Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum să îți scrii eseul de admitere pentru o universitate americană. Ce am învățat, ajutându-i pe elevii români în acest proces

Universități americane

Foto: Guliver/Getty Images

O mare parte din procesul de admitere la universitățile americane constă în scrierea unor eseuri creative menite să izoleze esența personalității elevilor astfel încât comitetul de selecție să îi cunoască și la nivel uman, dincolo de performanțele academice sau extrașcolare. Din moment ce majoritatea aplicanților sunt elevi extraordinari, eseurile sunt adesea cele care fac diferența. Un eseu bun trece de superficialitatea cotidianului și descrie în mod autentic trăiri definitorii. Aceste trăiri se ascund, deseori, atât de aproape de miezul existenței noastre încât sunt greu de găsit, mai greu de înțeles și cu adevărat dificil de descris autentic, fără a fi alterate de nevoia umană de protejare a intimității. Ca mentor, rolul meu este să facilitez acest proces introspectiv. 

Primele întâlniri cu elevii sunt savuroase. Începem cu o discuție despre evenimentele semnificative din viața lor ca să îi cunosc mai bine. Sunt foarte entuziasmat să aflu despre nihilism, despre dorința de a fi o persoană bună cu cei din jur, despre cățărat, despre sateliți de dimensiunea unei mingi de tenis, despre turnee de debate, matematică, poezie, experimente chimice și multe altele. Îi întreb de ce vor să studieze în străinătate, de ce le place să facă ceea ce fac, despre reușite și eșecuri, despre momente dificile peste care au trecut. Ei răspund încercând să explice ce simt, cu jumătăți de propoziție și idei aruncate, cu entuziasm și frustrare ca și cum ar picta un tablou fără pensulă, aruncând vopseaua cu găleata. Deși lipsite de o formă concretă, aceste dialoguri inițiale sunt experiențele care mă motivează cel mai mult ca profesor. Toate aceste universuri de speranțe, visuri, vulnerabilități și teorii care se nasc din discuțiile noastre mă fac mereu să mă gândesc de ce viitorul aparține generațiilor tinere, care neafectate de echilibrul pragmatic al maturității au puterea să împingă lucrurile într-o direcție imprecisă dar cu puterea necesară schimbării de paradigma.

Incandescența se stinge brusc odată ce gândurile sunt așternute pe hârtie. Primele ciorne pe care le analizăm sunt parcă scrise de un politician al sufletului, o entitate care are mare grijă să nu spună ceva greșit, ceva care nu are sens, să evite orice fel de contradicție și să găsească explicații plăcute și generice pentru incoerențele vieții. Aici începe partea cea mai grea pentru mine. Cum poți să încurajezi pe cineva să își asume niște riscuri emoționale, să lase trăirile interioare neprelucrate să ajungă pe hârtie în văzul meu și al oamenilor din comisiile de selecție care la urmă urmei caută să admită persoane cu adevărat extraordinare? Cum explici ca extraordinară la 18 ani este exact conștientizarea imperfecțiunilor și promisiunea privirii obiective a sinelui. Nu e deloc ușor. 

În primul rând, e dificil să rămâi un spectator obiectiv și să nu lași viziunea proprie despre viața să ajungă în comentariile pe care le împărtășești cu elevii. Câteodată e greu să admiți că anumite puncte de vedere care sunt importante pentru tine la o anumită vârstă nu au aceeași greutate pentru oameni mai tineri. Mai important însă, este cazul în care puncte de vedere sau idei care nu ți se par ție importante pot fi trăiri care afectează o generație întreagă și pe care ei le percep cu mult mai multă claritate. Ca să nu greșești în primul caz este nevoie doar de o doză de empatie. Ca să nu greșești în al doilea caz însă, trebuie să fii împăcat cu ideea că persoanele pe care le călăuzești vor vedea lucruri pe care tu nu le vezi, iar ca să menții această atitudine trebuie să fii confortabil cu propriile slăbiciuni și limitări.

Dezvoltarea unei astfel de mentalități mi se pare cel mai greu aspect al meseriei de profesor: înțelegerea că, deși ești acolo într-o poziție de autoritate, nu ești acolo pentru a impune conformism.

Ești acolo pentru a ghida dezvoltarea sinelui. Așa că cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este să ascult și să pun întrebări. Încerc activ să rămân curios la tot ce aud și să mă bucur din poziția de partener la drumul inițiatic al elevului. De-a lungul timpului am trecut prin multe tipuri de interacțiuni. Am avut sesiuni în care ne-am entuziasmat de perspective nou descoperite, sesiuni în care am pus la punct detalii, sesiuni în care am fost critic și sesiuni am care am primit critici. Uneori eram frustrați, alteori mai ascultam câte o piesă pentru că simțeam că trebuie să ne destindem. Oricare ar fi fost interacțiunea, însă, construiam o trăire comună și ne influențam reciproc. Uitându-mă acum înapoi, îmi dau seamă ca prin căutările lor elevii m-au trimis și pe mine în căutare și cred că asta este deliciul meseriei de profesor: starea de perpetuă căutare nu în singurătate ci în compania unor oameni extraordinari. O stare de căutare comună care pe tine te întinerește și pe ei îi maturizează. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Normal că aceşti elevi trebuiesc ajutaţi după cât Baltag sau Pădurea spânzuraţilor a băgat sistemul în ei.

    Un eseu creativ ţine de scriere creativă. La noi se preferă critica literară şi mestecatul de metatexte metatextuate şi metatexuale. Creativitate ioc, joc ioc, imaginaţie tot ioc!

    La noi e cu marca litarară a eului liric care interpune juxtapus transcendentul metatextual al genericului epic.

    E cu din astea, complicate, academice, că nu ne batem noi capul cu... eseuri creative!!!!

    Auzi, eseu creativ!

    Ce creativ? Baltagul, frate! Metatextele şi lirismele, că asta trebe să ştie elevul, nu cioace creative!
    • Like 1
  • Foarte frumos spun, aceasta cale regala a initierii si intuitiei a fost a placere si un 'remember', si intradevar este o alternativa sanatoasa la oferta academica si universitara in Romania.

    Am stat mai multi ani, si trebuie sa le multumesc pentru cadoul pe care l-am primit in America, adica cadoul sufletului.
    • Like 0
  • Citeam de curand despre scandalul de coruptie din marile universitati americane gen Stanford, CalTech si despre eseurile pe care le prezentau elevii personalitatilor de acolo, precum si toata industria creata in jurul acestor lucrari. Mi se pare o idee geniala, dar aplicarea este incredibil de inechitabila.

    Din cee ce inteleg din articolul de mai sus este ca e o experienta incredibila atat pentru consultant cat si pentru student, singurul lucru care nu imi place din toata ecuatia aceasta fiind scopul final :)

    Va invidiez pentru posibilitatea de a lucra cu mintile viitorului si de a invata mereu lucruri noi!
    • Like 0
  • Razvan G check icon
    Felicitari! Numai asa putem iesi din ceatza in care ratacim de zeci de ani.
    • Like 0
  • Exceptional.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult