Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

De ziua Republicii – Viezuroaia și Parantezica

România împlinește 100 de ani, Republica, doar 3. N-am să zic că învață acum să meargă, pentru că s-a ridicat, de la bun început, pe picioarele ei.

Trei ani de când ne urcăm cu rândul pe buturuga asta a noastră pentru răsturnat căruțe mari, ca să ne spunem gândurile. Gânduri de revoltă, de dispreț, de batjocură, triste, sarcastice, rațional-sceptice. Gânduri împotriva negândului cu care mână România în șanț birjarii zilei.

Uneori, rareori, unul dintre noi descoperă o clipă, o imagine, o ființă omenească în care plăpânzesc bunătatea și frumusețea, și așterne în cuvinte, pentru toți Republicanii, această rara avis.

În Republica se gândește, se scrie și se citește, activități din ce în ce mai nepopulare astăzi. Tinerii mei colegi, întemeietori ai acestui site, îmi comunică însă că este nevoie și de voce. De vocea umană, care poate da textului umbre și lumini, dincolo de cuvinte. De aceea, de acum înainte, o să mă și auziți câteodată.

De ziua Republicii, dăruiesc și eu masa cu o întâmplare ca din altă lume, petrecută în această lume, în această țară.

Dau să mă aplec ca să scot cumpărăturile din coșul metalic mare, pe roți. Femeia care stă la pândă, lângă casa de marcat, hotărăște că eu sunt cel ales și îmi fredonează cu un zâmbet umil, obraznic și complice: „Mă lăsați să iau și eu două produse?”.

Autoarea propunerii indecente e zdravănă, trecută de 40, bufleie, cu bujori în obrăjori și o pereche de ochișori rapid rotitori. Nici nu apuc să-i răspund, că se și îndeasă în fața mea, în vreme ce casiera, cu care bag seama că era înțeleasă, începe să-i marcheze și să-i pună pe tejghea produsele așezate pe o poliță din spate.

Articulez, totuși, destul de fără vlagă, întorcând capul către cele câteva persoane aflate la coadă în spatele meu: „Eu vă las, dar să fie și dânșii de acord...”. Coada tace, cineva ridică din umeri.

Între timp, doamna Viezuroaia cară la pungi și borcane, că produsele cele două sunt grămezi: gemuri, zacuști, un vraf de napolitane, o pâine mare, o pungă cu pulpe de pui sângerânde, niscai brânzeturi, ceva sticle de bere... 

O privesc fix. Constat că i se fâlfâie. Îi spun rânjind cât pot eu de cap de mort: „La dumneavoastră, stimată doamnă Viezuroaia, se numără două după nouă!...”.

Îmi aruncă un surâs satisfăcut: „Ei, acuma ce să facem... Dacă am casă grea... Hai, că-i gata... Și să știți că nu mă cheamă cum ați zis!”.

De unde stătea, la fereală, se apropie un ins lung și chel cu un coș, soțul pesemne, încarcă sacoșele și duși au fost.

Ies pe platoul din fața megamarketului împingând căruțul și mă mir că nu mi se vede eticheta lipită cu scuipat pe frunte.

Săndica e departe, că era plină parcarea. Deschid portbagajul și salt baxul de apă minerală.

„După ce terminați... îmi dați mie să duc cărucioru... pentru bănuțu de cinzeci”.

E o aurolacă bătrână. De fapt, nu-i atât de bătrână. E uzată rău, uscată, mineralizată, cu fața ca scoarța de copac. Poartă niște adidași informi, odată galbeni, și pantaloni burlan – merge mai crăcănată decât mine. Peste toate, un soi de pelerină cenușie, ca a gunoierilor de-acum un veac.

„Vi-l dau, doamnă, sigur că vi-l dau, dar n-are monedă, că l-am luat de-aici, era lăsat lângă stâlp, nu l-am luat din șirul de la intrare...”.

Dă din cap cu înțelegere: „Da, mai rămâne câte unul, că lumea se grăbește... Da` îl duc ş-așa, că vă văd singur și aveți timp puțin”.

Pe grila metalică au rămas niște bonuri, al meu și unele mai vechi. Face curat, le mototolește, le bagă în buzunar și întoarce căruciorul. 

Nu-mi amintesc să fi dat vreodată bani unui cerșetor. Am căutat în portofel, n-am găsit nicio hârtie de 1 leu. I-am dat una de 5.

„Nu, nu, nu să poate, țineți-i, că poate-aveți copii de crescut, e prea mult, domnule!...”. Umbla cu banii după mine.

Să mi se usuce mâna cu care scriu, să-mi crape ochii, să-l văd pe Dragnea la televizor toată viața câtă mi-a rămas, chiar așa a fost.

I-am mângâiat umărul Parantezichii, am sărit la volan și am demarat în trombă, de parcă mă urmărea poliția. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Întâmplarea pare a fi desprinsă dintr-o lume șukșiniană.
    • Like 0
  • Grea e batranetea domnule! E trist sa nu-ti dai seama ca esti din secolul ba chiar mileniul trecut! Cui te adresezi Domnule?! Mie, poate, ca suntem de o seama! Am incercat sa citesc stra-nepoatei mele Povestiri Nemuritoare de Petre Ispirescu si m-am poticnit rau la cuvinte cum ar fi jar, covata, zabala.... Viezuroaie?!
    • Like 0
  • Viezuroiii au o caliate , "citesc" bine oamenii . Nu ar fi indraznit sa se bage in fata unei persoane de la care nu s-ar fi asteptat la buna crestere. Ar fi bine sa mai fie si "surprinsi" cu reactii la care nu se asteapta, sa mai fie pusi la locul lor ! Imi amintesc ca in urma cu cativa ani m-am ambitionat sa primes bon fiscal de la un xerox amplasat intr-un sediu anaf . Coada din spatele meu era sa ma linseze pentru ca le mananc din timpul lor pretios ( lucratorul de acolo dupa ce a cautat casa de marcat , a trebuit a caute si priza , un prelungitor etc recunosc nu au desigilat-o atunci!) . Deci, eu eram vinovata de serviciu ! Mi-am asumat acest rol si am asteptat cu rabdare bonul fiscal explicandu-le celor de la coada ca lucrurile mari se incep cu lucruri marunte peste care trecem prea usor ( "haideti doamna , pentru 2 lei cinzeci mai cereti bon ?!" ) Ei bine, da! pentru 2 lei cincizeci cer bon pentru ca este dreptul meu si obligatia lor ! si daca nu invat sa apar putin , cum voi sti sa apar mai mult?
    • Like 0
  • La multi ani!
    • Like 0
  • A trecut ceva vreme de când Republica se numără printre lecturile mele aproape zilnice. La mulți ani Republica!
    Apropo... v-ați gândit vreodată că ”Republica” ar putea fi un diminutiv?
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Felicitări, domnule CTP, pentru politețe! Nu obișnuiesc să laud, dar e ca și cum.Ce i-ați spus doamnei Viezuroaia ea a luat drept compliment! Altă dată, căci va fi, cu siguranță, puteți sa-i dați (Viezuroaiei urmatoare) alt răspuns: "Magazinul are casă rapida pentru 2-3 articole, exact cazul dvs, o găsiți sigur." sau "Dacă nu mă înșel, coada e acolo" după caz. Sincer, eu așa fac, m-am săturat de nesimțiți... Ce a inteles doamna? Că îi merge. Data următoare va face la fel. Și ca ea, mulți, prea mulți...
    • Like 1
  • Om bogat (indestulat)........om sarac! Tupeu ...... bun-simt. Din pacate, primii fac legea.
    • Like 0
  • Asta este in fapt paradigma vremurilor . Avem de-a face cu viezuroi la un capat si cu o minoritate educata si binecrescuta la capatul opus. In mijloc o masa majoritara, amorfa casapita de anxietati si pofte mediocre , masa celor care mereu nu au cu cine vota sau care nu fac nimic pentru ca nu pot schimba nimic. Problema cu viezuroii este ca stiu numai de frica. Problema societatii de azi nu sunt viezuroii, ci masa amorfa care este si in fapt tinta perfecta a manipularii . Din cauza asta sperietoarea cu oculta mondiala functioneaza atit de bine , pentru ca hraneste pe mai departe masa amorfa cu "certitudinea" inutilitatii oricarei actiuni de a schimba ordinea lucrurilor.
    • Like 8
    • @ Radu Bogdan
      ati uitat "Viezuroaiele politice"; alea sunt si mai si...
      • Like 0
  • Si eu citesc si ascult cu multa placere si continua admiratie punctele de vedere exprimate de Cristian Tudor Popescu. Povestea cu Viezuri si Parantezici este perfecta pentru a pune degetul pe o rana sociala, ce nu si-a gasit inca antidotul, cu toate ca el este binecunoscut sau intuit, si cu toate astea fenomenul prolifereaza. Viezurii dispar daca sunt pusi la punct, daca se reactioneaza viguros la atacurile constante pe care ei le dau bunului-simt, pentru ca este evident ca au lipsit exact la impartirea pe pamant a bunului-simt. Ei sunt asa datorita educatiei deficitare in aceasta directie, au avut exemple de acest tip in familie, si le-au preluat, Pe de alta parte, de la toate nivelurile puterii li se prezinta acest model de reusita in viata, si-asa fenomenul se propaga, atingand cote alarmante. Ce se poate face : sanctionarea directa a acestui comportament si educarea corespunzatoare a tinerei generatii. Celalalt caz prezentat, Parantezica trista, umila si necajita, trebuie ajutata, si ea este un produs si un efect tot al unei societati care nu se dezvolta bine, in directia buna. As spune ca cele doua personaje, sau mai exact proportia pe care ele o au in societatea noastra, arata exact masura a cat de mult are de construit sau indreptat actuala societate civila romaneasca. Din nou, alta cale nu vad decat educatia, si bineinteles, o mie de ani incolo tara asta sa nu mai voteze mizeria actuala de la putere.
    • Like 0


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult
sound-bars icon