Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De ce e important să votezi informat – o hartă istorică a alegerilor din România după 1989

Ce înseamnă că votăm pe 11 decembrie? De ce e asta important? În primul rând pentru că e un drept pe care românii îl pot exercita de foarte puțin timp. Dacă adunăm toți anii trăiți de toți actualii cetățeni români în viață, o mare parte a acestora s-au petrecut într-o perioadă în care alegerile nu erau libere. Sau erau într-un stadiu încă vag, cum a fost cazul în primii ani după revoluție.

Conștiința importanței votului a scăzut ușor după euforia primilor ani, iar acest lucru este important pentru că la ultimele alegeri parlamentare au votat un pic peste 40% din cetățenii cu drept de vot. Restul de 60% (adică câteva milioane bune) trăiesc într-o țară pentru a cărei conducere au decis o minoritate (adică doar 7,7 milioane de alegători în 2012).  

Pe de altă parte este important să înțelegem ce așteptăm cu adevărat de la oamenii politici pe care îi votăm. După 45 de ani de comunism, așteptările unei mari părți a populației cu o mentalitate etatistă au fost legate de ceea ce pot primi de la stat, văzut ca o Providență care le poate decide destinele. Alegerea reprezentanților politici nu este însă despre asta, ci despre asigurarea că acei oameni politici aleși vor administra bunurile publice în mod corect și în interesul celor aleși. Este o distincție la care noi, ca popor, încă lucrăm și ultimele rezultate nu sunt întotdeauna concludente.

Un pic de context istoric

Să ne întoarcem puțin în timp. Suntem în 1864, data primului parlament unic al României. Data de naștere a unei persoane în vârstă de 80 de ani de exemplu este mai apropiată de 1864 decât de ziua de azi. Dar totuși în 1864 România era o construcție statală formată prin unirea a două principate aflate sub protectorat străin și în care votul era cenzitar, adică votau doar cetățenii care îndeplineau anumite condiții de venit, iar aceștia erau împărțiți în clase sociale. O mare parte din senatori și deputați erau încă direct numiți de domnitor. Femeile și servitorii nu puteau vota, nici faliții.

De atunci am trecut prin 2 războaie mondiale, o dictatură interbelică, 45 de ani de comunism și 26 de ani de capitalism. În ultimii 26 de ani au reprezentat trecerea societății de la un sistem totalitar la o democrație socială de piață.

În tabelul de mai jos am sintetizat istoria politică a României după 1989. Am încercat să pun legătura culoarea politică ce a deținut puterea cu principalele evenimente interne și internaționale și principalii indicatori economici și de dezvoltare. 

(clic pe imagine pentru a mări)

Concluziile sunt ușor de surprins:

* România a fost guvernată de un partid unic postcomunist în primii ani după revoluție

* Partidele de dreapta au avut partea lor importantă de putere politică, cu rezultate la fel de proaste ca și guvernarea de influență socialistă

* Prezența ultimei mineriade în 1999 a însemnat că disoluția autorității de stat a fost un fapt până aproape de anii 2000. Consolidarea instituțiilor democratice a început odată cu aderarea la NATO și UE.

* Concentrarea politică: partidele politice au devenit din ce în ce mai puține, au început să predomine alianțele, de multe ori de ideologii conflictuale, cu scopul asigurării puterii

* Timp de 26 de ani au guvernat cam aceiași oameni și idei. Nu a existat un real outsider la conducerea României care să fi fost impus în mod democratic, cu excepția guvernului Cioloș (care a fost numit însă forțat de circumstanțele din octombrie 2015). Asta înseamnă că puterea politică a fost deținută de doi poli politici masivi: partidul social-democrat (FDSN, FSN, PDSR, PSD) și sateliții acestuia pe de o parte și partidele de centru-dreapta (PNL, PNȚCD, PDL) de cealaltă parte.

Alegerile parlamentare sunt importante pentru că ele asigură formarea guvernului, care deține autoritatea de a decide pe cele mai importante aspecte de administrație internă. O istorie a alegerilor parlamentare de după 1990 e prezentată sintetizat în infograficul de jos, cu principalele partide care au intrat în parlament și scorurile acestora 

(clic pe imagine pentru a mări)

Unde s-au dus voturile în realitate

Cu o singură excepție, în 1996, PSD a obținut cel mai mare scor de fiecare dată, însă asta nu i-a asigurat puterea. Voturile au fost strânse la cele mai multe alegeri, evidențiind o caracteristică importantă a alegerilor românești, de multe ori prost înțeleasă: oamenii au încercat diverse combinații politice, mergând de la monoblocul fesenist de după revoluție până la CDR, coaliția diametral opusă nu mai târziu de 1996. Au votat apoi coaliții între PDL și PNL sau între PSD și PNL. Puterea a fost împărțită pe întreaga axă ideologică, între democrat-socialiști și liberali. Din totalul voturilor exprimate la toate alegerile parlamentare, partidele de stânga au obținut 18,8 milioane de voturi, iar cele de dreapta 19 milioane (exceptând voturile pentru partidele extremiste).

Chiar dacă este comod să spunem că România de după 1989 a fost dominată de PSD la nivel politic, în realitate lucrurile nu au stat chiar așa. Demonizarea exagerată a PSD-ului exersată de o bună parte din media nu are din păcate ca rezultat decât antagonizarea și mai mare a votanților acestora, iar efectul final este unul contrar așteptărilor. PSD este un partid rigid, care încă se hrănește dintr-un important vad electoral captiv, însă nu a fost la putere mai mult decât alte partide sau coaliții. Graficul de mai jos este edificator: 

(clic pe imagine pentru a mări)

Votanții români au încercat diverse oferte politice, cel mai devreme în 1996, într-o țară care nu era membră a UE sau NATO, dar care a votat masiv pentru o schimbare care atunci era greu de închipuit. Teoria că majoritatea electoratului românesc este manipulat pentru eternitate pentru un partid sau altul pur și simplu nu ține. Oamenii pot și vor vota diferit dacă li se oferă o alternativă viabilă și dacă cei care le cer votul îi angrenează într-un dialog deschis. Strategia curentă a partidelor de dreapta de a antagonia și ridiculiza votanții de stânga este din start perdantă, pentru că nu oferă un dialog. Iar fără dialog nu poate exista schimbare de opinie.

În plus, așa cum am văzut, prezența la vot este încă o problemă, dar și o oportunitate. 60% din alegătorii înscriși pe liste nu votează, dar ar putea să o facă. Ignorarea lor este de asemenea o tactică eronată, cu consecințe clar negative.

Ne aflăm, poate după 20 de ani, într-un nou moment în care avem de ales. Clasa politică care a avut puterea până acum, de stânga sau de dreapta, nu a folosit-o decât rareori în interesul cetățenilor, și de multe ori forțată de evenimentele externe. Într-o țară în care ultima mineriadă a avut loc acum 17 ani, adoptarea și întărirea instituțiilor democratice a reprezentat adevărată problemă. Schimbul de putere între stânga și dreapta s-a făcut pe o fundație de moravuri și birocrație clădite în 45 de ani de comunism, care au creat nouă politică de tip clientelar după 1990. Asta este și motivul pentru care guvernările de stânga și de dreapta au fost similare în ceea ce privește corupția, rezultatele economice proaste și cheltuirea eficient a bunului public: nicio guvernare nu a acționat pentru schimbarea instituțiilor anacronice și reformarea reală a acestora, fără impusul geopolitic dat de alianțele la care suntem parte.

E aici și o lecție importantă pentru alegători. Aceștia se pot uita în urmă și vor putea trage concluziile informate pentru votul pe care îl vor exersa. Adică dacă este momentul să dăm puterea reprezentării acelorași oameni care au dominat politica timp de 26 de ani sau unora noi. 

Articol publicat pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • IM check icon
    Binevenita împrospătare a memoriei înaintea alegerilor parlamentare din 11 decembrie.
    Ce reiese clar din tabelul colorat? M-am uitat numai la prim-miniștrii ce au condus guverne de "stânga" (Roman 1 an, Vacaroiu 4 ani, Năstase 4 ani, Ponta 3 ani). Aici i-am adăugat si pe miniștrii care se dădeau de dreapta dar s-a dovedit ulterior ca erau ori doar oportuniști, ori de stânga (Ciorbea 2 ani, Athanasiu 1 an, Tariceanu 4 ani) si a ieșit un total de 19 ani (din 26) in care Ro a avut in fruntea guvernului oameni de stânga de "caviar" ale căror singure preocupari au fost consolidarea puterii personale, îmbogățirea personala, păcălirea populației, îmbătarea cu apa de izvor-cei mai mititei dintre ei, care au si avut guvernări scurte).
    Ce a mai rămas? 26 ani - 19 ani (despre care am vorbit mai sus) = 7 ani. Acești 7 ani au aparținut unor prim-miniștri de dreapta care nu au furat cum au facut-o ceilalți: Stolohan 1 an, Dejeu 1 an, Vasile 1 an, Isărescu 1 an, Boc 3ani, Ungureanu 1 an fara câteva luni, Ciolos 1 an. Observați ce mici perioade au avut acești miniștri la dispoziție. Si, totuși in vremea lor s-a înaintat cel mai mult spre NATO si UE.
    In concluzie, nu cred ca afirmația dvs. Potrivit căreia dreapta a avut partea ei importanta de putere politica se poate susține dpdv al prim-miniștrilor. In schimb, aveți dreptate spunând ca au tot fost si sunt mereu aceleași figuri sau chiar daca figurile se mai schimba, apucăturile au rămas aceleași. Multi dintre ei s-au dat democrați de dreapta degeaba. Oamenii i-au votat pt. schimbarea mult dorita si s-au trezit mereu păcăliți de calitatea umana a celor votați.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Am impresia că ultimele evenimente au ucis complet alegerile interne. Brexitul, America trăind într-un episod prelungit de desen animat sunt prea mult.
    • Like 0
  • Tabloul nu include complet guvernările PSD.
    În primăvara 2007, după ieșirea PD-ului de la guvernare, Tăriceanu a continuat susținut din umbră de PSD. Apoi PSD a făcut guvern timp de un an cu PD-L.
    Al 2-lea guvern Boc a fost format cu o fostă facțiune a PSD (UNPR), care a continuat în guvernare cu Ponta.
    De fapt, PSD-ul nu a avut treabă cu guvernarea doar în perioada 1997-2000, apoi în 2005-2006, apoi dacă nu socotim UNPR-ul în 2010-2012 și acum, în 2016, cu guvernul tehnocrat.
    Dacă știu să număr pe degete, cam 7 sau 10 ani din 27 fără PSD.
    Just saying...
    • Like 0
  • Laura check icon
    Din tabloul dvs. reiese ca exista o relatie foarte puternica liniara (cor = 0.75) intre datoria guvernamentala si numarul de autostrazi. Daca folosim un model de regresie liniara, putem spune ca atunci cand datoria guvermentala creste cu 1 %, rezulta ca lungimea autostrazilor in Romania creste cu approximativ 11 km in medie. Asadar, pare ca Romania este un paradox, ca traieste din datorie externa. Este totusi ciudat ca nu ati pus in tabel datoria externa din 1990- 1995, sa stim de unde am plecat. Eu nu sunt o nostalgica, aderez la principiile enuntate de dvs: acela de a dialoga cu toate straturile sociale despre alegerile parlamentare, de a fi mai transpareti in felul in care se comunica starea reala a tarii si sunt adepta pentru a vota diferit. Este nevoie de o iesire din cercul vicios si paradoxal in care se dezvolta Romania.
    • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult