Foto: Christian Müller / Alamy / Alamy / Profimedia
Leitmotivul zilelor acestea este calitatea învățământului românesc și măsura în care există un sistem care să remunereze la justa valoare performanța profesorilor valoroși. Este un subiect care merită toată atenția noastră, miza fiind imensă și relevantă pe termen lung. Însă nu despre asta îmi propun să vă vorbesc, ci despre un alt lucru, cel puțin la fel de important, care cred că se pierde din vedere.
Educația în masă a oamenilor dintr-o țară nu se încheie odată cu absolvirea școlii. O nație nu este civilizată doar prin ceea ce învață la școală sau în familie. Educația este un proces căruia i se asigură continuitatea pe parcursul întregii vieți, pentru că o națiune educată este una civilizată și prosperă.
Însă succesul acestui proces de educație în masă depinde în mare măsură de “profesorii” asociați acestei noi perioade a vieții și anume de cei care gestionează destinele acelei țări la nivel central sau local. Ei sunt cei mai vocali, cei mai vizibili, și, de multe ori, cât se poate de credibili în fața propriului electorat. Din păcate însă, lecțiile care sunt (sau nu) servite românilor sunt departe de a educa.
O primă eroare majoră de comunicare este faptul că ajustările economice absolut necesare, încetarea traiului pe datorie publică nu sunt prezentate și asumate ca o abordare ce derivă din principii economice sănătoase pe care fiecare dintre noi ar trebui să ni le însușim. Ele sunt tot timpul prezentate ca un efect al "cămășii de forță" impuse de instituții externe: multă vreme a fost FMI, acum, mai nou, e vorba de UE prin programul PNRR. Normele de guvernanță corporativă, transparență decizională nu le aplicăm pentru că doar astfel putem asigura competitivitatea firmelor de stat, ci pentru că așa ne cere aderarea la OECD.
Cu o astfel de abordare, populația nu poate să tragă decât două concluzii. În primul rând, faptul că s-ar putea trăi foarte bine pe o datorie în creștere, consumând mai mult decât producem, dacă am fi lăsați. În al doilea rând, creșterea antipatiei față de instituțiile europene este asigurată, fiind prezentate în mod constant ca țapi ispășitori pentru “corsetul” economic în care trebuie să ne mișcăm. Având în vedere că UE este învinovățită pentru toate constrângerile economice pe care le avem, pro-europenismul românilor este chiar remarcabil.
Lucrurile nu stau mai bine nici în ce privește educația financiară și încurajarea economisirii pe termen lung. În mai toate statele dezvoltate, economisirea pe termen lung este stimulată printr-o serie de facilități fiscale, pentru că aceasta este calea cea mai sigură prin care oamenii renunță la beneficiile pe termen scurt în favoarea celor pe termen lung. Îndemnurile în acest sens au o audiență mult scăzută dacă nu sunt însoțite și de stimuli financiari.
În România, din păcate, economisirea pe termen lung este descurajată, dovezile fiind numeroase în acest sens. Nu există niciun sistem de deductibilitate stimulativ pentru asigurările de sănătate sau de viață. Nivelul de deductibilitate pentru contribuțiile la pensiile facultative a rămas neschimbat în ultimii peste 10 ani, chiar dacă salariul mediu s-a triplat între timp, Mai nou, dividendele încasate de fondurile de pensii sunt taxate, în pofida practicii europene, făcând ca, în final, la plată, pensile private să sfârșească prin a fi dublu taxate pentru câștigul de capital. La trei ani de la înființare, pensiile ocupaționale nu au niciun sistem de deductibilitate stabilit.
În final, câteva cuvinte și despre lipsa educației civice. Cei care au călătorit suficient de mult în țările etichetate ca fiind “civilizate” știu că acest atribut este legat de un cumul de factori care include legi aspre pentru abaterile de comportament, aplicarea lor strictă, dar și de o comunicare permanentă care aduce aminte permanent populației regulile de comportament în public, ceea ce este acceptabil și ce nu.
De exemplu, într-un oraș ca Londra metroul este locul în care numeroase astfel de mesaje pot fi întâlnite la tot pasul. “Stați pe partea dreaptă a scărilor rulante”, “stați pe ambele părți ale scărilor rulante”, “nu dați muzica tare în căști, pentru că îi deranjați pe cei din jur”, “privirile insistente spre o persoană sunt considerate a fi hărțuire sexuală și nu vor fi tolerate”, „cedați locul unor persoane care au mai mare nevoie de el și, atenție, nu toate invaliditățile sunt vizibile”, “oamenii care nu se simt bine pot fi mai bine îngrijiți în stații decât în trenuri”. Nu ar fi oare util să le aducem aminte și românilor astfel de lucruri și poate și altele?
Concluzia este una singură. Nu avem cum face educație economică, financiară sau civică, atâta vreme cât, odată cu terminarea școlii, educația în masă dispare sau este făcută neconvingător sau eronat, nefiind sprijinită de puterea exemplului liderilor de opinie și de campanii de comunicare profesioniste.
Articol publicat inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.