Opt adolescenți români s-au întors săptămâna aceasta, din Kazahstan, cu medalii la olimpiada internațională de inteligență artificială. Lotul nostru a câștigat trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz, România clasându-se astfel pe locul al patrulea în lume la această ediție a concursului, în fața unor țări ca Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, India, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Franța și Germania.
500 de elevi din peste 100 de țări au participat la olimpiadă, trecând prin două zile de concurs, fiecare cu câte șase ore de lucru și trei probleme. Probele au urmărit, pe lângă verificarea cunoștințelor teoretice, capacitatea de a construi și îmbunătăți rapid soluții bazate pe tehnici moderne de Inteligență Artificială, pentru diverse situații practice.
Să producă astfel de rezultate la olimpiadele internaționale este partea la care România s-a priceput dintotdeauna: de exemplu, Nicușor Dan a obținut scoruri perfecte la olimpiadele internaționale de matematică din 1987 si 1988. Ce facem cu aceste talente după aceea, inclusiv cum le susținem și le promovăm în România pentru a avea cariere de succes in mediul academic sau in industrie, este o întrebare mai grea, la care încă nu am găsit un răspuns câștigător.
Cat timp căutăm acel răspuns, m-am gândit ca ar fi bine să discut cu Mihai Nan, profesor la Universitatea Politehnica din București și coordonatorul lotului olimpic român, despre cum România reușește să repete asemenea rezultate de la an la an, cum a fost atmosfera în Kazahstan și ce speră de la România în viitor, în ceea ce privește dezvoltarea tehnologiei AI.
Alexandru: Cum a fost clipa aceea de la Astana când au apărut rezultatele? Am luat opt medalii, la fel ca anul trecut, dar concurența a fost mai mare, iar noi nu avem resursele computaționale pe care le au SUA, China, Franța, Anglia sau Germania și care sunt esențiale pentru a dezvolta modele performante de AI. A existat un moment în care ați realizat cât de bine mersese, de fapt, echipa și cum a fost acel moment pentru elevi și pentru dumneavoastră?
Mihai: Cred că am realizat cu adevărat dimensiunea rezultatului abia când am văzut clasamentul final pe țări, calculat în funcție de medaliile obținute. Știam că elevii noștri se descurcaseră bine, dar când vezi trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz, toți cei opt elevi medaliați și România pe locul 4 în lume, începi să înțelegi dimensiunea rezultatului.
Pentru elevi a fost, evident, multă bucurie, dar și foarte multă descărcare după două zile extrem de intense de concurs. Pentru noi, ca profesori și coordonatori, a fost o satisfacție maximă să vedem că munca din acest an școlar s-a concretizat într-un rezultat care ne-a depășit performanța de anul trecut. Atunci obținusem tot opt medalii, dar una singură de aur.
În timpul olimpiadei internaționale, toate țările pornesc, cel puțin teoretic, de la egalitate: elevii primesc acces la aceeași infrastructură și lucrează în condiții tehnice comparabile. În realitate însă, această egalitate este doar parțială. Este important ca elevii să fie obișnuiți să lucreze cu procesoare performante, să antreneze și să optimizeze modele și să știe cum să folosească eficient resursele de calcul pe care le primesc în timpul probei. În cazul nostru, un sprijin foarte important a venit din partea Hubului Român de Inteligență Artificială, care ne-a pus la dispoziție o parte din infrastructura hardware achiziționată, în cadrul proiectului pentru pregătirea elevilor. Cred însă că pasul următor ar trebui să fie să putem oferi acces la astfel de resurse pe tot parcursul anului, oricărui elev care vrea să se pregătească serios, încă din etapele de început ale pregătirii. Aici încă există o diferență între noi și țările care ne-au depășit în clasament, unde investițiile în infrastructura de calcul pentru inteligență artificială și în ecosistemele de pregătire sunt considerabil mai dezvoltate.
Tocmai de aceea, cred că locul 4 în lume este atât de important. Arată că avem elevi excepționali și capacitatea de a-i pregăti la un nivel foarte înalt, chiar și cu resurse limitate. Bucuria rezultatului vine însă și cu o responsabilitate pentru noi: ce putem face mai departe, pentru ca ei să poată continua să performeze în România?
Alexandru: Toată lumea a auzit de olimpiada de matematică, dar multă lume probabil nu știe ce înseamnă o olimpiadă de inteligență artificială. Puteți explica pe înțelesul tuturor ce au avut de făcut concret elevii dumneavoastră în cele două zile, ca să ia o medalie, și ce au făcut în mod deosebit, ca să câștige în fața altor elevi?
Mihai: O olimpiadă de inteligență artificială seamănă mai puțin cu un examen clasic - în care trebuie să găsești răspunsul corect la o problemă - și mai mult cu un mic proiect de cercetare, făcut contra cronometru. Elevii primesc date, o problemă - care de cele mai multe ori are o mare aplicabilitate practică - și un criteriu foarte clar după care soluția lor este evaluată. De cele mai multe ori, nu există o singură variantă de rezolvare: trebuie să găsească singuri abordarea care funcționează cel mai bine, să o implementeze, să o testeze și să o îmbunătățească în doar câteva ore. Și tocmai pentru că problemele sunt atât de deschise, nu de puține ori s-a întâmplat ca elevii să descopere soluții mai bune decât cele cunoscute inițial de comisia științifică, formată din cercetători cu mare experiență.
Printre provocările din acest an, s-au numărat: reconstruirea ordinii corecte a unei conversații, din fragmente audio amestecate; anticiparea următoarei acțiuni a unui robot, pe baza informațiilor din mediu și a unei instrucțiuni în limbaj natural; sau identificarea locului în care un text scris de un om începea să fie continuat de o secvență generată folosind inteligența artificială.
Pentru toate aceste probleme, elevii au lucrat în condiții stricte de timp și resurse, fiind nevoiți să combine noțiuni de programare, matematică, învățare automată, procesarea limbajului natural, a imaginilor și a sunetului, cu multă creativitate.
Iar diferența față de ceilalți concurenți apare tocmai în felul în care reușești să pui toate aceste lucruri împreună. Nu este suficient să cunoști un model sau un algoritm. Trebuie să înțelegi foarte repede problema și datele, să alegi ce merită încercat, să îți validezi corect ideile și să renunți repede la cele care nu funcționează. În șase ore, nu ai timp să faci multe experimente, deoarece rularea acestora durează zeci de minute. Elevii care obțin rezultate foarte bune sunt cei care reușesc să anticipeze ce merită încercat și ce nu.
Alexandru: România scoate an de an adolescenți de talie mondială la matematică, la informatică, iar acum și la inteligența artificială. Suntem pe locul patru în lume, din peste o sută de țări. Cum reușim astfel de rezultate, având în vedere situația generală din țară, în ceea ce privește educația?
Mihai: Cred că trebuie să separăm puțin performanța de vârf de situația generală a sistemului de învățământ. Faptul că avem elevi care ajung între cei mai buni din lume nu înseamnă automat că sistemul funcționează la fel de bine pentru toți. În România, există însă o tradiție foarte puternică a olimpiadelor și, în jurul lor, s-a format de-a lungul timpului un ecosistem aparte: profesori foarte dedicați; elevi care încep să se pregătească devreme; competiții succesive prin care sunt selectați; și, mai ales, o cultură a performanței care se transmite de la o generație la alta.
Un avantaj important este că inteligența artificială se sprijină mult pe matematică și informatică, două domenii în care România are deja o tradiție de performanță foarte puternică. Elevii care ajung la noi au, de regulă, o gândire algoritmică și o bază matematică, iar peste acestea putem adăuga noțiuni de inteligență artificială.
Rezultatele acestea vin însă dintr-un efort constant al unui număr relativ mic de oameni. Sunt foarte multe ore de muncă ale elevilor, ale profesorilor lor, ale celor care pregătesc problemele și ale celor implicați în selecție și pregătire. În ultimii ani, noi, cei din mediul universitar, ne-am implicat foarte mult în dezvoltarea acestei olimpiade. Am realizat și o platformă cu probleme, materiale și resurse de pregătire, disponibilă gratuit pentru orice elev interesat: https://platform.olimpiada-ai.ro/ro.
Alexandru: Presa vorbește mereu despre talentele noastre care se duc să își facă o carieră în Silicon Valley sau la Londra. Când vă uitați la elevii dumneavoastră, unde vă așteptați, sincer, să fie peste zece ani? V-au spus că vor să plece sau că vor să rămână?
Mihai: Cred că ar fi nerealist să ne așteptăm ca toți să rămână în România. Sunt elevi foarte buni, care vor avea acces la universități și companii de top din întreaga lume, și este firesc să vrea să profite de astfel de oportunități. La vârsta lor, este oricum foarte greu de spus unde vor fi peste zece ani, cu atât mai mult într-un domeniu precum inteligența artificială, care se schimbă spectaculos de la o lună la alta. Oportunitățile, tehnologiile și chiar tipurile de carieră care vor exista peste câțiva ani pot arăta foarte diferit față de ceea ce ne putem imagina azi.
Pentru mine, întrebarea importantă este dacă România va putea să le ofere motive reale să rămână, să se întoarcă sau măcar să rămână conectați profesional la România. Acest lucru înseamnă universități competitive, infrastructură de cercetare, proiecte ambițioase, companii în care să poată lucra la tehnologie de vârf și cariere în care performanța să fie recunoscută și susținută.
Mi-aș dori ca, peste zece ani, să îi văd pe unii dintre ei cercetători foarte buni, pe alții construind produse și companii în zona de inteligență artificială, indiferent dacă o parte din formarea lor se va întâmpla în România sau în afara ei. Eu consider că eșecul nu este că un elev excepțional pleacă la o universitate foarte bună din străinătate. Eșecul ar fi să nu aibă niciun motiv să se mai întoarcă sau să construiască ceva și aici.
Alexandru: Aceeași țară care scoate cei mai buni tineri din inteligența artificială din lume abia reușește să-și țină instituțiile în siguranță pe internet. Ca un expert în domeniu, vă frustrează diferența asta și ce le-ați spune celor care au în mână puterea de decizie, având în vedere că avem talentul necesar?
Mihai: Da, există o contradicție și cred că este frustrantă pentru oricine lucrează în domeniu. Dar rezultatele unor elevi excepționali și capacitatea unui stat de a construi sisteme digitale sigure sunt două lucruri foarte diferite. În primul caz, uneori este suficient un grup restrâns de oameni foarte buni, foarte motivați, care muncesc enorm. În al doilea caz, este nevoie de instituții care funcționează, de investiții făcute consecvent, de specialiști bine pregătiți, pe care să îi poți atrage și păstra.
Talentul există, iar rezultatele acestor copii sunt poate cea mai bună dovadă. Problema apare atunci când oamenii foarte buni intră într-un sistem în care lucrurile simple ajung să dureze enorm din cauza birocrației, în care achiziția unei resurse tehnice, angajarea unui specialist sau punerea în practică a unei decizii pot deveni procese mult mai complicate decât ar trebui. Într-un domeniu care evoluează atât de repede, dacă îți ia un an să faci ceva ce tehnic ar putea fi făcut în câteva săptămâni, ai pierdut deja foarte mult.
Celor care pot schimba lucrurile le-aș spune că avem totuși un avantaj important: specialiștii există deja aici. Trebuie să construim mediul în care acești oameni să poată lucra la adevăratul lor potențial. Acest lucru înseamnă investiții serioase în infrastructură și securitate, mai puțină birocrație inutilă, oameni competenți în jurul proiectelor importante și suficientă libertate pentru ca deciziile tehnice să poată fi luate la timp. Ar fi păcat să fim o țară care poate forma tineri capabili să concureze cu cei mai buni din lume, dar care îi încetinește apoi tocmai prin felul în care sunt organizate instituțiile.
Alexandru: Romania nu a reușit sa fie pe lista țărilor care vor avea acces la AI Gigafactories, inițiativa UE care le oferă cercetătorilor resursele computaționale necesare pentru a dezvolta modele mari de AI. Care este impactul general pentru profesori și studenți al acestui eșec al statului român? Si mai punctual, va afecta șansele noastre la viitoarele ediții ale olimpiadei?
Mihai: Pentru profesori și studenți, efectul nu este că de mâine nu mai avem pe ce să lucrăm. România are deja proiectul RO AI Factory, care ar trebui să ofere acces la infrastructură HPC (high-performance computing), suport pentru dezvoltarea și antrenarea modelelor și alte servicii pentru cercetare și inovare. Problema este mai degrabă una de perspectivă: dacă cercetătorii din alte țări au în jurul lor infrastructură de o cu totul altă scară, pot aborda proiecte mai ambițioase, pot atrage mai ușor oameni foarte buni și pot construi echipe în jurul unor probleme pe care noi riscăm să nici nu le putem aborda local. În ceea ce privește inteligența artificială, accesul la puterea de calcul începe să facă diferența dintre a studia o tehnologie și a putea contribui efectiv la dezvoltarea ei.
Din perspectiva olimpiadei, nu cred că acest lucru ne va afecta direct rezultatele la următoarele ediții. La concurs, condițiile tehnice sunt comparabile pentru toți participanții, iar pentru pregătirea olimpicilor este nevoie de infrastructură performantă, dar nu de resurse la scara unei AI Gigafactory. Impactul poate apărea însă pe termen mai lung. Olimpiada nu există izolată de ecosistemul de cercetare din țară: avem nevoie de universități puternice, de cercetători care lucrează cu tehnologiile actuale și de infrastructură pe care elevii și studenții să poată experimenta. Dacă decalajul de infrastructură față de alte țări crește, la un moment dat el se va vedea și în cât de ușor putem pregăti generațiile următoare.
Alexandru: Modelele de vârf de la OpenAI sau Anthropic pot câștiga acum medalii de aur la olimpiadele internaționale de matematică sau informatică. Care e viitorul acestor competiții în următorii cinci ani, dacă aceste modele devin și mai performante?
Mihai: Cred că viitorul acestor competiții va depinde tot mai mult de capacitatea organizatorilor de a propune probleme cu adevărat inovatoare, care să nu urmeze tipare de rezolvare deja cunoscute. Va fi nevoie de probleme care combină ingenios mai multe idei și metode, care cer intuiție, experimentare și găsirea unor conexiuni neobișnuite, tocmai pentru ca simpla recunoaștere a unui șablon de rezolvare să nu fie suficientă.
Olimpiada internațională de inteligență artificială este interesantă și din această perspectivă, pentru că elevii au deja acces în timpul probei la un agent conversațional. M-am bucurat că, în acest an, modelul a fost mult mai limitat decât la ediția precedentă și nu putea fi folosit pentru a rezolva efectiv părți din probleme, ci mai degrabă ca un asistent minimal, util pentru implementări punctuale scurte sau pentru identificarea și corectarea unor erori de implementare. Cred că aceasta este o posibilă abordare pentru viitor: nu să eliminăm complet astfel de instrumente, ci să construim probleme în care ele nu pot înlocui raționamentul și creativitatea concurentului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.