Criză?
Să facem un exercițiu de imaginație. Lăsăm deoparte pandemia un pic și ne uităm doar la niște cifre.
Primele sunt cele din tabelul mai jos, cifre publicate de INS despre evoluția anuală a salariului mediu.
Evoluția salariului mediu net (click pe grafic, pentru a mări):
Deci în 2020 salariile au crescut cu 6,7% față de 2019. Iar după primele patru luni din 2021 (singurele pentru care avem date în acest moment), au crescut cu 7,8% față de aceeași perioadă din 2020. Bineînțeles, ar trebui să vedem și cât a fost inflația pentru a ne face o idee despre creșterea reală a salariilor, dar pentru simplificare am lăsat cifrele așa. Adaug că pentru anii mai sus menționați inflația medie a fost mereu mai mică decât avansul salariilor, adică au fost creșteri de salarii real pozitive, cum s-ar zice.
Mai departe ne uităm și la niște cifre care reprezintă numărul total de salariați din economie (mii persoane). Sunt tot de la INS, aferente lunii aprilie a fiecărui an. Ele exclud unele categorii, cum ar fi patroni, lucrători familiali și membrii consiliilor locale și județene.
Numărul de salariați din economie în luna aprilie a fiecărui an:
La prima vedere, s-ar părea că situația nu stă deloc rău. Au fost câțiva ani după 2015 în care salariile au crescut accelerat, lucru care se poate vedea atât în creșterea numărului de angajați, cât și în scăderea șomajului. Dar, din nou, ne referim doar la primele ca să nu complicăm tabloul. Pare că economia a încetinit un pic în 2020, s-au pierdut 70.000 de angajați față de 2019, iar creșterea salariului mediu net a încetinit și ea la „numai” 6,7%. În 2021 lucrurile par deja să-și revină, salariile accelerează din nou și numărul de angajați crește.
Așa să fie oare?
Surprinzător, poate, dar cel puțin concluzia este corectă: lucrurile nu stau rău, mai ales puse în context.
Readucem pandemia în discuție. Știm deja că în martie 2020 o parte din economie s-a închis, știm și ce s-a întâmplat după. Totuși, cum ne dăm seama dacă una peste alta economia s-a comportat bine sau nu, dacă politicile au fost adecvate? Sigur, un răspuns clar și definitiv nu putem avea pentru că nu vom ști niciodată „cum ar fi fost dacă?”. Cum ar fi fost dacă guvernul nu intervenea cu schemele de susținere a locurilor de muncă, sau dacă ele ar fi fost gândite altfel, dacă Banca Națională nu ar fi redus dobânzile sau dacă le-ar fi redus și mai mult, dacă cetățenii nu ar fi avut posibilitatea să își amâne ratele la bancă sau dacă le-ar fi putut amâna și mai mult. Așa că propun să ne gândim la ce se află până la urmă în centrul funcționării acestui uriaș mecanism al economiei: oamenii. Oamenii cu veniturile și locurile lor de muncă.
Avem mai jos un grafic care ne arată dinamica lunară a numărului de angajați din economie comparativ cu aceeași lună a anului precedent. Cu alte cuvinte, în februarie 2009 față de februarie 2008 erau cu 12.600 mai puțini angajați, în martie 2009 cu 79.200 mai puțini față de martie 2008 și tot așa. De ce m-am întors tocmai în 2009? Pentru că atunci a fost ultima criză cu care am putea compara evoluțiile recente cât de cât. Știu, fiecare criză este diferită, fiecare cu specificul ei și admit că nu sunt prea multe paralele care se pot face între criza din 2009-2010 și cea de anul trecut. Având acest lucru în minte, încercăm totuși să lucrăm cu ce avem și să tragem cu smerenie concluziile pe care le putem trage
Revenind la graficul de mai jos, putem observa în primul rând că economia a pierdut salariați pentru o perioadă destul de lungă: din februarie 2009 până în august 2011 numărul salariaților a continuat să scadă în fiecare lună față de aceeași lună din anul precedent. Punctul minim a fost atins în ianuarie 2010 când erau cu aproape 474.000 mai puțini angajați în economie față de ianuarie 2009, după care revenirea economiei a început să se simtă, dar într-un ritm dureros de încet. Abia în septembrie 2011 s-a trecut „pe plus”, numărul de salariați fiind cu 6.400 mai mare decât în septembrie 2010. Merită menționat că trendul pozitiv nu s-a mai oprit până în martie 2020, odată cu închiderea parțială a economiei (click pe grafic pentru a mări):
Acum, ce s-a întâmplat de anul trecut până în prezent? Vedeți mai jos. Am păstrat aceeași scară pentru a avea o perspectivă similară (click pe grafic pentru a mări)
Practic, „criza” pe piața muncii a durat un an, față de doi ani și jumătate în criza precedentă, iar adâncimea ei a fost incomparabil mai mică. Minimul a fost atins în iulie 2020 când erau cu 92.300 mai puțini angajați decât în iulie 2019, iar din aprilie 2021 suntem deja pe plus cu aproape 46.000 de angajați față de aprilie 2020. Contează mult și baza la care ne raportăm, pentru că în aprilie 2020 eram în starea de urgență și vor trebui să mai treacă ceva luni pentru ca trendul pozitiv să devină evident.
Cât despre comparația privind evoluția veniturilor, situația este cel puțin la fel de diferită. În 2010 și 2011 salariul mediu net a crescut cu 1,8% și 4,9%, iar inflația a fost de 6,1% și 5,8%, deci creșterea salariilor a fost real negativă. Pe când în 2020 salariul mediu net a crescut cu 6,7%, iar inflația a fost de 2,6%.
La ce să ne așteptăm în continuare?
Cred că cei mai mulți dintre noi am început să auzim în ultimele săptămâni, cel puțin, cum tot mai mulți angajatori încep să se plângă din nou de probleme cu forța de muncă. Sigur că este vorba și despre o componentă sezonieră aici, vara fiind mai multe oportunități de muncă temporară, în special în HORECA. Dar pare a fi mai mult de atât și contextul favorizează o reîntoarcere mai rapidă decât se estima a pieței muncii la situația pre-pandemie, caracterizată printr-o putere mai mare de negociere a angajaților față de angajator.
De ce? În primul rând, România a avut anul trecut una dintre cele mai mici contracții economice din Europa (-3,9%), până în T1 2021 recuperând deja pierderile din 2020. Anul acesta sunt șanse rezonabile de a avea cea mai mare creștere economică de după 1990. Desigur, felul în care vom gestiona un eventual al patrulea val de infecții va fi decisiv în acest sens. Iar dacă ne uităm pe partea de încredere în economie, aceasta e deja la nivelul pre-pandemiei conform sondajelor de specialitate ca Economic Sentiment Index, publicat de Comisia Europeană. Inflația, cu o medie ce se va apropia de 4% în 2021, va începe să se facă simțită și, implicit, să genereze așteptări pentru ajustări salariale corespunzătoare.
Vor continua salariații să migreze către alte țări?
Pe lângă presiunile asupra salariilor generate în mod natural de creșterea economiei, a inflației și a cererii de forță de muncă, nu trebuie să uităm și un alt factor care acționează în aceeași direcție: emigrația. Pe măsură ce economiile vest-europene își revin, iar restricțiile de mobilitate se vor reduce, trendul migraționist este probabil să se reia, dacă nu s-a și reluat deja. Acesta va accentua problemele unor sectoare care se confruntă cu disponibilitatea forței de muncă. Subiectul este bineînțeles discutabil, cât timp nu avem date oficiale și cât de cât la zi. Dar cred că am fi naivi să ne bazăm pe cei „1,3 milioane întorși acasă” sau alte cifre asemănătoare. Chiar dacă procesul migrației nete negative a luat probabil o pauză în 2020, România rămâne penultima țară din UE la nivelul venitului, doar înaintea Bulgariei și cel puțin acest factor probabil va rămâne un motiv important pentru ca unii români să își caute în continuare de lucru în vestul Europei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.