea puțin obiectele de consum. De exemplu, nu există nicio diferență majoră între un Mercedes S W116 din 1972 și unul W223 din 2020, ele având exact aceleași atribuții, chiar dacă un W223 poate fi conectat la internet.
La polul opus avem exemplul Iranului post-revoluție islamică, unde s-au desfășurat în paralel un „regres” social și un progres educațional – nu degeaba Iranul este una dintre sursele principale ale fenomenului brain drain. Nu sunt oportunități pentru tineri, nici măcar pentru cei mai talentați. Cunosc personal cazul unui proaspăt Ph. D. din Iran care a publicat....nu două, nu cinci, ci 20 de articole în revistele de renume, inclusiv Biomaterials, ACS Applied Materials & Interfaces, Nature (ca al doilea autor) și The Lancet (ca al treilea autor). Cei care lucrează în domeniul știu valoarea realizărilor lui. Dar nici chiar și geniul acesta nu-și a putut găsi un post de asistent universitar în Iran, fiind nevoit să emigreze. Tocmai de aceea se întâmplă multe proteste în Iran, pentru că productivitatea tinerilor educați din mediul urban nu se mai potrivește cu relațiile de producție înapoiate impuse de bătrânii fanatici din mediul rural. Deși natalitatea Iranului încă este ridicată, dar prea multe aspecte înapoiate îi împiedică dezvoltarea.
Astăzi, din păcate, societățile industrializate merg spre direcția Iranului. Scăderea natalității este evidentă. În ceea ce privește încetinirea progresului științific, apare în mod firesc întrebarea „dar IT-ul nu este un progres semnificativ”? Desigur că este, dar că acesta să-și atingă potențialul maxim, probabil trebuie să mai așteptăm câteva decenii, dacă nu secole. Spre deosebire de tehnologiile și inovațiile apărute în jurul anilor 1930-1960, industria IT schimbă prea puțin obiectele de consum. De exemplu, nu există nicio diferență majoră între un Mercedes S W116 din 1972 și unul W223 din 2020, ele având exact aceleași atribuții, chiar dacă un W223 poate fi conectat la internet. Rămâne de văzut dacă aceasta conectivitate aplicată în mașinile electrice dotate de Automated Driving System de nivelul L4 poate aduce o schimbare de paradigmă. De asemenea, la aceeași dimensiune, companiile IT au nevoie de mai puțini angajați și implicit mai puțini oameni din alte sectoare „atașați” la aceștia. Apple ocupă locul al șaptelea din Fortune Global 500, iar Volkswagen, locul al optulea; dar în 2020 Apple are numai 154,000 de angajați, în timp ce Volkswagen are 662,600 de angajați.
În 2019, 15% din vânzările și 50% din profiturile grupului Mercedes-Benz au fost realizate în China; în 2021, 33% din vânzările grupului BMW au fost realizate în China; în 2021, 41% din vânzările grupului Audi au fost realizate în China.
Dar ce legătură au toate acestea cu vizitele lui Scholz, Macron și Von der Leyen în China? Așa cum am zis, avantajul particular pe care exportul poate aduce este anacronismul lui. Între anii 1978-2016, creșterea demografică a Chinei a fost în mod spectaculos mai mare decât cea a țărilor G7; abia în 2020 aceasta ajuns la nivelul mediu G7. Pe lângă acest fapt, majoritatea populației existente în China anului 1978 era o populație pre-industrială, neintegrată în economia globală. Scoaterea lor din starea de subzistență este tot o creștere demografică, din punctul de vedere al dezvoltării economice. Introducerea în China anului 1978 a tehnologiilor existente deja în societățile avansate, precum și necesitățile de upgradare a consumului pieței chineze, au avut aceleași efecte precum progresul științei fundamentale. De asemenea, ridicarea multor restricții au dus la formarea unor noi relații de producție care au posibilități, la intrarea capitalurilor și a produselor occidentale în China.
Companiile occidentale au beneficiat pe deplin de aceste oportunități. În 2019, 15% din vânzările și 50% din profiturile grupului Mercedes-Benz au fost realizate în China; în 2021, 33% din vânzările grupului BMW au fost realizate în China; în 2021, 41% din vânzările grupului Audi au fost realizate în China. Toate acestea s-au întâmplat în condițiile în care în 2022 numărul autovehiculelor per capita din China este de doar 221/1000, în timp ce același indice în Germania este de 628/1000. Făcând un exercițiu de calcul, ne dăm seama ce înseamnă aceste cifre în realitate – în Europa de Vest câte posturi bine plătit, oportunități de avansare în carieră pentru seniorii și de acces pentru juniorii au fost create pe seama lor? Desigur că o parte semnificativă a producției a fost transferată în China, dar aceea parte nu aduce o valoare adăugată mare; posturile de cercetare, proiectare, marketing, etc. au rămas în Europa de Vest, rezultând în gentrificarea societăților vest-europene.
Așa s-a dezvoltat capitalismul încă de la epoca marilor descoperiri geografice – descoperind oportunități noi și profitabile – noile frontiere, sau cum le numește Immanuel Wallerstein „periferiile”. Nu mă refer la colonialismul, ci la transferurile capitalurilor și ale tehnologiilor de la țările dezvoltate la țările în curs de dezvoltare. Pe scurt și într-un mod simplificat, traseul lor a fost de la Europa de Sud (Nordul Italiei, Spania și Portugalia) - Europa de Vest (Anglia, Franța, Țările de Jos) – America de Nord – Europa Centrală și de Nord - Asia de Nord-Est (cu excepția Chinei) – China. Ulterior periferiile pot să devină nuclee, dacă reușesc să-și găsească propriile periferii.
Se pare că ne-am blocat aici. Atât Occidentul cât și China caută cu disperare noile frontiere ale capitalismului. Pe lângă dorința disperată de a aduce societățile respective la „normalitate”, adică comportamentul social format în timpul expansiunii lor; Occidentul dorește să nu mai depindă de lanțul de aprovizionare al Chinei, iar China dorește să-și exporte capacitățile productive excesive. Așa s-au născut în ultimul deceniu diverse mega proiecte de dezvoltare a lumii a treia, în fruntea căruia se află celebra „Centură și drum” inițiată de China.
Din păcate, până astăzi nu s-a putut face nimic concret și semnificativ. Explicațiile pot fi multiple, de la geografia la aspectele culturale, dar o să las acest subiect pentru mai târziu. În orice caz, faptul că „ne-am blocat aici” este motivul pentru care oficialii europeni (și alți, evident) trebuie să meargă în China, indiferent cât de mult doresc decuplarea cu aceasta.
Singurul scenariu optimist și realist pentru acest moment al istoriei este tocmai dezvoltarea lumii a treia. Dacă s-ar putea realiza acest lucru, dezvoltarea Chinei din ultimele decenii s-ar putea replica de mai multe ori în mai multe zone – Asia de Sud-Est, India, America Latina, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Africa, etc. și Europa de Est va putea atinge nivelul de dezvoltare al Europei de Vest.
Dar chiar nu avem nicio ieșire din aceasta situație? Pe de-o parte, scăderea natalității în societățile industrializate și urbanizate este ireversibilă, indiferent cât de multe politici pro-natalitate există, ea nu poate reveni niciodată la rata de „înlocuire” pentru menținerea populației. Pe de altă parte, progresul științific, mai ales cel fundamental, nu poate fi forțat. Niciun mare progres științific nu s-a făcut la presiunea producției academice de tip „publici x articole în anumite reviste și avansezi în carieră”; din contră, multe mari descoperiri științifice s-au realizat întâmplător. Singurul lucru pe care putem face și trebuie să facem este să creăm un ambient social care apreciază talentul și creativitatea și să stabilim mecanismele economice prin care descoperirile științifice pot fi transmise mai departe de laboratoare și să fie transformate în tehnologiile aplicate. Dar astfel de progres este impredictibil, nu putem depinde de el pentru a rezolva problemele din prezent.
Singurul scenariu optimist și realist pentru acest moment al istoriei este tocmai dezvoltarea lumii a treia. Dacă s-ar putea realiza acest lucru, dezvoltarea Chinei din ultimele decenii s-ar putea replica de mai multe ori în mai multe zone – Asia de Sud-Est, India, America Latina, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Africa, etc. și Europa de Est va putea atinge nivelul de dezvoltare al Europei de Vest. În aceste procese toate țările industrializate, atât Occidentul cât și China vor avea de câștigat și vom asista la mai puține conflicte și dezbinări ale omenirii. Acesta este în mod evident scenariul dorit de umaniștii autentici.
Dar dacă acest scenariu se va dovedi imposibil, vom pierde până și ce avem acum. China nu poate fi în mod permanent o „nouă frontieră a capitalismului”. Schimbările sociale din ultimele decenii deja au transformat societatea chineză într-o societate aproape modernă; în 2022, pentru prima dată din 1978, populația Chinei a scăzut; iar începând din 2010 creșterea salariilor din China a devenit proporțională cu creșterea economică, China pierzând astfel „dividenda resurselor umane”. Nici introducerea tehnologiilor occidentale în China nu mai este la fel de profitabilă ca în 1990; astăzi profitabilitatea brandurilor occidentale în China provine mai degrabă din valoarea adăugată reprezentată de valoarea lor culturală – la fel ca și Porsche în piața nord-americană. Dezvoltarea economică a Chinei a încetinit și ea în mod semnificativ, ajungând la o rată similară cu cea a țărilor dezvoltate; în 2022 a ajuns la 3%, cel mai mic indice din 1976 încoace (neluând în calcul anul 2020, care era profund afectat de pandemie).
În scenariul pesimist, probabil că vom fi condamnați să trăim o nouă „epocă întunecată”, până ce la un moment dat o să apară un nou val de descoperiri științifice majore, care vor remodela paradigmele socieții umane. Sau, poate dezvoltarea inteligenței artificiale poate să ne elucideze altfel, dar pentru că aceasta să fie spre folosul oamenilor și nu împotrivă oamenilor, avem nevoie de o nouă etică a muncii și o reafirmare a demnității omului – nu știu dacă mai mari ai lumii sunt dispuși să permită un astfel de proces și dacă oamenii sunt pregătiți să-l îmbrățișeze.
Însă, indiferent de ce se va întâmpla, mereu avem posibilitatea de a ne îmbunătățim pe noi înșine, prin cultivarea virtuților. Primul lucru pe care putem și trebuie să facem, în special acei oameni mai norocoși care au prins un loc bun în epoca de expansiune a societății, este să ne abținem de la critica la adresa tinerilor de astăzi – căci ei nu pot fi vinovați pentru o situație pe care nu au creat-o.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.