Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Cine are nevoie azi de jurnalism independent?

jurnalism - getty

(Foto: Guliver/Getty Images)

9 decembrie 2016. Este ziua în care Luiza Vasiliu a publicat primul articol din ampla documentare care l-a lăsat pe chirurgul ortoped Gheorghe Burnei fără aripile de înger salvator al copiilor și l-a trimis din sala de operații în banca acuzaților. A doua zi, pe 10 decembrie 2016, chirurgul avea să fie arestat, iar acum se află încă sub control judiciar, după ce a pierdut dreptul de a profesa. Între timp, Burnei a avut o tentativă de reîntoarcere la Spitalul pentru Copii Marie Curie, tentativă eșuată după ce întreaga echipă a medicilor de la secția de ortopedie a refuzat să mai aibă vreo colaborare profesională de orice fel cu îngerul căzut al ortopediei românești. Și tot între timp a început judecarea acestuia pentru corupție. 

De experimentele medicale se ocupă un dosar penal și multe procese civile, deschise de către părinții copiilor operați. În țară și în străinătate sunt tratați chiar și acum, când scriu acest articol, zeci de copii care au avut neșansa de a fi victimele lui Burnei, pentru repararea erorilor medicale. Din păcate există și unii pentru care nu se poate mai poate face nimic: fie au murit, fie sunt condamnați să-și petreacă restul zilelor în pat sau într-un scaun cu rotile. În timpul conferinței de presă în care încerca să-și spele imaginea publică, doctorul Gheorghe Burnei s-a referit la Luiza Vasiliu ca la o jurnalistă de care nu a auzit nimeni. De parcă asta – chiar și dacă ar fi fost adevărat - ar fi scăzut cu ceva greutatea acuzațiilor. 

Cei mai mulți dintre noi cunoaștem semnătura Luizei din Dilema Veche sau, mai nou, din Scena9. Mai puțini știu însă că documentarea care a marcat finalul epocii Burnei în ortopedia românească – publicată pe site-ul Casa Jurnalistului – a fost rezultatul unei activități de voluntariat jurnalistic. Cu alte cuvinte, Luiza a făcut investigațiile în timpul ei liber și din bugetul personal. Documentarea, adunarea probelor, realizarea interviurilor, scrierea textului, redactarea și rescrierea lui – au durat aproape un an. Abia după publicarea poveștii Amirei, adolescenta țintuită la pat pe viață în urma unei displazii de șold imaginare, pe care, după ce a inventat-o, medicul a tratat-o după o tehnică ”revoluționară”, nerecunoscută de vreun alt specialist în domeniu, mai exact atunci când au început să curgă zecile de mesaje de la mulți alți părinți pe care Luiza nu-i intervievase niciodată – abia atunci a început să realizeze adevărata dimensiunea a dezastrului. În urma anilor de ”pionierat științific” al doctorului Gheorghe Burnei, care și-a cultivat cu paranoică grijă imaginea de salvator, au rămas, ca pe un câmp de bătălie, mai mulți morți și foarte, foarte mulți răniți. Unii neidentificați, pentru că nimeni nu a vorbit până acum în numele lor. Burnei avea grijă să-și aleagă victimele din familii sărace.

Poate că Luiza va primi pentru documentarea sus-amintită ceva premii de jurnalism, poate va deveni subiect de curs la facultățile de profil. Sau poate cândva va exista o stradă cu numele ei. Nu cred însă că asta e neapărat ideea – deși recunoașterea are și ea sensul ei în economia imensului efort pe care îl presupune o asemenea documentare. Dar în vreme ce alte tipuri de activism – de altfel cât se poate de meritorii, a nu se înțelege greșit – sunt îndelung aplaudate și susținute, jurnalismul independent rămâne o activitate de nișă, căreia par a i se dedică doar câțiva fanatici ai adevărului. Altfel ce sens ar avea să dezgropi morții și să sapi în gropile de gunoi ale societății? Unul singur și esențial aș spune: una dintre formele cele mai eficiente de a face bine este tocmai oprirea răului din impetuoasa lui manifestare. Iar unul dintre cele mai eficiente moduri de a-l opri este tocmai a-l face vizibil, de a-l demasca, de a-l scoate la lumină. Sigur că lucrul acesta se poate face în multe feluri: ajutând copiii cu cancer și pe părinții lor, donând haine și alimente pentru comunitățile defavorizate sau implicându-ne în diverse acțiuni filantropice.

Fiecare dintre noi își alege o formă de voluntariat pe măsura cauzelor care îl sensibilizează. Și singur că mulți am vrea să facem mult mai mult bine decât ne permite timpul liber – dar pur și simplu suntem prea prinși de viețile personale. De cele mai multe ori, viața personală nu ne împiedică însă și să susținem proiecte jurnalistice care schimbă vieți - la modul cel mai direct și fără figuri de stil. În ultimii ani, asistăm la o întoarcere a jurnalismului la misiunea lui – au apărut mai multă proiecte de jurnalism independent și cu toții beneficiem într-un fel la altul, chiar și fără să ne dăm seama, de existența acestuia. Presa a mers tot mai mult către online, în condițiile în care altădată lucrurile importante se întâmplau la TV. E un moment în care ar fi bine ca publicul să-și înțeleagă rolul de susținător, mai ales în condițiile în care piața românească de media nu e deloc pregătită pentru introducerea unor taxe/ abonamente care ar putea susține măcar în parte proiectele. Sigur, sunt multe proiecte care au nevoie de susținerea noastră. Dintre acestea am selectat mai jos patru astfel de proiecte independente și care vor participa duminică la o sesiune specială a Cercului de Donatori.

Acasă este mai mult decât un proiect jurnalistic, este povestea prin care 11 copii care au crescut în Delta Văcăreștiului ajung la școală și încep încet-încet integrarea în lumea de dincolo de stufăriș, lumea cu mașini, claxoane și energie electrică. Factual e un site care verifică afirmațiile publice ale politicienilor, obligându-i astfel la asumare și responsabilizare (o inițiativă a Elenei Calistru). Recorder înseamnă o echipă formată din 3 jurnaliști și un publisher, care și-au propus să devină cea mai importantă platformă de jurnalism video din România, și cu ajutorul financiar al cititorilor. (Nu, Soros chiar n-are nicio treabă aici.) Să fie lumină este proiectul prin care jurnaliști din redacții diferite (și asta reprezintă o premieră!) și-au propus să descâlcească mecanismele bugetare ale cultelor din România, în special ale Bisericii Ortodoxă Română. (Doamne ajută să reușească!)

Duminică la Teatrul Apollo111 ai șansa de a-i cunoaște pe cei care sunt în spatele acestor proiecte și de a alege să te implici în mod direct. Vorbim adesea că despre modul în care am schimba lumea din jur dacă am avea șansa să o facem. Ei bine, una dintre aceste șanse o reprezintă chiar evenimentul de strângere de fonduri moderat de Mădălina Marcu. Unul dintre miturile legate de donații și acte caritabile sună cam așa: filantropia e o activitate de nișă, e un lux rezervat celor foarte bogați. Adevărul e însă altul: așa cum s-au construit până acum sate, spitale sau școli cu ajutorul unor sume mici donate de un număr mare de oameni, la fel se pot susține și proiecte al căror impact pe termen lung poate că nu este foarte ușor de imaginat, dar nici nu e nici ușor de ignorat. Hai să ne gândim numai: fără investigațiile unor echipe independente de jurnaliști, cum am fi aflat despre afaceri necurate cu bani publici ale puterilor statului și despre clanurile care le rulează, despre companii străine care ne despăduresc ilegal munții, despre români exploatați chiar la ei acasă, de industria internațională a hainelor de lux sau despre cazuri concrete de malpraxis al celor care ar trebui să ne trateze egal și să ne ofere aceeași ”siguranță și încredere”. Sunt doar câteva exemple care demonstrează că jurnalismul profesionist n-a murit, ba chiar e mai activ ca niciodată. Atâta doar că s-a retras – metaforic vorbind – în munți și are nevoie de susținerea noastră activă.

Mai multe informații despre modul în care poți susține jurnalismul independent și despre evenimentul de duminică, aici: https://www.eventbrite.com/e/pitch-cercul-de-donatori-zilele-superscrieri-registration-39770814577

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult