Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

De ce nu trebuie să se teamă școala românească de vocea copiilor. Gabi Bartic, COO Brio: „Feedback-ul de la elevi este aur pentru orice decident din învățământ. Doar așa sistemul de educație poate progresa”

Gabi Bartic

Propunerea ca elevii să își poată exprima în scris opinia despre profesorii lor a creat o controversă în sistemul de educație. Unele cadre didactice au protestat, spunând că elevii nu pot fi obiectictivi, altele au exprimat temerea că profesorii serioși, care își pregătesc temeinic orele, vor fi depunctați. Gabi Bartic, COO și Director al Diviziei Consumer a platformei de testare Brio spune că feedback-ul oferit de copii este aur curat pentru decidenții în învățământ. Cu ajutorul său, pot fi făcute intervenții care să îmbunătățească predarea, calitatea dialogului în școală poate crește, iar copiii învață să își exprime opinia într-un mod responsabil - o condiție pentru a deveni buni cetățeni.

Citiți mai jos un interviu despre de ce nu trebuie școala românească să se teamă de vocea copiilor.

A existat o întreagă controversă în jurul propunerii ca elevii să dea feedback profesorilor. În opinia dvs, ar trebui sau nu să li se ceară copiilor părerea despre profesorii lor?

La noi, profesorii sunt evaluați după niște dosare, după niște adeverințe și, în plus, după autoevaluare și după evaluarea șefilor direcți. Ministrul vrea să introducă acum formularul acesta de feedback, pe care îl completează toți copiii la sfârșitul semestrului. Nu are cum să conteze în evaluarea profesorului, feedback-ul e ceva și are un rost al său și evaluarea e altceva. Dar teoretic contează pentru ce urmează tu ca profesor să faci mai departe la clasă.

Pe mine m-a deranjat foarte tare că unii profesori le reproșează copiilor că nu sunt obiectivi, ei înșiși nefiind 100% obiectivi. Vor ca evaluările lor să făcute de firme specializate, dar ei fac evaluarea elevilor la clasă complet subiectiv (sigur, generalizez aici, există și insule de obiectivitate). Apoi, capacitatea copiilor de a judeca obiectiv se educă. De către cine, întreb retoric. Nu cumva reproșăm copiilor lipsa unui organ, acela al obiectivității, dar nu facem nimic pentru a-i ajuta să „le crească” acest organ noi înșine, la școală, la clasă?

Orice om din lumea asta are dreptul să dea feedback, iar în opinia mea, și e o opinie validată științific, feedback-ul este principalul fel în care noi progresăm în orice fel de sistem. Pe cale de consecință răspunsul nu poate fi decât: da, orice membru în acest sistem educațional - părinte, profesor, copil, trebuie să fie încurajat să dea feedback constructiv tuturor celorlalte părți.

Cum credeți că va ajuta feedback-ul venit de la copii sistemul de educație?

Feeedback-ul ne ajută să progresăm. Mai departe, feedback-ul atât în formă individuală, cât și consolidat trebuie să ajungă atât la profesori, cât și la directorul școlii. Feedback-ul individual trebuie să meargă prima dată la profesor, pentru că profesorul trebuie să știe unde anume este văzut el de copil că funcționează foarte bine și unde anume este văzut de copii că funcționează mai puțin bine. Acolo, el poate să-și îmbunătățească predarea și modul în care transmite informația. De aceea spun că feedback-ul oferă doar lucruri bune, pentru că actul educațional va fi îmbunătățit. În al doilea rând, feedback-ul centralizat trebuie să ajungă la directorul școlii, care are la îndemână mai multe instrumente pe care le poate corela. Feedback-ul consistent legat de un profesor, venit de la toate clasele respectivului profesor, poate să vorbească foarte limpede despre zonele în care profesorul performează sau nu performează. Dar poate să vorbească și despre zonele în care școala poate să facă ceva mai mult. Să spunem că un profesor de fizică primește feedback de la toți copiii că predă foarte multă teorie, dar face foarte puține experimente. Și atunci, directorul școlii poate o să își dea seama că nu are baza materială adecvată. Sau poate să vadă că profesorul nu e confortabil să facă experimente și poate organiza la nivelul catedrei respective întâlniri în care profesorii să discute despre cum pot explica mai pe înțelesul copiilor. Atunci câștigul pentru copii și pentru școală este enorm.

Există și temeri că elevii vor da un feedback negativ profesorilor care lucrează mai serios, pentru simplul fapt că se simt frustrați că trebuie să facă mai mult efort. Cum credeți că ar putea fi echilibrate lucrurile?

Riscul există ca profesorii care insistă foarte mult pe informație să fie depunctați, dar directorul școlii poate să facă altceva. Să coreleze aceste pretenții foarte mari, pe care le vede în feedback-ul negativ venit de la copii, cu rezultatele. Și, dacă rezultatele copiilor, la evaluările naționale, la Bac, la evaluările de la clasa a II-a, clasa a IV-a, clasa a VI-a, la evaluările de la clasă sunt foarte bune, atunci poate discutăm doar de modul în care respectivul profesor transmite informația, nu de câtă informație transmite. Ne speriem de feedback, dar feedback-ul acela este aur pentru orice decident din învățământ. Datele sunt aur în orice sistem, nu văd de ce ar fi altfel în educație. Ce produc aceste formulare de feedback înseamnă fabulos de multe date, pe care sistemul educațional le poate ingera și cu ajutorul cărora poate genera politici atomizate, la nivel de școală, de catedră, pentru a îmbunătăți calitatea actului educațional. Dar datele consolidate pot da și măsura sistemului ca întreg. Și reforme serioase pot porni exact de aici.

Cât de important este ca profesorul să transmită către familie propriul său feedback legat de copil, dincolo de note?

Sistemul de educație e ca un cub de sticlă opacă, rigid, în care copilul intră și iese la pachet cu notele. Cam atâta informație primești de la sistemul de educație. Feedback-ul funcționează doar dacă e bidirecțional. Pentru că dacă eu spun că nu mi-a plăcut ceva, iar tu nu schimbi nimic, nu o să se întâmple nimic, afară de ceva frustrări pe care fiecare le trăiește individual, noi nestabilind un dialog. În orice interacțiune avem, dacă feedback-ul nu funcționează în ambele sensuri este inutil. Feedback-ul, da, trebuie dat de către copii către profesori și invers. Nota nu este feedback, nota este o evaluare, și mai spun o dată , aceasta e în general subiectivă. Formularele de feedback vor forța profesorul să dea la rândul său feedback serios către elev și părinți. Și, dacă lucrul ăsta se va întâmpla, vor exista câștiguri majore, existe studii în acest sens. Eu pot să îi spun părintelui: copilul nu poate să opereze cu concepte abstracte. Și atunci, dacă sunt un părinte căruia îi pasă, o să încep să lucrez cu copilul ca el să o poată face. Dar doar dintr-o notă proastă la o lucrare de control la matematică, eu nu pot afla ce este în neregulă. Calitatea educației poate crește foarte mult prin feedback, dar și presiunea asupra profesorului se poate diminua.

Cum ați defini calitatea dialogului în școala românească?

Sunt foarte multe vorbe și foarte puțină comunicare în școala românească. Aceste foarte multe vorbe sunt foarte generale și e foarte puțină comunicare, pentru că e foarte simplu să expui vulnerabilitățile unui sistem atunci când comunici. Niciunul dintre noi nu vrea să își expună vulnerabilitățile, dar, pe de altă parte, lucrul bun este că, dacă vrem să îmbunătățim ceva într-un sistem, nu avem cum să facem altfel decât să îi expunem vulnerabilitățile și să găsim posibilități de a repara aceste probleme. O problemă nediagnosticată nu poate fi tratată. Pe vremuri, când veneau profesorii cu lucrările de control, spuneau câteodată, ca să nu spună că s-a copiat, că la această lucrare se vede treaba că ați cam colaborat. Și noi așa am crescut, într-un sistem în care nu eram încurajați să colaborăm, iar lucrări colective cred că am avut prima dată la facultate, dacă am avut. Copiii nu sunt încurajați să colaboreze, iar problema asta, transpusă de la mic la mare, se duce și în faptul că școala nu vede în părinte un partener, ci un inamic. La câte ședințe cu părinții ați fost de la care nu ați venit cu nimic altceva decât cu o listă de rechizite? Comunicarea serioasă trebuie făcută cu niște reguli de comunicare, nimeni nu o să vrea să comunice serios până când nu o să fie nevoit să comunice serios. Niciun furnizor de servicii nu o să-și expună vulnerabilitățile în fața beneficiarului și, până la urmă, școala este un furnizor de servicii. Dacă această comunicare va fi încurajată și reglementată, ea va trebui să se întâmple. Și într-un sistem de educație serios comunicarea trebuie să se întâmple.

Ce șanse sunt ca acest feedback oferit de copii să fie sincer?

Aceasta este problema oricărui sondaj de opinie și a oricărui interviu în care subiectul este tentat să își disimuleze fața, încearcă să își minimalizeze defectele și să își maximizeze calitățile. Copilul, crezând că profesorul o să-i citească feedback-ul, o să spună de bine, deși nu e bine, dacă este un copil compliant, sau dacă e vreun rebel o să zică de rău, deși nu neapărat crede că totul e rău. Feedback-ul constructiv se obține prin anonimizare și prin responsabilizare. O să îi spunem copilului că opinia lui este anonimă și contează doar într-un context mai mare, că ajută atât profesorul cât și școala să facă lucruri mai bune, că feedback-ul lui va fi folosit. Dacă el știe că feedback-ul lui va ajunge într-un dosar cu șină și cam atât, nu o să mai spună ce are de spus. Dar dacă o să vadă că în mod consistent feedback-ul este utilizat, el va fi încurajat să îl dea. Asta cu feedback-ul pozitiv dat către profesor pentru că ți-e frică de el e o chestiune care trebuie rezolvată de școală. Sigur că profesorii știu scrisul fiecărui copil, dar mai devreme sau mai târziu copiii trebuie să știe că opiniile lor trebuie să fie asumate și câtă vreme sunt sincere și corecte ele nu pot fi pedepsite. Iar dacă acest lucru se va perpetua la nivel de politică de școală, de sistem de educație în general, va fi un câștig. Dar nu putem să ne ferim de feedback doar pentru că el se poate întoarce ca un bumerang împotriva noastră, pentru că în felul ăsta nu o să progresăm. E ca și când aș spune: am o gaură cât China în fața blocului, dar mi-e frică să sun la Primărie că o să vadă că am taxele neplătite. La un moment dat, cineva trebuie să sune la Primărie. Iar dacă eu nu o fac, vecinul nu o face, nimeni nu o face, o să stăm în continuare cu groapa în fața blocului. Sau o să așteptăm „să se sesizeze cineva”. „Se-ul” ăsta pe care îl ducem după noi din comunism nu se întâmplă niciodată. 

Articolul face parte din proiectul editorial Educație cu Brio, susținut de platforma de testare și evaluare online Brio.ro.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In fine, vom face si noi in scolile noastre ceea ce se face de decenii in scolile din statele dezvoltate si de vreo 2 decenii in unele universitati romanesti… OPOZITIA si LIPSA DE CONSENS in acest scop se bazeaza in spatiul dambovitean in principal pe spaima unor cadre didactice si reticenta unor manageri din Ministerul Educatiei ca daca nu vor dori/ putea/ sti sa tina cont de cerintele elevilor (inclusiv cele in contradictie cu regulamentele si deciziile diriguitorilor) vor fi sanctionati (mai ales material), nu vor fi promovati, vor fi respinsi de sistem, etc.. Toti acestia ignora faptul ca tot ceea ce se face in educatie, pentru elevi si studenti – ca beneficiari/ clienti ai imensului sistem educational national – ar trebui sa fie realmente (nu ca pana acum, de multe ori, doar in declaratii si intentii!) IN BENEFICIUL LOR, serviciile educationale implicate fiind concepute si realizate in conformitate cu cerintele, nevoile si asteptarile lor (nu doar conform reglementarilor, regulamentelor si ordinelor ME si ARACIP/ ARACIS)…Numai in acest caz – putin probabil azi – va aparea in fine SATISFACTIA elevilor/ studentilor care de fapt inseamna CALITATEA serviciilor educationale… ARACIP si ARACIS se lauda ca se ocupa de asigurarea CALITATII educatiei dar nu au in vedere aceasta definitie a CALITATII si nici obtinerea SATISFACTIEI educabililor (elevi, studenti) dar si a angajatorilor si a altor parti interesate… Pentru ei/ ele doar ceea ce au stabilit ME si ARACIP/ ARACIS conteaza … Recomand autorului sa consulte cartea mea EVALUAREA SATISFACTIEI CLIENTULUI (aparuta in 2 editii, la editura Standardizarea) si sa abordeze STATISTIC prelucrarea si interpretarea raspunsurilor primite, avand in vedere si … cointeresarea potentialilor respondenti in oferirea de raspunsuri dar si prevenirea/ identificarea eventualelor falsuri si plagiate in chestionarele completate…
    • Like 0


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult