Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Despre cuvintele cenzurate pe care le spunem cu mândrie patriotică. Corectitudinea politică, neomarxismul și bunul simț

Culoarea oamenilor

Foto: Guliver Getty Images

În ultimii ani, un curent de atitudine persistă în media românească și internațională. Ceea ce a început ca o sumă de opinii ideologice a ajuns astăzi să fie o temă de polarizare majoră din societate: este corectitudinea politică o valoare democratică a civilizației occidentale sau este un pumn în gură pe care adepții neomarxismului îl îndeasă din ce în ce mai apăsat în dantura libertății de exprimare?

Corectitudinea politică (political correctness în engleză) reprezintă „înlocuirea expresiilor și termenilor din limba curentă care pot jigni minorități etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă etc." (Wikipedia). Concret, înseamnă: să nu spui „negru", să spui „afro-american”; să nu spui „țigan”, să spui „rom”; să nu spui „handicapat”, să spui „persoană cu dizabilități”; să nu spui „boșorog”, să spui „persoană în vârstă” și tot așa.

Toate limbile sunt bogate în astfel de termeni. Ei au apărut în perioade istorice în care au reflectat apariția unor grupuri de forță și atitudinea lor față de alte grupuri, mai slabe. Popoarele cuceritoare manifestau puțină toleranță sau deloc pentru populațiile cucerite. Cruciații treceau prin foc și sabie, ca să folosesc un eufemism, pe toți cei care refuzau să se convertească la religia lor. Bărbatul patriarhal își alegea ce nevastă poftea, iar apoi dispunea de ea după bunul plac. Boierul îi trăgea bice la tălpi țiganului ca să cânte mai cu foc la petrecere. Proprietarul de plantație cumpăra și vindea negri, îi ținea în lanțuri, îi înfometa, îi tortura sau îi omora, ca pe animale. Exemplele pot continua la infinit.

De-a lungul timpului, legea a fost de partea celor puternici, iar puterea a fost sinonimă cu forța. Cei care au avut forță fizică, militară sau politică și-au exercitat discreționar puterea față de ceilalți, modelând atât legile statului, cât și normele morale ale vremii, după interesele proprii. Fidelă, limba a capturat raportarea grupului puternic la membrii grupului slab. Țigan, jidan, bozgor, gălbejit, curvă, poponar, cioroi, retardat, țărănoi sunt cuvinte explicate academic în dicționarele fiecărei limbi. Ele există, au sens, sunt exprimări legitime și, mai cu seamă, istorice, ale culturii unui popor. Fac parte din tradiția unui neam, așa cum este ea definită (Tradiție: ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit prin viu grai din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică - Dicționarul explicativ al limbii române).

Îți recomandăm

Prin urmare, cineva s-ar putea întreba: dacă în limba mea există un cuvânt clar, care exprimă exact ceea ce simt și vreau să spun, iar eu sunt un cetățean liber, într-o țară liberă, având garanția libertății de exprimare înscrisă în Constituție, de ce ar trebui să accept o lege făcută în afara țării, de către oameni care nu cunosc nici limba și nici realitatea mea, care îmi interzice efectiv să vorbesc? Care îmi cenzurează vocabularul, obligându-mă să înlocuiesc din ce în ce mai multe cuvinte din limba mea înscrisă în dicționare cu sintagme lipsite de conținut, traduse forțat și care nu au nicio relevanță in societatea în care trăiesc?

Ar putea continua, din ce în ce mai furios: de ce nu pot să-i spun în tramvai, unei țigănci care miroase a transpirație și are doi copii mici care nu stau locului: „țigancă împuțită cu puradeii după ea”? De ce nu pot să-i spun unui șofer inconștient care îmi taie calea pe șosea: „handicapat retardat, mama ta cu cine ți-a dat carnetul cu tot” și să mă iau după el să-i arăt eu cu cine nu trebuie să se pună? De ce nu pot să-i spun fostei colege de școală, ajunsă angajată la minister, „fufă ordinară”? De ce nu pot să-i spun unui bărbat care se ține de mână cu alt bărbat pe stradă „să stea dracului acasă la el de poponar, nu să umble pe străzi de mână să infecteze lumea cu sida”? De ce nu pot să-i înjur pe jidanii care ne-au vândut țara, pe arăbeții care își fac moschee, pe americanii care ne fură resursele și ne iau tribut, pe chinezii care ne iau pământurile, pe ungurii care ne fură Transilvania?

În final, românul verde ar putea adăuga la discurs și argumentele supreme, dragostea de țară și păstrarea tradiției: dacă asta este ceea ce simt, iar limba îmi permite să o spun în cuvinte, de ce să nu fiu lăsat să o fac? De ce, dacă numesc exact ceea ce eu consider a fi adevărat, fără ocolișuri, trebuie să fiu acuzat de discriminare, rasism, șovinism sau defăimare? Eu îmi iubesc țara și neamul și vreau să îmi exercit dreptul de a-mi desfășura viața în libertate și în acord cu tradiția, la fel cum au făcut-o strămoșii mei timp de sute de ani. Nu vreau să vină alții și să-mi spună cum să trăiesc la mine în țară.

Înflăcărat de propria tiradă, soldatul apărător al tradiției ar vedea la fiecare colț de stradă o amenințare la adresa propriei libertăți și și-ar manifesta proactiv convingerea că atacul este cea mai bună apărare. În paradigma simplă „fac, pentru că pot”, există puține rațiuni pentru care ai putea tolera ceva ce te deranjează. Soluția este accesibilă și evidentă: faci uz de forță pentru a-ți impune convingerile.

Totuși, oricât de surprinzător ar părea, există rațiuni și pentru o altă abordare. Există o discuție despre putere în filmul Lista lui Schindler care mi-a rămas în minte. Puterea nu este atunci când poți să omori pe oricine și omori pe toată lumea. Adevărata putere este atunci când poți omorî pe cineva, dar alegi să nu o faci. Exercitarea puterii devine astfel mai eficientă atunci când sinonimul ei tradițional, forța, este scos din ecuație.

Dacă pe mine mă deranjează comportamentul (sau mirosul) celui de lângă mine, nu trebuie nici să înghit în sec, frustrat că, dacă reacționez, voi fi tot eu pedepsit de o lege strâmbă care îi apără lui libertatea de a face ce vrea, în dauna libertății mele de a face ce vreau; dar nici să-mi manifest disconfortul sau dezacordul lovindu-l în plin acolo unde îl doare mai tare. Nu înseamnă că trebuie să îl jignesc, să îl înjur sau să îl lovesc, acuzându-l de lucruri care îl definesc, fără a le putea schimba: etnie, orientare sexuală, religie, handicap, vârstă, rasă - adică exact lista domeniilor în care corectitudinea politică impune modificări de limbaj și atitudine, pentru a nu jigni cealaltă parte.

În parenting există un concept: nu incrimina trăsăturile de caracter, ci corectează comportamentul. Nu-i spune unui copil că e leneș, atrage-i atenția că nu și-a făcut lecțiile și că va fi nevoit mai târziu să recupereze. Nu-i spune că e obraznic, explică-i că dacă îți răspunde așa cum a făcut-o, pe tine te doare. Nu-i spune că e împuțit, spune-i că dacă nu face duș nu va mai putea nimeni să stea lângă el.

La fel este și cu corectitudinea politică. Problema nu este despre dreptul meu versus dreptul celuilalt. Problema nu este să-i dau lui dreptul să se exprime și să-mi cenzurez dreptul meu de a mă exprima. Adevărata problemă este de a alege voluntar felul în care mă exprim, astfel încât să nu-l rănesc pe cel de lângă mine. Înseamnă asta că el are voie să mă rănească, dar eu nu pot să-l rănesc înapoi, ca răspuns? Într-o logică combatantă, se poate spune și așa: da, el te poate jigni pe tine, dar tu nu trebuie să-l jignești pe el. Într-un registru mai înalt, de strategie militară, evitarea unei bătălii frontale se dovedește destul de des o decizie mai bună în economia generală a conflictului decât angajarea forței brute. Arta războiului nu numai că nu exclude, dar de multe ori se bazează pe inteligență emoțională și acțiuni surprinzătoare. Să nu dai cu pumnul (sau cu cuvinte incorect politice, care exprimă furia ta, dar și lovesc în egală măsură pe celălalt) nu te face mai slab și nu presupune să încasezi tu pumni pe nedrept. Înseamnă să te respecți și să te iubești în primul rând pe tine. Apoi, din respectul și iubirea de sine își face loc întotdeauna și înțelegerea pentru celălalt. În loc să simți că trebuie să tai din locul tău pentru a-i face lui loc, începi să vezi că există loc suficient pentru amândoi.


Altfel, ești condamnat să trăiești într-o stare de infantilism social perpetuu, ca un copil frustrat în permanență că adulții din jurul lui „nu îl lasă” să facă ce vrea, „nu îi dau” ce cere, „nu îl înțeleg” și „nu îl respectă”. Sau, cum au zis cei de la Divertis: „Yes, we are hungry! But we are free in our country!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mie imi pare ca am cam inceput sa facem abuz de acest "politically correct", si ii aplicam principiile doar cand suntem avantajati de el. Spre exemplu, nu avem voie sa spunem nimic despre Holocaust, in schimb e ok sa facem misto de Mahomed, stiind ca acest lucru poate da nastere la consecinte. Dar, e vorba de libertatea de exprimare care nu poate fi ingradita, si oricum mahomedanii nu sunt inclusi in curentul "politically correct". Sau facem abuz de "Me Too", constatand cu surprindere cati eroi a avut razboiul sexelor in Hollywood, uitand ca avem locuri specializate cu oameni care au studiat toata viata cum poti afla cine are dreptate sau nu. Si noi ca societate suntem doar un "copil" care trece prin diverse "faze". Mai avem pana la maturizare, si din pacate nu cred ca am ajuns nici la pubertate.
    • Like 1
    • @ Ciprian Frigioi
      Gabi check icon
      Apropo' de Mahomed, am citit undeva că musulmanii se sinucid ca să meargă în Paradis să obțină 72 de fecioare. Aşi avea câteva întrebări care nu sunt tocmai politically correct:
      De ce 72? ... Ce, 71 de femei sunt prea puține? ...73 sunt prea multe? Ce te faci dacă a fost doar o simplă greşeală de tipografie și de fapt o să primeşti o singură virgină de 72 de ani?
      Oare virginele alea se pensionează vreodată? Sau rămân virgine pentru totdeauna? Și dacă sunt pensionate, li se vor da pensii speciale?
      Virginele vin cu vreo garanție? Poate că femeile alea au rămas fecioare pentru că sunt urâte! Într-un astfel de caz, ghinionistul va fi îndreptățit la schimburi, retururi sau rambursări? E mai bine să fi în cunoştinţă de cauză, ca să şti în ce te-arunci ;)
      • Like 3
    • @ Gabi
      LOL, in ceea ce priveste partea religioasa, sunt prea multe intrebari suficient de pertinente ca dea peste cap orice idee de zeitate, atat la musulmani cat si la crestini, budisti sau ce alte religii majore sau minore (sub 18 ani) or mai fi pe acolo.
      • Like 1
    • @ Ciprian Frigioi
      Gabi check icon
      LOL, da aşa e. Aţi observat şi dvs. că printre sinucigaşi se numără și femei care se sinucid? Oare este pentru că în Paradis n-au mai rămas suficiente virgine disponibile? Dacă este femeie, sau un preot catolic, atunci i se va da 72 de băieți? Şi, în loc de 72 de bărbați, o femeie sinucigaşă oare se va mulţumi cu un singur bărbat care spală vasele şi e bun cu copiii? :)
      • Like 1
    • @ Gabi
      Daca am ceva, atunci am cu toate religiile, nu doar cu musulmanii, desi ei ies in evidenta prin nivelul ridicat de radicalizare. Se poate totusi observa acelasi lucru si la populatiile cu nivel scazut de educatie de crestini (doar atat am posibilitatea sa observ), din acest motiv, raman la ideea ca doar educatia ne va scapa de aceasta meteahna numita religie - nu razboiul sau caricaturile, desi din punct de vedere occidental sunt justificabile. Aceste lucruri nu fac decat sa prelungeasca aceasta situatie. In continuare, totul depinde de nivelul de maturitate al intregii lumi, cat si de dorinta de a evolua.
      • Like 1
    • @ Gabi
      Si ca sa raspund la ce se intampla cu femeile atentator: ele sunt retrogradate la stadiul de virgina, si apoi oferite barbatilor atentatori printre celelalte 72 de virgine. Problema e ca in haremul de virgine, dupa prima noapte, virgina nu mai e virgina, si ca urmare ea trebuie inlocuita cu o alta virgina. Cea care nu mai e virgina, e trimisa la "specializare" pe pamant, pana cand devine din nou atentator si retrogradata din nou la stadiul de virgina. In felul asta, raiul mahomedan este tot timpul plin cu virgine. Problema e ca din punct de vedere statistic, nu sunt destule femei atentator si ca urmare cercetarile continua in continuare cu privire la provenienta celorlalte virgine necesare sa completeze toate haremurile.
      • Like 0
  • Gabi check icon
    Limbajul eufemistic apare în multe domenii ale vieții într-o varietate de situații. Nu toate eufemismele sunt amuzante, dar au un lucru în comun: mai degrabă escamotează sensul cuvantului original decât îl sporește, şi umbresc adevărul. Dar ele există din motive diferite. Uneori, eufemismele înlocuiesc pur și simplu un cuvânt care îi face pe oameni să se simptă incomod. De exemplu, termeni precum „carne albă”, „carne roşie” au intrat în uz deoarece oameniilor nu le-a mai plăcut să menționeze anumite animale sau părți ale corpului.

    Cu trecerea timpului, nimeni de la masa de seară n-a mai vrut să-l audă pe unchiul Vasile zicând, „Nu mai vreau testicole, Vasilica, mai bine dă-mi nişte creier”.
    Acum, ne-am mai modernizat un pic; avem mumiţe, măduvioare, fudulii sau pur şi simplu... organe.
    „Duminecă seară mătuşa o să ne dea organe”. Sună mai nevinovat şi lipsit de cruzime decât, „o sa ne dea testicole”, nu? ;-)

    • Like 2
  • Ion check icon
    Libertatea de exprimare este o valoare le care o plasez deasupra sentimentelor celor din jur. De acord cu politețea dar ea nu trebuie să fie impusă prin lege. Hai să ne uităm la Benny Hill.... Comedia lui se baza in mare parte pe stereotipuri de sex, etnie, cetățenie, culoare, însușiri fizice, adicții, etc. Nu cred că un om de culoare in toate mințile s-ar simți jignit de Benny Hill dar cu negru pe față și cu perucă afro! Mi se pare de-a dreptul distopic că astăzi pentru așa ceva îți poți pierde locul de muncă. Dr fapt Hill este una din primele victime ale acestei isterii! Orice altceva decât amenințări credibile cu moartea ...e libertate de expresie.
    • Like 4
  • Gabi check icon
    În primul rând spun „negru”, pentru că majoritatea negrilor preferă sa li se spuna „negru”. Nu spun „oameni de culoare”. Oamenii de culoare sună ca ceva ce vezi atunci când ești pe etnobotanice. În plus, „oameni de culoare” înseamnă exact la fel ca „oameni colorați”. Dacă nu ești dispus să spui „oameni colorați”, nu ar trebui să spui „oameni de culoare”.
    În plus, idea de „oameni de culoare” este neadecvată. Cum ar trebui să-i numim pe oamenii albi? „Oameni fără culoare”? Nu este roz o culoare? De fapt, oamenii albi nu sunt deloc albi, sunt diferite nuanțe de roz, măsliniu și bej. Cu alte cuvinte sunt cam vreo 5 culori diferite. „Oameni de culoare” sunt rar de o singura culoare. Deobicei negrii au mai multe nuanțe diferite de maro și bronz.
    Expresia „oameni de culoare” este o problemă incomodă, derivată din vinovăție socială, care mai degrabă ascunde sensul decât îl îmbunătăţeşte. Cred că motivul pentru care suntem încurajați să gândim în termeni de alb şi negru (în loc de „roz și maro”, care este ceea ce suntem) este că albul și negrul sunt complet opuse.

    Eufenismele sunt o formă de minciună. Acum ce? să-i numim pe grăsani „oameni de mărime”? Nu, ei sunt grași. Dar nu neapărat obezi. Obez este un termen medical. Și nu sunt „supraponderali.” Greu este de asemenea un termen nepotrivit. Un portavion este greu; nu este gras.
    Cum ar suna, „oamenii legii (în loc de poliţişti) au arestat un supraponderal (în loc de grăsan) care a fost prins furând într-un spaţiu comercial din cauză că nu a mai făcut faţă la reaşezarea preţurilor (în loc de scumpiri) la alimente”? :-)

    Nu spun nici „afro-american”. Mi se pare complet ilogic și, în plus este confuz. Despre ce parte a Africii vorbim? Dar Egiptul? Egiptul este înăuntru Africii. Egiptenii nu sunt negri. Sunt ca oamenii din India, sunt maro închis. Dar sunt africani. Deci ce ne facem dacă un egiptean devine cetățean român, trebuie să-l chemăm afro-român?
    Același lucru este valabil și pentru Republica Africa de Sud. Să presupunem că un rasist alb din Africa de Sud devine cetăţean român. Ei bine, în primul rând el va găsi aici o grămadă naţionalistă aproape similară, dar nu cred că ar trebui să-l redenumim afro-român. Că aşa ceva i-ar cam enerva pe negrii care trăiesc aici.
    Ce ziceţi de o femeie neagră care este cetățeancă din Jamaica? Potrivit doctrinei politically correct, ea este afro-jamaicană, nu? Dar dacă ea devine cetățean român, oare ar trebui s-o chemăm afro-română, jamaicano-română sau afro-jamaicano-română?... că nu sunt suficiente căsuţe în acte :-)

    Ştiţi ceva? Astea sunt doar prostii sociale care dezbină oamenii. Avem nevoie de mai puține etichete, nu de mai multe.
    • Like 5
  • Teodora check icon
    Sa îi zici unui țigan țigan, unui negru negru, unei curve curva nu e jignitor, e adevărat. Nici țiganul nu se supără ca nu ii zici rrom. Dar nu spui "curva" unei femei pe care o apreciezi, nici "bozgor" unui ungur care ti-e prieten și întotdeauna "handicapat" sau " retardat" au o conotație negativa. Dacă îl faci pe unul "țigan imputit" e clar ca ai o idee preconceputa despre etnia respectiva. Așa se perpetuează clișeele si rămân în mentalul colectiv.
    Corectitudinea politica este obligatorie în primul rand pentru persoanele care pot fi formatori de opinie. Dacă un profesor îi zice unui elev " handicapat" și în clasa este și un elev cu handicap, e profund condamnabil, nu?

    • Like 4
    • @ Teodora
      Povestea cu profesorul și termenul de handicapat ține de bun simț și de profesionalism și nu de corectitudine politică.
      • Like 2
    • @ Adrian Ionescu
      Teodora check icon
      Atunci și "autisti" spus de nu mai știu ce mare om de stat tine tot de bunul simt, nu de corectitudinea politica. Și el și profesorul se adresează unui grup, mai mare sau mai mic, care e format din diverși indivizi. Unii dintre aceștia se vor simți atinși.
      În ce cazuri vorbim de corectitudine politica?
      • Like 1
    • @ Teodora
      Nu sunt de acord. Există elevi efectiv handicapați la anumite materii (de obicei materii „exacte”). Dacă un prof e bou și face „handicapat” un astfel de elev în fața clasei, cu ce s-ar simți jignit un coleg care are de exemplu un handicap locomotor?
      • Like 0
    • @ Horia Pelle
      Teodora check icon
      Dacă profesorul îl face handicapat pe elevul care nu pricepe nimic, cel care are handicap locomotor are dreptate sa se simta jignit, pentru ca profesorul sugerează ca handicapat înseamnă prost.
      • Like 1
    • @ Teodora
      Nu, nu-i așa: un om (elev) normal din punct de vedere cognitiv va înțelege că profesorul îi spune brutal în față adevărul elevului cu handicap la materia respectivă (poate fi și muzică, nu numai matematică): că este handicapat la respectiva materie.
      Doar un prost ar crede că profesorul se referă și la elevul cu handicap locomotor atunci când îi spune celuilalt elev „ești handicapat!”
      Cred că ne-am înțeles, nu suntem în postura de a avea handicapuri cognitive.
      • Like 0
    • @ Horia Pelle
      Teodora check icon
      Înțelesesem ideea dumneavoastră de prima data. Dacă eu am alta părere nu inseamna ca am un handicap cognitiv. Experiență m-a condus la ideea pe care o susțin. Dacă cineva e prost, spune-i ca e prost, nu handicapat. În felul acesta nu riști sa lezezI pe nimeni altcineva.
      • Like 3
    • @ Teodora
      Delia MC Delia MC check icon
      ...mai ales că cel cu handicap locomotor a mai încasat-o și nu odată, nu-i de mirare că a devenit hiper-sensibil. Oricât de normal la cap ar fi, subconștientul reacționează.
      Profesorul n-ar trebui să-i spună elevului care nu pricepe nici prost, nici handicapat. Unii copii( dar și profesori!) sunt mai puțin înzestrați, atât.
      • Like 2
    • @ Delia MC
      Teodora check icon
      Mulțumesc pentru completare!
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Gabi check icon
      chiar şi „puțin înzestrat” e un pic cam vag, că poate să mai însemne şi că a primit cam puţină zestre atunci când a moştenit-o pe bunica :)
      Dar ce spuneţi, în schimb, despre „Diferit-competent”? („differently-abled” în engleză).
      Deşi, dacă stau şi mă gândesc, chiar şi termenul „diferit-competent” prezintă riscuri. Că poate însemna şi un tip care repară instalațiile sanitare din toaletă şi are o competenţă diferită faţă de cel care construiește dulapuri.
      • Like 1
  • Articolul mi se pare neconvingător, cu o argumentație foarte slabă. Spus mai pe românește, autoarea cam bate câmpii.
    Întrebarea de la început mi se pare pertinentă: „este corectitudinea politică o valoare democratică a civilizației occidentale sau este un pumn în gură pe care adepții neomarxismului îl îndeasă din ce în ce mai apăsat în dantura libertății de exprimare?”
    Răspunsul meu este că această corectitudine politică e o non-valoare nedemocratică!
    • Like 2
  • Mi se pare o abordare partizană în favoarea c.p. În realitate, ansamblul de expresii promovate de această modă este un nou limbaj de lemn... poate mai lustruit, dar tot lemn. Terminologie golită de conținut, care nu angajează la nimic, lăsând relei credințe livertatea de a „o da la-ntors” când îi convine. O doză excesivă de convenționalism... de fapt, de artificial. De fapt, c.p. nu interzice doar jignirea, ci exprimarea clară și tranșantă a unei opinii, atitudini, etc. Multă ipocrizie... fals - cât cuprinde...
    • Like 5
  • Problema corectitudinii politice e ca se infiereaza orice deviere "dogmatica" ce incalca principiul "egalitatii", indiferent cat de obiectiv argumentata ar fi aceasta. Acest mod este unul specific regimurilor totalitare, unde este aspru pedepsit deviationismul.
    Exemplu: daca in sport, platesti barbatii mai mult decat femeile pentru ca ramura masculina atrage o audienta mai mare (deci, incasari mai mari), esti facut misogin, sexist, samd, iar argumentele economice (care ar trebui sa stea la baza modului in care sunt facute platile in orice activitate) devin chestii neglijabile.
    • Like 5
  • Delia MC Delia MC check icon
    Se exagerează mult și se cade în ridicol. Dacă un cuvânt e folosit pentru a desemna o însușire și NU pentru a jigni, nu văd vreo greșeală.
    Rrom, scris așa cu 2 r. De ce nu țigan, mă rog? Nu țigan împuțit, țigan pur și simplu. Unii din această etnie recunosc simplu, sunt țigan. Termenul de rrom e construit și dăunător, ducând inevitabil la asocierea rrom-român. Totuși datorită unor obiceiuri de-ale lor, suntem prea des puși toți în aceeași oală. Nemții au interzis și ei cuvântul cu pricina, acum se spune "Sinti und Roma"...Care-o fi unul sau altul, nu știu. Comic, au rămas totuși cuvinte ca friptură țigănească Zigeuner Braten sau Zigeuner Soße, Sos țigănesc...Cum vom numi noi oare muzica țigănească?
    Negru: unde e problema, o fi acela alb, sau altfel? Desemnează o însușire, nu-i nimic jignitor în asta. Atunci și "alb" e o jignire...
    Handicapat: da, s-a folosit prea mult în sens peiorativ, de asta ar fi utilă înlocuirea.
    Toți termenii înafara celor oficiali folosiți ca sinonime pentru homosexual sunt de obicei jignitori. La fel, bozgor, jidan, etc.
    Corectitudine politică sau nu, corectitudine mai degrabă față de semeni, zic eu, fară a cădea în păcatul exagerării.


    • Like 6
  • E doar o formă de cenzură
    dar nu impusă ci indusă în timp iar efectul e clasic, blocarea oricăror păreri incorecte politic și astfel se revine la vechea limbă de lemn dragă oricărui regim progresist iar orice altă părere e catalogată ca fascistă, legionară, nazistă sau măcar reactionar conservatoare. Nimic nou, doar metoda s-a mai rafinat dar discursul a rămas în parametri clasici.
    • Like 8


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult