Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cineva care face 11 ani de școală se poate angaja oriunde ca muncitor necalificat, dar nicăieri ca muncitor calificat. Despre școală și piața muncii

Elevi liceu tehnică

Foto: Getty Images

Unul dintre scopurile educaţiei este să producă muncitori. Termenul muncitori îl folosesc generic, pe toţi oamenii cu o slujbă îi numesc muncitori, indiferent că e vorba de muncă manuală sau intelectuală. Intră aici de la doctori, scriitori şi pictori la oameni de ştiinţă, mecanici, ingineri. Eşti muncitor dacă produci şi vinzi ceva sau dacă cineva este dispus să-ţi cumpere serviciile. Nu e rezonabil să cerem de la un sistem educaţional—ce obligă copiii să petreacă peste un deceniu în interiorul lui—să producă muncitori cu abilităţi bine definite, specializaţi pe domenii diferite? Oameni capabili să concureze pe piaţa muncii? Oameni care ştiu să facă ceva bine? Eu cred că e mai mult decât rezonabil. Dar ies din şcoală cu cunoştinţele teoretice şi practice ce le permit să producă ceva util?

Ce ajungi să ştii bine după 11 ani de şcoală? Atât de bine încât să poţi concura cu ceilalţi pe piaţa europeană. Nu ştii să faci nimic concret. Nu ştii să faci nimic bine. Nu poţi fi mecanic auto, sudor, tâmplar, traducător, chimist, electrician, asistent într-un laborator. Şcolile profesionale au fost desfiinţate. Că erau prost dotate, cu profesori slab pregătiţi, că nu învăţai nimic în ele, e altă discuţie. Dar erau un punct de plecare, toate aceste lucruri puteau fi puse la punct. Mai există azi un liceu de muzică, pedagogie, coregrafie, teologie, licee care te pregătesc pentru ceva clar. Dar ele sunt atât de puţine încât impactul lor e minim faţă de numărul imens de elevi care merg la restul liceelor. Da, pentru unele profesii ai nevoie de educaţie suplimentară, de genul celei furnizate de mediul universitar, dar nu pentru toate. Oricum, ce ai făcut cu 11 ani de şcoală obligatorie? E un timp imens pe care îl pierzi. Un timp pe care şcoala românească de azi ţi-l fură. Un timp pe care nu-l mai primeşti înapoi niciodată. Un timp în care ai fost folosit pe post de depozit. S-a depozitat informaţie în tine, informaţie pe care nu ai folosit-o niciodată la ceva practic. Informaţie pe care o poţi afla în 5 secunde dacă ai o conexiune la internet.

Bine, poţi obiecta, poate că rolul educaţiei în şcoală ar trebui să fie altul. Poţi obiecta că e mai importantă o dezvoltare generală a unui elev, o dezvoltare în toate direcţiile, însuşirea unei culturi generale. În primul rând, fraza anterioară, auzită destul de des, e mult prea vagă. Ce înseamnă dezvoltare generală şi de ce este ea incompatibilă cu faptul că un tânăr ştie să facă ceva bine? Ceva ce îi permite să lucreze într-o post calificat? În al doilea rând, din păcate, nu poţi vorbi de dezvoltarea generală a unui tânăr în sistemul de educaţie de Stat din România. Nu mai poţi vorbi de asta de foarte multă vreme. Da, s-a creat iluzia unui succes înainte de 1989 pentru că disciplina era mult mai strictă. Dar învăţământul în sine era la fel de viciat. La fel de nefast pentru o dezvoltare intelectuală autentică. Educaţia, în ultimii 70 de ani în România a fost un simulacru. A fost depozitare de informaţie. În continuare o să arăt de ce cred că aşa stau lucrurile iar în a doua secţiune a articolului voi veni cu soluţii concrete pentru a remedia problema.

Există abilităţi generale, bune indiferent ce ai face în viaţă, dar şcoala românească de stat nu ţi le dezvoltă. Nu înveţi să vorbeşti public, să scrii clar, să ai un dialog. Nu înveţi să lucrezi în echipă, să-ţi dezvolţi toate acele înclinaţii care te-ar face un coechipier apreciat. Nu înveţi nimic practic despre sine, cum să te motivezi, cum să reacţionezi la greşeli. Să înveţi că orice lucru poate fi reparat, modificat, îmbunătăţit. Să nu te mai sperie o greşeală. Să ştii că se repară. Că totul se repară. Metal, lemn, cărămidă, roman, poezie. Că nu e nevoie să dai totul jos şi să începi de la zero. Pentru că asta vei face în orice profesie îţi vei alege. Nu ar fi util să deprinzi acest mod de a vedea lucrurile din şcoală?

La fel de ciudat este că nu înveţi cum se face un lucru bine. Nu repeţi ceva până ajungi să-l faci bine. Nu rescrii un referat, o analiză literară a unui personaj, nu repeţi o mişcare la sport până când iese bine. Se trece mai departe în loc să se insiste până când rezultatul e satisfacător. Pentru că, de exemplu, e o mare diferenţă între a şti regulile unui rezumat bun şi a fi în stare să produci un rezumat bun. De ce nu se insistă mai mult? Pentru că materia trebuie parcursă într-un anumit ritm. Pentru că la finalul unui an nu se evaluează un rezultat concret la care ai muncit luni de zile şi care poate fi orice, de la o povestire scurtă la o analiză a unui personaj. Eşti evaluat cât de bine poţi recita nişte lecţii.

Tot ce-i mai sus sunt abilităţi pe care elevii nu şi le dezvoltă în anii petrecuţi în şcoală. Bucuria de a fi util, de a fi productiv, de a crea ceva, de a perfecţiona ceva, de a se perfecţiona la ceva sunt emoţii pe care nu le găseşti în şcoală. Încrederea că poţi repara ceva, că poţi crea ceva, că poţi adapta ceva nevoilor tale sunt stări străine de şcoala românească. Şcoala nu e un loc în care capeţi încredere în tine făcând ceva constructiv. Şcoala eşuează lamentabil în a furniza astfel de lecţii şi experienţe.

Bun, să presupunem că nu există resursele şi oamenii necesari pentru a te învăţa o meserie bine în şcoală. Nu există nici laboratoare şi ateliere bine dotate, nici oameni care să fie în stare să ghideze nişte elevi în folosirea lor. Dar atunci, şcoala ar trebui să te înveţe cum să înveţi rapid ceva. Să presupunem că găseşti o firmă care este dispusă să angajeze oameni fără experienţă. Fără experienţă dar oameni capabili să înveţe ce e de făcut la locul de muncă. Dar pentru asta trebuie să fii suficient de flexibil mental încât să înveţi rapid ce e de învăţat. Dar ce înveţi în şcoală despre cum să înveţi? Cum se citeşte eficient un text? Ce trebuie să facem pentru ca informaţiile să treacă în memoria de lungă durată? Cât de importante sunt testele atunci când înveţi ceva? Ce blocaje există în învăţare? Cum apar iluziile învăţării? Dacă ai pune aceste întrebări elevilor de liceu din ultimii ani ai vedea că habar nu au de răspunsuri. Asta pentru că nu există în şcoală un curs care să prezinte la ce rezultate au ajuns cei care au studiat învăţarea eficientă şi ce putem învăţa noi de la ei.

Ok, dacă nu pleci din şcoală cu cadrul mental schiţat mai sus cu ce cadru mental pleci? Cea mai mare problemă a şcolii româneşti de stat este sentimentul de inutilitate sădit în elevi. Ca elev, dacă din întâmplare ajungi să te întrebi cum aplici practic tot ce înveţi, te apucă depresia. Tot ce-ai învăţat a fost degeaba. Nu vei aplica niciodată acele lucruri. Pleci din şcoală cu sentimentul că a învăţa ceva este o activitate inutilă pentru că nu aplici niciodată ce înveţi la ceva concret. De exemplu, înveţi la matematică integrale dar nu ştii să calculezi ce economii vei face la factura de încălzire dacă îţi izolezi casa. Înveţi o mulţime de formule la chimie dar nu ştii ce substanţe intră într-un lac de lemn, cum acţionează ele, cât de toxice sunt, în ce constă toxicitatea lor. Înveţi biologie dar habar nu ai să plantezi ceva. Înveţi psihologie dar nu ştii nimic despre nevoile tale, despre auto-control, emoţii, memorie. Nu eşti învăţat niciodată să aplici practic ce înveţi. Să vezi care sunt lucrurile din viaţa ta cotidiană pe care le poţi face mai bine, le poţi înţelege mai bine datorită teoriilor şi informaţiilor predate în şcoală. Să simţi cum fiecare an petrecut în şcoală te face să fii o persoană care înţelege mai multe şi este în stare să facă mai multe.

Nu există un curs la care să înveţi să foloseşti nişte unelte. Faci la fizică ecuaţiile lui Maxwell dar nu ştii cum funcţionează un motor electric sau diferenţa dintre curent continuu şi alternativ. Nu le ştii la nivel practic. Să ştii să repari un motor, să ştii cum arată pe interior, ce piese are, care este rolul lor. Nu înveţi nici măcar să schimbi o priză. Nimic despre folosirea unui aparat de sudură, a unei bormaşini, a unui fierăstrău electric. Niciodată, nimic practic. Totul e teorie, complet separată de orice caz practic.

Nu se ţine cont de specificul economiei din zona în care este liceul în care înveţi. În alegerea materiilor predate nu se ţine cont dacă liceul este într-o zonă în care agricultura este principală. Sau e zonă muntoasă şi poţi învăţa despre roci, minerale, pentru o meserie specifică regiunii geografice în care locuieşti. Şcoala nu are grijă să pregătească oameni pentru meseriile cele mai frecvente din acea zonă.

Să presupunem că vrei să ai afacerea ta. Cum îţi găseşti clienţi? Cum îţi faci reclamă? Cum îţi găseşti o nişă pe piaţă? Cum poţi activa pe alte pieţe, în afara ţării? Nu mai e cazul să spun că nu înveţi practic aceste lucruri în şcoală. Că nu se stimulează deloc iniţiativa elevilor şi spiritul lor antreprenorial.

Cred că o informaţie are valoare dacă ştii să o foloseşti. Dacă o aplici practic. Dacă îţi lărgeşte aria în care te poţi descurca în mod competent. Opinie complet străină de şcoala românească de Stat. În 11 ani de zile nu înveţi nici măcar să-ţi faci de mâncare singur.

Ce se poate face în situaţia asta? Contracte de colaborare cu firmele din zona liceului. Poţi invita în şcoală specialişti de la acele firme care să spună de ce abilităţi au nevoie la cineva care vine la ei să le ceară o slujbă. Acei specialişti să poată preda acele lucruri chiar dacă nu au modulul pedagogic şi plan de lecţie aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii să poată munci în acele firme şi să fie plătiţi pentru munca lor.

În fiecare oraş există firme de construcţii, mecanică, ferme agricole, de creştere a animalelor, firme de electricitate, instalaţii. Care sunt legăturile directorilor de şcoală cu patronii acestor firme? Cu mediul economic local? De câte ori aceşti patroni sunt abordaţi şi întrebaţi de ce specializări au nevoie? De ce abilităţi concrete au nevoie tinerii absolvenţi de liceu pentru a se descurca bine în firma lor?

Ar fi mult mai util ca un semestru în liceu să munceşti undeva. Să vezi ce înseamnă să te duci la muncă în fiecare zi. Să fii plătit pentru asta. Asta pentru a-i face pe elevi să fie interesaţi de anumite subiecte: salariu, asigurări, taxe... Pentru că nu devii interesat de anumite lucruri decât atunci când te loveşti de ele. Doar aşa poţi să discuţi în semestrul următor despre condiţii de muncă, despre legislaţia muncii, despre taxele şi impozitele percepute, despre cât ai câştiga fără ele.

La fel de util este şi să vezi încă de când eşti elev ce înseamnă un program de la 8 la 17. Nu e suficient să-ţi spună alţii, trebuie să-l experimentezi pe pielea ta. Mi se pare că o practică plătită, de cel puţin şase luni, în timpul liceului, este mai mult decât necesară. Înveţi să apreciezi şcoala mult mai mult după ce vezi cum e să munceşti. Cât valorează munca ta de muncitor necalificat. Nu vorbesc de munca patriotică din timpul comunismului. Acum vei fi plătit. Vei fi angajat temporar. Vei avea un contract de muncă. Lunile de muncă reprezintă o experienţă educaţională care te va face capabil să înţelegi lucrurile de bază legate de contracte de muncă, taxe şi legislaţia muncii.

Sunt două mari lucruri de care ai nevoie în orice firmă ai lucra: să colaborezi cu alţii şi să ştii cum să înveţi cât mai repede lucruri noi. Oriunde vei lucra vei avea colegi de muncă. Ştii să interacţionezi? Ştii să comunici clar şi eficient? Le ştii dacă te-ai ocupat tu singur de asta. Dacă ai căutat informaţii pe net şi ai încercat să le aplici unde şi cum ai putut. Şcoala sigur nu te-a învăţat nimic despre subiectele astea.

Câte zeci de milioane de euro s-au cheltuit în România cu aniversarea centenarului Unirii de acum câţiva ani? Bugetul a fost de peste 30 de milioane de euro. Dacă în loc de asta s-ar fi înfiinţat în fiecare oraş câte un centru de tâmplărie în lemn şi metal dotat cu toate aparatele de care ai nevoie? Care să organizeze cursuri de folosire a lor la care să poată participa gratis oricine din oraş? Să poţi veni acolo cu propriile materiale şi să te ocupi de propriile proiecte? Să te poţi duce într-un loc în oraş ştiind că ai la dispoţie tot ce ai nevoie pentru proiectul tău şi beneficiezi şi de ajutor specializat. Cum ar arăta România după câţiva ani cu zeci de astfel de centre funcţionale? Cum ar arăta economia ei? Cât de liberi şi autonomi financiar s-ar simţi cetăţenii ei? Ce cadou mai mare poţi face cetăţenilor unei ţări?

Ca lucrurile să se schimbe totul trebuie făcut mult mai practic. În loc de 10 ore de cunoaştere teoretică, mai bine o oră de teorie şi nouă de practică. Pentru că e mult mai important ce ştii să faci practic, nu ce ştii teoretic. Liceul n-ar trebui să pregătească savanţi. Există programele post doctorale pentru asta. Şi nu-mi spuneţi că nu sunt bani pentru asta. Au fost, sunt, numai că politicienii aleg să-i cheltuie pe festivaluri şi serbări.

Mulţi vorbesc de schimbarea mentalităţii fără să intre în detalii concrete. De parcă s-ar schimba de la sine. Se schimbă dacă capeţi încredere în sine pentru că ştii să faci ceva bine. Pentru că ai învăţat asta în anii de şcoală. Ai învăţat practic. Aşa creşte respectul de sine al unui om. Aşa vor ajunge cetăţenii acestei ţări să se simtă mult mai autonomi, mult mai independenţi de ajutorul social de la stat. Aşa tinerii acestei ţări vor termina liceul fără să mai intre în depresie. Depresie pentru că nu ştiu să facă nimic, nu ştiu încotro să o apuce, nu ştiu cum se poate ieşi din impasul în care şcoala românească i-a adus.

Soluţiile propuse mai sus ar putea fi baza unei reforme. O reformă semnificativă, una care le va permite absolvenţilor de liceu să poată face alegeri reale la terminarea liceului. O reformă care îi va face să fie mult mai liberi. Pentru că eşti liber când ştii să faci ceva bine, eşti competitiv pe piaţa liberă a muncii, ai încredere că te vei descurca singur oriunde în Europa.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ttaiedin Brăila, in fiecare seară parcurg 5-6km prin oras. Ma uit la oameni și îi judec. Tinerei de 14, 15 sau săriți de 18. Ma sufox de furie. Majoritatea, enormă, par retrasati psihic, cognitiv sau neuronal. Fete care au un corp de caltaboș cu sorturi minime, puștani imperbi care urlă pe stradă, mașini rablagite cu manele la maxim... Știți la ce ma refer. Domle, sa facă fiecare ce vrea dar simtul ridicolului sa nu lipsească. Exact de asta suferim, de prostie. Pentru ca NIMENI nu a impus acest simț al ridicolului. Nici nu se putea face fara cultură. Să auzim numai de bine
    • Like 0
  • Pentru autor:

    Nene, ești pe dinafară. Faci niște afirmații despre educație și învățămînt care arată că nu ai nici cel mai mic habar despre ce se întîmplă de fapt în învățămînt.

    Mai întîi un muncitor (ca să mă leg de începutul articolului) nu are nevoie de 2-3 ani de pregătire. Să dai cu sapa, să înșurubezi niște șuruburi cu cheia dinamometrică, să respecți niște instrucțiuni cu 6-7 pași se învață într-o săptămînă. Maxim. Așa că absolventul de 10 clase (pentru că presupun că asta vrea să însemne cei 11 ani: numărînd clasa 0 (zero) printre clase) are nevoie NU de pregătire specială ca să știe să nu-și dea cu ciocanul peste deget dacă bate cuie ci de pregătire generică, de o mulțime de „rahaturi” pe care le învață, le aplică, le uită și învață alte „rahaturi”, și asta doar pentru a face exercițiu să ÎNVEȚE. Wax on, wax off. Dacă nu știi referința, look it up.

    Apoi... zice așa autorul în textul lui: „De exemplu, înveţi la matematică integrale dar nu ştii să calculezi ce economii vei face la factura de încălzire dacă îţi izolezi casa.”

    Integrale se învață în bucata aia de învățămînt care încă nu e obligatorie: clasa a 11-a și a 12-a. Pentru economiile de calculat, ai nevoie doar de aritmetica de bază care se face prin clasa a 5-a.

    Dar mai zice una și mai gogonată...

    „Faci la fizică ecuaţiile lui Maxwell dar nu ştii cum funcţionează un motor electric sau diferenţa dintre curent continuu şi alternativ.”

    Îl rog eu frumos pe autor să-mi dea o poză cu manualul unde-s ecuațiile Maxwell, tratate cum trebuie, la liceu. Și nu doar amintit despre ele. Că eu unul, la facultatea de fizică pe care-am făcut-o, am petrecut un semestru întreg cu un curs la care doar de Maxwell am discutat. Și mai era încă de buchisit. Și era facultate, dragule, nu liceu. Iar tot așa, pentru referința autorului, deosebirea dintre curent electric continuu și alternativ se face încă din clasa a 8-a. Și în clasa a 10-a se face curentul alternativ. Și inducția electromagnetică. Și detalii despre motoare termice și cum funcționează. Și chestia e că nici un mecanic n-o să-ți răspundă la întrebarea „care-i randamentul motorului ăsta?” dar absolventul de clasa a 10-a s-ar putea să o facă. Cu toată știința meseriașului care înlocuiește piese pentru că așa s-a învățat (cînd de fapt e suficientă poate doar o curățare sau recondiționare), ăla care-a făcut 8 clase și s-a dus pe lîngă un atelier auto „să învețe meserie” nu are cum să știe ce face elevul bun de clasa a 10-a la termodinamică la fizică.

    Eh. Multe alte prostii în articolul ăsta. Îmi pare rău, Republica, dar unii colaboratori sînt absolut jenanți. Am mai văzut derapaje de genul ăsta dar articolul de față ia premiul cel mare în idioțenie.

    Rușine.

    Later edit: A, mai este o gogonată. Una mare. Cică „Liceul n-ar trebui să pregătească savanţi. Există programele post doctorale pentru asta.”

    Fratele meu, chiar nu ai habar de nimic. Ca să ajungă cineva să dea un doctorat, trebuie să aibă un master. Ca să aibă un master, trebuie să termine o facultate. Undeva, între master și doctorat, candidatul devine om de știință. Postdoc-ul este o etapă, așa cum îi și spune numele, ULTERIOARĂ doctoratului. Doctoratul arată DEJA că ești om de știință...

    Dar de unde să știe bietul contributor...
    • Like 2
  • Eh, parlamentul şi instituţiile şi firmele statului sunt plini de astfel de specimene.
    • Like 0
  • Tu și comuniștii aveți multe în comun.
    Ambii vreți sclavi capabili să facă ceva practic.
    Nu ar fi mai bine să își găsească fiecare elev în 12-13 ani vocația? Și apoi de la 18 ani se poate foarte bine ocupa de ea.
    În Vest oamenii abia încep să muncească pe la 23-24 de ani. Dar în România comuniști cu haine noi corporatiste ca tine ar vrea să îi trimită pe câmpii să producă. Fix cum îi trimitea Ceaușescu la munci agricole. Eu te-as trimite pe tine mai bine să dai cu sapa să ți iasă pe nas comunismul
    • Like 5
    • @ Radu Savutiu
      in vest la 15-16 ani se poate munci. Summer jobs le zice si pot angaja si "concedia" part time tinerii, cu taxare mica. In jur de 20 de ani e ceva firesc ca unii sa ia an sabatic si sa lucreze sau sa calatoreasca, si asta ajuta sa decida incotro pleaca,
      Si mai e ceva ce noua ne lipseste si in vest e ceva firesc: schimbat jobul si invatat din nou si la 45-50 de ani. Mai ales ca acum se inchid multe firme/sucursale banci etc si mai nou un electrician bun poate castiga mai bine decat un angajat din banca prost...
      • Like 2
    • @ Claudia Olteanu
      Din păcate la noi nu există termenul de stagiar, patronii români nu vor să-și bată capul cu juniorii pentru că nu le aduc profit din secunda 2. În firmele românești lipsește cu desăvârșire managementul strategic al forței de muncă. Doar la multinaționale există și doar acolo se pot angaja juniorii , iar cei talentați își pot continua cariera și sunt plătiți decent , acolo există și intership-uri plătite , în firmele românești intershipurile nu sunt plătite iar noul angajat trebuie să muncească pe banii lui ca să învețe de parcă el nu trebui să-și plătească chiria sau hrana și transportul.
      Un electrician bun poate câștiga mai bine decât un bancher doar dacă muncește la Londra sau Berlin nu în Vaslui sau Dorohoi. Toate emisiunile TV de profil fac rating din faptul că nu există forță de muncă calificată sau e prea puțină dar de fapt aia care există vrea să fie plătită decent nu cu minim/economie ca să aibă patronul bani de Mercedes. E doar cerere / ofertă de forță de muncă care se reglează prin preț nu prin imigrație din Sri Lanka.
      • Like 1
    • @ Rusu Liviu
      o... dar ce m-ai prins cu Vaslui si Dorohoi - de acolo sunt! :) si am plecat peste mari si tari de zeci de ani. Si nu glumesc, chiar sunt putini electricieni buni acolo in orasel, si chiar e platit mai bine decat un angajat la banca (angajatii din bancile mici de la tara iau salarii foarte mici, sunt doar oamenii de la ghiseu si o sefa de sucursala, e usor ca un electrician bun sa castige 100-200 lei pe zi si sa iasa mai bine platit decat cineva din banca). Dar nu sunt suficienti! periodic vad ca rudele /prietenii de acasa scriu pe fb ca au nevoie de electrician si cel ce stie e pe un santier/contract pt urmatoarele saptamani si altul nu gaseste sau zice ca vine si nu mai vine ......
      Unde lucrez acum in strainatate exista conceptul de stagiatura. Seful al mare il doare in pix de ce si cum, politica de sus e absolut scrisa din pix si atat, ma trezesc ca mi se aduce la biroul de langa mine cate unu. In ultimii 8 ani s-au perindat 1-2 stagiari. Fie un sef direct le-a explicat cate ceva 1-2 ore, au mai fost niste sedinte si training-uri unde au participat dar in principal au ramas sub aripa mea. Nimic ce sa ia timp si sa solicite, eu ma bucuram ca le dadeam taskuri marunte de care ma plictisisem, mai le ceream parerea in decizii si imparteam documentatia sa citim si cautam nod in papura fiecare etc. Dintre toti - vreo 10 minim, doar la 3 am cerut sefului direct sa mi-i angajeze ca vreau sa lucrez cu el, unu din 3 nu a acceptat. Din ceilalti 2 unu a devenit coleg de echipa pt 5 ani si profesional m-a depasit, si ne e prieten de familie. Din pacate ceilalti au fost delasatori dar cu D mare - fie veneau la 10-10:30 la munca, , fie le ziceam ceva marunt sa faca ( eu ma bucuram sa deleg cu chestiile de 2 lei), mai plecau 2 ore la pauza de pranz si nu m-as fi suparat ca stiam ca abia abia sunt platiti dar pur si simplu erau in delasare totala, nu se puteau concentra, toata ziua cu instagramul, deloc sa ma intrebe cate ceva -ceara sa il iau la sedinta sau sa ii explic de ce s-a decis aia si cealalta in sedinta, le explicam acelasi lucru de 3 ori, pufneau /bombaneau sau abandonau dupa cateva saptamani ca era prea boring etc - si asta o vazui nu din prima ci 3-6 sapt.
      Asta e realitatea: tinerii de astazi nu sunt obisnuiti cu greul si pana nu incearca nu stiu asta. Acest concept de stagiatura i-ar ajuta macar sa vada ce inseamna program de 9 ore si prezenta si cate job positions sunt intr-o echipa, un contact ce nu il au pe bancile scolii si niciun caz acasa.
      • Like 0
  • Da asa e. Eu unul sunt formator la un curs de agent de turism/ghid de turism si pe langa orele de teorie am grija sa duc cursantii in excursii la obiectivele turisticr ca sa le arat tehnica de lrezentare si cum sa isi organizeze lucrurile.
    • Like 1
  • Trist,dar adevarat,nu avem un minister al invatamantului?, un ministr,poate are in vedere o asemenea adaptare a educatiei nu numai intelectuala ci si profesionala,mult succes celui ce are aceasta initiativa.
    • Like 0
    • @ Dumitru Motologa
      Nu, nu avem un astfel de minister. Ministerul Educatiei se ocupa de distribuirea testelor COVID din scuipat, nu de educatie. Ministerul Educatiei se ocupa de impartirea spagilor din tiparirea unor manuale ciudate, nu de continutul manualelor. Ministerul Educatiei nu se ocupa de pregatirea cadrelor didactice, care iau la evaluari note mai mici decat elevii lor, ci de impartirea functiilor din inspectorate clientilor politici. Si atunci ce rezultate sa avem?
      • Like 0
  • 16 ani de scoala aproape egal cu zero. Ok pt cultura generala si modul de a gandi, in rest... Sistemul de caste in profesie si criterii medicale aberante de accedere au dus la inutilitatea celor 12 ani de liceu. Folosesc exact ce am invatat pe cont propriu si am ajuns sa fiu suficient de bun incat sa fiu cautat de angajatori nu invers. Zero beneficii profesionale dupa atata amar de vreme pron scoli
    • Like 1
  • Excelenta prezentare - pertinenta, concisa si clara - a tot mai gravelor probleme cu care se confrunta educatia romaneasca de cel putin 3 decenii... EDUCATIA noastra este deci un SIMULACRU ca si mult si degeaba laudata ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI.. Din proprie experienta stiu prea bine de ce s-a ajuns la aceste costisitoare si nocive simulacre... Decidentii din comisiile parlamentare. Ministerul Educatiei, ARACIS si unele universitati au considerat mult timp ca, cel putin in ivatamantul superior, nu putem accepta sa avem CLIENTI (existenti conform lor doar in magazine, hoteluri, restaurante si bordeluri!) - si nici macar BENEFICIARI (sinonim acceptabil - incluzand elevii, studentii, angajatorii, parintii, finantatorii, etc.) caci nimeni nu ne poate obliga sa tinem cont de cerintele si reactiile acestora !!!!.... Dupa multe discutii si dispute, inainte de aparitia OG 75-2005, cativa rectori semnatari ai unui studiu (avizat spre publicare si de mine) au acceptat ca elevii si studentii ar fi totusi beneficiarii educatiei !! Deci de cerintele si reactiile lor ar trebui totusi sa tinem cont, macar pur informativ, conform cercului virtuos al clasicei relatii client-furnizor din Managementul calitatii... Dar angajatorilor si celorlalti beneficiari nu li s-a recunoscut aceasta calitate (acordata initial doar Ministerului Educatiei si ...societatii, in ansamblu!).
    Ulterior, prin luari de pozitii publice ale unor reprezentanti ai ARACIS si ARACIP am aflat cu stupoare ca, cel putin la noi, intre "mediul educational" si "mediul de afaceri"" nici nu ar trebui sa existe colaborare si sinergii intrucat primul este NO-PROFIT (deci ONEST fiind finantat in mare parte de Stat) iar secundul este FOR PROFIT (inclusiv obtinut prin practici abuzive, manipulare si ilegalitati, deci partial NEONEST)... Degeaba a lucrat timp de peste un deceniu Autoritatea pentru Calificari la realizarea unor standarde de formare profesionala si standarde ocupationale (cu terminologie putin inteleasa si acceptata) inventate special pentru a avea un REFERENTIAL COMUN privind competentele necesare diferitelor profesii, ocupatii, etc.... Fara pragmatism si consens dar si cu prea numerosi autori necooperanti si necorelati, aceste standarde nu pot fi considerate STANDARDE OBLIGATORII si au marit numarul documentelor de tip FORMA FARA FOND elaborate la noi in ultimele decenii.. ..CE-I DE FACUT pentru ca mediul educational si mediul de afaceri sa ajunga sa coopereze si sa se interconditioneze reciproc asa cum se intampla in statele dezvoltate ?????
    • Like 1


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult