(Foto: Guliver/Getty Images)
Orice intrare în politică este o descoperire și o alegere. O descoperire individuală, despre cine ești și ce vrei pentru tine și pentru alții. În fine, o alegere. O alegere despre cum vezi lumea, cum crezi că ar trebui să arate și ce poți să faci ca să o schimbi. Politica înseamnă o sumă de idei pentru o lume mai bună.
Este o descoperire veche de mii de ani, de când oamenii se adunau în triburi și vânau pentru a trăi. Politica le permitea atunci să găsească modul cel mai bun de a se organiza și de a supraviețui.
Politica este inextricabil legată de o viziune practică asupra modului de organizare a societății umane.
De ce avem nevoie de ideologie
În acest sens, între politică și idei este o legătură puternică. Fără idei, scopul politic e orb și vag, acțiunile sunt disparate și inutile. Ideile și principiile sunt infrastructura politicii, harta care îți permite să vezi în față și să-ți asumi o direcție. Asumarea direcției este însă cea mai dificilă. Oamenii ezită să fixeze un obiectiv, din neștiință sau din frică de consecințe. Pentru că ideile, abstracte cum sunt și efemere se pot dovedi atât de puternice încât pot schimba, în bine sau în rău, fața pământului.
Ideea marxistă a viziunii societății ca determinată de modul de producție a creat unele din cele mai violente distopii comuniste, cu pierdere de vieți omenești întinse pe toate continentele. Altă idee, cea a superiorității rasei ariene, amestecată cu ideea organizării holistice a statului în scopul servirii Patriei a creat monstrul nazist și cel mai sângeros conflict din istorie.
În Evul Mediu, doctrina Dreptului Divin avea o putere atât de mare încât întregi societăți de oameni erau șlefuite pentru a integra în realitate această idee și a permite Regelui să stăpânească peste supuși.
Ideile însă pot fi și o sursă de progres. « Fără o teorie, faptele sunt mute », spunea economistul F. Hayek pentru a arăta că lucrurile care se întâmplă în jurul nostru și pe care le putem observa în realitate pot rămâne fără consecință dacă nu organizăm în jurul lor niște idei, principii care să le explice sau să le schimbe. Ideea că ființele umane au aceeași valoare indiferent de gen, sex sau rasă a dus la emanciparea femeilor, la abolirea sclavagismului și la o societate mai tolerantă. Fără această idee, faptele existente, anume sclavia și respectiv discriminarea femeilor, ar fi rămas în continuare în practică comună, mute și fără a produce o schimbare. Ideea că indivizii pot decide singuri să-și organizeze activitatea economică prin cooperarea pe baza pieței libere motivată de profit a dus la creșterea exponențială a bunăstării mondiale după a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ideea că bolile care decimau omenirea sunt rezultatul transmiterii unor viruși sau bacterii microscopice între populații a dus la inventarea de vaccinuri și medicamente care au redus mortalitatea globală cu peste 80% între 1800 și prezent.
Observați deci cât de puternice sunt ideile. Ele se nasc, cresc, se trasmit și puse în practică au puterea să schimbe viitorul. Ele merită să fie urmărite, căutate, declarate. Ele sunt uneltele celui care vrea să schimbe lumea. Ele sunt infrastructura unui partid politic, formează ideologia acestuia.
Lupta ideilor – Hobbes, Locke and Marx
Interesul în politică înseamnă să încerci să răspunzi la întrebări fundamentale despre oameni. Crezi că există un drept fundamental al oamenilor de a fi tratați la fel, indiferent de origini ? Sau crezi că, dintr-un motiv sau altul, anumiți oameni trebuie să aibă privilegii și o viață mai bună pentru că sunt natural superiori altora ? Crezi că inegalitatea de venituri în lume este un lucru pozitiv și natural sau o consecință a unei forme de gestionare greșită a societății ? Crezi că sărăcia se poate eradica și cum ? Crezi că oamenii au dreptul la un venit minim ? La pensie ? Crezi că mișcarea populațiilor ar trebui împiedicată pentru că duce la conflicte populare, sau stimulată pentru că e o sursă de îmbogățire reciprocă ? Crezi că îmbogățirea unui stat prin comerț înseamnă sărăcia altuia ? Crezi că o țara ar trebui să fie guvernată de cei mai capabili și inteligenți cetătenti , sau de orice om care e votat ? Crezi că există diferențe de venit explicate prin privilegii rasiale, și ce se poate face în acest sens ? Crezi că vaccinurile ar trebui să fie obligatorii sau nu ? Crezi că tehnologia și avântul inteligenței artificiale ar trebui încurajate sau din contră este un atac la umanitatea noastră ? Crezi că religia poate ghida viața publică sau statul ar trebui să fie complet separat de orice mișcare religioasă ?
La aceste întrebări și altele au încercat să răspundă filosofii politici din cele mai înaintate vremuri. Astăzi putem avea o viziune pe care o considerăm completă asupra lumii, însă lumea ideilor a fost imperfectă la început, când oamenii în sandale căutau adevărul în ceată sau în intuneric. Unele dintre ideile lor ne par ridicole azi, că teoria lui Empedocle despre evoluția lucrurilor vii, un fel de selecție naturală prin care la început ființele erau structurate bizar, cu mâini ieșind din cap, cu ochi în picioare, cu sâni în spate, corpuri imperfecte amalgamate până când Natura a ales doar acele combinatații care se adaptau unele altora, astfel apărând corpul uman cum îl știm azi, armonios și divin.
Într-un fel, ideile imperfecte despre natură și corpul uman sunt o metaforă pentru ideile despre societatea umană. Ca și tribulațiile filosofilor antici, și filosofii sociali au încercat să explice cum părțile, grupurile, triburile umane se organizează în state, imperii, societăți și care este structura naturală a acestora, forma lor armonioasă.
Istoria va reține probabil cele două viziuni contrare despre societate. Cea a lui Hobbes, pesimistă, construită pe o natură umană ostilă, egoistă, războinică. În această lume oamenii se atacă unii pe alții, artele și tehnologia nu sunt posibile pentru că nimeni nu va investi în ceva ce nu e sigur că poate păstra. Această lume ostilă obligă oamenii să se adune și să semneze un contract social cu un Despot căruia să-i încredințeze puterea supremă de a orândui societatea. Este teoria fundamentală a autoritarismului, a despotului luminat. Nu contează cine este, dacă e Rege sau un Stat distopic, atâta timp cât are monopolul violenței.
Cealaltă idee, a lui Locke, dă mai mult credit oamenilor. Aceștia sunt cooperanți și întreprinzători. Și ei au nevoie să semneze un contract pentru a trăi într-o societate, dar acest contract le garantează libertatea și proprietatea și îi ferește de un Stat mult prea puternic care să le limiteze acțiunea și viața privată.
Două viziuni diferite, două idei despre lume. Ambele au fost atât de puternice încât au schimbat imperii. Revoluția franceză și apoi marșul lui Napoleon prin Europa au fost o încercare lockiană de înlăturare a despotismului monarhic din statele vecine, înlocuit cu idealurile societății fără margini iluminate de legile Revoluției.
Viziunea lui Hobbes despre viața brutală și scurtă a oamenilor a inspirat teoria marxistă a dialecticii sociale, cu corpul istoriei în mișcare tectonică continuă și lupta brută între clase pentru ca la final să nu mai rămână decât societatea fără stat, comunismul pur, Utopia ultima. Creația marxistă, vizionară și puternică a fost una dintre cele mai mari idei ale secolului al XIX-lea. A influențat revoluțiile europene de la mijlocul secolului, crearea primelor sisteme de pensii și organizarea muncitorilor în sindicate. Mai mult decât atât, a prezis finalul istoriei ca fiind comunismul pur, construit pe ruinele capitalismului. În realitate această ideologie s-a dovedit falsă, comunismul aplicat ducând la sărăcie și autoritarism, în timp ce marile avansuri ale capitalismului au urmat o curbă exponențială spre bunăstarea și progresul social pe care îl cunoaștem azi.
Toate aceste idei au influențat concret modul în care oamenii au trăit, au muncit și au luptat în războaie, dar și modul în care au folosit timpul pe care îl aveau la dispoziție pentru a trăi mai bine.
Ford, tatăl producției în serie a automobilismului, a avansat ideea genială că muncitorii mai bine plătiți și care muncesc mai puțin vor avea mai mulți bani să cumpere mașinile produse de el și timpul necesar să le și folosească în plimbări, experimentând astfel cu săptămâna de lucru de cinci zile. Această idee a influențat modul în care societatea privește munca, numărul de ore de muncă și dreptul la timp liber și refacere. Nu a fost întotdeauna așa. Acum două secole timpul liber era un moft, se credea că duce la imoralitate, promiscuitate, lene și degradare socială: munca e cea care înnobilează. Astăzi ne aflăm la polul opus : mai mulți roboți, mai puțină muncă umană. Cum pregătim societatea pentru o astfel de schimbare structurală ?
Stânga și dreapta, un joc al oglinzilor
Împărțirea ideologică între stânga și dreapta este încă pe buzele analiștilor și o putem descoperi în jurnale, la televizor sau în discursuri. În esență, stânga este elementul reacționar din societate, dialectica hegeliană și apoi marxistă, susținută de cei care urmăresc schimbarea structurii societății. Dreapta este elementul tradițional, ordinea , măsura, status-quo-ul. În funcție de epoci, stânga a atras alte sub-ideologii precum socialismul, comunismul, anarhismul, progresismul, transhumanismul, ecologismul, feminismul. Atrage idei despre egalitate, liberă circulație, opinii neîngrădite și îmbrățișarea schimbărilor; dar în același timp despre un stat puternic, providențial, care asigură echitatea și sprijină artele și pe cei slabi ; ideea de justiție, moralitate și fraternitate ; grija pentru planetă și pentru mediu; dreptul de a decide liber pentru femei în chestiunea avortului.
Dreapta e în schimb asociată cu liberalismul clasic, aristocrația, monarhismul, conservatorismul, religia, militarismul, disciplina și responsabilitatea personală și socială, comerțul liber; dar și cu un stat minimal, cu dreptul la viață privată; cu o familie puternică, formată din bărbat și femeie.
Sunt multe idei pe care cele două spectre le revendică în mod egal: libertatea economică, atâta timp cât nu produce inegalități; libertatea de expresie și de oportunități; cheltuieli publice pentru infrastructură și altele. Aici apar ideologiile de centru-stânga sau centru-dreapta, ca ideologii de partid moderne, ca o împăcare comună peste veacuri.
Dar atenție la conurile de umbră care marchează periferia ideologiilor de stânga și de dreapta. În stânga extremă regăsim comunismul, anarhismul, marxismul, trotkismul, altermondialismul. În dreapta fascismul, conservatorismul religios, naționalismul. Ambele extreme se bazează în final pe mai puțină libertate, chiar dacă scopurile sunt diferite.
Când vrei să începi un partid sau să te înscrii în politică, ideile nu lipsesc. Însă orice idee are un cost de oportunitate. Costul de oportunitate este un concept economic fundamental care orientează gândirea eficientă a fiecărui om pragmatic: la ce renunț când iau o decizie. Tradus în politică, la ce renunț când lupt pentru o idee ?
Dacă ești de acord că familia ar trebui să fie definită ca uniunea între un bărbat și o femeie, costul de oportunitate al acestei idei este că refuzi dreptul unor minorități să aibă aceleași drepturi civile ca și tine.
Dacă ești de acord că e prea multă inegalitate și că oamenilor ar trebui să le fie garantat un venit minim, costul de oportunitate al acestei idei este să găsești sursele pentru a produce la scară largă acest venit minim.
Cu alte cuvinte, existența costului de oportunitate te ajută să nu te transformi într-un populist, adică într-un politician găunos care vântură lozinci, nu idei, ca mijloace pentru a fi ales, nu ca scop nobil de a schimba lumea. Populismul este și de stânga și de dreapta, nu are naționalitate și nici vârstă. Are în schimb acea atractivitate primordială la mase pentru că atrage nemulțumiri și resentimente.
Costul unei idei proaste sau imorale poate fi devastator, chiar și pentru societatea în care trăim. De aceea ideile politice trebuie înțelese și alese cu grijă. În spatele pasiunii de a apăra o ideologie trebuie să stea disciplina de a căuta meritele acelei idei. Si asta pentru că nu o folosești doar pentru tine, ci vrei să o prezinți și să o susții în fața celorlalți. Iar dacă partidul tău va câștiga, idea ta poate fi aplicată în practică, cu influență masivă asupra celor din jur.
Trăim în prezent intr-un vortex informațional, datele sunt prezente în jurul nostru, nestructurate și brute și tindem să luam de bun ce auzim în jurul nostru, fie de la diverse persoane pe care le investim cu o autoritate morală, fie de pe internet, din articole și discursuri. Unele idei ne pot părea logice si dacă mai sunt suștinute și de cineva pe care îl apreciem avem tendința să ne grăbim și să le acceptăm.
Acum mii de ani, Aristotel credea că gravitația e în funcție de greutatea obiectului care cade, cu cât obiectul este mai greu, cu atât el va cădea mai repede. Nimeni nu a stat să conteste pentru că părea logic și oricum era susținut de marele Aristotel: ce putea să fie greșit în aceasta idee ? A trebuit ca în 1588 Galileo să se urce într-un turn cu două bile, una de metal, alta de lemn, să le dea drumul din vârful turnului si să constate că au căzut pe pământ la același moment. Ideea lui Aristotel, logică și sustinută de o mare autoritate, s-a dovedit o falsitate. Și s-a dovedit o falsitate pentru că a fost testată.
La fel și în politică, este esențial ca liderii și cei care vor să schimbe lumea să-și testeze ideile, să se urce în turnul cel înalt, gâfâind și să facă munca de a cauta viabilitatea ideii. Pentru că prețul libertății este vigilența și prețul unei idei bune este disciplina de a o contesta.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La fel de interesante și comentariile. Din ele am reținut două idei, la care subscriu:
1) trăim într-o epocă în care rațiunea se confruntă cu prejudecățile;
2) conceptele clasice de stânga și dreapta s-au cam perimat, așa că probabil cea mai bună abordare este să luăm din fiecare doar ceea ce istoria a probat ca folositor (liberă inițiativă + stat minimal + egalitate + laicitatea ș.a.).
Pe de altă parte, în umila mea opinie, România are nevoie de vreo două-trei decenii în care să fie guvernată în baza dictonului latin "Dura lex, sed lex"". Și de vreo trei-patru închisori noi. Până atunci, vest-europenii se vor fi lămurit despre drumul ideologic al UE, la care ne vom ralia și noi...
Celelalte deriva din asta. Daca la nivel moral-spiritual este alegerea corecta celelalte o sa fie OK.
"Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul.
Ştiinţa moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poţi s-o schimbi, ca pe tren, la care staţie vrei.
Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeşte de sus, sau nu o primeşte deloc.
Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpânirea absolută a moralei religioase creştine. Dogmele creştine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publică într-un stat creştin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor creştine reflectate imperfect de omul mărginit.
Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în treabă şi face fiecare ce vrea."
Petre Tutea
Pe de o parte stanga ar presupune un stat maximal, iar anarhismul combate autoritatea si statul. Si totusi avem anarho-comunism.
Stanga si dreapta inseamna lucruri mult diferite in SUA, sau in Europa. Cert e ca odata cu suprapopularea planetei ne va fi din ce in ce mai greu sa ne auto-guvernam.