Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

De ziua Republicii – Viezuroaia și Parantezica

România împlinește 100 de ani, Republica, doar 3. N-am să zic că învață acum să meargă, pentru că s-a ridicat, de la bun început, pe picioarele ei.

Trei ani de când ne urcăm cu rândul pe buturuga asta a noastră pentru răsturnat căruțe mari, ca să ne spunem gândurile. Gânduri de revoltă, de dispreț, de batjocură, triste, sarcastice, rațional-sceptice. Gânduri împotriva negândului cu care mână România în șanț birjarii zilei.

Uneori, rareori, unul dintre noi descoperă o clipă, o imagine, o ființă omenească în care plăpânzesc bunătatea și frumusețea, și așterne în cuvinte, pentru toți Republicanii, această rara avis.

În Republica se gândește, se scrie și se citește, activități din ce în ce mai nepopulare astăzi. Tinerii mei colegi, întemeietori ai acestui site, îmi comunică însă că este nevoie și de voce. De vocea umană, care poate da textului umbre și lumini, dincolo de cuvinte. De aceea, de acum înainte, o să mă și auziți câteodată.

De ziua Republicii, dăruiesc și eu masa cu o întâmplare ca din altă lume, petrecută în această lume, în această țară.

Dau să mă aplec ca să scot cumpărăturile din coșul metalic mare, pe roți. Femeia care stă la pândă, lângă casa de marcat, hotărăște că eu sunt cel ales și îmi fredonează cu un zâmbet umil, obraznic și complice: „Mă lăsați să iau și eu două produse?”.

Autoarea propunerii indecente e zdravănă, trecută de 40, bufleie, cu bujori în obrăjori și o pereche de ochișori rapid rotitori. Nici nu apuc să-i răspund, că se și îndeasă în fața mea, în vreme ce casiera, cu care bag seama că era înțeleasă, începe să-i marcheze și să-i pună pe tejghea produsele așezate pe o poliță din spate.

Articulez, totuși, destul de fără vlagă, întorcând capul către cele câteva persoane aflate la coadă în spatele meu: „Eu vă las, dar să fie și dânșii de acord...”. Coada tace, cineva ridică din umeri.

Între timp, doamna Viezuroaia cară la pungi și borcane, că produsele cele două sunt grămezi: gemuri, zacuști, un vraf de napolitane, o pâine mare, o pungă cu pulpe de pui sângerânde, niscai brânzeturi, ceva sticle de bere... 

O privesc fix. Constat că i se fâlfâie. Îi spun rânjind cât pot eu de cap de mort: „La dumneavoastră, stimată doamnă Viezuroaia, se numără două după nouă!...”.

Îmi aruncă un surâs satisfăcut: „Ei, acuma ce să facem... Dacă am casă grea... Hai, că-i gata... Și să știți că nu mă cheamă cum ați zis!”.

De unde stătea, la fereală, se apropie un ins lung și chel cu un coș, soțul pesemne, încarcă sacoșele și duși au fost.

Ies pe platoul din fața megamarketului împingând căruțul și mă mir că nu mi se vede eticheta lipită cu scuipat pe frunte.

Săndica e departe, că era plină parcarea. Deschid portbagajul și salt baxul de apă minerală.

„După ce terminați... îmi dați mie să duc cărucioru... pentru bănuțu de cinzeci”.

E o aurolacă bătrână. De fapt, nu-i atât de bătrână. E uzată rău, uscată, mineralizată, cu fața ca scoarța de copac. Poartă niște adidași informi, odată galbeni, și pantaloni burlan – merge mai crăcănată decât mine. Peste toate, un soi de pelerină cenușie, ca a gunoierilor de-acum un veac.

„Vi-l dau, doamnă, sigur că vi-l dau, dar n-are monedă, că l-am luat de-aici, era lăsat lângă stâlp, nu l-am luat din șirul de la intrare...”.

Dă din cap cu înțelegere: „Da, mai rămâne câte unul, că lumea se grăbește... Da` îl duc ş-așa, că vă văd singur și aveți timp puțin”.

Pe grila metalică au rămas niște bonuri, al meu și unele mai vechi. Face curat, le mototolește, le bagă în buzunar și întoarce căruciorul. 

Nu-mi amintesc să fi dat vreodată bani unui cerșetor. Am căutat în portofel, n-am găsit nicio hârtie de 1 leu. I-am dat una de 5.

„Nu, nu, nu să poate, țineți-i, că poate-aveți copii de crescut, e prea mult, domnule!...”. Umbla cu banii după mine.

Să mi se usuce mâna cu care scriu, să-mi crape ochii, să-l văd pe Dragnea la televizor toată viața câtă mi-a rămas, chiar așa a fost.

I-am mângâiat umărul Parantezichii, am sărit la volan și am demarat în trombă, de parcă mă urmărea poliția. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
sound-bars icon