Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum se strică subtil relația cu copilul tău

Teme pentru acasă

Foto: Guliver/Getty Images

Când copiii sunt bebeluși, instinctul nostru de a crea atașamentul este puternic. Ne uităm în ochii lor fără a dori ceva de la ei, fără a avea o agendă, fără a simți nevoia de a schimba ceva la acest copil. Îi punem degetul în căușul palmei, iar el îl strânge instinctiv. Atașamentul e sigur, e gut feeling, nu citim asta în cărți. E instinctiv, ca bătaia inimii. Bebelușul se îmbăiază în încântarea noastră de el. De asta are nevoie ca să rămână cu psihicul întreg. 

Cercetările arată că la câteva luni din momentul în care începe să meargă în picioare, relația părintelui cu el este despre ce să facă și ce nu. Așadar scade îmbăierea în încântarea noastră. Dar nevoia lui de ea rămâne!

La grădiniță avem deja o agendă lungă în spate pe care, atunci când ne reîntâlnim după o separare, vrem să o verificăm. Dacă a dormit, dacă a mâncat, dacă s-a bătut, dacă a fost cuminte și plăcut de ceilalți. Relația de atașament își pierde din căldură, apare o condiționare mai mult sau mai puțin subtilă. Îmbăierea scade și mai mult...

La școală deja nivelul la care ne bucurăm de copil este foarte scăzut. Relația de atașament se rezumă la îngrijorări legate de teme, note, telefon, comportament. Simțim și suntem convinși că e nevoie de multă reparație la copil, că să îl aducem unde trebuie. Copilul simte că el nu contează. Relația mea cu el se strică. Ce fac dacă am ajuns aici? 

Îmi aduc copilul înapoi acasă. Încep să îl curtez. Să învăț ce are nevoie că să revină în relație. Mă dau un pic peste cap și pun agenda deoparte. Pun relația pe primul loc, și nu comportamentele lui care trebuie schimbate.

Dar cum fac asta, fiindcă agenda țipă în capul meu? Mă uit la punctele de pe agendă pe care le-am bifat eu mai demult și pe care acum vreau cu îndârjire și inflexibilitate să le bifeze copilul. Mă apuc și plâng dacă nu s-a bucurat nimeni de mine. Țip și trăiesc teama de ce va fi, dacă copilul nu iese așa cum mă aștept. O să vedeți că frica aceea nu e despre binele copilului, așa cum credem, ci despre noi.

În acest fel ne putem iar îmbăia copilul în încântarea aceea bună, de care are nevoie!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Un articol care a pornit pe o idee buna, dar care nu a finalizat cu nimic concret. Fiind parintele unui copil de 5 ani, ma regasesc in prima parte , dar vreau sa mentionez ca restul din articol e incoerent si neargumentat. Odata cu inaintarea in varsta a copilului e firesc ca asteptarile tale ca parinte de la el sa evolueze, si el insusi sa evolueze ca fiinta, inspre bine. Daca ne-am limita doar la al indragii fara ai forma o directie in comportament, cred ca am ajunge intr-un punct in care copilul nostru nu ar fi un membru al societatii care sa functioneze normal. Orice lucru mic e dragalas, dar odata cu evolutia apare si cresterea asteptarilor.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    E hilar cum cunoştinţele noastre de psihologie se reduc la "obraznic", "burta pe carte" sau "eu te-am făcut". Şi nu vorbim doar de părinţi, ci şi de profesori, de persoane care au absolvit cursuri de psihopedagogie.
    Ciudat e că aceste persoane care, deşi nu au un vocabular minimal de psihologie, citesc intens medicină. Mânuiesc cu măiestrie termeni ca "glucide", "colesterol", "cardiopatie ischemică", citesc prospecte de medicamente, unii pot chiar să descifreze analize medicale, însă creierul se pare că nu există. Copilul nu funcţionează cu creier, copilul e doar "obraznic".

    Aristotel credea că funcţia creierului era de a răci lichidele corpului. Noi credem tot ca Aristotel.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Umori, draga Valentin, umori, nu lichide :)

      Si la un an si opt luni este foarte bine sa ii scurtezi unui copil curiozitatea de a baga foarfeca in priza.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Am zis să folosesc un termen mai actual :)
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult
Text: Otilia Mantelers/ Voce: Alex Livadaru
sound-bars icon