Foto: Inquam Photos
De câțiva ani energia este subiectul momentului. Energia nu e o marfă ca oricare alta. De energie depind confortul nostru, ca oameni, și bunăstarea noastră, ca societate. Energia este o armă politică și un domeniu în care trebuie să iei decizii cu consecințe pe zeci de ani, în condițiile unor mari semne de întrebare tehnologice. Felul în care producem și consumăm energie este responsabil de 70% din emisiile de gaze cu efect de seră ale omenirii. De reducerea rapidă a emisiilor din sectorul energetic depinde supraviețuirea ca specie a copiilor și nepoților noștri. Nu de puține ori, în piețele de energie “băieții deștepți” fac milioane. Între timp, între 3 și 7 milioane de români trebuie să aleagă între a se încălzi și a pune mâncare pe masă, fiindcă se află în sărăcie energetică.
Din toate aceste motive, sectorul energetic trebuie tratat cu maximă responsabilitate, ezitările strategice fiind cel mai rău lucru pe care guvernul îl poate face. Desigur, avem documente strategice în domeniul energetic, precum Planul Național Integrat Energie Climă sau Strategia pe Termen Lung (de atingere a neutralității climatice). Continuăm însă să nu oferim răspunsuri clare la cinci întrebări strategice. Le voi trece în revistă pe fiecare.
1. Vrem decarbonizare susținută sau să tragem cât putem de mult combustibilii fosili?
Uniunea Europeană nu ne-ar fi dat nici cele 20 de miliarde de EUR din Planul Național de Redresare și Reziliență, nici cele 2,5 miliarde de EUR din Fondul pentru Tranziție Justă dacă România nu își lua un angajament ferm, literă de lege, să elimine cărbunele din mixul energetic până în 2032 și să atingă neutralitatea climatică până în 2050. În fața “băncii” România a semnat o astfel de promisiune. Deși avem printre cele mai mici emisii de CO2 pe cap de locuitor din UE, acest lucru se datorează dezindustrializării forțate din primele decenii de după revoluție. De peste cinci ani emisiile de CO2 la nivel național se încăpățânează să rămână constante, ba chiar să crească ușor în termeni absoluți. Deși avem un calendar clar de închidere a minelor și a capacităților de producție de energie electrică pe bază de cărbune, și fonduri arhisuficiente să susținem oamenii și comunitățile afectate negativ de un astfel de proces, noi ezităm. În loc să închidem un activ de producție nerentabil, noi vopsim gardul Complexului Energetic Hunedoara, îi dăm ajutoare de stat de aproape 400 de milioane de RON și cerem derogări de la legea prudenței bugetare ca să angajăm peste 300 de noi lucrători în complex. Nu că nu închidem capacitățile pe cărbune, ci subvenționăm crearea de noi locuri de muncă în această industrie. În tot acest timp, spunem Comisiei Europene că ne ținem de toate angajamentele luate, promitem să recalificăm minerii în meserii verzi și să finanțăm economia viitorului în Valea Jiului. Modelările economice ne arată că respectarea Pactului Verde European ne-ar aduce, până în 2030, o creștere de 2% din PIB, pe când o decarbonizare lentă ne-ar menține în jurul a 0,2 - 0,4%.
2. Vrem ca statul să aibă un rol de proprietar sau un rol de reglementator în sectorul energetic?
Lucrez de peste zece ani în domeniul politicilor publice în sectorul energetic. Nu a existat guvern, indiferent de orientarea lui politică, care să nu favorizeze companiile de stat din sector, mai direct sau mai subtil. E și greu de imaginat ca un părinte să nu-și protejeze propriii copii, deși e director de școală peste mulți alți elevi. De la ajutoare de stat, la reglementări cu dedicație, la servicii tehnice de sistem acordate discreționar companiilor de stat, și până la împinsul în față pentru acordarea de fonduri europene tot pentru companiile de stat. De la înființarea sa, Ministerul Energiei a fost atât arbitru peste toți jucătorii, responsabil să creeze un teren neutru pentru toți, cât și părintele a mai bine de jumătate din ei. Delimitarea funcției de legiferare de funcție de administrare a participațiilor statului în economie e un deziderat vechi din 2011, de când au avut loc primele încercări de depolitizare a companiilor de stat prin instituirea principiilor guvernanței corporative. Agenția-mamut pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, care ar fi trebuit să ia din controlul instituției responsabile de sector asupra companiilor, are în prezent atribuții mult diluate față de ce sperau specialiștii și, deocamdată cel puțin, funcționează doar pe hârtie.
3. Vrem producție descentralizată de energie sau vrem mari complexe de producție?
Istoric vorbind, producția de energie electrică și termică a fost una centralizată, cu câteva mari centrale care dădeau energie către toată țara. Lucrurile s-au schimbat gradual, mai întâi cu apariția centralelor de apartament, apoi cu dezvoltarea fulminantă a prosumatorilor. Cadrul legislativ european, de câțiva ani buni, caută să democratizeze piața de energie, să transforme consumatorii din actori pasivi în participanți activi și să încurajeze noi forme cetățenești de participare la piață, precum prosumatorii și comunitățile de energie. Ne-am raliat și noi modelului european și după un proces de advocacy susținut al societății civile, au apărut primii prosumatori. În mai puțini de trei ani, aceștia au zdruncinat din temelii sistemul. Estimările sunt că, până la finalul anului 2023, prosumatorii vor fi instalat mai multă capacitate decât oricare investiție nouă în producția de energie din ultimii 30 de ani: 1500 MW. Cetățeanul a fost cel mai harnic investitor în sistemul energetic național, întrucât două treimi din aceste investiții s-au făcut fără subvenții de la stat. Evident, o astfel de arhitectură a producției impune o reconfigurare radicală a rețelelor de distribuție și chiar a modelulului de piață. E greu de crezut că, o dată valul schimbării pornit atât de puternic, el va mai putea fi oprit. Cu siguranță însă, chiar și în condiții de electrificare a economiei, e greu să ne imaginăm că vor putea coexista sub soare și miile de MW ale prosumatorilor, și reactoarele 3 și 4, și SMR-urile, și Tarnița - Lăpuștești, și Mintia, și multe alte proiecte mamut de producție de energie electrică care au văzut lumina tiparului în ultimii ani.
4. Vrem gaz drept combustibil de tranziție sau vrem electrificare și hidrogen?
România apără puternic gazul natural în cercurile politice europene și susține masiv gazul drept combustibil de tranziție. În același timp însă, la COP29 România a făcut parte din blocul politic care a susținut cel mai puternic eliminarea tuturor combustibililor fosili din mixul energetic. Guvernele ultimilor ani au investit sute de milioane de EUR din bugetul național, căci UE nu mai finanțează noi investiții în gaz natural, pentru extinderea rețelelor de distribuție de gaz natural la sat. Deși “gazeificarea României” a fost prioritate națională, sunt sate întregi unde noua rețea de gaz zace nefolosită, oamenii preferând în continuare încălzirea cu lemne. România vrea concomitent și creșterea utilizării gazului natural în țară, nedorind să exporte vreo moleculă din Marea Neagră către austriecii cei răi, dar și să devină un hub european al hidrogenului, și să instaleze mii de MW de energie electrică din surse regenerabile. Cine aleargă după doi iepuri - ori noi pare că alergăm după cel puțin trei - nu prinde nici unul, zice o vorbă veche.
5. Vrem piață liberalizată sau vrem protecție prin preț final reglementat pentru consumatori?
Am fost printre ultimele state europene care am liberalizat complet piețele de energie electrică și gaz natural. Ultimele tarife reglementate la consumatorul final au fost eliminate în 2020. În tot acest timp nu am reușit, din păcate, să reformăm sistemul de protecție a consumatorilor vulnerabili de energie și să le acordăm ajutoare, țintit, tuturor celor care au nevoie de astfel de sprijn. Astfel, nici nu ne-am dezmeticit bine cum e cu liberalizarea, că au venit peste noi un război și cea mai cumplită criză a prețurilor la energie cunoscută de Europa în epoca modernă. Evident, nereușind nici măcar să-i identificăm, darămite să-i și protejam corespunzător pe cei aflați în sărăcie energetică, o dată cu criza am revenit la vechiul model de piață de dinaintea liberalizării, cu prețuri reglementate nu doar la consumatorul final, ci aproape pe tot lanțul. Un sistem foarte scump de protecție socială - sumele decontate de stat s-au ridicat la 15 miliarde de lei - și care cu siguranță îi protejează și pe cei bogați. O piață în care prețul se formează liber este una competitivă, care dă consumatorilor semnalele de preț corecte și stimulează investițiile în eficiența energetică. Vom mai reveni vreodată la un astfel de model?
Toate întrebările strategice de mai sus pot fi dezbătute, cu argumente de ambele direcții. Ce e important însă pentru bunăstarea noastră ca societate este ca aceste întrebări să capete la un moment dat răspunsuri clare. Din păcate, în an electoral populismul și ambiguitățile sunt la căutare mai mare decât claritatea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un pas spre răspuns ar fi examinarea critică a informațiilor pe care ne bazăm și care deseori sunt departe de a fi ancorate în realitate.
Încălzirea globală de pildă nu ne amenință supraviețuirea ca specie, doar va genera mari costuri umane și materiale - dar și combaterea acesteia o va face.
Dacă chiar ar fi considerată o amenințare existențială nu ar fi fost permisă închiderea reactoarelor nucleare germane de pildă pentru că riscul unui accident pălește în fața extincției speciei.
Eliminarea cărbunelui din mix nu implică neapărat și închiderea termocentralelor, care pot fi păstrate ca rezervă strategică care să poată asigura câteva luni energie din stocuri în caz de urgență.
Asta vine cu ceva costuri pentru a le întreține, similare costurilor pentru o asigurare. Dacă totul merge bine nu le folosim și nu emitem carbon, dacă avem necazuri emisiile devin o problemă cu totul secundară.
Impunerea apriori a unui rol limitat pentru stat e un fel de a pune căruța înaintea calului.
Statul nu e vreun căpcăun dușmănos ci doar una din formulele de organizare pentru a obține un scop comun, așa cum sunt și firmele private - putem vedea statul ca un fel de SA la care toți cetățenii sunt acționari, votează CEO, Consiliu de Administrație, etc.
Ce formulă este mai potrivită depinde de scopul particular avut în vedere. O structură masivă cum e o SA sau statul este ineficientă ca să vinzi covrigi în piață dar poate fi singura care poate construi ceva masiv cum ar fi o hidrocentrală majoră.
Mai ales când e vorba de riscuri existențiale cum ar fi apărarea, centralizarea este singura opțiune.
Din fericire energie poate fi produsă abundent și ieftin de prosumatori dacă luăm de bune raportările ci mii de MW instalați, care deja depășesc Cernavodă.
Problema e că acestea aduc cu raportările festiviste din perioada ceaușistă, când recordurile de producție nu puteau ascunde magazinele goale.
Miile de MW instalați pot furniza doar o zecime din ce obținem din nuclear datorită factorului de capacitate redus al panourilor solare, și nu neapărat când am avea nevoie de energie.
Capacitatea mult mai mare de pe eticheta panourilor este o problemă, nu un avantaj - variabilitatea face necesară supradimensionarea rețelelor, de unde apelurile la subvenționări masive.
Pentru a aduce un minim de claritate ar trebui insistat să fie folosite valori comparabile, cum ar fi de exemplu o putere medie anuală care poate fi livrată de o instalație dată.
Cum cele câteva sute de MW din solar nu schimbă mare lucru avem nevoie de încă 3000 MW de energie curată și stabilă pentru a decarboniza mixul actual și mult mai mult dacă adâncim electrificarea.
Într-adevăr nu e o idee bună de alergat după mulți iepuri mai ales când unul din ei este evident mult superior: energia nucleară.
Din păcate nu avem încă firme private care să poată concura pe acest traseu, va trebui folosit statul ca vehicul.
Asta nu implică însă limitarea la așteptarea de oferte și lobbiști, putem să ne trasăm propria strategie - de exemplu să ne specializăm în CANDU construind încă 2-3 reactoare fistribuite în țară pe lângă 3 și 4.
Și noțiunea de combustibil de tranziție merită examinată mai atent pentru că elemente cum ar fi emisiile de metan anulează în parte avantajele gazului față de cărbune.
Folosirea hidrogenului pentru energie e o risipă când putem înlocui doar o parte infimă din necesarul de hidrogen din chimie cu hidrogen curat, grosul fiind produs din gaze și cărbune.
Și despre capabilitatea piețelor de a gestiona sectoare strategice cu necesități speciale cum este energia ar fi mult de discutat. Nu e deloc sigur de pildă că piețe definite după reguli destul de arbitrare pot transmite semnalele potrivite iar ce transmit aceste semnale nu e neapărat ce se dorește - ar putea fi interpretate drept semnale politice, nu doar economice.
Strategii, politici, planuri, acorduri....tot felul de declaratii sforaitoare insa unde este intzeresul pt bunastare cetateanului de rind ?? Si cum de nimanui nu-i cade fisa ca degeaba noi, aici in Europa renuntam la anumite libertati si platim taxe peste taxe pt a fi ``verzi`` insa daca pe marii poluatori ( USA, China, India, Rusia, America de sud) nu-i intereseaza ( cu adevarat) de povestea asta , atunci tot efortul nostru in Europa este fix egal cu ZERO !!!
--UE interzice inclzirea cu lemne !!! Dar ,alternativa ,,,unde este ?
--Daca-i interzici ceva unui om ,unei persoane ,,pai nu-i oferi mai intai alternativa ,oferta , Uite ,nu mai faci asta ca o sa fie mai bine cu asta etc.
Cum au procedat si cu mas,electrice ,..Dar si acolo ,,se mai incurca afacerea , Problema incalzirii globale o vedem cu totii in fiecare zi ,NU mai avem ploi consistente ,NU mai avem ,zapada si iernile de lata data etc,, Pe la tara fantanile scad apa ,panza freatica , etc..Sunt lucruri adevarate ,care le vad clar !