Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Care „a noastră”?!

Bianca Andreescu - US Open

(Foto Guliver/Getty Images)

Victoria Biancăi Andreescu contra Serenei Williams în finala de US Open a desenat atitudinea pe retina mapamondului. Pe noi, românii, Bianca ne-a trimis în miez de noapte, la culcare, lăsându-ne să ne măcinăm creierii cu aceeași clasică nedumerire mioritică: Care e „mai campioană”? Și care e mai „a noastră”?

Așadar, comparația! Dacă ea lipsește, practic nu ne putem numi români. Nu ne alunecă gândirea. Veche meteahnă, apărută încă de dinainte de '89, când admiram zborul celebrei Sora 13, și imediat după stingerea unui aparat video, începeam să alergăm de nebuni, printre blocurile triste, cu convingerea că Bruce Lee îl bate pe Van Damme, iar Chuck Norris îi sparge pe amândoi. Apoi se lua curentul, și Ceaușescu ne bătea pe toți, de rămâneam cu mâna întinsă după o portocală sau un salam obosit. Dar asta nu a contat, vreo 50 de ani, iar după ce unii au murit, ca în sfârșit să conteze, am votat tot cu niște comuniști. „Eiii, păi dacă nu erau alții,...", să lăsăm această scuză.

„Ai văzut Nadia? Păi ea a fost rodul socialismului. Oneștiul era atunci mai tare ca New York-ul. Capitaliștii, niște hoți.. ", vorbesc și acum cu nostalgie, bătrânii noștri, în timp ce stau, din obișnuință, la o coadă de ceva. 

În timpul ăsta, bătrânii capitaliștilor, după o viață muncită, se plimbă, prin lume, prin excursii, de te miri unde și stau la coadă la muzee.

Chiar, ați trecut prin Onești, așa în ultima vreme? Nu cel mutat în Italia, cel rămas acasă. Frumos, nu? Orice canadian visează să se mute la Onești.

Când Simona Halep a început să scoată capul prin circuitul WTA, primele ei victorii au conturat, în România, opinia bolnăvicioasă: „Domneee, de ce ne agităm atât la meciurile ei, Simona joacă pentru ea, nu pentru România! Ea pentru lovele pune osul, doar nu crezi că joacă pentru tricolor?!".

Nu conta că orice puști din România, care bătea mingea de tenis voia să devină Simona Halep. Nu conta că orice puști care se apuca de sport, împreună cu părinții lui, aveau dovada că se poate. O aveau pe Simo în gând. 

Întrebată la Wimbledon ce ar schimba în România, Simona a răspuns că tristețea, că e nevoie să credem. Din păcate, am senzația, că până la urmă, noi o vom schimba pe Simona, nu ea pe noi.

Spre deosebire de restul campionilor din WTA sau ATP, Simona Halep trăiește în România. România. Nu știu câți jucători ori antrenori de calibru, din tenisul mondial ar accepta să se mute aici. Uităm că Simona Halep și-a prezentat cele două trofee de Grand Slam pe Arena Națională și de abia a doua oară ne-a ieșit. Uităm că Simona Halep a auzit în loc de „Hai, Simona!" un „M.. e PSD!". 

Noi, după 30 de ani, încă nu suntem deciși, ca națiune, ce vrem de la viitor, ce le vom lăsa copiilor noștri. Era cât pe-aci să le dăm înapoi cravata de pionier la uniformă. Vorbim de Simona că ezită să încheie un set,... Oare cu cine seamănă?

Poate că e timpul ca Halep să ne lase. Să se mute cu cățel, purcel într-un loc în care să scape de ecoul nostru bolnăvicios. Suntem națiunea în care o postare cu decolteul Mihaelei Rădulescu face un trafic mai mare decât un antrenament al Simonei Halep cu copii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Să se mute cu cățel, purcel într-un loc în care să scape de ecoul nostru bolnăvicios." Sigur este vorba de ecou?
    • Like 0
  • O altă meteahnă, tot "a noastră", este transformarea oricărui prilej într-o agăţătoare de care jurnaliştii "noştri" atârnă texte pline de băşcălie rafinată şi obsesii personale pe care ţin neapărat să le asocieze cu ceea ce domniile lor cred că reprezintă palida acuarelă naţională. De cele mai multe ori, materia primă o formează colajele de poze alb-negru scoase din negura copilăriei, glumele dietetice, replici auzite prin piaţa Obor, pe terasele bucureştene sau la graniţa incertă a lucidităţii pe care o traversează dimineaţa unii cheflii de pe Lipscani.
    În epoca Google, stafia lui Gogol inspiră, în mai toate redacţiile, o adevărată producţie de dramolete naţionale. Osaka e născută în Japonia, reprezintă Japonia şi trăieşte foarte bine în Florida unde e considerată cu mândrie naturală "a noastră, a americanilor". Aproape sigur, în Japonia lucrurile stau la fel. Dacă mergeţi în Polonia, veţi afla că polonezii se mândresc cu "ale lor" Angelique şi Caroline. Exemplele pot continua. Bianca Andreescu este născută în Canada, are părinţi români şi a început să joace tenis în România. Ce este de mirare că mulţi compatrioţi o consideră de-a noastră? Multe jucătoare au probleme cu adjudecarea unui set, nu numai Simona. Ele cu cine seamănă?
    Până una-alta, s-a terminat openul american, am avut câteva meciuri memorabile şi niciun ochi vigilent de jurnalist neaoş n-a catadicsit să scrie vreun rând despre ele. Dovadă că metafizica naţională şi decolteul Mihaelei sunt la putere.
    • Like 0
  • D-nule Popescu aveti 100 % dreptate , vb in cunostita de cauza , de 10 ani am emigrat in Canada , Bianca Adreescu este crescuta cu mentalitate canadiana cum incercam toti romanii de aici sa ne educam copiii , adica sa stie ca este in puterile lor sa faca orice isi propun ca si cariera sa scop in viata . Totul este sa vrea ....
    • Like 0


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult