Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum să fii Moș Crăciun

Inimă de zăpadă

Foto - Romany Mitry/ Alamy/ Profimedia

- Uite, pentru că a fost Sf. Nicolae, îmi zice, întinzându-mi o cutie de bomboane.

Ies cu ea în brațe și mă uit în jur. Privirea îmi pică pe el, care era în ultimii ani de gimnaziu, acum cred că e elev la seminarul teologic, pentru că îmi spusese că vrea să se facă preot.

- Uite, spun și eu, pentru tine.

Prinde cutia ferm, apoi își lungește brațele, lăsându-și în același timp gâtul mai în spate, făcând gestul ăla pe care îl faci atunci când trebuie să citești ordinul de lucru de la șefu’, dar ți-ai uitat ochelarii acasă. Ochii îi patinează câteva secunde pe poza imprimată pe capac, apoi exclamă „Mamă!”

O cutie de bomboane. Atât a costat să fac un copil fericit. Au venit sărbătorile, în magazine e omor ca să-i cumpărăm cadou lui iubi și să facem piața, adică să luăm ce ne trebuie ca să facem sarmale, salată de boeuf, ouă umplute, tobă, caltaboș, friptură, că îi place lui Marian, cârnați, că-i plac lui Nicu, facem și 2-3 cozonaci cu nucă și rahat, că vin neamurile în vizită, adică sor-mea cu boul ăla care nu își găsește serviciu și frate-miu cu proasta aia care l-a luat pentru bani.

La câteva săptămâni după ce i-am cedat amicului meu cutia cu bomboane am repetat gestul, numai că l-am făcut pentru câteva zeci de copii din satul ăla. De menționat că eram elev de liceu, iar contribuția financiară – adică bani de la mama și tata – a fost mică. Diferența am pus-o de la alții ca mine, prieteni de familie și colegi de muncă ai părinților. Fiecare a dat cât a putut, de obicei 100 de lei. Asta e o poveste pe care nu am spus-o până acum, vreau doar să provoc cititorii să facă ce a reușit un puști de liceu. Sunt convins că toți avem neamuri la țară care au habar de câteva familii cărora nu le-ar strica un ajutor de sărbători. Dacă putem să facem mâncare cât pentru Divizia 4 Infanterie, cred că putem să ne lipsim de 100 de lei ca să ajutăm copiii care chiar au nevoie. Repet, am reușit să organizez așa ceva, de mai multe ori, când eram la liceu. Sunt convins că pot și alții să strângă bani de la prieteni și, de data asta, să stea la coadă la hypermarket cu un motiv bun.

Sărbători fericite!

P.S. Nu trebuie să așteptați până la Crăciunul următor. Din ce am înțeles, Iepurașul este la birou de Paște. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult
Text: Nicolae Cotruț/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon