foto: Inquam Photos / Diana Baciu
Ați cunoscut persoane care, deși sunt angajate undeva, nu fac absolut nimic? Nu au nicio răspundere, nicio activitate clară. Toată ziua stau, taie frunza la câini, bârfesc, pun țara la cale, duc vorba de colo-colo, știu cine cu cine, unde, ce și cât, dar nu produc nimic concret. Cafele, bârfe, probleme personale, rate de plătit, copii, soți sau soții, planuri de concedii, site-uri de matrimoniale, un film, un joc, Solitaire, timpul trebuie umplut cumva. Între timp, se mai organizează zile de naștere, chermeze, chetă pentru șef, pentru șeful șefului.
Acest tip de posturi se regăsește, în mod covârșitor, în structurile de stat. Am avut astfel de colegi cât am lucrat la stat. Nu puțini, ci mulți. Foarte mulți.
În acest context, declarația vicepremierului Oana Gheorghiu, potrivit căreia restructurarea CFR se va face fără concedieri, ridică semne de întrebare serioase. Cum adică restructurare fără concedieri? În titlu se spune că „a promis” acest lucru. Cui anume a promis? Angajaților CFR? Celor care nu fac nimic, dar sunt plătiți lunar din bani publici?
Pentru contribuabilii care plătesc taxe și impozite mărite de actualul guvern, această promisiune nu sună deloc bine.
Pentru că, în mod normal, restructurarea înseamnă: audit profesionist, evaluarea reală a posturilor, analiza activității fiecărui angajat, eliminarea funcțiilor inutile, plecarea celor nepregătiți sau agățați artificial de anumite poziții.
Altfel spus, restructurare înseamnă eficiență. Nu cosmetizare.
Există și în mediul privat astfel de persoane care nu fac nimic, dar mult mai puține. În general, acolo unde patronul vede zilnic dacă firma produce sau nu, asemenea situații sunt mai greu de tolerat. La stat, însă, cine poate lipsi o zi, o săptămână sau o lună, fără să observe cineva, știe că sistemul îl protejează.
Ceea ce uimește cel mai tare la acești oameni este că ei nu rămân niciodată fără serviciu. Dacă se desființează un post, dacă se face o comasare, dacă instituția X se reorganizează, de a doua zi îi găsești în altă parte, făcând exact același lucru, nimic. Cafele, bârfe, mici combinații, șmenuri, șușanele.
Pentru un om normal, lucrul acesta este imposibil. Un angajat obișnuit intră în panică dacă își pierde locul de muncă, își face CV, merge la interviuri, așteaptă, este evaluat. Pentru această categorie specială de bugetari, șomajul pare să nu existe. Nu neapărat pentru că ar avea „pile mari”, ci pentru că, în ani de zile de inactivitate, și-au construit o rețea de cunoștințe, știu unde se eliberează un post, cine decide, cine trebuie abordat, cum trebuie vorbit. Lingușitor, servil, umil, la momentul potrivit.
În acest context, promisiunea unei „restructurări fără concedieri” este, pentru angajații din sistem, o veste excelentă. Pentru ei, nimic nu se schimbă. Pentru contribuabili, însă, este încă o confirmare că nota de plată va continua să fie achitată de cei care muncesc, în timp ce ineficiența rămâne neatinsă.
Poate că actualii angajați ai CFR sunt liniștiți de aceste promisiuni. Dar cei care plătesc taxe și impozite tot mai mari au tot dreptul să întrebe pentru cine se face, de fapt, restructurarea?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Nimerește câte unul o slujbă grasă, cu leafă mare, cu...
Și nu-i vorbă că și munceste, știi, muncește, da. Pleacă c-o hârtie la semnat la ora 8 și se-ntoarce la birou la ora 3.
Și-i merge, îi merge. Toți se-ntreabă :
- Mă, cine-l ține p-ăsta-n brațe. Dracu' știe...
Vă jur, vă jur că nu știu nimic. De unde... Însă ei, ei știu toți.
Dar tac, tac pentru că tăcerea e de aur.."
Am prins, în epoca de aur, o fază hazlie petrecută în biroul de proiectări.
Un tip în prag de pensie stătea toată ziulica pitit după o planșetă de desen, picotind cu creionul în mână și având în față, pe birou, o coală A4.
Un coleg mai pus pe glume îi număra, la sfărșitul programului, punctele de pe foaie..
Ehei, asta era pe vremea când se ieșea la pensie cu onoruri, cu baston făcut cadou de colegi, cu petrecere..
Mai nou nu te mai prinde pensia acolo unde.. Primești un șut în cur colegial cu câțiva ani înainte..
"C'est la vie, tojour parchive"
În toată vremea asta am tot bătut apa în piuă făcându-ne iluzii de schimbare. Urmașii lui Mefisto au „reformat” „democrația originală” până la punctul în care nu mai există întoarcere. Singura soluție, înc-o „revoluție”. Și nu mă gândesc la teroriștii trăgători din orice poziție, ci la revoluția Terrei în jurul soarelui...