sursa foto: Profimedia
De la instalarea regimului comunist, niciun domeniu științific nu a fost mai sistematic năpăstuit în România decât cel al studiilor antichității. Formulată în termenii fruști ai unui practicant al domeniului, aceasta poate părea cel puțin o afirmație riscantă, dacă nu de-a dreptul o exagerare cu aer de victimizare. În definitiv, nu același lucru s-a întâmplat cu majoritatea disciplinelor din spectrul larg al umanioarelor (n.r. totalitatea studiilor clasice)? Au scăpat studiile literare în general de furia cenzurii și a represiunii ideologice marxist-leniniste? Dar istoriografia tuturor epocilor, filozofia, istoria artelor, sociologia, politologia? Până și discipline aparent „apolitice”, precum lingvistica și muzicologia, au fost grav afectate de tăvălugul ideologic care s-a abătut asupra țării începând cu ocupația sovietică și cu instaurarea regimului de „democrație populară”, a cărui miză a fost ruperea culturii române de modelul său occidental și bascularea ei în aria de dominație exclusivă a dictaturii de la Răsărit.
Expresia factuală a fracturii a fost „reformarea”, de fapt desființarea Academiei Române din 1948 și reînființarea unui simulacru cu aceeași titulatură, populat însă de o elită recrutată din rândul vechilor membri care au acceptat compromisul cu regimul și, preponderent, din nou-veniți pregătiți să preia conducerea forului suprem de consacrare științifică. În paralel, regimul a procedat la schimbarea radicală a programelor de studiu la toate ciclurile de învățământ, de la grădiniță la doctorat, și la persecutarea directă fie prin încarcerare, fie prin destituire, retrogradare, marginalizare a „elementelor dușmănoase”.
Deși mutația a fost generalizată, studiul sistematic al antichității clasice a avut, paradoxal, cel mai mult de suferit pentru că, în ochii ideologiei marxist-leniniste, domeniul în cauză era expresia cea mai cristalizată a elitismului burghez. Vizate au fost două realități, convergente în esența domeniului: pe de o parte, tradiția neîntreruptă a ideii europene (libertate, stat de drept, individualism, sub deviza „ex Occidente lux” - n.r. Lumină dinspre Vest) și, pe de altă parte, coerența sistemică a transmiterii ideii europene în educația occidentală. Contramăsurile au fost simetrice și brutale: pe de o parte evacuarea din învățământul preuniversitar a predării limbilor clasice, disciplină angulară și liant al domeniului și, pe de altă parte, spargerea sistemului prin tratarea componentelor lui în discipline izolate în învățământul universitar.
În anii regimului comunist, a devenit un fel de perversă normalitate predarea fiecărei discipline din concertul studiilor antichității în divorț total față de celelalte. După două generații, adică șaizeci de ani, absolvenții de filozofie, de exemplu, nu găseau nimic suspect în formarea lor departe de limbile clasice, după cum clasiciștii găseau numai virtuți solipsismului lor de natură lingvistică, iar teologii trăiau cu impresia că doctrina creștină a călătorit într-un tunel vidat, întreagă, de la începutul lumii până la ei. Confuzia acestor „membra disiecta” (n.r. fragmente dispersate) pe care victimele ei o cred, dimpotrivă, bună specializare este foarte greu de risipit în absența unei decizii, a autorității abilitate, de revenire la normalitate. Statul doarme vinovat în papuci.
O singură instituție din România pune în practică, de la înființarea ei, reconectarea la principiul armoniei domeniului. Colegiul „Noua Europă”, Institutul de Studii Avansate (New Europe College - NEC) din București, a cărui misiune globală este sprijinirea și reintegrarea culturii academice românești în concertul european, a făcut realmente minuni și în domeniul studiilor antichității. Liber de hățișul birocratic și de eterna retorică „nu se poate” al instituțiilor de stat, NEC desfășoară de treizeci și doi de ani o activitate uimitoare pe toate nivelurile imaginabile.
Zeci și zeci de antichizanți români de toate specializările, istorici, arheologi, filozofi, sociologi, filologi clasiciști, teologi au beneficiat de granturi și burse individuale care le-au permis, pe de o parte, să-și expună proiectele de cercetare și, pe de altă parte, să beneficieze de stagii în universitățile și în academiile occidentale la alegere. Este foarte important de arătat publicului larg că toate aceste granturi nu sunt sinecuri. Dimpotrivă, ele se acordă în urma unui proces de selecție foarte sever (care amintește de „dokimasia” cetății grecești clasice), condus de o comisie alcătuită din specialiști de mare autoritate din mediul academic occidental.
NEC este membru al celei mai prestigioase rețele de instituții de excelență academică din Europa. Odată selectat, beneficiarul grantului participă de-a lungul unui an academic la toate manifestările NEC (conferințe, grupuri de lucru, mese rotunde etc.) și, săptămânal, la seminarul dedicat tuturor bursierilor. Experiența din urmă oferă participanților posibilitatea de a-și expune cercetarea și de a-i comunica mizele coerent dinaintea colegilor bursieri din alte domenii. Este pasul fundamental și deloc ușor al unei reflecții mature asupra propriilor interese științifice și, în același timp, asupra relevanței acestora în concertul academic global.
Întâlnirea și contactul sistematic cu colegi din alte domenii și din alte spații culturale și academice oferă bursierului deschiderea și evaluarea pe care o simplă cercetare individuală nu le pot satisface. În stagiul de o lună pe care îl presupune grantul în instituții de prestigiu din Occident, bursierii NEC își aprofundează cercetarea și, esențial, au posibilitatea de a stabili contacte durabile cu colegi străini din domeniul lor de specializare. Cele mai multe dintre aceste „ieșiri” s-au soldat cu proiecte și colaborări ulterioare de mare impact.
Dacă în primul deceniu de funcționare a NEC, sensul deplasărilor externe este cel descris mai sus, în ultimii douăzeci de ani se manifestă și direcția inversă: cercetători români formați în universitățile occidentale devin, în urma aceluiași tip de selecție, bursieri ai Colegiului, garanție, aceasta, a circulației ideilor și efort de recuperare pentru cultura academică din România a energiilor pe care România nu își permite să le risipească. NEC înțelege astfel să încurajeze, să sprijine și să cultive cea mai importantă resursă a unei culturi consolidate: vocațiile individuale. Nu există mai mare păcat în lumea academică decât neglijarea, trădarea și, în cele din urmă, obnubilarea (n.r. umbrirea) chemării interioare a fiecăruia dintre noi - practici, din păcate, răspândite încă pe cale largă în sistemul de educație din România.
Dar NEC nu se limitează la susținerea destinelor individuale. Nicio altă instituție din țară nu a propus, găzduit și dus la bun sfârșit proiecte de grup de mai mare anvergură în domeniul plural al studiilor antichității decât Colegiul „Noua Europă”. Cel puțin trei întreprinderi se remarcă în această privință: Septuaginta, Patericul copt și Biblia ebraică, primele două încheiate, al treilea în plină desfășurare. Proiectul Septuaginta reprezintă traducerea acurată științific a versiunii antice grecești a Vechiului Testament, însoțită de o adnotare abundentă la verset și introduceri specializate la fiecare carte. Coordonat de Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu și Dan Slușanschi, publicat în opt volume la editura Polirom, proiectul a fost inițiat, găzduit și sprijinit tehnic, logistic și financiar de NEC în perioada 2002-2012. O echipă de cincisprezece specialiști de toate vârstele, de la seniori ai domeniului la tineri cercetători, a oferit culturii române prima traducere după toate normele academice din prezent a Vechiului Testament din limba greacă veche.
Mai mult însă decât premiera absolută a proiectului, dedicat atât specialiștilor domeniului, cât și publicului larg, trei sunt realizările lui „colaterale”. Proiectul este rezultatul bunelor practici academice ale domeniului la care ne refeream la începutul acestui articol, dovada concretă a interdisciplinarității naturale și sistemice a studiilor antichității. Întreprinderea în cauză a mobilizat și a armonizat competențele plurale ale unor specialiști din discipline conexe ale domeniului: filologi clasici, semitologi (ebraiști și arameiști), bibliști, patrologi, teologi, istorici ai spațiului mediteranean antic, istorici ai limbii grecești și române au contribuit, într-un efort masiv, la ducerea la bun sfârșit a unui proiect coerent și echilibrat, fapt pe cât de rar, pe atât de meritoriu în cultura română. În al doilea rând, proiectul Septuaginta a constituit un model și un impuls fără precedent pentru studiile biblice din România. De la publicarea celor opt volume albastre de la Polirom au apărut o serie de inițiative de traducere, revizuire, comentare a diverselor tradiții textuale biblice în spațiul culturii române: Monumenta Linguae Dacoromanorum de la Iași, proiect coordonat de profesorul Eugen Munteanu, el însuși participant la proiectul Septuaginta; traducerea Noului Testament din greacă, datorată lui Cristian Bădiliță, un proiect splendid de traducere și comentariu liniar de o bogăție și un echilibru academic care nu are egal în cultura română; revizuirea, în mediul protestant, pe aceleași principii științifice a versiunii Cornilescu și demararea unei traduceri a Vulgatei tot la Iași, coordonate de profesorul Wilhelm Tauwinkl.
În fine, proiectul Septuaginta a fost, de-a lungul desfășurării lui, o veritabilă școală, atât pentru membrii seniori implicați, cât mai ales pentru juniorii în rândul cărora m-am numărat și eu. De-a lungul celor zece ani în care am fost angrenat în proiect, am deprins, pornind de la formarea mea universitară de clasicist, o nouă meserie. Munca individuală la câte o carte biblică alocată fiecărui traducător a fost sancționată în detaliu de coordonatori și s-a adăugat ședințelor periodice de lucru care au reunit întreaga echipă. E greu de descris și de cuantificat rezultatul acestor întâlniri fabuloase care durau câte o zi sau două în care se discutau cele mai dificile pasaje și în care se găseau cele mai neașteptate soluții. Neuitate sunt, în această privință, intervențiile rectorului de atunci al Colegiului „Noua Europă”, primum movens al instituției, domnul Andrei Pleșu.
Totuși, misiunea NEC pentru sprijinirea studiilor antichității nu s-a limitat la proiectul Septuaginta. Pe lângă granturile individuale care au continuat și au însoțit proiecte doctorale și postdoctorale în domeniu, NEC a devenit instituție parteneră, alături de Universitatea din Leiden (Țările de Jos), a celui dintâi program de masterat de Studii Religioase („Texte și Tradiții”) din mediul academic românesc, organizat la Universitatea din București, în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, mediu ideal pentru punerea în contact a cursanților cu tradițiile lingvistice cărora le aparțin cele mai importante surse scrise pentru studiul religiilor.
Mai mult, experiența dobândită în proiectul Septuaginta a făcut posibilă instituirea în 2013 la NEC a două focus-grupuri pentru studierea limbilor și a tradițiilor textuale mediteraneeane antice: unul pentru ebraică biblică și altul pentru coptă sahidică. Cel dintâi, o echipă care adună pe cei mai competenți filologi orientaliști - dintre care unii semitologi compleți, adică cunoscători excepționali ai tuturor limbilor semitice și teologi deopotrivă de competenți și școliți în Occident - se ocupă cu traducerea Bibliei ebraice în limba română, din care apar, la intervale strânse, volume publicate în condiții de invidiat la prestigioasa editură Humanitas.
Spre deosebire de Septuaginta, aparatul de note explicative la verset, introducerile, concordanțele cu celelalte versiuni de tradiție (Septuaginta, Vulgata) sunt mult mai extinse, fapt care conduce la publicare într-un volum de patru sute de pagini a cel mult două cărți biblice. Grupul de coptă reunit, de asemenea, săptămânal a oferit publicului din România traducerea inedită din această ultimă fază a limbii egiptene a Patericului părinților deșertului, text esențial al creștinismului timpuriu, cu o răspândire și o tradiție textuală impresionantă. Mai mult decât traducerea inedită în limba română, volumul publicat de asemenea la Editura Humanitas oferă comunității academice internaționale ediția critică filologică completă a Patericului copt sahidic, adică cea mai plauzibilă variantă a textului original al versiunii copte, însoțită de o introducere științifică, prezentare a manuscriselor, concordanță a apoftegmelor și bibliografie adusă la zi.
În chip fericit, de la toamnă va funcționa un focus grup la care clasiciștii din România visează de mult: o echipă-nucleu alcătuită din profesori reprezentativi de filozofie greacă antică (Bogdan Mincă), teologie (Emanuel Conțac), istorie și arheologie antică (Cătălin Pavel) și filologie clasică (Ioana Costa, Theodor Georgescu, Ștefan Colceriu - n.r. autorul articolului) va coagula, coordona și încuraja interesul pentru științele antichității ale celor care au această vocație. Efortul lor va consta, între altele, în alcătuirea și coordonarea unei școli de traducere a clasicilor greco-romani din perspectiva integratoare și natural interdisciplinară a științelor antichității.
Studenții filologi vor comunica astfel direct cu istoricii, cu teologii și cu filozofii, vor beneficia de prelegeri prin rotație susținute de profesorii amintiți, bazate pe același fapt, dar prezentat din perspectiva fiecărei discipline din cele amintite. Rezultatul concret și prim al acestor întâlniri va consta într-o serie de ediții bilingve a clasicilor antichității, de care cultura română este astăzi grav văduvită. O vizită în orice librărie serioasă din orașe de provincie din Italia, Germania, Spania, Franța etc. poate aduce unui cititor din România revelația raftului nelipsit de clasici greco-romani. Formarea și încurajarea vocațiilor în spiritul autentic al tradiției intelectuale occidentale conduc la circulația persoanelor și a ideilor. Proiectele academice integrate, granturile de studiu, mobilitatea internațională, intrarea specialiștilor români în concertul academic mondial și recuperarea energiilor românești din străinătate sunt obiective în atingerea cărora NEC a dovedit în cele trei decenii de existență atâta înțelepciune practică.
Miza cea mai importantă, pe termen lung, este aceea de a convinge, prin exemplul acestor bune practici intelectuale, autoritățile de stat să instituie un program coerent de ore de latină și de greacă de la nivelul gimnaziului. Desigur, în cele câteva colegii care școlarizează și gimnaziu și în care există profesori dovedit competenți de latină, cel puțin. Calitatea profesorului, prestigiul școlii și niște manuale bune (unul exemplar de greacă veche, în traducere și adaptare românească, a apărut deja în primul volum la Editura Humanitas, iar altul de latină, de asemenea în traducere și adaptare românească, va apărea la aceeași editură în scurtă vreme) sunt condițiile esențiale pentru succesul unor programe-pilot, ai căror beneficiari vor avea și șansa unor vizite tematice în marile centre ale antichității (Roma, Atena, Efes etc.).
Departe de acest articol intenția vreunui panegiric (n.r. elogiu). Cred că ar irita mai mult. NEC însă nu este o structură abstractă. Programele Colegiului se derulează, azi, datorită doamnei rector Valentina Sandu-Dediu, doamnei directoare academice Anca Oroveanu, doamnei directoare Lelia Ciobotariu, doamnelor Alina Hera, Ana Sîrghi, Ioana Wasiucionek, domnului Dragoș Jula și, ieri, doamnei directoare Marina Hasnaș, Anei Buculei și domnului Alexandru Suter.
Dar viziunea a fost și este a domnului Andrei Pleșu. Într-un interviu pe care i l-a luat cu ani în urmă Eugenia Vodă, Domnia Sa a mărturisit cât de dezamăgit a fost să constate, odată admis la Facultatea de Istoria Artei, că instituția oferea formare numai în domeniul artelor plastice, nu al tuturor artelor în sensul tradiției de erudiție europeană. Acest „cearcăn saturnian” și-a dovedit, peste ani, cu prisosință folosul. Folos pe care îl poate cântări oricine a fost puțin atent la evoluția societății românești din ultimii mai bine de cincizeci de ani, de când Andrei Pleșu este intelectual public.
Același cearcăn a fost însă, cum se zice azi, instrumental pentru studiile antichității din România. Nimeni în afara domnului Pleșu nu a pus în practică în România de după Al Doilea Război Mondial o mai acută inteligență și o consecvență mai persuasivă în sprijinirea studiilor antichității în deplinătatea, frumusețea și eficiența lor edificatoare. Pentru ele, deci pentru noi - bibliști, filologi clasici, istorici ai antichității, istorici de artă, teologi preocupați de tradiția iudaică și creștinismul timpuriu, profesori de filozofie antică și medievală -, viziunea domnului Andrei Pleșu, care a animat și animă NEC. este o de neocolit „ofertă de destin.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.