Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

De ce am înființat Partidul Stejarilor

Partidul Stejarilor a fost înființat din dorința de a deveni un actor principal pe scena politică, care să reprezinte cu adevărat interesele celor ce muncesc. Atât eu, cât și ceilalți membri fondatori suntem implicați în micul antreprenoriat, lucrăm fie individual, fie deținem mici societăți cu un număr redus de salariați. Noi suntem exact cea mai dinamică parte a societății, producem plusvaloare pentru stat și nu ne dă nimeni ajutoare. În ultimul timp, statul cere prea multe de la noi, tratându-ne suplimentar cu dispreț.

Observăm că politica economică și socială a statului este una greșită, de ruinare a capitalului național și de supraîndatorare a românului. Nu suntem de acord cu aceste politici și ne dorim să schimbăm în bine țara. Vrem să implementăm politici economice și sociale care să conducă la prosperitatea cetățenilor, care să îi recompenseze pe cei ce muncesc, iar dacă ne referim doar la politica fiscală, aceasta să fie justă.

Dorim implementarea unor politici economice și sociale care să stimuleze spriritul antreprenorial, care să stimuleze munca și dorința de inițiativă astfel încât cetățeanul să se întrețină singur și să nu fie dependent de ajutoare speciale.

Denumirea „Partidul Stejarilor” am ales-o pentru că reflectă statornicia, reflectă lupta cu vremurile vitrege și continuitatea noastră ca și națiune. Cel mai bătrân stejar din Europa este în România.

Despre inițiativele în politica economico-socială promovată de Partidul Stejarilor

Sunt atât de multe lucruri de schimbat în țara aceasta încât voi face un scurt rezumat la două dintre proiectele noastre:

1. Reforma clasei politice este un obiectiv sensibil – propunem 3 parlamentari pentru un județ, ceea ce ar conduce la o reducere a numărului acestora de la circa 580 din prezent la un număr de 160-170 de persoane, în funcție de reprezentarea cetățenilor din Diaspora și de numărul de parlamentari acordați prin Constituție către minorități.

Actuala structură mamut a Parlamentului ne arată că un număr mai mic de parlamentari funcționează mai bine decât mulțimea eterogenă de interese politice actuale regăsite în Parlament ce își sabotează unii altora proiectele, ce nu își fac cvorumurile necesare tocmai la decizii importante, astfel încât să oblige Guvernul să apeleze la ordonanțe, din punctul nostru de vedere prea frecvent.

2. Din punct de vedere social, observăm că cetățeanul de rând este sufocat de taxe și de o birocrație excesivă. Considerăm că prosperitatea cetățeanului trebuie abută în vedere la fiecare obiectiv social. Fiscalitatea trebuie să fie justă și să permită cetățeanului să trăiască.

Noi considerăm că orice cetățean are dreptul să câștige o sumă minimă de bani din care să poată trăi, fără ca mâna lacomă a statului să îi înjumătățească veniturile. În acest sens, propunem ca o sumă de 1500-2000 lei lunar să nu fie impozabilă la nivelul persoanei fizice, nici cu asigurări sociale, nici cu impozitul pe venit. Aceste sume ar permite cetățeanului de rând să supraviețuiască.

Problema e că bugetele sunt construite exact pe impozitarea veniturilor mici, a forței de muncă, ceea ce ne conduce la o altă filozofie fiscală – trebuie stimulat cetățeanul care muncește și mediul de afaceri să câștige mai bine, să își dorească mai mult și să fie astfel taxat prin procente suportabile. În același timp, observăm că multinaționalele exportă profiturile, caz în care ar trebui cel puțin majorate redevențele pentru resursele naturale exploatate de aceste companii.

Trebuie să vedem ce se întâmplă și în această zonă de multinaționale, mitul cu salarii de multinațională este de mult apus, având în vedere că la nivelul țării în ultimul an am ajuns la o rată de aproximativ 45% salariați plătiți cu salariul minim pe economie, iar circa 80% câștigă mai putin de salariul mediu. Când mergeți dumneavoastră să alimentați autoturismul, băieții amabili de la pompe se bucură foarte mult de micul bacșiș pe care îl încasează pentru că salariile lor sunt foarte apropiate de aceste salarii minime pe economie.

Ne așteptăm să primim susținere din partea tuturor acelora care încă mai cred în muncă, care încă mai cred în independență și care mai cred într-un viitor mai bun, în care pot trăi la un nivel european și în țara lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Ati plecat de la o premiza gresita, si anume ca statul injumatateste veniturile cetateanului. Fals, nici macar pe aproape. O mare parte din taxele catre stat sunt "ascunse" prin mutarea lor catre angajator, insa acei bani platiti de angajator catre stat ar trebui sa faca parte din venitul brut al angajatului. Un tertip nenorocit specific sistemelor socialiste care ne afecteaza pe toti. Adaugati si TVA-ul, si taxele si accizele incluse in pretul benzinei si al tigarilor, si alte multe taxe (vamale etc.) incluse in pretul diverselor produse, si veti afla ca romanul plateste 85%-90% din ceea ce produce prin propria munca la stat. Mai ca am putea vorbi despre sclavie. Cum ar fi daca acesti bani ar merge catre sectroul privat si nu catre birocratii si coruptii din guvern? As propune o lege prin care impozitele si contributiile platite de catre angajator pentru fiecare angajat sa fie incluse in salariul brut al angajatului, care apoi sa fie impozitat corespunzator, 75%, cat o fi. As propune, de asemenea, ca statul sa fie obligat sa publice anual suma medie obtinuta din alte taxe si accize pe cap de platitor de taxe. Astfel, fiecarui roman ii va fi clar cat din plusvaloarea produsa cu sudoarea fruntii se duce catre stat, cat din munca lor de zi cu zi se duca pe mana coruptilor. Cu siguranta ar fi mult mai implicati in procesul democratis si si-ar alege cu mai multa chibzuinta reprezentantii stiind ca aproape 9 din 10 lei castigati prin munca se duc catre stat.
    • Like 2
    • @
      Devin invidios pe zeciuiala din feudalism :)
      • Like 0
  • check icon
    Inca un partid socialist cu o spoiala liberala???Incercati mai mult.....poate reusiti ....!!!Un partid care sa lupte ptr transformarea tarii intr-un paradis fiscal ,cu taxe si impozite ZERO, nu puteti sa infiintati???Sau meseria dvs de consultant fiscal ,ar avea de suferit ???
    • Like 0
    • @
      Asta e pe campii :) vezi aici daca fondatorii sunt socialisti : www.partidulstejarilor.ro . Avem noi defecte dar nu de alea :)
      • Like 0
  • Aveți nevoie de o figură cât de cât carismatică și de prezență în prim-plan. Adică de imagine. Greu. Mai simplu e să vă integrați în USR.
    • Like 0
    • @ Serin Jura
      Din pacate noi nu ne bazam pe carismele personale ci pe competenta profesionala :)
      • Like 0
    • @ Serin Jura
      Ps. Nu stim cine e USR! Nu ne intereseaza nu ne reprezinta fundatiile finantate de Soros!!!!!!
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Nu avem destule partide?
    • Like 1
    • @ Valentin
      Va multumesc pentru citirea articolului. Sunt foarte multe partide. Circa 160 sper sa nu gresesc. Insa cele ce sunt mai demult infiintate nu ne reprezinta! Iar cele noi nu le stim sau sunt refugii pentru unii din actualii politicieni. Nu vreau sa generalizez. Per scurt consider ca acest partid exprima mai bine un curent actual, respectiv dorinta de a sprijinii clasa de mijloc in general si micul antreprenor roman din zona economica. Numai bine.
      • Like 0
  • Fac parte si eu din acceasi categorie socio-profesionala. Poate din acest motiv agreez ideile dvs. Evident oameni cu idei bune exista in Romania. Dar vor putea vreodata sa ajunga in politica mare?
    Oricum eu, si multi ca mine, poate si dvs. atunci cand vrem sa luptam cu sistemul platim avocati si pentru noi si pentru cei cu care luptam. Vreau sa spun ca juristii, avocatii, expertii, judecatorii care tin partea statului prost cu care luptam sunt platiti de noi cei care muncim in privat. Noi avem resurse limitate si alte treburi de facut ca sa ramanem pe piata. Lupta este deci inegala. Poate ca ar fi fost nevoie de asociatii profesionale, dar acolo unde acestea exista, in cel mai bun caz lupta pentru avantaje personale in dauna celor generale.
    In naivitatea mea inca mai cred ca putem evolua in bine (cu pasi de melc). Sper sa aveti succes cu partidul dvs. Ma gandesc ca ar fi fost bine sa puneti pe undeva si datele de contact. Cred ca sunt multi care ar adera. Inclusiv eu.

    • Like 0
    • @ Eugen Marius Simion
      Respect :) tot ce fac noi este realixat in mod exclusiv cu redursele noastre :) nu ne vindem :) ne adresam oamenilor onesti, muncitori si independenti in gandire! www.partidulstejarilor.ro
      • Like 0
  • rdr check icon
    1. De ce 3? De ce nu 2? Doi parlamentari ar fi mai potriviti conform logicii dumneavoastra, mai putine capete, mai multe sanse sa se ajunga la consens, nu?
    2. Din punct de vedere social (!?) cetateanul intr-adevar plateste taxe, e de asteptat, stim ca asa functioneaza lucrurile in sistemul actual. In schimb, nu stim cum o sa fie sustinuta o asemenea crestere de venit, oricine poate promite un BMW nou in fiecare garaj din Romania, nu stim exact cum o sa-si permita statul sa achizitioneze cate un BMW nou pentru fiecare. Poate baietii de la benzinarii refuza bacsisul.

    Altfel, multumesc pentru informatie, nu stiam ca cel mai batran stejar din Europa se afla chiar in Romania, as vrea un link cu sursa.
    • Like 0
    • @ rdr
      Informatia cu stejarul: http://www.cunoastelumea.ro/cel-mai-batran-stejar-din-europa-se-afla-in-romania/
      In rest ma bucur cand cineva imi preia mesajul si il imbunatateste. 2 sau 1 este doar analiza. Cealalta parte e exagerare, ati rastalmacit total. Sumele exista si acum de exemplu 1050 lei la pensii si 350 - 650 lei la salariati deducerea personala in functie de numarul de persoane in intretinere. Mie mi se par foarte mici...Numai bine!
      • Like 1
    • @ Adrian Benta
      rdr check icon
      Da, sunt total de acord cu dumneavoastra, sumele primite de oameni sunt mici, intrebarea mea este, insa, cum va sustine economia romaneasca cresterea? Sau mai bine, din moment ce dumneavoastra ati spus ca sumele exista, de ce nu sunt ele folosite de actualii politicieni populisti? Stiti dumneavoastra ceva ce ei nu stiu? Impartasiti-ne si noua, sa avem si noi habar.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult