Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce vrea un copil să audă atunci când începe să declare teatral: „Sunt un prost!”

Micul astronaut

Foto: Stefan Wermuth/ AFP / Profimedia

Când copilul începe să declare teatral „Nu sunt bun de nimic!”, „Sunt un prost!”, „Nimic nu îmi iese!”, „M-am născut degeaba!” - părinții intră, de obicei, în panică și încearcă să-l convingă, alarmați, de opusul.

Nu e cazul să vă speriați. Cuvintele astea grele sunt „fumigene” sau sonde pentru testarea reacției parentale. Copiii vor, de fapt, să semnaleze cu totul altceva când se vaită că nu pot sau nu știu. 

După 7 ani, ei învață că lumea nu îi mai iubește pur și simplu. Învață că iubirea vine la schimb cu ceea ce fac, cu ceea ce produc, cu cât anume se conformează sau cu cât de comodă le este prezența în viața familiei. 

Pentru că încep să fie din ce în ce mai apreciați pentru productivitatea creierului lor („ai rezolvat bine/ ești cuminte/ te-ai spălat pe dinți/ ai ajuns la timp/ ai făcut ordine în cameră/ ai luat o notă bună”) și pentru că sunt din ce în ce mai conștienți că între ei și ceilalți „performeri” ai părinților lor există diferențe, copiii aceștia încep să aibă un soi de anxietate de performanță.

În subconștientul lor răsare probabilitatea periculoasă de a nu mai fi la fel de iubiți chiar și atunci când greșesc sau nu se ridică la înălțimea așteptărilor.

Când un copil aruncă vorbe grele și teatrale despre cât de incapabil se simte, să știți că nu e despre teama lui de slabă performanță neapărat. Declarațiile lui sunt o „capcană emoțională” pentru părinți. De fapt, ceea ce își dorește să audă de la ei este că, indiferent de cât de slab, de incompetent ar putea ajunge vreodată, iubirea rămâne acolo. Și că ceea ce iubim la el nu este ceea ce produce mintea, ci cine este el ca persoană, ca suflet: ce umor, ce spirit, ce prezență-pur-și-simplu are în inima voastră.

Copiii au două pahare care trebuie umplute: unul este despre ce fac, ce rezolvă, ce produc, ce gândesc, ce ordonează, ce planifică, ce găsesc.

Celălalt are nevoie de laude care apreciază cine sunt, dincolo de partea pragmatică, de carieră școlărească sau de membru în administrația familială.

Deci, dacă îi auziți văitându-se, nu dați fuga să îi liniștiți că sunt frumoși și deștepți, nici nu le țineți prelegeri despre cum munca o să îi facă mai capabili. Tot ce au nevoie să audă atunci este că nu e nimic, că îi iubiți oricum. Din starea asta de bine și de înrădăcinare în validarea parentală se nasc mai apoi și competența, și străduința.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Copii talentați

„Am descoperit un număr foarte mare de copii extraordinar de talentați, performanți, competitivi - și mulți dintre ei nedescoperiți până acum. Pentru că mai ales cei din zona rurală sau din urbanul mic au șanse slabe să participe la olimpiadele tradiționale, creion-hârtie - însă au putut participa fără opreliști la olimpiada digitală”, explică Dragoș Iliescu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Învingător

„Am fost un caz mai complicat. Ce pot eu să afirm este ca domnul profesor doctor a fost dirijorul unei orchestre, după mine impresionante, pentru ca eu am accesat aproape toate disciplinele spitalului în afecțiunea pe care am avut-o eu”, se destăinuie Marin Florin.

Citește mai mult
sound-bars icon