Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Curiosul caz al lui Radu, angajatul-cheie care, deși avea o ofertă mai bună, a rămas în firmă când au scăzut salariile

Strângere de mână

Foto: Profimedia Images

Sunt coach, dar nu dintotdeauna. Înainte de asta am fost fascinat de leadership, de a conduce companii, echipe, oameni. Și, prin asta, destine.

Pe traseul ăsta am avut șansa de a conduce parcursul de preluare a unei importante firme, în numele unui fond de investițîi. Firma era într-o situație mai mult decât delicată, leadershipul avea loc de foarte multe îmbunătățiri. Așa că am simțit că am nevoie de Sorin în echipa.

Sorin era un vânzător foarte școlit, cunoștea firma, lucra într-o companie internațională care avea mare grijă de oamenii ei. Salariu bun, bonusuri pe măsură, mașină fistichie, condițîi bune de lucru. Cum să-l aduc?

Un citat al lui Antoine de Saint-Exupéry, care mă inspiră și mă reprezintă continuu mi-a venit în minte.

„Dacă vrei să construiești un vas, nu bate oamenii la cap să strângă lemn, nu le trasa sarcini și nu le da de munca ci, mai curând , vorbește-le despre imensitatea nesfârșită a mării.”

Așa că m-am întâlnit cu Sorin, i-am arătat imensitatea mării și i-am pus contractul în față, semnat de mine și liber la salariu și alte beneficii. “Completează tu ce vrei”, i-am spus.

Cu un zâmbet în colțul gurii, reflectând profund, Sorin mi-a răspuns. „Firma asta nu-mi poate da ce am acum, o cunosc foarte bine. Voi veni pentru povestea asta, pentru a naviga împreună. Completează tu cum alegi.” Și a semnat contractul așa cum era, fără beneficiile menționate.

M-am întrebat mereu, de atunci, ce șanse aveam să-l aduc alături dacă îi vorbeam doar despre target, bonusuri, salarii. Nu cred că erau mari.

Mi-am amintit scena asta, foarte dragă mie, zilele trecute, când, la Cluj, l-am întâlnit pe Daniel, creatorul uneia din cele mai de succes mărci de lactate din România. Este într-un proces investițional agresiv, ce va duce la o mare dezvoltare. Doar că, o știm cu toții, uneori plăcerea e cu dureri. Prin urmare, traversează o perioadă cu mare presiune pe fluxurile financiare. Sumele duse către investiție lasă urme.

Ce să vezi, Radu, un om cheie în angrenajul firmei, îl informează pe Daniel că are o ofertă mult superioară din alta parte, așa că vă parași corabia. O cireașă pe tortul parcursului spre mai bine.

Forțat de moment, Daniel, în acord cu echipa lui, aliniază salariile la posibilitățile de moment. Adică scad toate salariile.

Ce urmează e fabulos.

“Sefu’, din decizia asta înțeleg că e greu tare acum. Cum aș putea să plec, să te las singur? Voi rămâne să ducem corabia unde am vorbit că va ajunge!”, aude Daniel din partea lui Radu.

Încă o dată, furtuna din imensitatea marii a adunat marinarii destoinici. În ambele cazuri, povestea, viziunea, au fost mai importante decât banii. În ambele cazuri, “voi contribui” a fost mai puternic decât “ce-mi iese de aici?”.

Prima poveste e mai veche, a doua e de data recentă. Iar citatul lui Exupery este încă și mai vechi.

Văd în asta că vremea trece, vremurile se schimbă, tehnologia e cu noi, oamenii au aceleași nevoi. Să vadă, să știe spre ce mergem, să fie auziți, să contribuie, să fie importanți și implicați.

Îmi amintesc și le amintesc asta de fiecare data când întâlnesc manageri care au discursul centrat mereu pe cifre, pe creșteri, pe target și bonus.

Cui stabilim targetul? Unor oameni! Dar ce așteaptă, de fapt, oamenii?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mirea check icon
    Da domnu', aveți dreptate!
    Matelotul să tragă la cabestan să despotmolească ancora și căpitanul să mai pună un etaj vilei!
    Nu?
    • Like 2
    • @ Mirea
      Adrian S check icon
      Un nou articol din seria sa ii adormim pe prosti. Probabil sunt de incalzire, intrucat astfel de timpuri trecem...antreprenorii pentru a supravietui sau mentine o marja de profit, vor umbla la banii oamenilor. Acolo unde e loc...unde nu e loc...vor inchide ciupercaria
      • Like 0
  • Un caz curios, într-adevăr. Pentru că nu are nicio legătură cu marea majoritate a cazurilor, în care angajatul își face un calcul simplu; stabilitatea serviciului, nivelul salariului, compatibilitatea personală cu "job description" și abia la urmă alte povești. Și eu am auzit o grămadă de povești, cu corabia care trebuie să răzbată în furtuni și câte și mai câte. Dar când vezi că în realitate ești matelotul de sacrificiu, iar pe corabie prosperă doar staff-ul, găsești repede alte corăbii, cu destinații mult mai însorite.
    • Like 3
  • Valentin check icon
    Dorința secretă a companiilor este ca angajatul fidel să se regăsească în proporție de 90% peste tot. Numai că angajatul model are și familie. Evident, compania știe că are familie, dar nu-i pasă prea tare. Crede că dacă angajatul poartă pe cap o tichie de carton în vreun teambuilding e fericit, când îl boscorodește nevasta acasă că nu face bani ca șeful lui și copii au nevoie de alte încălțări, că astea s-au rupt. Asta e realitatea.
    • Like 2


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult
sound-bars icon