Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De ce coboara francezii la mijlocul drumului din trenul care merge de la Paris pe Coasta de Azur

TGV

photo icon TGV Sursa: gettyimages.com

România te face să urăști aproape orice. Când ajungi de la București la Timișoara cu trenul în acelasi interval de timp în care ai zbura până în America, e clar ca n-ai cum să te legi sentimental de călătoria într-un vagon. Care mai e murdar, înghesuit și are farmec doar cand ești adolescent și chiar și atunci, mai mult pentru că a merge cu Nașul e o lecție de viață despre tupeu, negociere și șpagă. 

În Europa însă, trenul are o altă valoare. Schimbi cu el uneori doar un cartier, alteori un oraș, o regiune sau chiar o țară. Are ceva ce avionului îi lipsește: poveștile. Necunoscuții leagă discuții când stau față în față, într-un vagon care și când se grăbește o face cu mai multă personalitate.

Ce veți citi mai jos e o poveste despre cum ajungi de la Londra la Roma. 

Trebuia să fim pe plajă din Tunisia când a fost atentatul. Au făcut over-booking și am mers cu o săptămână mai devreme”. Bătrânii de pe locurile din fața noastră din Eurostar sunt fascinanți. El nu aude bine, ea povestește cu fericire cum au fentat moartea. Se apropie de 80 de ani și merg să-și vadă fiul la Paris. Povestea cu Tunisia nu e însă unică, s-au strecurat pe lângă destin și când au schimbat zborul cu Malaysia Airlines cu câteva săptămâni înainte de dispariție. Începem să schimbăm impresii despre locurile vizitate, avem viziuni diferite despre Hong Kong și ne dau șah mat când povestesc cele 3 luni trăite în Australia. Au și acolo un copil. Călătoria cu Eurostarul merită chiar și numai pentru ei. 

Știați că de la Londra, că să ajungi la Lille, trebuie să iei trenul de Bruxelles?

Dacă ați răspuns cu da, felicitări. Sunteți mai atenți decât o familie de 4 indieni care erau convinși că poți ajunge în Franța doar dacă trenul tău se oprește acolo. Mă simt prost că le-am stricat ziua când le-am zis că stau pe locurile noastre, pe peronul greșit, în timp ce trenul lor pornea în viteză din dreapta.

Eurostarul e singurul care pleacă din gări în care accesul se face doar după un control ca la aeroport. Ce mai înseamnă sentimentul de siguranță în Europa modernă e greu de zis, dar nici verificările n-au cum să strice. Ca experiență însă, pentru un tren care traversează Canalul Mânecii, priveliștea e practic egală cu zero. 

Și cum ar fi altfel, când o bună parte a drumului e prin tuneluri? Dar măcar e rapid (2 ore și 15 minute) și te scutește de drumurile spre și dinspre aeroport, care nici în Londra și nici în Paris nu sunt o plimbare în parc. Destinația în Paris e Gara de Nord, relativ bine plasată pentru a ajunge repede apoi spre un hotel din centru (foto: Gara de Nord din Paris, sursa Getty/ Guliver Images).

Îi ajutăm pe colegii noștri mai vârstnici cu bagajele și respirăm aerul unei gări în care nimic din atmosferă nu lasă să se înțeleagă că în urmă cu o săptămâna au scăpat la limită de un măcel. Eram acolo la câteva zile de la atentatul oprit doar de intervenția unor pușcași marini americani. Francezii protestaseră împotriva unor controale mai severe, de teamă că le vor încurca navetă. Iar polițiștii aflați în trenuri au un singur sfat care să rezolve orice problemă de securitate: „Fiți și voi atenți”. Franța nu e pregătită să lupte cu terorismul, nu îl înțelege și tocmai asta o face atât de expusă. 

De ce toți francezii coboară la mijlocul drumului cu TGV-ul până la Nisa

Chiar, de ce? Am simțit că undeva e ceva greșit atunci când după doar 3 ore, TGV-ul dinspre Paris spre Nisa se golea brusc de toți vorbitorii nativi de franceză. 

Părea că e un secret pe care doar ei îl știu și pe care îl ascund de turiștii care cu naivitate rămâneau într-o seară de vineri să meargă mai departe. Explicația e simplă. Drumul de la Paris la Toulon e la fel de lung, în timp, precum cel de la Toulon la Nisa. Diferența vine din șinele care permit viteze mari doar până la stația de mijloc. Cum ajunge pe zona Coastei de Azur, TGV-ul devine un amărât de personal care se mișcă încet și cu întârzieri.

Dar TGV-ul e un mijloc de transport de lux pe Rivieră. În rest, francezii n-au nicio jenă în a pune cele mai mizerabile garnituri între cele mai faimoase orașe din sudul țării. Nimic nu te face să rânjești mai subtil ca atunci când oprești în luxoasa gară din Monaco într-un vagon ce face CFR-ul să pară o vază cu flori (sursa foto:Getty/ Guliver Images).

Când schimbi Franța cu Italia la Ventimiglia, schimbi mai mult decât o țară

Buna ziua, ne pare rău, dar va trebui să trimiteți shuttle-ul cu o oră mai târziu, trenul nostru are întârziere.” Răspunsul? „Bun venit în Italia, nu există tren fără întârziere.” Dolce far niente e totul pentru italieni. Trebuie să-i iubești pentru cum știu să trăiască, dar e greu să nu-i înjuri printre dinți atunci când auzi pentru a zecea oară că trenul va staționa câteva minute. Răsăritul prins pe fereastră, peste un Cinque Terre ce dispare în depărtare, e însă o amintire mai puternică decât întârzierile.

Până în Florența, peisajele compensează dezastrul organizatoric. Acolo începi să îți mai pui ceva speranțe în sistem, încât poți străbate toată Toscana fără să visezi o secundă la mașină. Iar gara din Siena, în mijlocul unui mall, e dovada ca se poate concilia modernismul cu istoria. 

Dar ce fac italienii atunci când îți vine să îi lauzi? Pun de-o grevă și îți blochează viața. “Toate trenurile sunt anulate”, îți spun angajații gării, parcă blestemați de strămoși să nu se lipească de engleză orice-ar fi. Îi contrazic toate semnele, încă o dovadă că la italieni e ca în jurnalism: orice informație trebuie confirmată din 3 surse. Ne-am găsit biletele la tonomate și am ajuns la Orvieto cu trenul de Roma, care scăpase de grevă.

Italienii au și ei variantă de mare viteză, FrecciaRossa. 

În micuțul Orvieto al Umbriei, zgomotul produs de ele te duce mai degrabă cu gândul la un avion care decolează. Îl avem pe lista în viitor, cu mențiunea că biletele, dacă nu sunt luate din timp, ajung la valori astronomice.

Din Orvieto în Roma n-au mai fost peripeții. Doar o luptă cu bagajele supradimensionate și spațiile prea mici de depozitare. Totul se termină la Termini. Un mamut de gară, cu o reputație teribilă la care au contribuit și românii, dar care te leagă de aeroport mai rapid decât orice alt drum. Încercați o dată să luați un shuttle în loc de tren, vedeți ce iese.

Morala? Nu există. Nu e o aventură cu transsiberianul, nu e o călătorie prin supra-aglomerata Indie. E doar o scurtă descriere a unui drum ce trece prin marile capitale ale Europei. Un drum cu trenul ce îți arată ceea ce avionul e prea rapid și lacom să mai rețină: Europa se schimbă atât de vizibil în doar câțiva kilometri. Punctualitatea englezilor, indolența francezilor și bucuria de a fi diferiți a italienilor sunt minunate atunci când viața ți se derulează prin fereastra garniturii. Și unde ne grăbim așa, totuși? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Excelent, Mihai!
    Mai uitam ca , atunci cand unui articol ii lipseste ura, crimele, condamnarile si mizeria, lipsesc si comentariile..Wellcome in Romania! Tara unde s-a inventat mizeria umana, plansul pe umarul altuia, critica fara solutii si priceperea la "de toate" (ca shaorma arabeasca atat de aclimatizata aici).
    Foarte bine scris. Ma bucur ca mai exista si povesti frumoase!
    • Like 6
    • @
      Buna seara. Povestile de calatorie cred ca au un singur scop - sa ne inspiram unii pe altii si sa descoperim experiente noi. Numarul comentariilor nu conteaza neaparat, mai avem nevoie si de ganduri bune, fie ca interactionam cu ele sau nu :) Multumesc frumos pentru apreciere.
      • Like 2
  • Un articol ca o mini vacanta. Frumos scris, relaxant, placut. Felicitari!
    • Like 2
    • @ Mihaly Foldes
      Va multumesc frumos :)
      • Like 2
  • check icon
    Nu am priceput niciodată de ce în România, dacă nu iei bilet de tren de la ghișeu, plătești cu 50 % mai mult în tren, în alte țări prețul e același sau aproape același. Nu prea mai merg cu trenul, pe distanțe mari prefer avionul, dacă se poate, pe distanțe mici merg rar cu trenul. Bunăoară, zilele trecute am fost 3 zile la Ploiești, sâmbătă (ieri) m-am urcat într-un tren privat și, surpriză, a trebuit să plătesc 12 lei în loc de 7.50. De ce? întreb. Păi dacă luați bilet din gară era 7,50. Pe vagon scria clar că se plătește „la naș”, dar nu am mai protestat. La un moment dat, te plictisești să mai protestezi în România, chiar dacă te revolți. Toamna trecută am fost la Budapesta la o conferință, am luat trenul, 12–13 ore nu e chiar mult și, pt. 270 lei dus-întors e chiar rezonabil. Din acest drum, vreo două ore sunt pierdute cu așteptări lungi, cam o oră pe teritoriul României, cam o oră în zona frontierei, ca pe vremea comunismului victorios la orașe și sate. Controlul în sine e scurt, flăcăii și fetele în uniforme se duc fix la cine trebuie, în rest controlul e minimal. Nu am priceput de ce este așa de greu să scurtezi timpul de stat în tren cu 2 ore pe distanța București-Budapesta. Dv. ce credeți? Că văd că pe autor îl frământă Costa de Azur și indienii din Franța. Ah, am priceput, ne dă de înțeles că a fost acolo, e om plimbat. Respectele mele.
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult