Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum se strică subtil relația cu copilul tău

Teme pentru acasă

Foto: Guliver/Getty Images

Când copiii sunt bebeluși, instinctul nostru de a crea atașamentul este puternic. Ne uităm în ochii lor fără a dori ceva de la ei, fără a avea o agendă, fără a simți nevoia de a schimba ceva la acest copil. Îi punem degetul în căușul palmei, iar el îl strânge instinctiv. Atașamentul e sigur, e gut feeling, nu citim asta în cărți. E instinctiv, ca bătaia inimii. Bebelușul se îmbăiază în încântarea noastră de el. De asta are nevoie ca să rămână cu psihicul întreg. 

Cercetările arată că la câteva luni din momentul în care începe să meargă în picioare, relația părintelui cu el este despre ce să facă și ce nu. Așadar scade îmbăierea în încântarea noastră. Dar nevoia lui de ea rămâne!

La grădiniță avem deja o agendă lungă în spate pe care, atunci când ne reîntâlnim după o separare, vrem să o verificăm. Dacă a dormit, dacă a mâncat, dacă s-a bătut, dacă a fost cuminte și plăcut de ceilalți. Relația de atașament își pierde din căldură, apare o condiționare mai mult sau mai puțin subtilă. Îmbăierea scade și mai mult...

La școală deja nivelul la care ne bucurăm de copil este foarte scăzut. Relația de atașament se rezumă la îngrijorări legate de teme, note, telefon, comportament. Simțim și suntem convinși că e nevoie de multă reparație la copil, că să îl aducem unde trebuie. Copilul simte că el nu contează. Relația mea cu el se strică. Ce fac dacă am ajuns aici? 

Îmi aduc copilul înapoi acasă. Încep să îl curtez. Să învăț ce are nevoie că să revină în relație. Mă dau un pic peste cap și pun agenda deoparte. Pun relația pe primul loc, și nu comportamentele lui care trebuie schimbate.

Dar cum fac asta, fiindcă agenda țipă în capul meu? Mă uit la punctele de pe agendă pe care le-am bifat eu mai demult și pe care acum vreau cu îndârjire și inflexibilitate să le bifeze copilul. Mă apuc și plâng dacă nu s-a bucurat nimeni de mine. Țip și trăiesc teama de ce va fi, dacă copilul nu iese așa cum mă aștept. O să vedeți că frica aceea nu e despre binele copilului, așa cum credem, ci despre noi.

În acest fel ne putem iar îmbăia copilul în încântarea aceea bună, de care are nevoie!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Andrei check icon
    Într-un fel sau altul trebuie să fie făcută tranziția dintre uterul perfect și realitatea cu de toate. Și aici intervin tot felul de teorii care sunt emise și adoptate ca antibioticele, de multe ori, iresponsabil. Dacă ne-am uita mai bine în noi și în copiii noștri, lucrurile ar decurge mai lin. Cu mai multă dragoste adaptată la limitările realității și mai puține șabloane și parentinguri uau.
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Un articol care a pornit pe o idee buna, dar care nu a finalizat cu nimic concret. Fiind parintele unui copil de 5 ani, ma regasesc in prima parte , dar vreau sa mentionez ca restul din articol e incoerent si neargumentat. Odata cu inaintarea in varsta a copilului e firesc ca asteptarile tale ca parinte de la el sa evolueze, si el insusi sa evolueze ca fiinta, inspre bine. Daca ne-am limita doar la al indragii fara ai forma o directie in comportament, cred ca am ajunge intr-un punct in care copilul nostru nu ar fi un membru al societatii care sa functioneze normal. Orice lucru mic e dragalas, dar odata cu evolutia apare si cresterea asteptarilor.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    E hilar cum cunoştinţele noastre de psihologie se reduc la "obraznic", "burta pe carte" sau "eu te-am făcut". Şi nu vorbim doar de părinţi, ci şi de profesori, de persoane care au absolvit cursuri de psihopedagogie.
    Ciudat e că aceste persoane care, deşi nu au un vocabular minimal de psihologie, citesc intens medicină. Mânuiesc cu măiestrie termeni ca "glucide", "colesterol", "cardiopatie ischemică", citesc prospecte de medicamente, unii pot chiar să descifreze analize medicale, însă creierul se pare că nu există. Copilul nu funcţionează cu creier, copilul e doar "obraznic".

    Aristotel credea că funcţia creierului era de a răci lichidele corpului. Noi credem tot ca Aristotel.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Umori, draga Valentin, umori, nu lichide :)

      Si la un an si opt luni este foarte bine sa ii scurtezi unui copil curiozitatea de a baga foarfeca in priza.
      • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      Valentin check icon
      Am zis să folosesc un termen mai actual :)
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
Text: Otilia Mantelers/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon