Sunt un individ norocos și recunoscător că sunt norocos, reușind în cele din urmă să mă scutur de parazitara rușine de a fi favorizat temporar de șansă, alinierea favorabilă a planetelor sau pronia cerească, cum vreți să-i spuneți.
Nu mereu m-am considerat norocos, deși eram. Când eram elev la Școala Normală D.P. Perspessicius din Brăila, un liceu pedagogic pentru cine nu are repere interbelice, eram un adolescent nemulțumit, trist și furios.
Mama, dorindu-mi binele, m-a constrâns să merg la acel liceu fiindcă: „Mamă, trebuie să ai o meserie la bază, o patalama la mână ca să nu ajungi la coada sapei, mamă!”
Am și acum o violentă alergie la orice replică în care mi se spune că tot ce contează la școală sau facultate sau te miri ce curs este diploma. Câteodată sunt întrebat ce facultate am făcut și interlocutorii se blochează când le spun că am absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. Cum, zic ei, n-ai făcut ASE-ul?! Cum ai ajuns director de vânzări fără studii economice? Nu ți s-a cerut o diplomă?
Adevărul este că nu mi s-a cerut vreodată vreo diplomă aici sau oriunde altundeva: Slovacia, Croația, Grecia, Germania, Anglia, USA. Actul de vânzare, dacă vă gândiți mai bine este prin excelență o interacțiune strict lingvistică, orală sau scrisă, în care faci tranzacții comerciale concatenând cuvinte în fraze. În fond, oricine cumpără sau vinde, nu folosește altă abilitate fundamentală decât cea folosită ca să întrebi cât este ceasul, când îi explici iubitei când și unde să vă întâlniți în oraș sau cum e vremea pe pârtiile de la Sinaia.
Vorbim și scriem - la asta se reduce pentru scopuri practice umanitatea noastră zilnică, în integralitate.
Cursurile de semiotică din facultate, cele de lingvistică structurală, ba chiar orele de folclor și de teoria literaturii mi-au fost infinit mai folositoare decât orice alt curs de economie pe care l-am urmat după facultate, voluntar, din stânjeneala de a nu avea „studii de specialitate”. Pragmatica lingvistică îți deschide capul cu forța unei revelații și subîntinde restul universului de conținuturi.
În plus, asta îmi dă un avantaj competitiv asupra celor care după facultate au rămas practic doar cu regula de trei simplă și cu o dexteritate aproximativă în Excel.
Mai târziu, asistent universitar la Catedra de Limbi Străine a a Academiei de Studii Economice, dezvoltasem un ritual masochist de a chestiona fiecare grupă de studenți în legătură cu motivul pentru care au ales să urmeze o facultate și în special aceea unde fuseseră acceptați. Invariabil, intratabil, obțineam în vaste proporții același răspuns păduchios: „Vreau diploma asta, nu știu dacă îmi e de folos facultatea, dar în ziua de azi ai nevoie de o patalama la mână.”
Comă indusă. Trauma adolescenței reactualizată de adolescenți tomnateci.
Lasă că toți credeau sincer că vor fi directori, antreprenori de succes, ambasadori, miniștri, deputați și alte demnități, mai puțin aceea de a lucra din greu ca orice ucenic de pretutindeni. Pentru amuzament, le spuneam, din păcate cinic, că este foarte probabil ca fetele să facă cafeaua șefului și băieții să conducă furgoneta cu pamperși din butic în butic, cel puțin la început. Eram foarte nepopular, iar ei mie antipatici. Un motiv foarte bun, printre altele, de a lua decizia corectă de a-mi decreta lipsa de vocație și afinitate și să părăsesc „sistemul de învățământ”, în ciuda aparenței sale de siguranță în precaritate.
Dar am constat, la început cu indignare, mai la urmă doar cu obidă mută, că obsesia patalamalei este endemică la noi. Instituția onorabilă pentru care am lucrat s-a abandonat într-o vreme, din fericire mai puțin azi, unei pornografii de titluri academice bazată pe un cumplit meșteșug de tâmpenie, învățământul deschis la distanță, la care am fost și eu forțat instituțional să particip.
S-au dat, apreciez, sute de mii de diplome de licență și de masterat cum se dau fluturași publicitari în parcare la Cora, dar mai stilat, cu morgă și discursuri ucigător de plicticoase de absolvire în Aulă. Aflu de la un bun amic jurnalist o cifră înspăimântătoare: 30.000 de titluri de doctor în această țară! În ianuarie anul acesta, președintele Colegiului Medicilor din România declara că în România sunt 39.000 de medici cu liberă practică. Numai că în fiecare zi mulți dintre aceștia emigrează. Sper să nu ajungem la mâna doctorilor în filosofie, filologie sau drept.
În anii din urmă descoperim că primul ministru și membri ai cabinetului au plagiat doctorate, că unii primari semi-analfabeți au două doctorate obținute într-un singur an, toate fiindcă, bieții oameni, ca să reușească, au avut nevoie de o patalama la mână, hai două să fie ca la omul gospodar una de schimb dacă se arde filigranul la prima.
Adevărul este că în lumea reală, aceea care funcționează, nu contează diploma ta, decât în măsura în care e acoperită unu la unu de competență și elevată de performanță.
Pot să înțeleg nevoia de conformare socială, dorința de a aparține societal și de a juca în limitele regulilor scrise și, mai ales, nescrise. De aceea nici nu vituperez împotriva acestor uzurpatori, nu e nimic malefic în ce fac ei, doar o uriașă inerție de gigantesc, cancerigen fetiș social. Impostura lor sistemică n-ar fi posibilă fără fariseismul nostru.
Că titlurile academice sunt dezirabile și apreciate este un semn de normalitate, lipsa de discernământ a venerabilelor instituții care au girat inflația de diplome este cel puțin la fel de condamnabilă precum este voracitatea de prestigiu a impostorilor. Universitatea din București vrea să retragă titlurile de doctor lui Ponta, Oprea și Olguței Vasilescu, dar mă întreb, Universitatea n-ar trebui să-și retragă ea însăși avangarda retorică, măcar așa, din jenă că ce s-a întâmplat s-a întâmplat sub egida sa?
Adevărul este că în lumea reală, aceea care funcționează, nu contează diploma ta, decât în măsura în care e acoperită unu la unu de competență și elevată de performanță.
Cel mai bun student pe care am avut onoarea să-l am în sala de curs, a abandonat ASE-ul în ciuda pledoariilor mele fierbinți pentru contrariu după ce într-o zi m-am trezit cu el: „Eu nu mai suport facultatea asta. Nu am nimic de învățat de la profesori, în afară de un pic de engleză de la tine și de ceva statistică de la Cutărescu. Dar e cam puțin, prea puțin. Mă piș pe ea de patalama la mână.”
Azi conduce un business global în IT cu baza la Dubai, este o somitate autodidactă în domeniul lui și scrie texte de politică socio-economică, ați ghicit, de inspirație libertariană.
Unul dintre directorii generali cu care am avut plăcerea să lucrez, CCO (director comercial) al unei companii de telecom, nu de la noi, este absolvent al unei Academii Navale, specialist în construcții de nave într-o țară cu un singur port, și ăla riveran. L-am întrebat și eu pe el, cum mă chestionaseră alții pe mine, cum a ajuns să conducă politica de marketing și vânzări la o întreprindere de telefoane. Mi-a răspuns: „inteligența mea este suficient de bună ca să înțeleagă orice este interesant în lume, mai ales dacă e vorba de chestiuni de bun simț. Știu cum se fac petroliere, ba chiar și nave spațiale, dacă îmi pun mintea la contribuție, mă descurc eu să fac o campanie comercială de Crăciun. Nu mi-e lene și mai ales nu mă plictisesc când gândesc.”
Evident, nu sunt naiv să cred că, vorba mamei, tot ce zboară se mănâncă și toate abandonurile universitare duc inexorabil la succes social fulminant. Pentru fiecare Larry Ellison, Bill Gates și Dragoș Manac (fostul meu student) sunt milioane de ratați care au confundat teribilismul cu forța interioară de a învinge dificultăți formidabile fără a abandona. Și să nu uităm norocul. La Biblie, dragul Sfântul Pavel zice că „fără dragoste nimic nu e.” Fără dragoste și noroc, ar fi putut spune mai omenește, dar va fi avut el motivele sale dumnezeiești să se oprească la jumătate.
Dacă de exemplu, mai în glumă mai în serios, spui frecvent că te duci la scârbici, poți să fii sigur ca ceea ce faci este un lucru de care unora le e scârbă. Sau dacă la telefon le răspunzi prietenilor că ești bine, muncești pe plantație, te condiționezi singur să fii un sclav modern, un scrib care în loc de papirus se deșelează deasupra tastaturii. Dacă tot ce vrei e o diplomă, iar tu ești un idiot, nu vei fi mai mult decât un idiot diplomat.
Rețineți însă că nu recomand nimănui să se lehămețească de facultate sau de liceu, fiindcă rata de eșec pentru drumul alternativ este la fel de mare pe cât de mici sunt șansele de a câștiga o sută de milioane de euro la loterie.
Dar un lucru aș schimba dacă aș putea: dorința nebună de a acumula patalamale la și pe sub mână în speranța idiotizată că viața ta va fi mai bună astfel.
Atitudinea față de ceea ce faci contează, atitudine exprimată și adesea dictată de felul în care te exprimi în legătură cu ceea ce faci. Dacă de exemplu, mai în glumă mai în serios, spui frecvent că te duci la scârbici, poți să fii sigur ca ceea ce faci este un lucru de care unora le e scârbă. Sau dacă la telefon le răspunzi prietenilor că ești bine, muncești pe plantație, te condiționezi singur să fii un sclav modern, un scrib care în loc de papirus se deșelează deasupra tastaturii. Dacă tot ce vrei e o diplomă, iar tu ești un idiot, nu vei fi mai mult decât un idiot diplomat.
Alege ceva ce-ți place, fii foarte bun la ceea ce faci, recunoscut de comunitate, nu de academii și institute, găsește o modalitate să faci câți bani vrei sau ești pregătit să faci, mulți sau puțini și trăiește-ți viața fără patalama la mână, fiindcă n-am văzut la nicio înmormântare pe cineva care să-și ia diploma de doctorat pe lumea ailaltă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce legatura are baremul medical la admiterea la magistratura?! Nu is suficient de inteligent daca am o boala cronica kkt ckt cu ochi
De ceva timp au scazut la mai putin de 1/3 si cuantumul bursei si durata stagiului.
Din nefericire aceasta conditie a doctoratului este ca parabola barierei : fortosii sar pe deasupra, smecherii o trec pe dedesupt , fraierii se proptesc in ea A se vedea situatia difuzata in presa a fostei directoare de la casa de sanatate care a facut in doi ani si facultatea si masteratul si doctoratul, la Pitesti
Sa nu mai zic de cei care isi iau doctoratul inaintea licentei....Pentru unii etapele studiilor universitare sunt obligatorii, pentru altii sunt facultative (ma gandesc si la baiatul lui Adrian Nastase, consilier al primului ministru , care , pana la cei 26 de ani, a facut 2 facultati, una la Londra si alta la Bucuresti, a facut si masterat si doctorat si a lucrat 4 ani la Bruxelles.(Acum doctoratul este minim 2 ani si nu se face la fara frecventa). Aritmetica plange......
Si mai e o "nedumerire": inca mi se pare ciudatcum poti sa-tidai doctoratul in cu totul alt domeniu decat studiile superioare de baza: ai facut agronomia si esti acceptat sa dai doctoratul in filozofie. ai facut medicina si esti acceptat la doctorat in electronica??!Etc......
In acest timp cei care vor sa realizeze cu adevarat <<ceva>> nu au acces.
1) fatuta(care nu avea nici macar liceul) de la spitalul Ilfov , sectia obstetrica, protejata sefei de sectie , incadrata ca voluntar ginecolog, dar careia i se permitea sa faca cezariene. Traia doar din "plicurile' pe care le obtinea inseland pacientele /familiile acestora, carora le recomanda interventii complexe, nejustificate de situatia medicala reala. Aceeasi fatuta actiona si la Medlife, tot ca secund /inlocuitor al doctoritei titrate. Conducerea ambelor unitati medicale a inmormantat cazul pretextand confidentialitatea datelor . Colegiul medicilor :nici o reactie la adresa celei care a favorizat infractiunea. Procuratura: mucles
2) "Somitatea italiana" , mare "chirurg plastic", care facea implanturi (nu vreun gomaj).Devoalat de presa,ca excroc fara studii medicale, chiar farastudii medii, care excroca in toate profesiile (nu se murdarea cu meserii) Reactie penala fata de respectivul si fata de angajatorii care trebuiau sa garanteze calificarea respectivului: Mucles!!!
3) Mai continui??????
Sa fii atît de redus încît sa nu-ti dai seama cîte cunostinte au fost necesare pt. a-ti pune la dispozitie masina pe care scrii articolul, reteaua gratie careia îl publici pe Internet, tehnologia de care ne bucuram in zilele noastre, doar pt. ca intr-o tarisoara batuta de soarta o gramada de profitori scot diplome pe banda rulanta, nu spune nimic bun despre tine. Diplomele de la facultatile bune valoreaza mult si nu le ia oricine. Manualele scoase de profesori buni nu se compara maculaturile existente pe piata! Pîna nu ajungi sa observi existenta celor 2 extreme n-ai cum sa-ti dai seama ce ar trebui sa reprezinte o diploma.
E aberant să îi faci training din banii tăi unui absolvent care habar n-are să scrie corect, nu poate să-ţi aducă nici un ban în firmă, dar mai vrea şi salariu, în timp ce învaţă meserie. Şi care e oricând pe picior de plecare!
Aşa că, dacă n-au învăţat nimic în facultate şi vor să transforme firmele în şcoli, viitorii angajaţi trebuie să plătească pentru asta. Dacă facultăţile cer o mulţime de bani pentru nimic, de ce firmele să ofere informaţii utile pe gratis?
Un paradox este acela că mulţi adolescenţi valorează mai mult decât salariul minim, dar sunt şomeri din cauza lui. Pentru a fi angajat cu un salariu minim de 2080 lei, fixat prin lege, nu este suficient să valorezi 2080 lei. Trebuie să fii considerat că valorezi 2080 lei pe lună de către un patron care este în pericol să piardă bani dacă nu evaluează corect şi în pericol să dea faliment dacă greşeşte prea des. Un patron nu-şi poate permite să rişte cu legea salariului minim. Şi, din nefericire, adolescenţii sunt adesea consideraţi "riscanţi", ca şi clasă. Dacă ar avea de înfruntat un patron reticent, un adolescent ar putea aborda problema bărbăteşte şi s-ar oferi să lucreze pentru un salariu simbolic, sau chiar pe degeaba, pentru două săptămâni. În acest timp, adolescentul respectiv ar dovedi patronului său că productivitatea lui valorează un salariu mai mare. Dar şi mai important, el ar împărţi cu patronul o parte a riscului de a angaja un muncitor fara experienţă. Patronul ar accepta acest aranjament, pentru că riscul lui ar fi mic.
Păi, hai sa ne lămurim: dacă angajatul are deja pregătire, atunci de ce el nu dă rezultate din prima zi? Ori are, ori nu are pregătire? Albă sau neagră?
Aha! am înţeles ce-aţi vrea de fapt: angajatul să poată păcăli firma, minţind că el are pregătire (ca să obţină job-ul), apoi firma să fie obligată să-i plătească angajatului un salariu în timp ce el, (care defapt nu are pregătire) să înveţe pe banii firmei. Trai, nenică!
Păi, asta nu e mentalitate de patron, amice. E o mentalitate socialistă, falimentară, care a făcut ca firmele romaneşti să devină necompetitive.
Dacă nu ar exista Legea Salariului Minim, poate că ce vor socialiştii s-ar mai putea implementa pe ici, pe colo. Dar, pentru o firmă, aşa ceva nu mai este viabil economic. Căci legea salariului minim nu-i permite! Şi am să motivez, cu argumente, de ce nu se poate:
Legea privind salariul minim nu este, în realitate, o lege privind ocuparea forţei de muncă, ci una referitoare la neocuparea ei (şomajul). Ea NU obligă un patron să angajeze un salariat la nivelul salariului minim, sau la orice alt nivel. Ea obligă patronul să NU angajeze salariatul la anumite niveluri de salariu şi anume la cele situate sub minimul fixat prin lege. Legea îl constrânge pe lucrător, indiferent cât de mult ar dori să primească o slujbă cu un salariu sub nivelul minim, să NU accepte slujba. Ea îl obligă pe lucrătorul care trebuie să opteze între o slujbă cu salariu mic şi şomaj să aleagă şomajul. Legea nici măcar nu împinge vreun salariu în sus; ea doar elimină slujbele care nu îndeplinesc standardul.
Unul dintre cele mai mari obstacole pe care le întâmpină un adolescent este căutarea primului său loc de muncă. Orice patron cere experienţă în muncă, dar cum poate tânărul să o capete dacă nimeni nu îl angajează? Cauza nu este vreo „conspiraţie a patronilor”, care să îi denigreze pe adolescenţi. Cauza este Legea Salariului Minim! Dacă un patron este forţat să plătească la un nivel de muncitor calificat, este oare de mirare că el cere acest tip de muncă?
Sistemul de învăţământ de stat primeşte de la firme şi de la plătitorii de impozite şi taxe un procent echivalent cu 6% din PIB. După ce că a plătit, deja, taxe babane tocmai ca să obţină în schimb angajaţi competenţi - dacă o firmă ar mai face şi training-uri gratuite absolvenţilor de facultate, ar fi pomană.
Iar pomana nu e economie. E faliment. E socialism, e creștinism, e solidaritate socială – orice, în afară de economie sănătoasă.
Dar matale, un patron inimos şi plin de bani, eşti liber să faci gesturi de caritate, de solidaritate şi binefacere socială şi să le plăteşti angajaţilor tăi training-uri gratuite. Dar fă-o din banii firmei matale - nu mă obliga şi pe mine. Că eu consider că am plătit, deja, taxe pentru ca statul să-mi pună la dispoziţie candidaţi educaţi şi competenţi, chiar din prima zi.
Dacă vrei solidaritate şi binefacere socială (adică socialism), fă-o din banii tăi, nu din banii altora!
Legile nu permit asemenea lucruri? Codul Muncii favorizează contractul de muncă şi siguranţa angajatului? Ei şi? Pur şi simplu legile vor fi încălcate. Încălcarea unor legi nerealiste şi abuzive e un semn de sănătate socială. Vă amintiţi că autorităţile au interzis parcarea pe marginea drumului? dar nimeni nu le bagă în seamă, până când nu se vor construi parcări.
Firmele private ţin în spate toată ţara. Dacă guvernul le loveşte, e normal ca firmele să lovească înapoi. Când guvernul englez a pus abuziv taxe pe ceai, negustorii din Boston au refuzat să le plătească şi au aruncat baloţii de ceai în ocean. Până la urmă şi-au făcut propria lor ţară. Aşa s-au născut Statele Unite ale Americii.
Aşa se naşte acum şi România capitalistă. În chinuri.
sunt meseriasi adevarati care au invatat din pasiune pana au cazut in branci. medici, ingineri, fizicieni, chimisti, biologi, matematicieni. toti oameni care schimba fata acestei lumi. icearca sa faci vanzari de echipamente medicale sau masini unelte cu comanda numerica, sa vezi atunci cum il mai faci din vorbe pe careva, daca nu sti despre ce vorbesti.