Foto: Guliver Getty Images
Mama mea a murit acum 10 ani. Avea 64 de ani. A muncit, zilnic între 7.30 și 15.00, până la 63 de ani, când boala a adus-o în imposibilitatea de a se mai deplasa.
Tata a muncit până aproape de 70 și el. Nu i-am auzit pe niciunul, vreodată, să se plângă de prea multă muncă, de șefi, de distanță până la serviciu. Dar putem discuta deja despre o altă generație, a celor care au învățat să tacă și să facă. Aplicabil totuși și astăzi, în (prea) multe companii.
Primul meu job a fost la 16 ani. Și lucrez, fără întrerupere, de atunci. 22 de ani în multinaționale, unde m-am format ca profesionist și am învățat enorm de mult, și ultimii 4 ani pe cont propriu. Părinții mei au fost și vor rămâne pentru mine modele de seriozitate, implicare, integritate, responsabilitate. De la părinții mei am învățat să prețuiesc munca și școala, să învăț în permanență, să citesc mult, să respect oamenii, să mă respect pe mine, să nu uit niciodată de unde am plecat, să nu mă dezic nicio secundă de valorile în baza cărora am fost educată.
Lucrez cu oameni de toate vârstele – de la puști de liceu care visează câte-n lună și în stele până la persoane trecute de 50 de ani. Îmi plac diversitatea de opinii, multitudinea de abordări, inclusiv a pieței muncii, motivațiile diferite. Toate vin din faptul că suntem, fundamental, diferiți, dar și din faptul că vremurile se schimbă și noi o dată cu ele.
Tinerii se plâng că nu-și găsesc de lucru pentru că majoritatea joburilor cer experiență, pe care ei încă nu au apucat să o acumuleze. Cei trecuți de 50 se plâng că angajatorii nici nu-i mai bagă-n seamă după ce le văd vârsta. Angajatorii se plâng că nu au oameni, că specialiștii au plecat pe unde au apucat sau că cei care au rămas au pretenții prea mari, că tinerii sunt superficiali, iresponsabili, că se grăbesc și că sar din job în job, că cei peste 50 cer prea mulți bani, au prejudecăți și nu mai sunt flexibili pentru a fi formați. Undeva, în toată această ecuație, ceva e greșit. Și cu atât mai greșit mi se pare mai ales în contextul în care ne pleacă masiv potențial uman din țară, oferte de muncă există, rata șomajului nu scade, iar angajatorii ignoră aceste mesaje.
Joia trecută, chiar de Sfântul Nicolae, am avut un workshop dedicat tinerilor între 18 și 29 de ani interesați să învețe despre cum pot aborda mai bine piața muncii, despre cum să-și creioneze un CV sau un profil de LinkedIn, unde să caute joburi, cum să se pregătească pentru interviuri etc. Evenimentul a durat o zi întreagă. Mie mi se pare incredibil că am reușit să demontăm mitul legat de superficialitate și lipsă de răbdare și am reușit în același timp să ținem o sală întreagă de tineri motivată, entuziastă, dornică să învețe, dar să mai și primim feedback-ul că a fost fabulos, extraordinar, practic, amuzant, asta ne-a depășit toate așteptările.
Cuvintele zilei: sens, emoție, prietenie, cunoaștere, conexiuni, fabulos, noutate, interesant, oameni, energie, autocunoaștere, descoperiri, altă față a HR-ului, culoare, atitudine, talent, potențial, pasiune...
30 de tineri minunați care mi-au confirmat că putem avea un viitor în România și care vor să contribuie la crearea acestuia. 30 de tineri care au avut răbdare 8 ore să învețe cum să se cunoască mai bine, cum să-și găsească vocația, talentul, cum să le exploateze mai bine. 15 mentori, oameni de HR din diverse companii, cu care am disecat provocările pieței muncii și am demontat mituri. O zi de sărbătoare la finalul căreia am plecat toți mai bogați. Când ești înconjurat de atâția oameni minunați îți dai seama că mai există speranță. Și că dincolo de ce spune majoritatea angajatorilor, tinerii aceștia nu doar că sunt dispuși să muncească, ci chiar își doresc și sunt, iată, pregătiți să o facă.
La polul opus sunt cei care au trecut de 50. Unii ajunși la disperare. Unii care mai au puțin. Oameni care nu-și mai găsesc, de multe ori, resurse să lupte cu cei care-i discriminează și-i consideră expirați. Oameni cu experiență, gata să o ia de la început, să se reprofileze, să învețe lucruri noi, pe care nu-i sună nimeni. Eu am mereu de învățat în interacțiunea cu ei, imaginați-vă cât de multe ar putea învăța companiile de la ei, dacă le-ar acorda măcar șansa unei discuții.
De multe ori sunt întrebată care ar fi rețeta de succes pentru a găsi un job. Răspund, mereu, la fel: nu există rețete, există doar cât de motivat ești și cât efort depui în a găsi jobul potrivit pentru tine. Pentru că dacă ai ajuns la epuizare tot trimițând CV-uri și nu ai primit, încă, niciun răspuns, ba mai mult, ai depus deja armele, te poți considera exclus de la orice oportunitate pe piața muncii. Știu că sună banal, dar al 100-lea CV trimis poate fi cel câștigător. Nu te poți declara niciodată învins în acest proces, nici măcar atunci când consideri că ai făcut totul. Concret, am angajat oameni aproape de vârsta pensionării. Unul dintre ei vorbea fluent maghiară și întâmplător o companie căuta un vorbitor de maghiară pentru un call center. O bunică a devenit bonă. Un alt bunic grădinar.
A-ți căuta un job într-o piața atât de competitivă și plină de provocări de tot felul ca cea din România este clar un job în sine. Și, ca orice job, necesită o pregătire minuțioasă a pașilor și o căutare concentrată atât în zona a ceea ce știi să faci cel mai bine, cât și în ceea în care-ți dorești să lucrezi și consideri că ți se potrivește.
Prin urmare recomandările mele, aplicabile pentru ambele categorii, sunt următoarele:
1. Descoperă în primul rând cine ești, ce-ți dorești, ce știi să faci ce-l mai bine și unde te vezi făcând performanță.
2. Fă-ți un CV și un profil de LinkedIn corecte, personalizate, care să te reprezinte și să scoată în evidență cele de mai sus.
3. Începe să cauți un loc de muncă concentrându-te asupra joburilor 1) care te reprezintă 2) în care crezi că poți aduce valoare 3) în companii despre care știi că există oportunități de învățare și dezvoltare 4) în companii despre care ai referințe bune.
4. Citește, documentează-te, perfecționează-te, află ce mai e nou pe piața muncii, caută zilnic oportunități, nu refuza nicio întâlnire, cere ajutor oricui consideri că te poate ajuta, conectează-te cu recrutori, reprezentanți ai angajatorilor, fă-ți vocea auzită, fă-te remarcat, du-te la evenimente, socializează.
5. Nu te limita la zona financiară sau la vârstă, nu-ți pune singur piedici în procesul de recrutare, fii deschis, entuziast, iar dacă ai fost la un interviu sau la mai multe și nu ți-a ieșit, analizează ce nu a funcționat și vezi ce poți schimba sau îmbunătăți pentru data viitoare.
În ceea ce-i privește pe angajatori, le-aș recomanda răbdare să asculte, interes și curiozitate să cunoască, disponibilitate să acorde șanse și suport, flexibilitate în a găsi soluții. A sta și a ne plânge că nu găsim oameni în contextul în care potențial există, dar din motive mai mult sau mai puțin subiective nu facem niciun efort în a-l găsi și a-l exploata, nu face decât să dea apă la moară statisticienilor care subliniază de fiecare dată când au ocazia cât de rău este în România. Sigur ne-ar fi mult mai bine dacă în loc să ne plângem, am acționa și nu am mai aștepta de la alții.
Una dintre calitățile recrutorilor pe care am admirat-o acolo unde rareori am găsit-o a fost proactivitatea – nu vin candidații la mine, mă duc eu la ei, acolo unde sunt ei. Stăm de vorbă, vedem dacă ne potrivim sau nu, lăsăm ușa deschisă în permanență, fără prejudecăți, fără discriminare, fără bariere. Dragi recrutori/angajatori, e timpul să ieșim din bula noastră confortabilă și talentată și să muncim mai cu spor. Pentru că nu degeaba se spune că succesul e 1% talent, și 99% e muncă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In lumea reala, toata lumea doreste maximum de eficienta si beneficii cu efort cat mai mic. Tinerii sunt rapizi, dar superficiali si nu-si asuma resposabilitati. Sunt performeri acolo unde exista proceduri, fise de post clare , management rational. Cei mai in varsta ( intru in categoria acesta) stiu multe, vad ansamblul, unii sunt mai "conservatori" dar, responsabili, corecti, stabili. Destui dintre ei se pun la punt cu tehnologia , merg la cursuri, invata. Deci, sunt solutii de ambele parti. Problema apare la salarizare , care nu corespunde cu incarcarea continuua, cu alte si alte taskuri care nu sunt trecute nicaieri. Pe de alta parte, managementul si leadershipul sunt doua lucruri diferite deci, atmosfera de la job, conditiile de munca, respectul, atarna greu in orice business. Exista de ambele parti comportamente abuzive, nu neg. da, piata muncii se schimba , lumea nu mai accepta orice numai de dragul de a avea un job. Romania mai are mult pana sa constientizeze faptul ca un job este un parteneriat, ca raporturile dintre angajati si angajatori capata alte forme. Cat despre HR-isti, numai de bine!
Tinerii din ziua de azi au alta mentalitate, gen"mie sa-mi fie bine" si nu pot sa-i condamn.Poate ca daca si parintii lor ar fi avut aceeasi mentalitate, companiile astea multinationale n-ar fi avut atit de mult leverage pe piatza angajarilor.
Pe de alta parte, cei trecuti de a doua tinerete(50+) in afara de experientza, sint mult mai stabili in ceea ce priveste locul de munca.Deh....apanajul virstei.....
Dar, experientza si know-how-ul trebuie platite corespunzator.....ceea ce in societatea de astazi cel putin in Ro este de neconceput.
E normal ca tinerii sa preia din mers sarcinile inaintasilor, si responsabilitatile aferente.Aici cred ca este problema, ca responsabilitatile probabil nu se matschuiesc cu virsta.
In momentul in care un tinar isi face o familie, face rate la o casa/masina etc, se schimba perspectiva.
In Europa oricum salariile sint reglate prin legislatie, indiferent cit de bun esti, mai sus de un salariu maxim de 100 de mii de euro pe an brut, nu se poate.
Nu este aceeasi libertate de negociere ca de ex in SUA.
Chestiile astea cu angajare a persoanelor over 50 pe post de " welcome employees" gen Walmart, nu tin de foame, de platit rate la casa etc, decit daca eventual ai reusit sa iesi la pensie cu un venit macar de 80% din ce faceai ca salariat.Ceea ce e f rar in vremurile actuale.
Poate singura meserie in care experientza mai conteaza e cea de medic.
Desi, in ceea ce priveste specialitatile chirurgicale, virsta are un cuvint greu de spus.
In Ro, o persoana de 40+ este deja considerata prea in virsta.Plus ca de la aceasta virsta incep problemele medicale.Carui angajator ii convine sa plateasca concedii medicale pt diverse boli?
Vorbesc din experienta proprie traita atit in SUA cit si in Elvetia.As putea spune ca totusi in SUA chiar si ls 50+ intr-un domeniu tehnologic /IT/inginerie ai mai multe sanse decit in Europa.De Ro nu mai vorbesc.Acesti HR agents par a fi pregatiti dupa guidelines-,urile din SUA de acu 30 de ani......
Azi am avut o pacienta de 45 de ani care a emigrat in Elvetia acu 2 ani.
Ea , designer vestimentar, sotul economist(50 de ani-el).Au venit pt viitorul copiilor.O fata de 8 ani si una de 19.
Si lucreaza in domenii cu totul diferite fatza de pregatirea lor.
Dar au plecat pt viitorul copiilor.
So, doamna care a scris articolul are intentii f bune, dar sooooo pe alaturi cu realitatea......
PS.Si inca o chestie: daca esti sanatos, 50+ este the new 30 ca sa-l parafrazez pe Bill Clinton.....
In al doilea rand insa nu pot sa nu observ ca si dumneaei se inscrie intr-un trend ingrijorator in Romania, semnalat cu ceva timp in urma de unul din ziarele financiare din Romania (zf sau businessmagazin parca), si anume:
- avem o gramada de consultanti care te invata cum sa-ti deschizi un start-up, o gramada de speach-eri motivationali, de coach-isti, de team builder-i, de HR-isti, de workshop-eri care toti iti spun ce si cum sa faci. Dar in acelasi timp foarte putine firme prospere cu capital pur romanesc, foarte putine ramuri de varf ale economiei in care sa performeze romani, slaba penetrare a pietei interne si externe a capitalului romanesc. a antreprenoriatului romanesc etc you name it ..
Dar noroc ca avem consultanti care sa ne spuna cum sa facem toate astea.
In facultate (Politehnica) aveam un profesor care de cate ori scriam cate o prostie ne spunea: Tabla suporta orice. Ulterior insa in viata reala lucrurile nu mai stau asa.
Discriminarea porneste de aici;
In acceptiunea populara " bunicii" sunt niste pensionari ai caror copii au la randul lor copii; Dar ...pensionari...
Cand a folosit termenul "bunici" a fost tocmai pentru a reliefa faptul ca a fost capabila sa gaseasca job chiar si pentru cei cu mult peste 50.
Asa ca mesajul subliminal aici a fost ca cei de 50 sa nu dispere din moment ce si cei cu mult peste 50 gasesc job.
1. sunt mult mai specializate (nu mai gasesti om bun la toate decat in firmele mici, iar aceia de obicei nu sunt buni la toate, sunt doar "la toate". Datorita volumului de informatii este foarte greu sa mai fii bun pe toate. De ex cum legile se schimba de 2 ori pe luna, e foarte greu pentru un contabil sa stie bine si contabilitate si taxe si juridic si salarizare si HR. Astfel, Job-urile specializate, impreuna cu proceduri bine puse la punct, fac ca o pozitie poata fi usor ocupata de cineva fara foarte multa experienta fix pe nisa respectiva, deoarece in scurt timp poate invata si isi poate face treaba bine doar urmand procedurile pentru nisa respectiva.
2. Este nevoie de specializare si invatare continua, pentru ca job-urile se modifica, apar unele noi si dispar altele cu rapiditate (piata muncii se schimba radical la fiecare 20-30 de ani si in viitor ciclul pare sa fie si mai scurt). Spre exemplu, acum 20 de ani o secretara trebuia sa stie sa bata la masina, sa arhiveze, sa faca dosare, etc. Acum trebuie sa stie sa lucreze pe calculator, sa aranjeze intalniri si videoconferinte, sa fie experta in Office si Outlook, sa stie engleza, sa faca plati online, etc. Similar in 20 de ani se preconizeaza ca unele job-uri (de exemplu sofer de TIR) vor disparea de tot.
Punand alaturi 1 si 2, putem trage concluzia ca firmele care vor sa tina angajatii pe termen lung si sa ii dezvolte, au nevoie mai de graba de oameni cu o atitudine pozitiva, dispusi la schimbare, care invata usor si nu se dau in laturi de la experiente noi, caci doar asa secretara de mai sus poate sa se dezvolte si sa isi mentina locul de munca, nu insistand sa bata cererile la masina. Si deci, desi toate abilitatile de genul asta (atitudine pozitiva, flexibilitate, etc.) pe care le-am enumerat par un mare "bullshit", cand mai degraba ar parea utile abilitati mai practice de genul sa stie conturile contabile pe de rost, sa fi lucrat cu programul X, etc., daca suntem sinceri si ne uitam in jurul nostru, aceste ultime abilitati sunt aproape inutile cand poti cauta intr-o secunda un cont contabil sau cand soft-urile se schimba in fiecare an. Totusi, pentru a supravietui pe piata muncii in care totul se schimba zilnic si soft-urile ne ajuta tot mai mult la job fara a fi nevoiti sa retinem cantitati mari de informatii, ci doar sa aplicam pasi procedurali prestabiliti, e clar ca primele abilitati devin mai importante (poate pentru prima data in istorie).
Noi avem si o reticenta naturala sa recunoastem aceste aspecte cand vedem ca lucruri pe care noi le-am invatat de-a lungul a 10 ani de experienta, tocindu-ne creierii si timpul cu carti, pix si hartie in mana, pot fi acum facute de un tanar de 22 de ani, dupa 1 ora de cautari pe internet si cu mult mai multa rapiditate pentru ca foloseste excel, nu pixul si hartia. Totusi, asta e realitatea. Daca ii dai si o procedura clara si un task destul de nisat, in 2 luni de facut acel lucru il va face la paramentrii decenti.