Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Culturile de festivism produc tone de rumeguș la hectar: „panglicuța, pâinea cu sare, ia kitschoasă, arborată la fiecare sughiț național și lozincile rulate în cel mai glorios limbaj de lemn…” Interviu cu Ioana Bâldea Constantinescu

Ioana Baldea Constantinescu

Pe Ioana Bâldea Constantinescu am urmărit-0 la radio și am citit-o cu admirație uriașă. Are cei mai vii ochi negri pe care i-am văzut, plini de curiozitate, feminitate, blândețe, dar și o fermitate pe care i-o bănuiești dincolo de priviri. Are un aer special, acel aer pe are îl capătă oamenii care citesc mult, oamenii educați și plini de un bun simț cu care societatea nu prea știe ce să facă.

Oameni ca ea și ca soțul ei, Marius Constantinescu, sunt prețioși ca bijuteriile pe care le purtăm la evenimentele speciale, pentru că oameni ca ei ne fac să iubim și să reiubim limba română, cărțile și poveștile, să aflăm ce mai e cu noi și cu „bibliotecile noastre interioare”, cele despre care zice Ioana că ne construiesc toată viața.

Cum ai început să citești? Care a fost prima carte, care au fost primele cărți?

Am început… cu mama. Adică mi s-a citit. Mult, compulsiv, de multe ori nu tocmai racordat la vârsta mea. Primele cărți de care îmi aduc aminte sunt „Legendele Olimpului” și „1001 de nopți”. Și vocea ei strigându-i „Nimeni!”, în chip de Ulise, lui Polifem și amăgindu-l pe Șah Riar că sfârșitul poveștii o să vină, negreșit, mâine. Cred că așa se formează o adicție. Mimetic, dar și cu voluptatea de a mixa maternitatea cu narațiunea. Mama mea așa a făcut. E o vrajă care încă funcționează.

În ce fel citești? Programat? La inspirație? Relaxat? În ritm susținut?

Citesc mult… profesional, așa că înghit, uneori, pantagruelic carte după carte, dar ador cititul fără listă și fără deadline. Pentru mine cititul e plăcere, e exercițiul alterității, e plonjeul în altă lume, e escapism și e plăcerea de a descoperi polifonii, senzații, idei, unghiuri. Cred mult că ne construim și în funcție de bibliotecile noastre interioare, că fiecare poveste lasă o urmă pe pagina propriei noastre existențe.

Cum te-a ajutat cititul? Ce ai învățat din cărți?

Am învățat… cine sunt, ce îmi place și de ce, cum mă raportez la alți oameni, ce idei fixe am și cum le-aș putea demonta, care e regimul de vagabondaj al propriei mele imaginații, dacă nu o țin în lesă, cât de importante îmi sunt cuvintele, pentru că fiecare nuanță de sens e începutul unui nou dialog cu mine însămi. Cred că asta fac cărțile. Ne ajută să ne explorăm mental, să cuprindem lumea cu mintea, să numim stările care ne traversează în toată bogăția lor, să trăim mai intens, mai coerent și mai frumos, în cele din urmă.

Cred mult că ne construim și în funcție de bibliotecile noastre interioare, că fiecare poveste lasă o urmă pe pagina propriei noastre existențe

De ce nu mai citesc tinerii azi?

Nu cred că nu mai citesc… Dependența de poveste există. Uită-te la stories, pe Instagram, la reels, la panourile publicitare, la tine și la mine, stând de vorbă despre cărți sub ochiul public, la filmele cu supereroi care îi pasionează. Ce e lumea Marvel dacă nu un alt fel de Olimp, ce e street art-ul dacă nu un soi de Altamiră pe care o recreează contemporaneitatea?

Poate că suportul se schimbă, poate că vizualul care ne obsedează pe toți îi fură și pe ei din pagină, dar nevoia de fantastic, de preaplin imaginativ există. Așa că poate că nu îi abordăm mereu cum trebuie, că vrem să citească exact cum citeam noi acum douăzeci, treizeci de ani. Lumea nu mai e aceeași.

Oamenii nu mai funcționează la fel. Dar resortul interior e nealterat. Poate că ține de noi să transportăm cărțile înapoi în lumea lor, indiferent dacă e vorba de Kindle, de audiobook-uri sau de orice altă manieră. Încet, încet, se întorc și la suportul clasic. Nevoia de poveste e organică. Eu nu sunt îngrijorată că ar putea dispărea.

Cum îi schimbă telefonul, internetul, social media?

Pe toți ne schimbă. Scrollăm prin propriile noastre vieți. Pe telefon facem shopping, tot acolo tastăm simptome de boli care ne sâcâie, căutăm rețete de shakshuka și poziții de yoga potrivite pentru durerea de spate. Trăim online. Mult.

Important e să nu ne mutăm acolo cu totul. Și să nu-i arătăm cu degetul, pentru că și noi suntem cel puțin la fel de vrăjiți de tehnologie. Doar că suntem mai hârșiți și disimulăm mai bine. În rest, trecem prin aceleași transformări: atenția scade, nevoia de variație și varietate vizuală crește, ne plictisim mai repede, citim pe diagonală, suntem niște copii cu prea multe jucării.

Important e să nu uităm să ieșim din casele noastre virtuale, să vorbim, să călătorim, să vedem un pic, oricât de clișeistic ar suna, lumea prin ochii lor și să le arătăm bucăți din lumea noastră. Câteodată îi spun copilei mele, când suntem într-un loc nou și îmi place mult, „Nu vreau să facem poze, vreau să mă uit bine și să țin minte.” Am constatat că funcționează. Nu mereu, dar din ce în ce mai des. 

Cum ai început să scrii?

Am scris un pic în capul meu cam dintotdeauna. După ce s-a născut Maria am constatat că viața e scurtă, trece repede și nu mai am timp să amân la nesfârșit. Am scris ca să-mi împart interiorul minții cu altcineva. Și, dincolo de asta, am constatat că ăsta e drogul meu. Sunt mai fericită când scriu, când întorc pe toate părțile o idee, când caut un final, un ton, o schimbare de situație. Așa că încerc să scriu ceva mai des, doar că mă presează viața, vine cu de toate peste mine și mă scoate des din ritm.

Scrollăm prin propriile noastre vieți. Pe telefon facem shopping, tot acolo tastăm simptome de boli care ne sâcâie, căutăm rețete de shakshuka și poziții de yoga potrivite pentru durerea de spate. Trăim online.

Scrii repede? Ai în minte o rețea de scenarii posibile? Cum alegi dintre ele?

Scriu repede când îmi place ce scriu. Când nu, vorba poetului, mă lălăi. Mult. Procrastinarea e talentul meu absolut. Din păcate. Mai ales pentru mine. Lupt cu el, dar nu mă întorc mereu sub scut.

Cum sunt oamenii de cultură din România?

De toate felurile. Unii sunt de o calitate umană incredibilă - oameni calzi, modești, abordabili, generoși. Iar unii sunt intoxicați de propria personalitate, narcisiști până în unghii și literalmente insuportabili, ca persoane. Încerc să fac diferența între om și eul lui creativ. Nu pot să spun că-mi iese întotdeauna.

La asta se adaugă faptul că multe „personalități” sunt, în fapt, eroi de mucava ai unui film care scârțâie din toate bobinele. Propulsați contextual în poziții cheie, stau acolo în virtutea inerției. E situația jenantă din prea multe domenii la noi. Cultura nu face excepție.

Cum și în ce fel se pot apropia azi tinerii de cultură? Există soluții pentru ei?

Da. Există soluții creative, dar festivismul și paseismul le omoară din fașă, la fel moda conducerilor care se schimbă pe bandă rulantă în forurile culturale. Așa că soluțiile sunt individuale. Țin de familii și de eforturile lor.

Nu sunt și mă îndoiesc că vor fi sistemice în următorii ani. Panglicuța, pâinea cu sare, populismul, ia kitschoasă, desemantizată, arborată la fiecare sughiț național și lozincile rulate în cel mai glorios limbaj de lemn omoară lucrurile care s-ar putea face dacă ar exista o mimimă divagație de la pâine și circ.

În afară de bugete, ce mai lipsește culturii de azi din România? Și ce are ea din plin, asta ca să nu ne referim doar la ce nu merge…?

Lipsește know-how-ul. Oameni cu adevărat informați, branșați la ce se întâmplă în lume, cu viziune și background solid. România are asemenea oameni, dar nu-i prea are în poziții decizionale și, încet, încet, nu-i mai are în țară. Deloc.

Panglicuța, pâinea cu sare, populismul, ia kitchoasă, desemantizată, arborată la fiecare sughiț național și lozincile rulate în cel mai glorios limbaj de lemn omoară lucrurile care s-ar putea face dacă ar exista o mimimă divagație de la pâine și circ.

Ce aduce fericire în viața unui om? Ce consideri că este necesar în acest sens?

Relațiile cu ceilalți și o relație cât de cât decentă cu ei înșiși. Munca în care să găsească sens și prin care să poată progresa, ca indivizi. Rafinarea continuă a propriei personalități. Și, în sfârșit, iubirea primită și dăruită. E una din marile minuni ale vieții noastre pe pământ. Poate cea mai mare.

Care sunt personajele feminine din literatura românească pe care le preferi?

Să știi că nu m-a marcat niciunul. Dintre autoare mi-a plăcut, în liceu, Hortensia Papadat-Bengescu. Poate că ar trebui să o recitesc.

Știu că ai văzut multe manuale în ultima vreme. Dacă ai fi copil acum, te-ar ajuta, te-ar „chema”, te-ar convinge să citești și să înveți?

Cred că un profesor „citit” m-ar chema. Unul care nu vrea potop de fișe și lectură la kilogram. Unul care nu vrea să știe „Ce a vrut să spună autorul?”, ci își încurajază elevii să spună ce cred ei, cum li se pare, cum se raportează la un fragment ficțional, ce le place, ce nu le place și de ce. M-aș duce la ora lui ca într-un magazin de ciocolată.

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Îmi permit câteva observații.În general cititorii avizați citesc literaturi sau scriitori. Mă deranjează când se discută despre cultura, limba română excesul de cuvinte, expresii din engleză. Alterarea limbii române este o problemă gravă. De altfel este o problemă și în alte culturi cum ar fi cea franceză. Nu știam că suntem o țară anglofonă ( de fapt americană:). Știam că facem parte din marea familie a țărilor francofone. ( mă rog, acum este o glumă: Apreciez foarte mult prestația d-lui Constantinescu, mai ales în domeniul muzical. Relatările de la festivalul G. Enescu ca și interviurile, excelente. Sunt de acord cu mitocănismul din societatea română
    • Like 1


Îți recomandăm

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult

Cluj Napoca.

Persoanele care au în derulare credite cu dobândă variabilă, majorată ca urmare a creșterii indicilor de referință în funcție de care se calculează aceasta, ar putea avea parte de o perioadă în care ratele să nu mai crească atât de puternic, începând din a doua jumătate a anului. Foto: Andras Ferencz

Citește mai mult