Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Descoperim brusc că România este în pericol. Pericol mare și iminent. Ce soluții avem

Foto Dragos Anastasiu

De câteva săptămâni asistăm cu toții la un spectacol greu de încadrat într-un stil sau într-altul pentru simplul motiv că, de la dramă la comedie, conține de toate pentru toți, dar, mai ales, are accente puternice de absurd. Actorii sunt politicieni, oameni de afaceri, angajați, pensionari, profesori, medici și tot așa, practic toată societatea are un rol și îl exercită cu pasiune și glas ridicat.

Fac de la început o precizare: nu sunt adeptul generalizărilor, nu cred în afirmații de genul „românii sunt leneși”, dar „nemții sunt muncitori” ori „bugetarii sunt răi, dar cei din privat sunt buni”. Cred că astfel de etichetări sunt profund neserioase și nedrepte și le evit cât pot. Cu toate astea, putem vorbi despre o medie și există și un trend. Cu alte cuvinte, dacă spunem că „românii nu au sentimentul de încredere bine dezvoltat” aceasta este o afirmație corectă, atunci când se referă la medie (știm asta din studii), dar nu înseamnă că nu există si români care au totuși capacitatea de a acorda încredere.

Revin la spectacolul din ultimele săptămâni. Despre ce este vorba? Descoperim brusc că România este în pericol. Pericol mare și iminent: rămânem fără fondurile europene clasice și fără cele din PNRR, adică vreo 70 miliarde de euro. Rămânem fără ele, dacă nu acționăm imediat și categoric! E inventată situația? Nu, nu este, ea este cât se poate de reală. Pai, cum vine asta?

Simplu explicat: suntem o familie care ani de zile a consumat muuuult mai mult decât a încasat, o familie care nu a auzit de zicala „întinde-te cât te ține plapuma”. O familie care a avut o bancă indulgentă, care a tot dat banii cu împrumut, care a crezut în promisiunile date de familie că vă crește veniturile și va diminua cheltuielile și va avea de unde să ramburseze banii. Iar banca zice acum „gata, măi, fraților, ajunge! V-am tot crezut, ați tot promis și.... nimic! Deci, uitați de împrumuturi sau cadouri, dacă nu schimbați ceva!”.

Se pune întrebarea firească: „nu știam cu toții în familie că va veni acest mesaj?!” De fapt, știam! Doar că în mentalul colectiv românesc (aici etichetez eu), ideea că „merge și așa” este atât de adânc împământenită încât...„hai că merge și așa”, încă o dată! Până când aflăm de următoarea zicală, tot românească, cum că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, iar banca spune „pas”.

Minunat. Aici intervine „capra vecinului”, care urlă tare că „tu ești de vină, nu eu, tu trebuie să schimbi ceva, nu eu.” Iar ceilalți îngână „ ba tu, ba tu, ba tu!”.

Hai să ne uităm puțin și repede în trecut și să înțelegem de ce am ajuns în situația asta. De ce trăim pe datorie și de ce e ea din ce în ce mai mare. Avem două vase alăturate, unul cu venituri și celălalt cu cheltuieli. Diferența dintre ele este deficitul. Veniturile vin din taxe și impozite și dări sociale. Toate bune și frumoase, doar că România ultimilor 30 de ani a fost una a lăcomiei și foamei (iar generalizez... ). Fiecare s-a focusat pe el însuși și pe al său stomac. Și cei mai mulți din zona politică, și cei mai mulți din mediul de afaceri, și mulți dintre medici și dintre profesori, dar și oamenii de rând. Și fiecare a bătut toba cum că el e cel mai important și trebuie să fie special. Începând cu pensionarii „ speciali” și trecând prin IT-iști, agricultori, constructori, horeca și mulți alții. Unii angajați sunt „mai speciali” decât alții (contract de muncă versus PFA sau microîntreprindere, după caz). Care cum a urlat mai tare și „a știut pe cineva acolo sus” s-a avântat în argumente pornite din lăcomie și foame. Și așa am ajuns la un sistem fiscal ciuruit, care colectează cel mai puțin în relație cu PIB-ul din întreaga Europa. Și asta nu numai din pricina ciuruielii legale, ci, mai ales, din pricina evaziunii fiscale, pentru că și aici sunt unii „mega-speciali” care, spre deosebire de ceilalți – fraieri -, nu plătesc deloc sau plătesc mai puțin la bugetul național. Și asta se petrece cu precădere în zona muncii (angajări la gri și negru), având aici și o scuză, oarecum corectă: impozitarea muncii în România este prea mare (singura zona de unde statul român fără eforturi prea mari chiar poate încasa). 

Care este rezultatul acestor 30 de ani dominați de lăcomie, foame și incompetență?

Simplu: probabil cea mai inechitabilă societate din Europa. Acesta este cel mai grav sentiment pe care omul îl trăiește și care duce la cea mai mare nenorocire societală care se cheamă lipsa de încredere! Nimeni nu mai are încredere în nimeni, dacă este să schimbăm ceva, să o facă celălalt. Orbim și nu mai vedem rezultatul final, căutam justificări și vinovați și suntem ocupați permanent în a arăta cu degetul. Uitând că atunci când arăți cu un deget spre ceilalți, trei alte degete arată spre tine.

Să mergem și la vasul cu cheltuieli. Și aici același principiu. Salariile în zona bugetară sunt, în medie, cu 17% mai mari decât la privat. Unicat mondial, probabil. De ce ar trebui să fie invers? Simplu, pentru că la stat e responsabilitate mai mică ( generalizez... ) și siguranță mai mare, în timp ce la privat dacă nu performezi, iți pierzi job-ul. Apoi avem oala cu pensiile speciale ( și nu vorbim de militari sau similar, vorbim despre pensionari la 40 de ani cu pensii semnificativ mai mari decât ultimul salariul, alt unicat mondial. Mai avem și oala cu plătitul tăietorilor de frunze la câini, oala cu nenumărate primării – vreo 3300 – deși și cu 2000 ar fi super-suficient, oala cu 42 de județe, deși am putea avea maximum 8 regiuni, oala cu tot felul de programe care finanțează săli de sport, cămine culturale și multe altele la tot pasul, dar nu finanțează investițiile care ar putea apoi să plătească toate aceste chestiuni sociale. 

Bine, un vas în care intră prea puțin și altul din care se risipește prea mult. Rezultatul? Pai, exact ăla care duce la spectacolul actual când „banca” numită Uniunea Europeană ne zice „gata cu joaca, treceți în casă”. Și de aici concursul de justificări, arătatul cu degetul, urlatul cât mai puternic în a descrie apocalipsa ce urmează să se abată, dacă se iau măsuri. Așa, și? Șah mat!

Eu nu sunt un macro-economist și nu pretind să am soluții miraculoase, dar am ceva experiență antreprenorială cu zeci de firme și mii de colaboratori și încerc să-mi imaginez niște soluții. Dacă nu vă plac, nu aruncați cu noroi, ci veniți cu altele mai bune, ok?

Cred că trebuie să ne despărțim de gândirea că ne bucurăm să avem un deficit bugetar de 4-3-2%. Avem deficit de 30 de ani încoace. Ce s-ar întâmpla la mine în companie, dacă aș merge mereu pe minus (se întreabă guvernanții acum de ce sunt multe firme cu pierdere și le blamează, nu? A revenit în trombă patriotismul îndreptat împotriva multinaționalelor, o non-temă pe fond deși la suprafață pare ușor de vândut electoratului român). Înțeleg să merg o perioadă pe minus, să mă împrumut pentru investiții, înțeleg și că, atâta timp cât am creștere economică mai mare decât mă costă datoria, aceasta scade ca și procent în PIB. Dar, totuși, nu înțeleg cum pot merge 100 de ani cu deficite bugetare fără să-mi afectez copiii. Și atunci cred că trebuie să gândim în excedente bugetare, cel puțin când nu este criză economică, să revin la „mă întind cât mi-e plapuma”. Nu trebuie să o fac brusc, dar măcar pot spune „mai am nevoie de 7 ani de investiții și deficite pentru a recupera diferența dintre mine și ceilalți, dar peste 8 ani ajung la zero”. Și dau o perspectivă tuturor, nu de încadrare într-un deficit minim, ci de excedent. Ne-a demonstrat Germania că se poate (înainte de pandemie a avut mulți ani cu excedente chiar și când banii de împrumut erau cu dobândă ZERO pentru ei, iar în criza – pandemie – au avut de unde să cheltuie).

Cred că trebuie să încetăm să căutăm vinovați și răscolim trecutul, arătând cu degetul către greșelile celorlalți. Rezultatul actual nu este atribuibil cuiva anume în mod exclusiv (ne place să arătăm către politicieni pentru că, nu-i așa, avem mereu nevoie de o justificare) sau unei categorii anume, rezultatul actual este al nostru, al tuturor, și al mentalității noastre de până acum. Cu alte cuvinte, trebuie să lucrăm de imediat la schimbarea ochelarilor cu care privim realitatea sau, altfel spus, să ne schimbăm mindset-ul/mentalitatea.

Cred că trebuie să ne ascultăm unii pe ceilalati și să găsim împreună soluțiile. Atunci când introduci facilități fiscale o poți face de azi pe mâine și nimeni nu se supăra, unii vor profita, vor avea bani în plus cu care vor face ceva. Dar când retragi facilitățile, nu o poți face peste noapte, pentru că aici intri cu bocancii peste angajamente și aranjamente comerciale bazate pe starea de fapt pe care au avut-o companiile. Și de aici solicitarea mediului de afaceri cu privire la predictibilitate. E nevoie de un orizont clar și o reducere treptată a facilităților existente, care să poată fi gestionată rezonabil. Cine face altfel trebuie să fie conștient că vor exista reacții imprevizibile (cele mai frecvente fiind evaziunea fiscală sau emigrarea).

Este clar că trebuie eliminate inechitățile. În primul rand cele dintre stat și privat! Cele dintre angajații cu carte de muncă și cei cu PFA sau microintreprinderi, cele dintre agricultori și transportatori sau constructori și horeca. Și cele dintre pensionari. Dar nu peste noapte, ci treptat și predictibil. Dar cea mai mare inechitate care trebuie adresată este evaziunea fiscală și aici statul și mediul de afaceri corect trebuie să colaboreze și să găsească soluții. Nu să așteptăm digitalizarea statului ca pe sfintele moaște, ci cu un program imediat. Fără abuzuri, dar ferm!

Cuvântul de bază trebuie să fie solidaritate. Să înțelegem că nu mai merge, că „banca” nu ne mai dă bani și să încetăm să ne uităm doar la noi înșine. Desigur, e legitim să-mi pese de mine și familie și apropiați. Dar nu e suficient, trebuie să-mi pese și de ceilalți și, mai ales, de viitorul copiilor noștri. Și pentru asta iar trebuie să lucrăm la mindset, ceea ce nu e ușor și nici nu dă rezultate peste noapte, dar e nevoie de un plan de țară în sensul asta. Think-tank-ul Rethink Romania exact asta propune societății (www.rethink-romania.ro ). Un drum lung și anevoios, dar care trebuie să înceapă azi!

Mai e și relația cu „banca”. Întâmplător eu cunosc cât de cât această „bancă” numită Uniunea Europeană și oamenii din spatele ei. Desigur că sunt neîncrezători și supărați pe noi pentru că nu ne-am ținut mereu de cuvânt. Pentru că trăim, folosind mai multe resurse decât ne permitem. Dar sunt oameni. Și, anume, unii care înțeleg tot ce am scris eu mai sus. Înțeleg că, dacă faci mișcări bruște peste noapte, poți avea exact rezultatul invers decât cel dorit. Oameni care, dacă prezentăm un plan coerent pe mai mulți ani, vor accepta să nu ne lase mașina în drum fără combustibil. Așa încât trebuie să mergem la ei cu fruntea sus și să negociem un plan care să nu distrugă mai mult decât ajută.

Așadar, situația este complicată și complexă (așa cum antreprenorii o au de peste 30 de ani zi de zi). Da, ne-am creat-o singuri. Da, știam de ea demult, dar ne-a plăcut să închidem ochii că poate „merge și așa”. Da, trebuie să schimbăm macazul imediat și da, asta doare peste tot și pe noi toți. Da, trebuie să fim solidari, nu mai putem să ne vedem doar pe noi înșine. Nu, nu putem peste noapte. Da, trebuie să umblăm la mentalitate, ceea ce nu e nici ușor și nici nu da rezultate mâine. Da, există soluții, dar doar împreună și cu discernământ. Și, da, „banca” e severă, dar nu inumană.

Așa că, învățam din trecut, dar nu-l mai invocăm ca și justificare, terminăm cu arătatul cu degetul și suntem solidari în a găsi soluții să ieșim din încurcătură. Mulți dintre cei care au fost concentrați pe propriile stomacuri, au mâncat suficient și nu mai au senzația de foame acută. Aceștia sunt chemați acum să stea în fruntea mișcării noi pentru că sunt și cei care au profitat cel mai mult în ultimii 30 de ani. Începe o altă epocă pentru România. Una a echității. Eu sunt determinat să o trăiesc, atâta timp cât mai exist pe acest pământ.

PS. Când, în urma cu doi ani, se năștea „marea coaliție” (grosse Koalition) politică în România, un ochi de-al meu plângea și altul râdea. Cel care plângea se gândea la faptul că, într-o democrație reală, este important să existe o opoziție puternică, care să aibă grijă de ce face puterea și dacă „cei mari” se unesc apare un pericol. Cel care râdea privea cu speranță și încredere că, fiind împreună și neputând da vina de la unul la altul, cele două partide mari ale tării vor începe imediat setul de reforme structurale (și mega-dureroase) de care România are nevoie (de la fiscalitate la administrativ, trecând prin pensii și sănătate și educație ). Între timp, ochiul vesel s-a întristat, dar nu a început să plângă pentru că „niciodată nu e prea târziu”. N-ar fi trebuit să ne bată „banca” cu nuiaua la fund ca să ne trezim, o puteam face singuri înainte, pentru că știam perfect situația. Ok, nu a fost așa, acum nu mai contează, pentru că nu putem schimba trecutul. Dar îmi doresc să nu înceapă și al doilea ochi să plângă. Ar fi trist, trist de tot. Sper nu fim națiunea, în întregimea ei, învinsă de sistem.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca la particular oamenii sunt platiti la negru sau o parte din buzunar atunci salariile la stat nu mai sunt mai mari cu 17% ci mai mici. Eu am lucrat si la stat si la particular si am avut intotdeuna salariu mai mare la particular. Am observat ca toata lumea vrea infrastructura ca in vest dar cand trebuie sa plateasca impozit daca se poate deloc....Este adevarat toti trebuie sa punem osul daca vrem sa fie apoi bine...adica trebuie sa dam mai intai ca apoi sa primim...iar daca cumva am primit si inca nu am dat acum a venit momentul...
    • Like 0
  • Cand ii de plata suntem o familie? Iar la bairam fiecare cu familia lui? Inafara de micile afaceri si pfa-uri cine ma-i are de pierdut? Nu pentru noi sa cosumat "muuuult prea mult" .
    • Like 0
  • D check icon
    Aww, clasicul apel la solidaritate când vine nota de plată!
    • Like 2
  • Măcar acum de s-ar simții vinovați, acum când le pleacă copiii și nepoții pristrăinătății, cei care au tot votat legați la ochi de peste 30 de ani. Ei sunt cei care au nenorocit țara și au adus-o la sapă de lemn.
    Din păcate, ei nu vor recunoaște niciodată că au greșit. A recunoaște a că au greșit, ar fi doar să admită că nu au putere de discernământ și că pot fi manipulați că niște copii blegi de orice escroc care minte frumos.
    În fiecare partid din România exista oameni cu conștiința și cu bun simț... - chiar dacă ei sunt minoritari.
    Din păcate, minciunile partidelor care s-au tot colindat pe la putere nu mai sunt credibile... și, din păcate... romanii nu prea au o alternativă.
    Singura noastră șansă ar fi dacă anumite persoane din România s-ar unii să formeze un nou partid. Bine-nteles, ma refer la Ilie Boloja, Codruța Kovesi, Ion Țiriac, etc.
    Din păcate, acestor oameni li s-a făcut scârbă de politică... și, pe buna dreptate. Se pare ca nu prea îi atrage nimic spre politic, nici măcar pt. salvarea neamului de la pieire.
    • Like 1
    • @ Liviu Ghemis
      Taci mai baiete , ca nu ai avut niciodata pe cine alege. Alegerile din Romania sunt pacaleala de 1 Aprilie. Tu chiar crezi ca un partid ajunge sus fara sustinerea servicilor? Tu crezi ca Securitatea a disparut dupa 89? Ba dimpotriva pana in 89 Securitatea era supusa partidului , dupa 89 partidele sunt supuse Securitatii.
      • Like 0
    • @ Silviu Pop Sese
      E ușor a scrie multe, când nimic nu ai a spune.
      Cu alte cuvinte, e f. ușor să dai cu paru' și să critici... dar, este cu mult mai greu să faci o critică constructivă... și, măcar dacă tu tot nu vezi lumina de la capătul tunelului - nu vezi nici o soluție pozitivă, măcar lasă-i pe alții să spere la zile mai bune.
      Să nu uităm, că... cu toate abuzurile și corupția din România, toți de la putere (incusiv SRI-șitii) s-au umplut de bani. Acum ei și copii lor s-ar putea să-și dorească o democrație veritabilă, deoarece au destui bani ca să-și poată controla soarta.
      Mai devreme sau mai târziu, o să apară soarele și pe strada noastră.
      • Like 1
  • Foarte bine scris!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult