Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De ziua Republicii – Viezuroaia și Parantezica

România împlinește 100 de ani, Republica, doar 3. N-am să zic că învață acum să meargă, pentru că s-a ridicat, de la bun început, pe picioarele ei.

Trei ani de când ne urcăm cu rândul pe buturuga asta a noastră pentru răsturnat căruțe mari, ca să ne spunem gândurile. Gânduri de revoltă, de dispreț, de batjocură, triste, sarcastice, rațional-sceptice. Gânduri împotriva negândului cu care mână România în șanț birjarii zilei.

Uneori, rareori, unul dintre noi descoperă o clipă, o imagine, o ființă omenească în care plăpânzesc bunătatea și frumusețea, și așterne în cuvinte, pentru toți Republicanii, această rara avis.

În Republica se gândește, se scrie și se citește, activități din ce în ce mai nepopulare astăzi. Tinerii mei colegi, întemeietori ai acestui site, îmi comunică însă că este nevoie și de voce. De vocea umană, care poate da textului umbre și lumini, dincolo de cuvinte. De aceea, de acum înainte, o să mă și auziți câteodată.

De ziua Republicii, dăruiesc și eu masa cu o întâmplare ca din altă lume, petrecută în această lume, în această țară.

Dau să mă aplec ca să scot cumpărăturile din coșul metalic mare, pe roți. Femeia care stă la pândă, lângă casa de marcat, hotărăște că eu sunt cel ales și îmi fredonează cu un zâmbet umil, obraznic și complice: „Mă lăsați să iau și eu două produse?”.

Autoarea propunerii indecente e zdravănă, trecută de 40, bufleie, cu bujori în obrăjori și o pereche de ochișori rapid rotitori. Nici nu apuc să-i răspund, că se și îndeasă în fața mea, în vreme ce casiera, cu care bag seama că era înțeleasă, începe să-i marcheze și să-i pună pe tejghea produsele așezate pe o poliță din spate.

Articulez, totuși, destul de fără vlagă, întorcând capul către cele câteva persoane aflate la coadă în spatele meu: „Eu vă las, dar să fie și dânșii de acord...”. Coada tace, cineva ridică din umeri.

Între timp, doamna Viezuroaia cară la pungi și borcane, că produsele cele două sunt grămezi: gemuri, zacuști, un vraf de napolitane, o pâine mare, o pungă cu pulpe de pui sângerânde, niscai brânzeturi, ceva sticle de bere... 

O privesc fix. Constat că i se fâlfâie. Îi spun rânjind cât pot eu de cap de mort: „La dumneavoastră, stimată doamnă Viezuroaia, se numără două după nouă!...”.

Îmi aruncă un surâs satisfăcut: „Ei, acuma ce să facem... Dacă am casă grea... Hai, că-i gata... Și să știți că nu mă cheamă cum ați zis!”.

De unde stătea, la fereală, se apropie un ins lung și chel cu un coș, soțul pesemne, încarcă sacoșele și duși au fost.

Ies pe platoul din fața megamarketului împingând căruțul și mă mir că nu mi se vede eticheta lipită cu scuipat pe frunte.

Săndica e departe, că era plină parcarea. Deschid portbagajul și salt baxul de apă minerală.

„După ce terminați... îmi dați mie să duc cărucioru... pentru bănuțu de cinzeci”.

E o aurolacă bătrână. De fapt, nu-i atât de bătrână. E uzată rău, uscată, mineralizată, cu fața ca scoarța de copac. Poartă niște adidași informi, odată galbeni, și pantaloni burlan – merge mai crăcănată decât mine. Peste toate, un soi de pelerină cenușie, ca a gunoierilor de-acum un veac.

„Vi-l dau, doamnă, sigur că vi-l dau, dar n-are monedă, că l-am luat de-aici, era lăsat lângă stâlp, nu l-am luat din șirul de la intrare...”.

Dă din cap cu înțelegere: „Da, mai rămâne câte unul, că lumea se grăbește... Da` îl duc ş-așa, că vă văd singur și aveți timp puțin”.

Pe grila metalică au rămas niște bonuri, al meu și unele mai vechi. Face curat, le mototolește, le bagă în buzunar și întoarce căruciorul. 

Nu-mi amintesc să fi dat vreodată bani unui cerșetor. Am căutat în portofel, n-am găsit nicio hârtie de 1 leu. I-am dat una de 5.

„Nu, nu, nu să poate, țineți-i, că poate-aveți copii de crescut, e prea mult, domnule!...”. Umbla cu banii după mine.

Să mi se usuce mâna cu care scriu, să-mi crape ochii, să-l văd pe Dragnea la televizor toată viața câtă mi-a rămas, chiar așa a fost.

I-am mângâiat umărul Parantezichii, am sărit la volan și am demarat în trombă, de parcă mă urmărea poliția. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Iurie check icon
    Bravo
    • Like 0
  • Intodeauna l-am apreciat pe C.T. Popescu ca fiind unul dintre intelectualii valorosi ai tarii. Nu neg ca am si anumite retineri fata de unele interventii ale sale pe teme de analiza politica in care mi s-a parut ca abuzeaza de militantism. Se cunosc multe cazuri în care „angajarea politica” a unor intelectuali nu a fost tocmai înţeleaptă. Consider insa ca statutul firesc al intelectualului este acela de „spectator angajat“ si acesta este si cazul domnului CTP. Ceea ce as vrea sa evidentiez prin aceasta interventie nu este modul in care sunt prezentate si analizate cele doua personaje, ci stilul litrear cu care abordeaza tematicile tratate. Chiar daca uneori acuza sau apara pe un ton caustic CTP o face intr-un stil atat de elevat incat te intrebi daca nu este in primul rand scriitor si apoi journalist. Stiu, o sa spuneti ca si jurnalistul este scriitor, dar stilul literar este mai putin evident la journalist. In materialul de astazi ,, De ziua Republicii” , dar mai cu seama intr-o interventie pe care am citit-o saptamana trecuta, in aceeasi revista, stilul de redactare a tematicilor este , dupa parerea mea la nivelul marilor scriitori.
    Va felicit Domnule Popescu si va sugerez sa va folositi timpul acestui apus de viata pentru crearea unor opera literare.
    • Like 0
  • Întâmplarea pare a fi desprinsă dintr-o lume șukșiniană.
    • Like 0
  • Grea e batranetea domnule! E trist sa nu-ti dai seama ca esti din secolul ba chiar mileniul trecut! Cui te adresezi Domnule?! Mie, poate, ca suntem de o seama! Am incercat sa citesc stra-nepoatei mele Povestiri Nemuritoare de Petre Ispirescu si m-am poticnit rau la cuvinte cum ar fi jar, covata, zabala.... Viezuroaie?!
    • Like 1
    • @ Dan Apostol
      ?
      • Like 0
  • Viezuroiii au o caliate , "citesc" bine oamenii . Nu ar fi indraznit sa se bage in fata unei persoane de la care nu s-ar fi asteptat la buna crestere. Ar fi bine sa mai fie si "surprinsi" cu reactii la care nu se asteapta, sa mai fie pusi la locul lor ! Imi amintesc ca in urma cu cativa ani m-am ambitionat sa primes bon fiscal de la un xerox amplasat intr-un sediu anaf . Coada din spatele meu era sa ma linseze pentru ca le mananc din timpul lor pretios ( lucratorul de acolo dupa ce a cautat casa de marcat , a trebuit a caute si priza , un prelungitor etc recunosc nu au desigilat-o atunci!) . Deci, eu eram vinovata de serviciu ! Mi-am asumat acest rol si am asteptat cu rabdare bonul fiscal explicandu-le celor de la coada ca lucrurile mari se incep cu lucruri marunte peste care trecem prea usor ( "haideti doamna , pentru 2 lei cinzeci mai cereti bon ?!" ) Ei bine, da! pentru 2 lei cincizeci cer bon pentru ca este dreptul meu si obligatia lor ! si daca nu invat sa apar putin , cum voi sti sa apar mai mult?
    • Like 0
  • La multi ani!
    • Like 0
  • A trecut ceva vreme de când Republica se numără printre lecturile mele aproape zilnice. La mulți ani Republica!
    Apropo... v-ați gândit vreodată că ”Republica” ar putea fi un diminutiv?
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Felicitări, domnule CTP, pentru politețe! Nu obișnuiesc să laud, dar e ca și cum.Ce i-ați spus doamnei Viezuroaia ea a luat drept compliment! Altă dată, căci va fi, cu siguranță, puteți sa-i dați (Viezuroaiei urmatoare) alt răspuns: "Magazinul are casă rapida pentru 2-3 articole, exact cazul dvs, o găsiți sigur." sau "Dacă nu mă înșel, coada e acolo" după caz. Sincer, eu așa fac, m-am săturat de nesimțiți... Ce a inteles doamna? Că îi merge. Data următoare va face la fel. Și ca ea, mulți, prea mulți...
    • Like 1
  • Om bogat (indestulat)........om sarac! Tupeu ...... bun-simt. Din pacate, primii fac legea.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult
sound-bars icon