Foto: Getty Images
Motto: „Cumpără armă de jucărie Kalașnikov cu lumină și sunet, 61 cm, ATS, pentru copii! Ai libertatea să plătești în rate, beneficiezi de promoțiile….” (promoție de pe net…)
Despre decreței, parte din generația denumită X sau baby-boomers, se știu sigur trei lucruri. Sunt născuți după decretul din 1966 al lui Ceaușescu, care urmărea creșterea natalității; au în prezent aproximativ între 45-55 de ani și reprezintă cea mai largă pătură demografică din România, despre care se așteptă ca, începând cu 2030, să creeze dezastru în sistemul de pensii; ei sunt în 2022 la practic toate butoanele care conduc România, fie că vorbim de public sau privat.
Ce se știe mai puțin despre decreței este că toți au făcut armata - toți băieții și fetele absolvenți de liceu, scoală profesională, colegii, în primii ani de facultate etc erau obligați să facă armata. Scăpau doar cei bolnavi sau cei cu pile, care se îmbolnăveau subit.
Nu știu dacă în cele ce urmează voi dezvălui secrete de stat, nu prea cred. Am făcut armata la termen redus TR, asta însemând vreo 9 luni, în perioada 1985/86, la unitatea militară din Zalău – care încă mai există, nu a fost dărâmată ca să lase vreun mall în locul ei. Tradițional, cei intrați la Medicină în Cluj făceau armata acolo, camarazi de arme la TR fiind TCM-ul din Sibiu și cei admiși la Teologie – da, exact, și preoții făceau armata obligatorie. A fost un an de pomină. Bineînțeles că armata începea cu adunarea recoltei și continua în cazul nostru special din Zalău cu descărcarea de cărbuni pentru termocentrală și aducerea de apă pentru oraș. Dar, cel puțin în primele 4-5 luni, am mâncat armata pe pâine. Marșuri de zeci de kilometri pe dealurile Sălajului, trageri de zi și de noapte în poligoane cu tot armamentul din dotare, serviciu de gardă la minus zeci de grade – decrețeii își amintesc că iernile 1984/85 și 1985/86 au fost cele mai geroase din viețile lor. În 1986, am prins și cea mai tare lună aprilie, când am fost alarmați de două ori și pregătiți de misiune, o dată să mergem în Libia să-l ajutăm pe Gaddafi, care fusese atacat cu rachete de americani și apoi să mergem un Ucraina, să ajutăm la limitarea pagubelor produse de explozia de la Cernobîl. Au urmat și alte evenimente bogate. Aplicație militară coordonată de Vasile Milea și garda de onoare la venirea soților Ceaușescu, care poposiseră să deschidă o fabrică. Culminând desigur cu momentul galactic, în care Steaua (care, atenție, era echipa Armatei) câștiga Cupa Campionilor.
Fiecare decrețel își amintește de armată ca despre o școală în care a învățat lucruri bune și lucruri rele, la vârsta de 17-19 ani, când ești încă un copil. Desigur că amintirea comună a decrețeilor este modul în care desfaci și pui la loc Kalașnikovul, arma de asalt cu care au făcut armata, denumită „Ucigașul mondial numărul 1” (Historia.ro). Pe lângă service-ul săptămânal care trebuia făcut, erau organizate concursuri de îndemânare și viteză de dezasamblare și reasamblare, premiate cu ieșiri în permisie.
Vorbesc despre asta, simplu, pentru că latră câinii războiului și pentru că dacă lucrurile degenerează – și ele au o tendință de a degenera – unii vântură ideea că ar putea fi fi mobilizați la arme rezerviștii, adică decrețeii, care vor fi înarmați cu Kalașnikoave. Așa că, decrețelule, dacă ai uitat să desfaci și să pui la loc un Kalașnikov, adu-ți aminte, sunt și tutoriale pe net, care îți împrospătează memoria.
În realitate, dacă va fi război, Armata nu va avea nevoie de brațele noastre „în rezervă”. Poate doar de poveștile noastre... Sigur că războiul modern este complet diferit, așa cum există medicină personalizată există și moarte personalizată, când cineva îți așază cu drona un proiectil pe bancheta din spate a mașinii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar peste toate astea o bătaie de joc continuă la adresa noastră din partea unor ofițeri care își manifestau puterea absolută asupra noastră, niște copii, în timp ce făceau în izmene în fața șefilor lor. Sincer, nici soldat model nu am ieșit de acolo, nici ofițer în rezervă capabil să conduc în luptă un pluton nu mă simt (doar livretul militar spune că aș putea).
Armata nu are cum să fie altfel decât este societatea însăși. La fel de superficială, la fel de politizată, la fel de plină de oameni de nimic ajunși prin fraudă în vârful ei (ca să amintesc doar ultimul caz de plagiat despre care a cam uitat lumea, că doar au trecut deja 3 zile). Generali mulți, însă majoritatea de operetă (printre care Năstase și Iordănescu strălucitori).
Una peste alta, nu cred că România are acum o armată capabilă să apere țara în cazul unei agresiuni. Singura speranță rămâne alianța din care în mod fericit facem parte.
Să sperăm că ne vom putea apăra prin diplomație si că nu va fi nevoie de forță.
PS. Apropos, stiti pe unde se joaca iarna golf? Poate-0l gasiti si pe Iohahahahannis......