Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Concurs de angajare în România și în SUA: cum a ajuns prietenul meu să lucreze la Princeton și modelul românesc al lui „90 la sută”

Princeton

Foto: Guliver Getty Images

Citesc cum fostul ministru Daniel Funeriu atacă virulent o ordonanță a guvernului ce va permite ocuparea posturilor academice prin examen și nu numai prin concurs. Îmi pare rău că nu am găsit documentul, dar nu mă îndoiesc că acesta există iar reacția fostului ministru al educației are o un fundament solid.

Pentru a înțelege mai bine, diferența dintre examinare și concurs este dată modul în care se face oferta de angajare. Examinare înseamnă că universitatea (prin oamenii săi) îl cheamă pe acel dorit în rândurile sale. Această invitație se face de regulă în mod privat. Concurs înseamnă că universitatea anunță în mod public pe toți cei interesați că are un post liber și dorește să selecteze cel mai bun candidat. În teorie, procedura prin concurs oferă universității posibilitatea de a selecta cea mai bună persoană pentru că un anunț public ar atrage mai mulți doritori. În teorie. În practică, însuși fostul ministru recunoaște că circa 90% din concursurile de angajare (sau promovare) se fac cu un singur candidat. Acest candidat unic neavând cu cine să concureze, va fi în final... examinat. Și foarte probabil angajat. Cu alte cuvinte, 90% dintre angajări, deși sunt denumite concursuri, sunt în fapt examinări. Ceea ce face ca mitul unei selecții mai bune dintr-un grup mai mare de competitori să fie doar un mit. 

Nu voi discuta acum despre cât de bună sau rea este fiecare metodă (te chem eu să te angajez sau scot postul la concurs și cine-o fi… o fi). Nici concursul și nici examinarea (sau cu alte cuvinte – angajarea prin invitarea celui dorit pe acel post) nu sunt total perfecte sau total greșite. Ca un bun contraargument la poziția domnului Funeriu, îmi este suficientă discuția pe care am avut-o cu un prieten, profesor la Princeton (o universitate despre care nu cred că ne putem pune problema dacă își selectează angajații bine sau rău). El și mulți dintre colegii săi au fost angajați pe baza invitației: într-o zi, la o discuție prietenească la un congres de medicină, viitorul lui șef l-a întrebat dacă nu ar dori să vină să lucreze împreună. Fără anunț în Monitorul Oficial, fără comisie, fără cinci dosare cu șină în care să se depună următoarele documente, fără avizul departamentului juridic, fără... fără... La Princeton.

Dar în ambele cazuri, finalitatea concursului este ceea ce trebuie să ne intereseze. Și anume: va fi universitatea mai performantă odată cu noua angajare făcută? Aici cred eu că avem o problemă ceva mai mare. Pentru că a ști modul în care se măsoară performanța unei universități îți aduce și răspunsul la întrebarea: cum trebuie să fie făcute angajările în acea universitate pentru a atinge performanța cerută.

Nu trebuie să inventăm roata sau să ne aducem aminte că suntem un popor multimilenar, o insulă de latinitate in această parte a Europei și probabil țara ce a suferit de cea mai aspră dictatură în perioada comunismului est-european pentru a înțelege că modul în care se măsoară performanța universitară la București, Cluj, Iași și Oxford trebuie să fie identic. Cu cât aplicăm mai mult în practică acest adevăr, cu atât putem spune că facem parte din Europa educată. Pentru că, în termeni simpli, universitățile produc două lucruri: cunoaștere și oameni care stăpânesc această cunoaștere. Dacă vorbim despre cunoaștere, o universitate este cu atât mai performantă, cu cât cunoașterea produsă de ea este de folos unui număr mai mare de indivizi. Pentru că dacă universitatea A înregistrează un patent pentru călătoria în timp și universitatea B unul pentru un nou model de chibrit se cheamă că ambele universități au câte un patent – dar ce diferență! Din păcate, sistemul actual de judecare a performanței universitare pune accent la noi pe cantitate (numărul de patente) și nu pe calitate. Dacă scoatem capul din nisip vedem că la nivel internațional (acolo unde ne trimitem firmele și angajații lor să concureze) există numeroase sisteme performante de calculare a producției științifice universitare și de ierarhizare a universităților. Cel mai cunoscut clasament este ARWU (sau Clasamentul Academic Shanghai) condus copios de universitățile americane. În acest clasament, liga de onoare este reprezentată de primele 500 de locuri: România, ca și majoritatea țărilor africane, nu are nici o universitate în top 500 (dar sunt țări africane care au universități în top 500!). Clasamentul are la bază numărul de lucrări științifice produse de fiecare universitate, felul în care aceste lucrări au fost apreciate de comunitatea academică și, nu în ultimul rând, numărul de premii Nobel primite de angajații respectivei universități. Poate ar fi util să înțelegem mai clar de ce nici o universitate românească nu este acolo? Poate o analiză punct cu punct a cauzelor și o soluție adecvată fiecărui punct ar ajuta? (evident asta dacă nu ne e mai simplu să spunem că ceilalți și-au dorit mai mult victoria...).

Dacă vorbim de al doilea produs al universităților (oameni pregătiți să folosească cunoașterea universitară), avem și aici instrumente foarte precise de măsurare a performanței universitare din această perspectivă. Există mai multe tipuri de analize care au în centrul lor probabilitatea de a fi angajat după ce termini studiile la universitatea respectivă. Analizele sunt uneori mai detaliate având informații despre venitul mediu al absolvenților la 5 ani de la terminarea facultății, procentajul studenților care intră într-o relație de muncă cu viitorul angajator încă de pe băncile facultății etc. Nici aici România nu are vreo universitate în top 500. Sunt curios dacă există pe undeva o analiză a felului în care sunt angajați absolvenții universităților din România. Si dacă finanțarea universităților are vreo șansă să urmărească (mai mult) acest indicator. Si poate că atunci tinerii liceeni vor selecta cu mai multă atenție universitatea la care își depun dosarul știind ce șansă au să-și plătească rata la o casă la 10 ani de la terminarea facultății. Și poate că atunci vom vorbi mai puțin despre mediul de afaceri care nu primește ceea ce are nevoie de la învățământul românesc.

Dar să ne întoarcem la discuția inițială. Cum e mai bine ca o universitate să-și angajeze personalul: prin competiție sau prin invitație directă? Nu vă grăbiți cu răspunsul. Am dat mai sus exemplul prietenului meu de la Princeton angajat prin invitație.

Există apoi poziția intransigentă a fostului ministru care apără cu îndârjire obiectivitatea concursului în fața examinării (și a invitației directe). Dar mai pot da un exemplu. Un lider al lumii științifice europene. Profesor al unei renumite universități din Olanda. Respectat președinte de asociație științifică națională. Invitat de onoare în nenumărate conferințe internaționale de nivel foarte înalt. A fost dat afară de conducerea universității sale pentru că departamentul în care el făcuse angajările pe bază de invitație nu reușise să facă performanță. Nu publicase suficient și nu câștigase suficienți bani din proiectele de cercetare. Si mai mult, i s-a reproșat că unul dintre angajații lui a plecat la o altă universitate unde a făcut performanță.

Așa încât cred că focusul discuției trebuie mutat. Nu pe metoda angajării sau a avansării în universitate. Ci pe responsabilitatea care vine odată cu decizia de angajare. S-a spus de curând ca modul în care se fac angajările la universitățile din România nu permite unui premiant Nobel sa aibă acces la un post academic. Oare de ce? Și oare, prin această nouă regulă a angajărilor impusă de Ministerul Educației, s-a rezolvat această problemă? Sau este numai o altă pamblică tăiată la inaugurarea unui drum ce nu duce nicăieri?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Modul în care se fac angajările (prin examinare sau prin concurs) ar trebui să fie, „cu voia dumneavoastră”, ultimul pe listă. Indiferent cum s-ar face angajările, contează modul în care se desfăşoară managementul universităţii. Or, cel puţin la cele de stat (care, chipurile, ar fi mai răsărite), acesta este dezastruos.

    Scrieţi în articol despre profesorul olandez (sau din Olanda) care a fost dat afară din universitate pentru că: „Nu publicase suficient şi nu câştigase suficienţi bani din proiectele de cercetare. Şi mai mult, i s-a reproşat că unul dintre angajaţii lui a plecat la o altă universitate unde a făcut performanţă”. Puneţi modul olandez de evaluare faţă în faţă cu cel din universităţile noastre, unde toţi pofesorii au „Foarte bine” pe linie, unde toată lumea ia aceeaşi primă de Paşte şi de Crăciun (cât şi pe unde se mai dau) „ca să nu se supere nimeni”, unde se inventează tot felul de cursuri pentru ca nişte profesori să nu-şi piardă catedra.

    Aceasta fiind situaţia, nu cred că se mai poate pune problema performanţei în universităţile noastre. Şi, de fapt, nicăieri în institiţiile de stat.
    • Like 1
    • @ Dragoş Anghelache
      Nu as spune asta. Exista multe motive pentru care se face performanta in universitati. Nu toate sunt legate de salariu sau calificativul la final de an.Tinerii angajati fac performanta din idealism dar nu sunt rare cazurile in care orgoliul joaca rolul de motor al performantei. Dar putem fi de acord ca performanta universitara trebuie sa permanent identificata si sistematic stimulata. Si dati-mi voie sa nu fiu de acord cu antagonizarea stat / privat pana cand nu-mi veti demonstra ca mintile luminate sunt numai intr-o singura parte si suficientii in cealalta.
      • Like 0
    • @ Florian Berghea
      Nu este vorba de antagonizare stat/privat ci doar de un management defectuos la stat, fapt recunoscut de altfel. Or, dacă nu poţi face o departajare corectă, nu te poţi aştepta la performanţe. Până şi cei mai dedicaţi încep să lase motoarele la relanti atâta timp cât se aplică proverbul "Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa". Deci, din punctul meu de vedere, nivelarea aceasta este distructivă.

      Cât despre tinerii angajaţi... vârfurile se cam duc la multinaţionale, prea puţini la stat şi aproape deloc în învăţământ. Amintiţi-vă de vremea studenţiei dumneavoastră: era o onoare pentru vârfurile promoţiei să rămână asistenţi în facultate. Acum... modulul pedagogic se face doar ca backup pentru cazul în care nu poţi profesa în meserie. Zilele trecute am văzut la TV un rector de la o facultate din Timişoara care se plângea că nu găseşte profesori buni (tineri) pentru catedra de informatică. Deci este o realitate ce scriam mai sus, nu o invenţie.

      Vă mulţumesc pentru dialog. Din câte am citit prin "Republica", pot spune că, până acum, sunteţi singurul autor care răspunde comentariilor. Tot respectul!
      • Like 0
  • Interesant subiectul in dezbatere , articolul alterneaza diferite opinii pe care ar trebui sa le tratam separat.
    - Concurs vs Examinare : oricare din ele poate fi potrivit, daca actualii universitari ar fi apti sa examineze din punct de vedere profesional si moral.
    - Aptitudinile ( mai degraba lipsa lor) se oglindesc in rezultatele universitatii si echipele de profesori ,unde potit gasi toate rudele , prietenii si eventual angajatii de alte susanele private ( asta in cel mai bun caz...).
    Ca sa scapi de "famigliile" din universitati nu ajuta nici concursul si nici examinarea ci un set de criterii obiective, fara de care nu poti sa fii titularizat pe un post.
    As incepe cu doctoratul intr-o universitate decenta din occident, insotit bineinteles de citeva articole in publicatii serioase .
    Asa se va produce asanarea clicilor din universitatile romanesti sau in cel mai bun caz ridicarea stachetei pentru aspiranti fie ei rubedenii sau alte lighioane.
    Tehnica profesorilor invitati si in special implicarea vechilor absolventi de succes in viata universitatii. Invitarea lor pentru diferite cursuri si conferinte ar fi benefica.
    De ce nu se intimpla toate astea ? Pentru un motiv simplu , orgoliul , mediocritatea si prostia in care se complace corpul profesoral unversitar .
    Sunt si exceptii dar mediul universitar romanesc este o copie fidela a societatii : Fudulie , mediocritate si mercantilism , vezi exemple de succes : Tudorel Toader.

    De asemenea nivelul tezelor doctorale ( vorbesc de alea facute serios) ar trebui ridicat prin impunerea publicarii in reviste prestigioase. Cunosc universitati unde aceste reguli sunt foarte simple si creeaza un filtru decent. Cunosc si doctoranzi cu care am lucrat pe diferite proiecte , care au trebuit sa piarda multa vreme pina au reusit sa publice intr-una din revistele impuse de baremul doctoral. Ca si partener din industrie pot spune ca rezultatele au fost f bune unde acest criteriu a fost prezent. Am vazut si reversul medaliei unde doctorandul a scris 2 vorbe si 3 prostii dar a gasit niste publicatii obscure sa-i publice timpeniile. Dupa aia de proiect s-a ales praful.

    Deci domnii mei nu trebuie sa facem folozofie , reguli foarte simple ne pot ridica in 5-10 ani nivelul invatamintului universitar , dar trebuie sa fie si vointa politica ... ca parca asta este deviza cotidiana , ca doar de aia politizam tot.
    Reforma sistemului universitar romanesc nu o sa se intimple din doua motive:
    a) Lipsa de vointa politica : PSD ne vrea prosti , doar no sa-si distruga singuri masa electorala
    b) Lipsa de motivatie ; Universitarii nostri sunt instalati comod in sistem si orice schimbare dramatica va fi sabotata

    Noi suntem tara care ne putim mindri doar cu numarul de oportunitati ratate. Oportunitatea sa facem lucrurile cum trebuie a trecut , a fost in anii 90' cind practic se putea pune pe picioare orice proiect.
    Acum vorba lautarului : " A trecut si trenul vietii in care am fost si eu "

    Ca sa nu uit si in 2015-2016 Romania a mai avut un tren numit: " Pasul hotarit in Occident" , in care se putea urca ,dar poporul a votat PSD -ALDE 60% cu marele ajutor al lu' Sebi si Dan Voiculescu care sunt un fapt fauritorii Romaniei de azi , cu care ne "mindrim" toti .
    Caci ce ar fi fost Hitler fara Goebbels ?

    Cum o casa nu se poate construi fara fundatie direct in noroi , asa nici invatamintul romanesc nu se poate reforma inaintea societatii.
    • Like 1
    • @ Radu Bogdan
      Haideti sa ne gandim: oare nu este rolul invatamantului, mai precis al universitatilor, sa fie motorul reformelor in felul in care gandim societatea? Universitatile trebuie sa astepte o societate mai buna sau ele trebuie sa fie locul de unde societatea incepe sa fie mai buna? De ce plagiatul academic este mai condamnabil ca furtul din buzunare? Oare nu tocmai pentru ca furtul in universitate otraveste exact izvorul din care cresc valorile societaii?
      • Like 1
    • @ Florian Berghea
      Mie imi place foarte mult ce spuneti , dar nu stiu daca se va putea pleca din directia asta , pentru ca in principiu nimic nu a oprit universitatile sa incerce sa-si ridice singure nivelul. Dar nu s-a intimplat.
      • Like 0
    • @ Radu Bogdan
      Daca vorbim de motorul schimbarilor sociale ne-am putea gandi la reactia unor rectori si a unor universitati fata de matrapazlicurile guvernamentale. Au fost luari de pozitie, au fost demisii din zone importante ale deciziei academice, au fost scrisori deschise...
      Daca vorbim despre calitatea invatamintului si efortul de a ridica singure nivelul aici va dau dreptate partial. Din pacate schema de finantare a universitatilor, asa cum spuneam, nu stimuleaza (destul?) calitatea.
      • Like 1
    • @ Florian Berghea
      Acum eu nu stiu cu precizie , ce nivel de autonomie au universitatile romanesti, dar pot constata niste lucruri foarte simple care se puteau intimpla si nu s-au intimplat . Aceste chestii nu tin nici de buget , nici de culoare politica, dar tin de vointa de reforma din sinul corpului universitar.
      a) Atragerea de parteneriate si participarea masiva la proiecte europene
      b) Atragerea fostilor studenti acum specialisti de succes intr-un proiect de reforma
      c) Incercarea de a imbunatati corpul didactic cu specialisti , nu cu rude.

      Astea sunt proiecte care nu necesita reforme in educatie ,ci pur si simplu bune practici in exercitiul managerial.

      Nu am auzit de o initiativa a CNR sa stringa cei mai buni 20 de romani profesori la facultati prestigioase din lume si sa incerce sa creeze un for consultativ pentru reforma invatamintului universitar.

      • Like 0
  • Putem sa facem comparatie intre orice si orice , dar nu ne ajuta prea mult...In primul rand Princeton este o universitate privata. Apoi are peste 250 ani vechime si are si a a vut o multime de bani la dispozitie. Are cea mai mare dotare pe elev din SUA. A aparut in cel mai serios mediu concurential academic , in tara tuturor posibilitatilor , visul oricarui om de pe planeta. Astea sunt datele . Noi suntem cu 200 ani in urma acestor date. Deci, mai discutam mai tarziu :) Dar eu zic sa incepem sa ne uitam mai aproape , nu direct la Princeton si sa o luam pas cu pas. De exemplu sa incepem sa alegem ministrul educatiei . Pentru asta trebuie sa stim sa votam. Doar pasul asta cred ca va mai lua pe putin 30 ani . Sau sper ca doar atat. Pentru copiii si nepotii mei sper!
    • Like 1
    • @ Danescu Cristina
      De ce sa fiti impotriva comparatiilor? Facute corect si complet nu au cum sa nu ajute la cunoastere. Cred ca este util sa ne comparam (si) cu Princeton pentru a intelege unde gresim si unde putem sa ne amelioram procedurile. Numai comparandu-ne cu Princeton in termeni de alocare a fondurilor putem intelege care este nivelul de performanta la care putem spera cu fondurile noastre actuale. Comparandu-ne cu ei la felul in care atrag sponsorii vom intelege de ce noi nu reusim sa-i atragem. Comparandu-ne cu ei la modul in care colaboreaza cu industria vom reusi sa ne facem propriile reguli de colaborare cu industria. Comparandu-ne cu ei la felul in care isi promoveaza oamenii vom vedea unde gresim noi si ce am putea face mai bine aici. Si nu in ultimul rand, comparandu-ne cu ei la felul in care angajeaza cadrele didactice dar si in felul in care stabilesc responsabilitatea celui ce angajeaza putem invata cum sa ne amelioram calitatea personalului.
      Dar o alta nota a dumneavoastra mi-a atras atentia: directionarea discutiei inspre politic si votul popular. Radacina raului. Nu prea sunt de acord aici. E clar ca universitatile (fie de stat sau particulare) nu pot pretinde ca traiesc intr-un turn de fildes, departe de vocea politicului. Dar nu este politicul principalul vinovat ca lucrurile nu merg cum trebuie. Si nici nu cred ca toate relele se rezolva prin vot. Asa cum cred ca putem produce schimbarea si de jos in sus. Desigur, e mai greu asa, ar fi infinit mai usor daca am avea o administratie si un ministru pe potriva. Dar nu e cazul sa asteptam patru sau opt ani pina ce apare ministrul potrivit pentru a incepe "in sfarsit" schimbarea. Schimbarea o putem gandi si putem incepe sa o propunem chiar acum. Oricat de nefavorabile ar fi vremurile.
      • Like 2
    • @ Florian Berghea
      Sa ne comparam cu Princeton, dupa parerea mea este ca si cum m-as compara eu cu Miss Univers ! Stiu clar ca orice as face nu mi se vor lungi picioarele la 1.20 m asa cum le are ea. Si nici ca la 20 ani nu pot sa mai arat. Mie-mi plac comparatiile constructive, cele de la care se poate pleca real. Nici cei de la Princeton , daca ar veni aici , nu si-ar dori sa se compare cu ei. Desigur , nici numele nu si l-ar imprumuta edificiului pe care l-ar ridica pe taramurile noastre. Pentru ca asta-i politica banului. Acolo ,oamenii sunt foarte bine platiti pentru ca sunt bani si , daca-si permit "cumpara" minti luminate , pentru a forma minti luminate, care se vor "vinde" pe bani multi , ca au cui... Circuitul banului in natura. La noi, unitatile private "cumpara" pe oricine de la stat , care este foarte prost platit ,indiferent de cata minte ,sau de cat de luminata este. Apoi vinde la propriu, pe bani suficienti , la nivelul investitiei, diplome goale de continut, oricui este dispus sa plateasca asta. Cat timp este cerere mai mare decat oferta ce sens are sa se uite cineva la Princeton? Ca, dupa ce termina Princeton-ul neaos ce sa faca? Bineinteles sa mearga in Vest! Bineinteles ca nu numai politica face asta. Si istoria ! Ce vechime au ei in democratie? Iar noi, dupa cum vedeti , inca jucam hora: un pas inainte, doi inapoi... Nu politicul este principatul vinovat? Dar cine sa formeze societatea democratica, gandirea democrata? Nu statul democratic? Nu guvernele cu legile , oamenii alesi si programele lor? Cum asteptati sa apara o democratie autentica intr-un spatiu geografic? Prin ce mecanisme ? Cum sa produci schimbarea cand totul la stat se bazeaza pe coruptie, pe spaga , pe nepotisme, pe orice vreti numai pe merite nu? Te nasti intr-o astfel de societate , ( creata de politicieni ) si sa fii Ana lui Manole ,sa faci o unitate de invatamant care sa se compare cat de cat cu Princeton? Chiar nu stiu de ce ar face asta cineva? Si, sa spunem ca ar fi cineva , un Soros, care s-ar distra incercand asta, ce credeti ca ar pati? Si ce rezultate ar avea acum , in 2018 asa ceva? In tot Statul , nu numai in universitati ,sau in scoli ,sau chiar in gradinite, politicul dicteaza absolut! Statul da salarii mai mari decat poate privatul ,conform economiei de piata. Statul angajeaza mai multi oameni decat privatul la aceeasi schema de lucru. Totul este pe dos aici pornit doar de la politic si bine, de la natura rapace a omului ! Lucrurile astea le vom plati multi ani de-aici incolo asa ca diplomele vor fi si mai ieftine si mai goale de continut... Asa ca nu, nu cred ca putem produce schimbarea de jos in sus! Pentru ca "sus" -ul este prea jos acum! Mai jos decat "jos"-ul! Si nici pozitia geografica , nici bogatia lipsa , nici saracirea educationala nu ne lasa sa mai speram prea curand asta. Cel putin eu nu vad de unde speranta...
      • Like 0
    • @ Danescu Cristina
      Prietenul meu de la Princeton este american. Si a fost de 5-6 ori in Romania pentru perioade lungi de timp. Si a discutat cu membrii ai zonei academice de la doctoranzi la rectori de universitate. Haideti sa ne punem in pantofii acestora: de ce credeti ca l-au intrebat despre felul in care decurg lucrurile "la el acolo"? Nu pentru a face comparatii si a gasi solutii pentru a face ca lucrurile sa mearga mai bine si aici?

      Si NU, nu politicul formeaza gandirea democratica. Ci universitatile sunt cele in care se dezbate si se naste gandirea democratica. Ele aduna mintile cele mai educate ale societatii pe care le pun alaturi cu mintile cu cel mai amre potential de invatare. De ce toti politicienii si in special presedintii americani pastreaza o asa de mare legatura cu universitatile? De ce ii vedeti si dumneavoastra in dezbateri acolo? Si nu simple discursuri - dezbateri uneori foarte aprige. Strigatele democratice din ultimul an din Romania au plecat de la oameni cu educatie ridicata, de la intelectuali, filozofi...
      • Like 1
    • @ Florian Berghea
      Din fericire pentru mine am trait acasa printre persoane din mediul academic. Am facut si eu insami o facultate , pe vremea cand meritocratia era sistemul unic . Atunci se putea vorbi de aceasta comparatie daca , exact asa cum eram noi paseam din comunism. Acum nu cred ca nu stiti ca rectorii sunt numiti politic si de-acolo in jos lucrurile stau doar politic. Foarte mici exceptii in care cel numit politic are si merite si caracter astfel incat sa poata promova un sistem de valori autentic. Imi permit sa -mi menitn parerea in dezacord cu dvs. : politicul formeaza societatea. La noi. Politicul permite si chiar incurajeaza cumpararea de diplome, de titluri. Cati politicieni ne-doctori stiti dvs. Cate persoane au titlul de doctor azi si cate le merita? Nu v-am intrebat: dvs. locuiti in tara? V-as da nenumarate exemple cu ce se intampla in mediul academic, in scoli , in cancelarii, dar cred ca toti cei care sunt pe aceasta platforma le stiu... Ca sa nu mai vorbim de "apetenta" tinerilor de a deveni profesor ! Se vede in mediile de admitere in facultati , se vede in notele de la definitivat si se vede in notele de la ocuparea posturilor. Se vede in educatia celor iesiti de pe bancile scolilor de toate felurile si de toate gradele la ce nivel este astazi mediul educational. Si se rasfrange si in vot, de unde pleaca cam toate relele. Da, sunt profesori merituosi, ilustri chiar, care si-ar dori pe timpul vietii lor o asemenea societate. Si intreaba despre "dincolo" cu jind, sau chiar ajung sa plece acolo. Sunt cateva cazuri. Altfel ei ar avea toata forta sa schimbe macar in scoli si universitati sistemul. Ar putea sa se impotriveasca, dar n-o fac!
      Cand ma uit la SUA si vad mai ales asta, mai ales cum are loc educatia (dar nu pentru oricine) imi dau seama cat de mult mai avem pana ajungem acolo si ma inspaimant. Pentru ca noi ne indreptam in directia exact opusa. Am 2 copii studenti acum si stiu exact ce vorbesc. Si au luat note foarte mari ( fara baze reale ) la admiteri in liceu si facultate ,la cel mai bun liceu din oras si la facultati tari. Eu carte nu am vazut si nu vad sa se faca niciunde! Bineinteles, fac greseala sa fac comparatie cu scolile prin care am trecut eu! Asta e cu comparatiile...
      P.s. Ma bucur ca dvs. ati auzit acele strigate , eu inca nu. Am auzit doar niste soapte slabe si asta pentru ca m-am uitat pe postul tv. castigator! Dar daca ma uitam in alta parte auzeam cele mai tari urlete antidemocratice tot de la oameni care au patalama la mana de intelectuali , filozofi...
      Dar sa nu trec peste adevaratele chemari la lupta ale dlui Sora ! Fenomenal om ! Format in vremuri demult apuse!
      • Like 1
  • "Concurs înseamnă că universitatea anunță în mod public pe toți cei interesați că are un post liber și dorește să selecteze cel mai bun candidat."
    Ce ne facem cand obiceiul a devenit acela ca anuntul public sa fie formulat astfel "angajez. relatii la tel 072245........." Angajatorul: incognito, Informatii despre cerintele postului : zero barat. Se regaseste practica si la multinationale, si la institutiide stat(mai ales) si la firme particulare. Ma rog, suni la nr tel si ti se spune din start" Postul a fost ocupat", fara alte informatii despre ce presupunea postul respectiv .
    Inclusiv site-urile de job-uri dau perle: tu dat CV complet(date biografice , varsta , sex ,obligatii familiale , studii, perfectionari,experienta, abilitati suplimentare, performante dovedite... Si primesti: dansatoare exotica(inginer constructii de masini si utilaje, 50 ani) , sofer de tir( femeie , sotie si mama, idem studii universitare performante)
    • Like 0
    • @ Mirela Drajneanu
      Nu stiu cum este in alte domenii dar in ceea ce priveste concursurile de angajare sau promovare in universitati regulile sunt extrem de stricte. Si nu am auzit sa fi fost incalcate. Anuntul se publica obligatoriu in Monitorul Oficial, exista o perioada minima de alcaturie a dosarului, exista criterii clare de constituire a comisiilor, timpi de contestare etc. In niciun caz o universitate romana nu angajeaza personal didactic pe formula :"detalii la telefon...". Este ilegal. Problema ridicata in articol este ca nu exista o corelatie intre rigurozitatea procedurilor de concurs si rezultatul acestuia masurat in performanta universitara.
      • Like 1
    • @ Mirela Drajneanu
      Victor66 check icon
      Cred ca nu ati stiut sa selectati domeniile de interes de pe siteurile acelea.
      • Like 0
    • @ Florian Berghea
      Eu nu pot sa cred ca dvs. credeti in aceasta corelatie undeva la stat! Ar fi pacat pentru dvs. Sau poate frumos :)
      • Like 0
    • @ Danescu Cristina
      Da. Nu se coreleaza. Dar tocmai aici am vrut sa atrag atentia: nu forma angajarilor este importanta cata vreme nu ne intereseaza rezultatul acestora. Cata vreme responsabilitatea lui "a mers prost" sau "a mers bine" nu se leaga de nimic.
      • Like 1
    • @ Florian Berghea
      Pai da!
      • Like 0
  • Ca multe din formele noastre fără fond și această problemă ridicată de către dl . Funeriu este tratată superficial. Fondul problemei nu cred că stă în modalitatea prin care se angajează o persoană pe un anumit post disponibil/disponibilizat. Adevărata problemă o reprezintă faptul că schema de personal este considerată un dat, ceva impus/permis din afară și atunci noi trebuie să facem ceva să completăm această schemă de personal cu persoane cât mai adecvate. Nu se pune problema validității acelei scheme de personal, a interdependenței funcționale dintre posturi/funcții adecvate scopului general al sistemului. Dacă fișa postului nu are un conținut clar, care să arate sarcinile ce trebuie îndeplinite și cum duc acestea la îndeplinirea scopului sistemului, criteriile de performanță, încadrarea temporală, condițiile de lucru, principiile de relaționare în cadrul sistemului și între acesta și alte sisteme, problema ocupării posturilor nu este decât o formă fără fond. O fișă a postului plină de sarcini, multe dintre ele colaterale sau fără nici o tangență cu menirea postului, este o metodă de ”ținere în frâu” a angajaților ( cât timp nu ”ridici probleme” totul este în regulă dar, dacă încerci să-ți expui părerile proprii despre problemele sistemului, atunci ți se va ”arăta pisica” în sensul că știi de câte ori am închis ochii la faptul că nu ți-ai îndeplinit în totalitate fișa postului ).
    • Like 0
  • Autorul, ca multi dintre cei ce discuta despre sistemul universitar (inclusiv multe dintre clasamentele mondiale), uita in marea majoritatea discutiilor de un aspect esential: domeniile de studii/cercetare. Este o prostie imensa sa spui ca o universitate e mai buna decat alta ca un intreg. Ca si viitorul student, ca si firma ce angajeaza absolventi, ma intereseaza cum performeaza universitatea pe domeniul de interes: adica, daca sunt firma de constructii, putin imi pasa ca Babes-Bolyai este cu 200 de locuri mai fata decat Universitatea Tehnica in clasamentul Shangai, din moment ce nu au nicio tangenta cu ingineria civila. La fel trebuie tratate si angajarile in universitati: cu o diferentiere/specificitate pe domenii. Caz concret: la facultatile ce acopera domeniul ITC, abia abia se reuseste sa se angajeze cate unul la cativa ani - majoritatea absolventilor se angajeaza in industrie -; stiu concursuri de asistenti si sef-lucrari/lector la care nu s-a inscris nimeni. In alte domenii, bataie e mult mai mare. Aceasta este un exemplu de specificitate legata de domeniu, pe care atat legislatia, cat si discutiile multor oameni din domeniul educatiei, nu o trateaza.
    • Like 0
    • @ Alexandru Amaricai
      Daca imi permiteti nu as folosi sintagma "prostie imensa" fata de cel mai important clasament universitar la care toata universitatile fac referire. Daca va intereseaza un anumit profil al universitatii atunci veti putea extrage cu usurinta ierarhizarea internationala pe acel profil si nu veti fi nevoit sa comparati Politehnica din Bucuresti cu Universitatea de Medicina din Timisoara ci o veti compara cu MIT. Criteriile de ierarhizare insa raman aceleasi.
      O discutie interesanta se poate deschide legat de motivele pentru care nu se prezinta candidati la concursurile de angajare in universitatile romanesti. Si nu as arunca totul in spinarea "salariului mic". Pentru ca nici in cazul universitatilor din Top 500 salariul universitaruluil nu este la nivelul oferit de companiile private. Dar exista si alte motivatii ale celor ce doresc sa fie profesori la MIT si nu angajati la multinationala X pe un salariu cu 50% mai mare. Putem sa ne gandim impreuna la aceste "alte motivatii".
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult