Curiosul caz al lui Radu, angajatul-cheie care, deși avea o ofertă mai bună, a rămas în firmă când au scăzut salariile

Foto: Profimedia Images

Sunt coach, dar nu dintotdeauna. Înainte de asta am fost fascinat de leadership, de a conduce companii, echipe, oameni. Și, prin asta, destine.

Pe traseul ăsta am avut șansa de a conduce parcursul de preluare a unei importante firme, în numele unui fond de investițîi. Firma era într-o situație mai mult decât delicată, leadershipul avea loc de foarte multe îmbunătățiri. Așa că am simțit că am nevoie de Sorin în echipa.

Sorin era un vânzător foarte școlit, cunoștea firma, lucra într-o companie internațională care avea mare grijă de oamenii ei. Salariu bun, bonusuri pe măsură, mașină fistichie, condițîi bune de lucru. Cum să-l aduc?

Un citat al lui Antoine de Saint-Exupéry, care mă inspiră și mă reprezintă continuu mi-a venit în minte.

„Dacă vrei să construiești un vas, nu bate oamenii la cap să strângă lemn, nu le trasa sarcini și nu le da de munca ci, mai curând , vorbește-le despre imensitatea nesfârșită a mării.”

Așa că m-am întâlnit cu Sorin, i-am arătat imensitatea mării și i-am pus contractul în față, semnat de mine și liber la salariu și alte beneficii. “Completează tu ce vrei”, i-am spus.

Cu un zâmbet în colțul gurii, reflectând profund, Sorin mi-a răspuns. „Firma asta nu-mi poate da ce am acum, o cunosc foarte bine. Voi veni pentru povestea asta, pentru a naviga împreună. Completează tu cum alegi.” Și a semnat contractul așa cum era, fără beneficiile menționate.

M-am întrebat mereu, de atunci, ce șanse aveam să-l aduc alături dacă îi vorbeam doar despre target, bonusuri, salarii. Nu cred că erau mari.

Mi-am amintit scena asta, foarte dragă mie, zilele trecute, când, la Cluj, l-am întâlnit pe Daniel, creatorul uneia din cele mai de succes mărci de lactate din România. Este într-un proces investițional agresiv, ce va duce la o mare dezvoltare. Doar că, o știm cu toții, uneori plăcerea e cu dureri. Prin urmare, traversează o perioadă cu mare presiune pe fluxurile financiare. Sumele duse către investiție lasă urme.

Ce să vezi, Radu, un om cheie în angrenajul firmei, îl informează pe Daniel că are o ofertă mult superioară din alta parte, așa că vă parași corabia. O cireașă pe tortul parcursului spre mai bine.

Forțat de moment, Daniel, în acord cu echipa lui, aliniază salariile la posibilitățile de moment. Adică scad toate salariile.

Ce urmează e fabulos.

“Sefu’, din decizia asta înțeleg că e greu tare acum. Cum aș putea să plec, să te las singur? Voi rămâne să ducem corabia unde am vorbit că va ajunge!”, aude Daniel din partea lui Radu.

Încă o dată, furtuna din imensitatea marii a adunat marinarii destoinici. În ambele cazuri, povestea, viziunea, au fost mai importante decât banii. În ambele cazuri, “voi contribui” a fost mai puternic decât “ce-mi iese de aici?”.

Prima poveste e mai veche, a doua e de data recentă. Iar citatul lui Exupery este încă și mai vechi.

Văd în asta că vremea trece, vremurile se schimbă, tehnologia e cu noi, oamenii au aceleași nevoi. Să vadă, să știe spre ce mergem, să fie auziți, să contribuie, să fie importanți și implicați.

Îmi amintesc și le amintesc asta de fiecare data când întâlnesc manageri care au discursul centrat mereu pe cifre, pe creșteri, pe target și bonus.

Cui stabilim targetul? Unor oameni! Dar ce așteaptă, de fapt, oamenii?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp