Foto: Prințesa Stephanie de Monaco și Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, participă la dezvelirea statuii prințului Rainier al III-lea de Monaco, în Parcul Circului din București, miercuri, 4 octombrie 2017. (Inquam Photos/ Octav Ganea)
Trăim se pare o frustrare permanentă în spațiul public față de modul în care este condusă România, în ce direcție este condusă și dacă nu cumva e prea târziu să mai schimbăm ceva. Mai concret, suntem prinși într-un paradox, într-un catch 22 fundamental și lamentabil: suntem noi de vină, comunitatea asta de oameni care trăim aici, între aceste granițe, măcar în parte, sau suntem victimele unei minorități de politicieni care ne țin cu bună știință într-un status quo de pseudodezvoltare în vădită discordanță cu propriile lor privilegii materiale?
Acest paradox împarte, ca o fractură proaspătă, întreaga societate, iar fractura este din ce în ce mai evidentă în epoca rețelelor sociale, care adaugă o nouă falie, între cei educați și cu acces la informare și ceilalți, mai mulți, ce trăiesc într-o veșnicie perpetuă, departe de agora dezbaterilor publice. Și unii, și alții sunt cetățeni ai acestei țări, și unii, și alții au drept de vot, iar votul unuia este egal cu votul altuia.
Dar această stare de fapt nu s-a născut peste noapte, este o consecință directă și constată a modului în care societatea noastră a negociat revoluția din 1989. Istoricul Yuval Noah Harari, în bestseller-ul sau Homo Deus, folosește exemplul revoluției din 1989 pentru a explica de ce revoluțiile sunt atât de rare și de ce mase de oameni îndură zeci de ani de dictatură fără să miște un deget. Ceea ce diferențiază însă revoluția română, menționează autorul, este modul cum s-a transferat puterea după haosul din stradă și căderea lui Ceaușescu: puterea nu s-a transmis direct către masele protestatare, pentru că acestea nu știau să se organizeze corespunzător, ci a fost piratată de Frontul Salvării Naționale, care nu era altceva decât o perdea de fum pentru comuniștii mai moderați din Partidul Comunist. Oficialii comuniști, transformați acum în „revoluționari”, deși nu aveau absolut nicio legătură cu zecile de mii de oameni din stradă, s-au reinventat ca politicieni democratici și și-au folosit experiența și rețelele de cunoscuți din sistemul comunist pentru a prelua puterea. Ce a urmat a fost o privatizare rapidă a activelor țării, vândute la prețuri de nimic către clientela formată din ex-comuniști (fabrici și companii de stat vândute către foști oficiali comuniști). Ion Iliescu a devenit președinte al României, în timp ce colegii și tovarășii săi au devenit miniștri, președinți de bănci și multimilionari.
Astfel, elita comunistă dinainte de 1989 nu s-a pierdut, ci s-a transformat în proto-elită capitalistă de după revoluție în timp ce masele de oameni din rândul cărora au murit cu miile s-au ales cu fărâmituri, pentru că nu au știut să coopereze și să-și creeze o organizație eficientă pentru ei.
De ce românii ieșiți în stradă nu au știut să coopereze este o întrebare deschisă. Un episod asemenator a avut loc după Colectiv, când s-a creat un nou vid de putere, oamenii din stradă au avut ocazia să-și impună punctul de vedere, însă voința lor s-a spart în fața unei lipse de cooperari, ceea ce a făcut ca la consultările de la Cotroceni să ajungă tot oameni cunoscuți ai sistemului, care cunoșteau mecanismele cooperării pentru putere, deja organizați în grupuri și asociații. Încă o dată, masele care au ieșit în stradă au rămas pe dinafară și în scurt timp mișcarea demarată de Colectiv s-a stins, întorcându-ne după scurtul intermezzo tehnocrat la același mod de conducere politicianist-privilegiat de după 1990.
Apare deci un prim răspuns al acestui paradox politicieni-cetățeni: mentalul colectiv și cutumele de organizare ale comunismului s-au transmis și în capitalism, ceea ce a făcut ca puterea politică să fie traficată de un grup de oameni ai vechiului sistem și acoliții lor, în timp ce românii, din neștiință, lipsă de educație democratică sau fatalism nu au putut riposta. Dar e doar o parte a explicației, una reală și pertinentă, dar nu singura.
Problema cu un stat în care o elită conlucrează doar pentru binele ei propriu și al oamenilor apropiați și nu pentru progresul țării și gestionarea eficientă a bunurilor publice este că lasă loc în timp pentru incompetență, lipsă de dezvoltare și sărăcie. A fi politician la putere în România a echivalat din păcate cu o funcție pentru binele personal, în timp ce a fi politician într-o țară dezvoltată înseamnă în primul rând să administrezi bunurile publice în interesul cetățenilor. Asta s-a tradus la noi prin câteva sectoare cheie jefuite și subfinanțate: educația, cercetarea și sănătatea, deși în teorie s-au cheltuit foarte mulți bani în aceste domenii.
Dintre acestea, educația este cea care a avut impactul cel mai mare asupra dezvoltării ulterioare. Obișnuiți cu managementul de ochii lumii, ne-am lăudat mereu cu cei doi copii din clasă olimpici, ignorând realitatea că ceilalți copii sunt mult sub media europeană și în timp asta s-a tradus prin două efecte negative pentru creșterea economică: migrația celor mai buni și diluarea educației și cunoștințelor celorlalți care rămân, ceea ce a însemnat o creștere lentă, dar sigură a hazardului incompetenței și o slăbiciune a statului și a politicilor acestuia. Asta s-a tradus prin incompetența în administrarea serviciilor publice, corupție (care vine tot din lipsă de educație, și anume lipsa eticii profesionale) transferate concret în proiecte publice amânate. Infrastructura înapoiată, spitale publice fără dotări și nepregătite pentru gestionarea pacienților, administrație greoaie și ineficientă și conducători din ce în ce mai nepregătiți.
Cifrele imigrației pe continent arată că aproape 3 milioane de români sunt rezidenți ai altor state la 1 ianuarie 2016, iar asta este un capitol, poate singurul, unde suntem în fruntea Uniunii Europene (sursa: Eurostat)
Acest fenomen afectează în primul rând populația aptă de muncă, tânără și calificată, cu impact direct asupra productivității și surselor de creștere economică a României. Un alt impact este că inginerii, economiștii, medicii care pleacă sunt înlocuiți, în medie, cu oameni cu o educație din ce în ce mai redusă (restul clasei de mai sus), ceea ce face ca fenomenul incompetenței să crească, de unde o calitate a serviciilor publice reduse. Să nu ne mai mirăm deci că înalți oficiali nu știu care este prețul benzinei, nu cunosc legile, sau nu înțeleg care este mecanismul după care cresc ratele dobânzii sau care este rolul Băncii Naționale.
Dar nu sunt doar ei de vină, cei care ajung în vârf, pentru că ajung acolo până la urmă printr-un proces democratic. Până la urmă nu politicienii aruncă gunoaiele în rezervațiile naturale de la munte, nu ei votează fără o minimă analiză, nu ei construiesc clădiri fără autorizație, nu ei dau spagă la medic și la polițist. În spate se află mentalul cetățenilor și așteptările personale ale acestora și modul cum înțeleg să se comporte în societate.
Deși capitalismul românesc de după 1989 a însemnat un transfer de putere între comuniști, accederea la UE și NATO a dat posibilitatea fiecăruia să-și facă un rost în viață, i-a dat libertatea de a alege și a de se educa. Foarte puțini însă, din păcate, au făcut asta, pentru că lipsa de cooperare de care vorbeam la început a continuat să lipsească, în majoritatea domeniilor. Patriotismul nu înseamnă doar isterizarea pe rețele sociale față de o vânzătoare care nu servește mici, ci înseamnă înțelegerea colectivă a faptului că dacă vrei o țară ca afară trebuie să faci efortul personal în acest sens, alături de vecinul tău, de colegul tău și de reprezentantul tău politic. Această cooperare este cheia statelor occidentale, ale bunăstării acestora, ale autostrăzilor sau sistemelor politice.
În România însă, lipsa de educație este o problemă constantă, și pentru asta nu putem acuza doar clasa politică. Aceasta are partea ei de vină în tratarea cu superficialitate a sistemului educațional, însă nu explică cifrele de mai jos, referitoare la procentajul populației care a citit cel puțin o carte în ultimele 12 luni (sursă: Eurostat)
(clic pe tabel pentru a mări)
Singurul punct aberant din această statistică este, din păcate, România, cu doar 30% din populație care a citit o carte în ultimele 12 luni: bulgarii stau mult mai bine, cu aproape 50%, ca să nu mai vorbim de țările dezvoltate. Spus altfel, 70% din populația României nu a citit o carte în ultimele 12 luni, asta în ciuda faptului că accesul la carte din ce în ce mai ieftină, pe suporturi diferite este din ce în ce mai facil. Iar aceste statistici sunt importante, pentru că studiile arată o corelație puternică între citit și dezvoltarea economică a țării respective, cât și succesul ulterior al individului.
Mai puține cărți citite se traduce prin mai puțină informație de calitate, mai multă expunere la manipulare și mai mare probabilitatea de a face alegeri greșite, atât la urne, cât și în viață. Putem să continuăm să individualizăm eșecurile de dezvoltare în figurile politicienilor care ne conduc, dar până când nu vom face, fiecare dintre noi, o schimbare reală în propria educație, a noastră și a copiilor noștri, aceste figuri de politicieni incompetenți vor fi înlocuite cu altele, de același calibru.
Ca să depășim acest pas al politicienilor incompetenți și/sau corupti care ne conduc trebuie să ințelegem importanța educației. Doar ea poate să provoace acea știință a cooperării impersonale, tacite, care naște ceea ce Daron Acemoglu numește instituțiile inclusive în cartea sa „De ce națiunile eșuează”, care sunt mult mai importante decât figurile publice trecătoare care conduc aceste instituții.
Aceste instituții integrative sau inclusive sunt cele la care participă întreaga societate, nu doar o castă privilegiată și care fac posibilă gestionarea eficientă a bunurilor publice. Capitalismul coerent funcționează pentru că aceste instituții impersonale funcționează pentru toate lumea, nu doar pentru privilegiați și nu depind de figuri providențiale să o facă, așa cum se întâmplă la noi, când din comunism am învățat să așteptăm salvarea de la vreo figură providențială și mai puțin de la funcționarea instituțiilor statului, indiferent de cine le conduce la un anumit moment. Fără instituții politice și economice integrative, o țară nu poate funcționa la parametrii normali și mai devreme sau mai târziu apar falii în modul de funcționare a justiției, a economiei, a sistemului de sănătate sau în modul în care este administrat banul public. Iar aceste falii vor duce în timp, mai devreme decât se crede, la tentațiile autoritarismului.
Suntem deci conduși de politicieni incompetenți pentru că am moștenit o infrastructură instituțională comunistă și oamenii acestui sistem, dar și pentru că nu am știut să profităm de libertatea reală de după 1990 pentru a ne educa mai bine și a învăța să cooperăm pentru a construi instituții integrative solide. Lucrurile astea trebuiau făcute imediat dupa revoluție, însă dacă ne pasă de generațiile viitoare, nu e prea târziu să începem acum, fiecare dintre noi.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2. Democratia este sistemul ce nu ne permite sa fim guvernati mai bine decat meritam.
3. O democratie slaba este mai daunatoare decat o dictatura luminata.
4. 79% pasivi si imbecili nostalgici comunisti este mult pt. orice popor.
5. Atunci cand ai de ales intre urmasii celui mai criminal sistem din istoria umanitatii, agramati imbecili, infractori condamnati, viitori puscariasi si ORICE altceva, iesi si votezi ORICE altceva.
7. Suntem un popor care exista acum ca natiune pt. ca a avut o generatie ce a stiut sa profite de momentele istorice favorabile insa au fost scanteieri ce nu caracterizeaza romanii ca si caracter/inteligenta. Intotdeauna romanii au fost un popor de executanti ce nu a inceput (si nu va incepe) nimic, niciodata "de jos", ce a depins de conducatori, fara initiativa la nivel individual, o majoritate pasiva care a acceptat/efectuat ce i s-a spus "de sus", in bine sau in rau. Un popor cu o religie moarta, ce se multumeste cu indestularea burtilor si pupatul de oase, de peste 78 la suta mamaligari pasivi patetici sau nostalgici comunisti imbecili. Vom fi natiunea cu cea mai scurta existenta din istoria umanitatii, ce va disparea fara a fi influentata de cauze externe, doar din proprie prostie, delasare si fatalismul caracteristic.
Educația, după cum știm cu toții, are trei nivele, și anume-familia-primul nivel(adică cei 7 ani de-acasă), apoi școala și, în cele din urmă societatea. Ce s-a întâmplat după 89?
Educația din familie nu s-a modificat (nici nu avea cum s-o facă), cea din școală a continuat ( o vreme) cu rolul ei pozitiv, de suplinire a celor 7 ani de acasă și aceasta datorită profesorilor dedicați meseriei de educator, rămași dinainte, dar care, în mod natural, încet, încet, încep să dispară, iar despre intrarea în societate, ce să mai vorbim, este așa, cum bine ați descris-o.
Rezultatul-Tinerii foarte dotați (adică un pic peste medie) au luat calea străinătății, unde cei mai mulți s-au încadrat perfect și nici nu se mai gândesc, să se întoarcă vreodată în țară, decât în vizită, iar restul (marea masă) rețin din actualul sistem de educație doar cum să se”descurce”, adică să ajungă în fruntea societății (dacă se poate), în orice condiții și călcând orice principii morale.
Și noi, cei mulți și, cu intenție clară dezbinați de ”politicienii” postcomuniști ce-am putea face? După părerea mea, un singur lucru și anume, să intervenim(conștient și prin coeziune-sper să mai fie încă posibil așa ceva), în segmentul școală al educației, căci în celelalte două n-avem cum.
Ierti pe cineva, poate, daca ti-a tras vreo palma, daca ti-a furat un lucru, o suma de bani; e un gest frumos si omenesc in anumite circumstante. Cand ti-a furat toata viata lucrurile se schimba radical. Si pedeapsa nu poate fi decat una singura !
Numai ca vina nu prea a fost a noastra, a cetatenilor obisnuiti. Cand un regim bolsevic iti baga teroarea in oase si te spala pe creier... e greu sa stii sa reactionezi si cum ar fi trebuit. Cum tot aparatul de stat a fost alcatuit din comunisti si lacheii lor, e greu sa ai pretentia ca societetea se poate organiza rapid pentru a pune bazele unui stat democratic.
Asta cu cartile citite nu e chiar relevanta, daca citesc doar Sandra Brown si romane politiste, nu e rau , dar nu-mi voi forma o educatie civica. In schimb daca citesc si recitesc codul bunelor maniere de 3 ori.. poate incep sa gandesc democratic.
Poate vreti sa vedeti de ce sunt japonezii asa cum sunt... Nu sunt singurii dar exemplul e cel mai bun.
Partea frumoasa din Romania e ca atunci cand lumea iese in strada si striga "hotii" la guvern, astia scot politia, jandarmeria sa apere statul de drept - fiinca poporul a votat si striga in gura mare ca e lovitura de stat. Da, pentru ca penalii au ajuns in fruntea tarii, la orice incercare de a-i da jos tipa ca e lovitura de stat. O mizerie...